LECȚIA 15

Iehova nu l-a uitat pe Iosif

Iehova nu l-a uitat pe Iosif

În timp ce Iosif se afla în închisoare, faraonul, regele Egiptului, a avut niște vise pe care nu le-a înțeles. Unul dintre servitorii lui i-a spus că Iosif i-ar putea explica acele vise. Faraonul a poruncit imediat să fie adus Iosif.

Faraonul l-a întrebat: „Poți să-mi explici visele?”. Iosif i-a răspuns: „În Egipt, vreme de șapte ani, va exista mâncare din belșug. După aceea vor veni șapte ani de foamete. Alege un om înțelept care să facă rezerve de alimente, pentru ca poporul să nu moară de foame”. Faraonul a zis: „Pe tine te aleg! După mine, tu vei fi cel mai puternic om din Egipt”. De unde a știut Iosif ce însemnau visele faraonului? Iehova l-a ajutat să le înțeleagă.

În următorii șapte ani, Iosif a făcut rezerve de alimente. Apoi, a venit o foamete pe tot pământul, exact așa cum spusese Iosif. Oameni de peste tot veneau să cumpere hrană de la Iosif. Iacob, tatăl lui, a auzit că în Egipt exista hrană, așa că i-a trimis pe zece dintre fiii lui acolo să cumpere alimente.

Când fiii lui Iacob au ajuns la Iosif, acesta i-a recunoscut imediat. Frații lui însă nu l-au recunoscut. Ei s-au plecat înaintea lui, exact așa cum visase Iosif când era copil. Iosif a vrut să știe dacă frații lui încă îl urau. El le-a spus: „Sunteți spioni. Vreți să vedeți care sunt locurile lipsite de apărare ale țării!”. Dar ei au zis: „Nu! Venim din Canaan și am fost 12 frați. Unul a murit, iar cel mai mic a rămas acasă cu tatăl nostru”. Atunci Iosif le-a răspuns: „Aduceți-l la mine pe fratele vostru cel mic și vă voi crede!”. Așa că s-au întors acasă la tatăl lor.

Când familia lui Iacob a rămas iarăși fără mâncare, el și-a trimis din nou fiii în Egipt. De data aceasta, ei l-au luat și pe Beniamin, fratele lor cel mic. Pentru a-și pune la încercare frații, Iosif a ascuns paharul său de argint în sacul cu cereale al lui Beniamin și apoi i-a acuzat pe toți că l-au furat. Când servitorii lui Iosif au găsit paharul în sacul lui Beniamin, frații lui au fost șocați. Ei l-au implorat pe Iosif să-i pedepsească pe ei în locul lui Beniamin.

Iosif și-a dat seama că frații săi se schimbaseră. Atunci, el nu și-a mai putut ascunde sentimentele. A izbucnit în lacrimi și a zis: „Eu sunt fratele vostru, Iosif. Mai este în viață tatăl meu?”. Fraților lui nu le venea să creadă. El le-a spus: „Nu vă întristați pentru ceea ce mi-ați făcut. Dumnezeu m-a trimis aici ca să vă salvez viața. Mergeți repede și aduceți-l pe tata aici!”.

Ei s-au întors acasă, i-au dat lui Iacob vestea cea bună și l-au adus în Egipt. În sfârșit, după atâția ani, Iosif și tatăl lui erau din nou împreună!

„Dacă nu le iertați oamenilor greșelile, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greșelile.” (Matei 6:15)