LECȚIA 26

De ce există răutate și suferință?

De ce există răutate și suferință?

Când are loc o tragedie, e firesc ca oamenii să se întrebe: „De ce?”. E minunat că Biblia ne răspunde clar la această întrebare!

1. Cum a adus Satan răutatea în lume?

Satan Diavolul s-a răzvrătit împotriva lui Dumnezeu. El a vrut să-i conducă pe alții și i-a influențat și pe primii oameni, Adam și Eva, să i se alăture în răzvrătire. Satan a făcut acest lucru spunându-i Evei o minciună. (Geneza 3:1-5) El a făcut-o să creadă că Iehova o priva de ceva bun și a insinuat că oamenii ar fi mai fericiți dacă nu ar asculta de Dumnezeu. Când a asigurat-o pe Eva că nu va muri, Satan a spus prima minciună. De aceea, Biblia îl numește „mincinos și tatăl minciunii”. (Ioan 8:44)

2. Ce decizie au luat Adam și Eva?

Iehova a fost foarte generos cu Adam și Eva. El le-a spus că puteau să mănânce din orice pom din grădina Edenului, cu excepția unuia. (Geneza 2:15-17) Cu toate acestea, ei au decis să mănânce din rodul acelui pom. Eva „a luat deci din rodul lui și a mâncat”, iar mai târziu „a mâncat” și Adam. (Geneza 3:6) Niciunul nu a ascultat de Dumnezeu. Întrucât Adam și Eva erau perfecți, era în firea lor să facă binele. Astfel, neascultând în mod intenționat de Dumnezeu, ei au păcătuit și au respins conducerea lui. Această decizie le-a adus mari suferințe. (Geneza 3:16-19)

3. Cum ne afectează decizia lui Adam și a Evei?

Când au păcătuit, Adam și Eva au devenit imperfecți, iar ulterior le-au transmis imperfecțiunea tuturor descendenților lor. Iată ce spune Biblia despre Adam: „Printr-un singur om a intrat păcatul în lume și prin păcat moartea, și astfel moartea s-a extins la toți oamenii”. (Romani 5:12)

Așadar, de ce suferim? Există mai multe motive. Uneori suferim din cauza propriilor decizii greșite. Alteori suferim din cauza deciziilor greșite ale altora. Iar uneori suferim deoarece suntem în locul nepotrivit la momentul nepotrivit. (Citiți Eclesiastul 9:11.)

APROFUNDEAZĂ

Vei înțelege de ce putem spune că nu Dumnezeu este răspunzător pentru răutatea și suferința existente în lume și vei vedea ce simte el când suferim.

4. Cine este răspunzător pentru suferința noastră?

Mulți oameni cred că Dumnezeu conduce întreaga lume. Dar este adevărat acest lucru? Vizionați MATERIALUL VIDEO.

Citiți Iacov 1:13 și 1 Ioan 5:19 și apoi discutați:

  • Este Dumnezeu răspunzător pentru suferința și răutatea existente în lume?

5. Gândește-te la consecințele conducerii lui Satan

Citiți Geneza 3:1-6 și apoi discutați:

  • Ce minciună a spus Satan? (Vezi versetele 4 și 5.)

  • Cum a insinuat Satan că Iehova îi priva pe oameni de ceva bun?

  • Cum a susținut Satan că oamenii nu au nevoie de conducerea lui Iehova pentru a fi fericiți?

Citiți Eclesiastul 8:9 și apoi discutați:

  • Ce s-a întâmplat în lume în absența conducerii lui Iehova?

  1. Adam și Eva erau perfecți și trăiau în Paradis, însă au ascultat de Satan și s-au răzvrătit împotriva lui Iehova

  2. În urma răzvrătirii din grădina Edenului, lumea a ajuns un loc dominat de păcat, suferință și moarte

  3. Iehova va înlătura păcatul, suferința și moartea. Oamenii vor fi din nou perfecți și vor trăi în Paradis

6. Lui Iehova îi pasă când suferim

Este Dumnezeu indiferent la suferința noastră? Observă ce au scris regele David și apostolul Petru. Citiți Psalmul 31:7 și 1 Petru 5:7 și apoi discutați:

  • Ce simți știind că Iehova vede suferința ta și că lui îi pasă de tine?

7. Dumnezeu va pune capăt oricărei suferințe

Citiți Isaia 65:17 și Revelația 21:3, 4 și apoi discutați:

  • De ce îți aduce mângâiere faptul de a ști că Iehova va înlătura consecințele oricărei suferințe?

Știai că?

Spunând prima minciună, Satan l-a calomniat pe Iehova. Cu alte cuvinte, a pătat numele lui Iehova, sau reputația sa de Conducător drept și iubitor. Iehova își va restabili reputația când va pune capăt suferinței, în viitorul apropiat. Altfel spus, El va dovedi că guvernarea sa este, într-adevăr, cea mai bună. Sfințirea numelui lui Iehova este o chestiune de maximă importanță în univers. (Matei 6:9, 10)

UNII OAMENI SPUN: „Suferim pentru că Dumnezeu ne încearcă”.

  • Tu ce le-ai spune?

REZUMAT

Satan Diavolul și primul cuplu uman sunt principalii răspunzători pentru răutatea din lume. Iehova este profund mâhnit când vede suferința noastră și, în curând, o va înlătura.

Recapitulare

  • Ce minciună i-a spus Evei Satan Diavolul?

  • Cum ne afectează pe toți răzvrătirea lui Adam și a Evei?

  • De unde știm că Iehova nu este indiferent la suferința noastră?

Obiectiv