„Dumnezeul cerului va ridica o împărăție care-n veci nu va fi nimicită.” (Daniel 2:44, Biblia sinodală, 2001)
CUM VĂ POATE INFLUENȚA VIAȚA:
O conducere cerească dreaptă care vă poate aduce foloase (Isaia 48:17, 18)
O viață fericită și o sănătate perfectă într-o lume nouă care va veni în curând (Revelația 21:3, 4)
PUTEM AVEA ÎNCREDERE ÎN BIBLIE?
Da, din cel puțin două motive:
Isus a arătat ce va realiza Împărăția lui Dumnezeu. Isus și-a învățat continuatorii să se roage pentru venirea Împărăției lui Dumnezeu, sau a Regatului lui Dumnezeu, conform altor traduceri ale Bibliei, și pentru înfăptuirea voinței lui Dumnezeu pe pământ. (Matei 6:9, 10) Isus a arătat cum se va răspunde la această rugăciune.
Când a fost pe pământ, Isus a hrănit flămânzi, a vindecat bolnavi și a readus la viață morți. (Matei 15:29-38; Ioan 11:38-44) Isus, în calitate de viitor Conducător al Împărăției lui Dumnezeu, a arătat ce avea să facă această Împărăție pentru supușii săi. (Revelația 11:15)
Situația din lume confirmă că Împărăția lui Dumnezeu va veni în curând. Isus a prezis că, înainte ca Împărăția să aducă pacea pe pământ, omenirea va fi lovită de războaie, foamete și cutremure. (Matei 24:3, 7)
Aceste lucruri se întâmplă în prezent. Așadar, putem fi siguri că Împărăția lui Dumnezeu va pune capăt în curând tuturor suferințelor.
Principalul subiect predat de Isus pe parcursul serviciului său pământesc a fost Regatul lui Dumnezeu. Continuatorii săi s-au rugat secole la rând pentru venirea acestui Regat.