Regatul celor zece triburi ale lui Israel a avut mulți regi răi, dar cel mai rău a fost Ahab. El s-a căsătorit cu o femeie rea, pe nume Izabela, care se închina lui Baal. Ahab și Izabela au umplut țara cu închinarea la Baal și i-au ucis pe profeții lui Iehova. Ce a făcut Iehova? L-a trimis la Ahab pe profetul Ilie ca să-i transmită un mesaj.
Ilie i-a spus regelui Ahab că, din cauza răutății sale, în Israel nu avea să mai plouă. Mai bine de trei ani, israeliții nu au avut nicio recoltă, iar oamenii erau înfometați. Iehova l-a trimis din nou pe Ilie la Ahab. Regele i-a spus: „Aduci numai necazuri! E numai vina ta!”. Dar Ilie i-a răspuns: „Nu din cauza mea e secetă, ci din cauza ta, pentru că te închini la Baal. Să facem un test. Adună poporul și pe profeții lui Baal pe vârful muntelui Carmel”.
Poporul s-a adunat pe munte. Ilie a spus: „Hotărâți-vă! Dacă Iehova este adevăratul Dumnezeu, urmați-l pe el. Dacă este Baal, urmați-l pe el. Să facem următorul test: cei 450 de profeți ai lui Baal să pregătească o jertfă pentru Baal și să cheme numele lui, iar eu voi pregăti o jertfă pentru Iehova și voi chema numele lui. Cel care va răspunde prin foc este adevăratul Dumnezeu”. Poporul a fost de acord.
Profeții lui Baal au pregătit o jertfă și și-au chemat dumnezeul toată ziua: „O, Baal, răspunde-ne!”. Pentru că Baal nu dădea niciun semn, Ilie a început să-și bată joc de ei și le-a zis: „Strigați-l cât vă ține gura. Poate că a adormit și trebuie să-l trezească cineva”. S-a lăsat seara, iar profeții lui Baal continuau să-l cheme, dar nu au primit niciun răspuns.
Ilie a pus jertfa pe altar și a turnat apă peste ea. Apoi s-a rugat: „O, Iehova, arată-i, te rog, acestui popor că tu ești adevăratul Dumnezeu”. Imediat, Iehova a trimis foc din cer, care a ars jertfa. Oamenii au recunoscut: „Iehova este adevăratul Dumnezeu!”. Atunci Ilie a strigat: „Prindeți-i pe profeții lui Baal!”. În acea zi, cei 450 de profeți ai lui Baal au fost omorâți.
Când deasupra mării a apărut un nor mic, Ilie i-a spus lui Ahab: „Vine furtuna. Urcă în carul tău și du-te repede acasă”. Cerul s-a întunecat, a pornit un vânt puternic și a început să plouă cu găleata. În sfârșit, nu mai era secetă! Ahab își conducea carul cât de repede putea. Dar, cu ajutorul lui Iehova, Ilie a alergat atât de repede, încât a depășit carul lui Ahab! Însemna oare aceasta că Ilie nu mai avea niciun motiv de îngrijorare? Vom afla în continuare.
„Ca să se știe că tu, al cărui nume este Iehova, numai tu ești Cel Preaînalt peste tot pământul!” (Psalmul 83:18)