LECȚIA 19

Sunt Martorii lui Iehova creștini adevărați?

Sunt Martorii lui Iehova creștini adevărați?

Noi, Martorii lui Iehova, ne considerăm creștini adevărați. De ce? Vei vedea pe ce se bazează convingerile noastre, de ce purtăm acest nume și cum ne manifestăm iubirea unii față de alții.

1. Pe ce își bazează Martorii lui Iehova convingerile?

Isus a spus: „Cuvântul [lui Dumnezeu] este adevărul”. (Ioan 17:17) Asemenea lui Isus, Martorii lui Iehova și-au bazat întotdeauna convingerile pe Cuvântul lui Dumnezeu. Să luăm ca exemplu începutul istoriei noastre moderne. Spre sfârșitul secolului al XIX-lea, un grup de oameni sinceri a început să studieze cu atenție Biblia. Aceștia și-au bazat convingerile pe ce spune ea, chiar dacă aceste convingeri erau diferite de doctrinele Bisericii. Apoi, au început să le împărtășească altora adevărurile biblice descoperite. a

2. De ce ne numim „Martorii lui Iehova”?

Iehova își numește închinătorii „martori”, deoarece ei spun adevărul despre el. (Evrei 11:4–12:1) De exemplu, în timpurile biblice, Dumnezeu le-a spus slujitorilor săi: „Voi sunteți martorii mei”. (Citiți Isaia 43:10.) Isus este numit „Martorul fidel”. (Revelația 1:5) Astfel, în 1931 am adoptat numele „Martorii lui Iehova” și suntem mândri să purtăm acest nume.

3. Cum imită Martorii lui Iehova iubirea lui Isus?

Isus și-a iubit atât de mult discipolii, încât i-a considerat familia sa. (Citiți Marcu 3:35.) În mod asemănător, Martorii lui Iehova alcătuiesc o familie mondială unită; de aceea ne și numim unii pe alții frați și surori. (Filimon 1, 2) În plus, noi respectăm porunca: „Iubiți întreaga comunitate a fraților”. (1 Petru 2:17) Martorii lui Iehova își manifestă această iubire în multe feluri, de exemplu ajutându-și frații de credință de pe tot pământul când aceștia trec prin greutăți.

APROFUNDEAZĂ

Vei cunoaște mai bine istoria modernă a Martorilor lui Iehova și vei descoperi dovezi suplimentare că suntem creștini adevărați.

Adevărații creștini își bazează convingerile pe Biblie și le vorbesc și altora despre acestea

4. Convingerile noastre se bazează pe Biblie

Iehova a prezis că adevărul biblic avea să fie înțeles tot mai clar. Citiți Daniel 12:4 și prima notă de subsol și apoi discutați:

  • Ce anume avea ‘să crească’ pe măsură ce slujitorii lui Dumnezeu continuau să analizeze cu atenție Biblia?

Vei vedea cum un grup de cercetători ai Bibliei, între care Charles Russell, au studiat Cuvântul lui Dumnezeu. Vizionați MATERIALUL VIDEO și apoi discutați:

  • Ce metodă de studiere a Bibliei au folosit Charles Russell și ceilalți Studenți în Biblie?

Știai că?

Au fost situații în care ne-am corectat unele convingeri. De ce? Gândește-te: pe măsură ce soarele dimineții se ridică pe cer, lumina lui ne dezvăluie tot mai clar unele detalii ale peisajului din jur. În mod asemănător, Dumnezeu ne ajută să înțelegem din ce în ce mai bine Cuvântul său. (Citiți Proverbele 4:18.) Prin urmare, chiar dacă Biblia nu se schimbă, convingerile noastre se pot schimba pe măsură ce înțelegem mai bine Biblia.

5. Trăim în armonie cu semnificația numelui nostru

De ce am adoptat numele de Martori ai lui Iehova? Vizionați MATERIALUL VIDEO și apoi discutați:

  • De ce este potrivit numele de Martori ai lui Iehova?

De ce a ales Iehova oameni care să-i fie martori? Pentru ca aceștia să depună mărturie că el este singurul Dumnezeu adevărat și să demaște multele minciuni spuse despre el. Să menționăm două dintre acestea.

Unele religii îi învață pe oameni că Dumnezeu vrea ca ei să folosească imagini în închinare. Citiți Leviticul 26:1 și apoi discutați:

  • Care este adevărul? Ce simte Iehova cu privire la idoli?

Unii conducători religioși spun că Isus este Dumnezeu. Citiți Ioan 20:17 și apoi discutați:

  • Care este adevărul? Sunt Dumnezeu și Isus una și aceeași persoană?

  • Ce simți știind că Iehova și-a trimis Martorii ca să predice adevărul despre el și despre Fiul său?

6. Ne iubim unii pe alții

Biblia spune despre creștini că sunt asemenea diferitelor părți ale corpului uman. Citiți 1 Corinteni 12:25, 26 și apoi discutați:

  • Cum ar trebui să reacționeze creștinii adevărați când frații lor suferă?

  • Cum ai observat că își manifestă Martorii lui Iehova iubirea?

Când Martorii lui Iehova dintr-o zonă a pământului suferă, frații lor de credință de pe întregul pământ le vin imediat în ajutor. Pentru un astfel de exemplu, vizionați MATERIALUL VIDEO și apoi discutați:

  • De ce se poate spune că acțiunile de ajutorare ale Martorilor lui Iehova sunt o dovadă de iubire?

Adevărații creștini manifestă iubire față de cei aflați în nevoie

UNII OAMENI SPUN: „Martorii lui Iehova sunt o religie nouă”.

  • De cât timp îi numește Iehova pe slujitorii săi „martori”?

REZUMAT

Martorii lui Iehova sunt creștini adevărați. Noi alcătuim o familie mondială, ne bazăm convingerile pe Biblie și predicăm adevărul despre Iehova.

Recapitulare

  • De ce am adoptat numele de Martori ai lui Iehova?

  • Cum ne purtăm unii cu alții?

  • Crezi că Martorii lui Iehova sunt creștini adevărați?

Obiectiv

CERCETEAZĂ

Vei vedea cum au demascat Martorii lui Iehova unele învățături false.

Poporul lui Dumnezeu îi glorifică numele (7:08)

Stephen a luat parte la infracțiuni motivate de ură. Vei afla ce anume l-a determinat să-și schimbe viața.

„Viața mea mergea din rău în mai rău” (Turnul de veghe, 1 iulie 2015)

a Din 1879 Martorii lui Iehova publică revista Turnul de veghe pentru a explica ce învață Biblia.