LECȚIA 68

Elisabeta are un băiețel

Elisabeta are un băiețel

Trecuseră peste 400 de ani de când zidurile Ierusalimului fuseseră reconstruite. În apropierea orașului, locuiau un preot pe nume Zaharia și soția lui, Elisabeta. Ei erau căsătoriți de mulți ani, dar nu aveau copii. Într-o zi, în timp ce Zaharia oferea tămâie la templu, i-a apărut îngerul Gabriel. Zaharia s-a înfricoșat, dar Gabriel i-a spus: „Să nu-ți fie teamă. Îți aduc o veste bună de la Iehova. Soția ta, Elisabeta, va naște un fiu, iar numele lui va fi Ioan. Iehova l-a ales pe Ioan pentru o lucrare specială”. Dar Zaharia l-a întrebat: „Cum pot fi sigur că așa va fi? Eu și soția mea suntem prea bătrâni ca să avem un copil”. Gabriel i-a răspuns: „Dumnezeu m-a trimis ca să-ți dau această veste. Pentru că nu m-ai crezut, nu vei mai putea vorbi până se va naște copilul”.

Zaharia a rămas în templu mai mult decât în mod obișnuit. În cele din urmă, când a ieșit, oamenii care așteptau afară au vrut să știe ce se întâmplase. Zaharia însă nu putea să vorbească, ci doar să facă semne cu mâinile. Atunci oamenii au înțeles că primise un mesaj din partea lui Dumnezeu.

Mai târziu, Elisabeta a rămas însărcinată și a născut un băiețel, exact așa cum îi spusese îngerul. Rudele și prietenii au venit să vadă bebelușul. Se bucurau foarte mult pentru Elisabeta. Ea a spus: „Numele lui va fi Ioan”. Dar ceilalți i-au zis: „Nimeni din familia ta nu are numele acesta. Pune-i numele Zaharia, așa cum îl cheamă pe tatăl lui”. Zaharia a scris pe o tăbliță: „Se va numi Ioan”. În acel moment, Zaharia a început din nou să vorbească! Vestea despre bebeluș s-a răspândit în toată Iudeea, iar oamenii se întrebau: „Ce va fi acest copil când va crește mare?”.

Apoi Zaharia s-a umplut de spirit sfânt. El a profețit: „Iehova să fie lăudat. El i-a promis lui Avraam că va trimite un salvator, pe Mesia. Ioan va fi un profet, iar el va pregăti calea spre Mesia”.

Ceva special i s-a întâmplat și Mariei, o rudă a Elisabetei. În următorul capitol, vom afla mai multe.

„La oameni lucrul acesta este imposibil, dar la Dumnezeu toate sunt posibile.” (Matei 19:26)