Iosua a condus poporul lui Iehova mulți ani. În cele din urmă, el a murit la vârsta de 110 ani. Cât timp a trăit Iosua, israeliții i-au slujit lui Iehova. Dar, după moartea lui, au început să se închine la idoli, sau dumnezei falși, așa cum făceau canaaniții. Pentru că israeliții nu au mai ascultat de Iehova, el i-a permis unui rege canaanit, pe nume Iabin, să le facă viața grea. Atunci israeliții au strigat către Iehova pentru ajutor. De aceea, Iehova l-a numit conducător pe Barac. El avea să ajute poporul să se întoarcă la Iehova.
O profetesă pe nume Debora l-a chemat pe Barac și i-a transmis un mesaj din partea lui Iehova: „Ia cu tine zece mii de bărbați și du-te să lupți cu armata lui Iabin în valea Chison. Acolo îl vei înfrânge pe Sisera, comandantul armatei lui Iabin”. Barac i-a spus Deborei: „Am să merg doar dacă vii cu mine”. Atunci Debora i-a zis: „Voi merge cu tine, dar nu tu îl vei omorî pe Sisera. Iehova a spus că o femeie îl va omorî”.
Debora a urcat pe muntele Tabor împreună cu Barac și armata lui pentru a se pregăti de luptă. De îndată ce Sisera a aflat acest lucru, el și-a adunat armata și carele de război în valea de la poalele muntelui. Debora i-a spus lui Barac: „Astăzi, Iehova îți va da victoria”. Barac și cei zece mii de soldați ai săi au coborât panta muntelui atacând puternica armată condusă de Sisera.
Iehova a făcut ca valea Chison să fie inundată de apă, iar carele de război ale lui Sisera s-au împotmolit în noroi. Sisera a coborât din car și a luat-o la fugă. Armata lui Sisera a fost înfrântă de Barac și soldații săi. Totuși, Sisera a reușit să scape! El a fugit și s-a ascuns în cortul unei femei care se numea Iael. Aceasta i-a dat să bea lapte și l-a acoperit cu o pătură. Obosit după luptă, Sisera a adormit. Atunci, Iael s-a apropiat încet de el și i-a înfipt un țăruș în cap. Sisera a murit.
Barac, care pornise în căutarea lui Sisera, a ajuns la cortul lui Iael. Aceasta a ieșit și i-a spus: „Vino în cort și ți-l voi arăta pe omul pe care îl cauți”. Barac a intrat și a văzut că Sisera era mort. Barac și Debora i-au adus laude lui Iehova într-o cântare pentru că i-a ajutat pe israeliți să-și înfrângă dușmanii. În cei patruzeci de ani care au urmat, Israelul s-a bucurat de pace.
„Femeile care anunță vestea bună sunt o mare armată.” (Psalmul 68:11)