LECȚIA 24

Ei și-au încălcat promisiunea

Ei și-au încălcat promisiunea

Iehova i-a spus lui Moise: „Urcă la mine pe munte. Voi scrie legile mele pe table de piatră și ți le voi da”. Moise a urcat pe munte și a rămas acolo 40 de zile și 40 de nopți. Iehova a scris Cele zece porunci pe două table de piatră și i le-a dat lui Moise.

După ce au trecut mai multe zile, israeliții au crezut că Moise îi părăsise. Atunci ei i-au spus lui Aaron: „Vrem un conducător. Fă-ne un dumnezeu!”. Aaron le-a zis: „Dați-mi aurul vostru”. El l-a topit și a făcut o statuie ce reprezenta un vițel. Poporul a spus: „Acest vițel este Dumnezeul nostru care ne-a eliberat din Egipt!”. Apoi, ei au început să se închine înaintea vițelului de aur și au ținut o sărbătoare. A fost greșit acest lucru? Da, pentru că poporul promisese că i se va închina numai lui Iehova. Dar acum ei își încălcau promisiunea.

Iehova a văzut ce se întâmpla și i-a spus lui Moise: „Coboară la popor. Ei nu mai ascultă de mine, ci se închină unui dumnezeu fals”. Moise a coborât de pe munte, ducând cu el cele două table de piatră.

În timp ce se apropia de tabără, Moise i-a auzit pe israeliți cântând. Apoi i-a văzut dansând și plecându-se înaintea vițelului. El s-a înfuriat atât de tare, încât a aruncat cele două table la pământ, iar acestea s-au spart. Fără să stea pe gânduri, Moise a distrus statuia. După aceea l-a întrebat pe Aaron: „Cum au reușit să te convingă să faci acest lucru îngrozitor?”. Aaron i-a răspuns: „Nu te înfuria pe mine. Tu știi cum este poporul acesta. Ei voiau un dumnezeu. Atunci am aruncat aurul lor în foc și a ieșit acest vițel!”. Dar Aaron nu ar fi trebuit să facă asta. Moise a urcat din nou pe munte și l-a implorat pe Iehova să ierte poporul.

Iehova i-a iertat pe cei care au vrut să asculte de el. Înțelegi cât de important era ca israeliții să-l respecte pe Moise în calitate de conducător?

„Când îi faci lui Dumnezeu o făgăduință, nu întârzia s-o împlinești, căci nimeni nu găsește plăcere în cei fără minte. Împlinește-ți făgăduința pe care o faci.” (Eclesiastul 5:4)