VIAȚA DE CREȘTIN

Să-i primim cu căldură pe invitați!

Să-i primim cu căldură pe invitați!

În 23 martie, aproximativ 12 milioane de invitați sunt așteptați să asiste la Comemorare. Cu această ocazie, li se va depune o mărturie temeinică în timp ce vorbitorul va îndrepta atenția spre darul răscumpărării oferit de Iehova și spre unele binecuvântări de care omenirea va avea parte în viitor (Is 11:6-9; 35:5, 6; 65:21-23; Ioa 3:16). Totuși, nu numai vorbitorul va depune mărturie la acest eveniment special. Cu toții putem avea o contribuție, primindu-i cu căldură pe invitați (Ro 15:7). Prezentăm în continuare câteva sugestii.

  • În loc să te așezi pe scaun și să aștepți începerea programului, urează-le bun venit invitaților și celor inactivi, zâmbindu-le cu căldură și salutându-i în mod prietenos.

  • În timp ce le acorzi o atenție specială invitaților tăi, nu-i neglija pe cei care au răspuns invitației oferite în campanie. Invită-i să stea lângă tine și să urmărească împreună cu tine din Biblie și din cartea de cântări.

  • După cuvântare, oferă-te să răspunzi la întrebări. Dacă, după terminarea Comemorării, congregația trebuie să elibereze sala pentru a face loc altei congregații, stabilește să vizitezi persoana după câteva zile. Dacă nu ai datele ei de contact, ai putea spune: „Cum vi s-a părut programul? Există vreo modalitate prin care aș putea să iau legătura cu dumneavoastră?”.