CAPITOLUL 18

Ar trebui să îmi dedic viața lui Dumnezeu și să mă botez?

Ar trebui să îmi dedic viața lui Dumnezeu și să mă botez?

1. Ce întrebare îți pui, probabil, după ce ai studiat această carte?

 DE CÂND ai început să studiezi această carte, ai învățat multe adevăruri din Biblie, cum ar fi promisiunea lui Dumnezeu referitoare la viața veșnică, starea morților și speranța învierii. (Eclesiastul 9:5; Luca 23:43; Ioan 5:28, 29; Revelația 21:3, 4) Poate că ai început să asiști la întrunirile Martorilor lui Iehova și ți-ai dat seama că ei practică închinarea adevărată. (Ioan 13:35) De asemenea, poate că ai deja o prietenie strânsă cu Iehova și te-ai hotărât să-i slujești. Dar, probabil, te întrebi: „Ce ar trebui să fac pentru a-i sluji lui Dumnezeu?”.

2. De ce a vrut bărbatul etiopian să fie botezat?

2 Un bărbat etiopian care a trăit pe timpul lui Isus și-a pus aceeași întrebare. La un anumit timp după învierea lui Isus, un discipol pe nume Filip i-a predicat acestui bărbat. Filip i-a adus dovezi că Isus era Mesia. Etiopianul a fost atât de impresionat de ceea ce a aflat, încât a spus fără întârziere: „Iată o apă! Ce mă împiedică să fiu botezat?”. (Faptele 8:26-36)

3. a) Ce poruncă le-a dat Isus discipolilor săi? b) Cum ar trebui să fie botezată o persoană?

3 Biblia arată în mod clar că, dacă vrei să-i slujești lui Iehova, trebuie să te botezi. Isus le-a spus continuatorilor săi: „Faceți discipoli din oamenii tuturor națiunilor, botezându-i”. (Matei 28:19) Isus însuși ne-a lăsat un exemplu prin faptul că s-a botezat. El a fost cufundat complet în apă, nu doar stropit pe cap. (Matei 3:16) În prezent, când o persoană este botezată, ea trebuie să fie cufundată complet în apă.

4. Ce le arăți altora prin botezul tău?

4 Prin botez le arăți altora că vrei cu adevărat să fii prieten cu Dumnezeu și să-i slujești. (Psalmul 40:7, 8) Dar poate că te întrebi: „Ce trebuie să fac ca să mă botez?”.

CUNOȘTINȚĂ ȘI CREDINȚĂ

5. a) Ce trebuie să faci înainte de a te boteza? b) De ce sunt importante întrunirile creștine?

5 Înainte de a te boteza, trebuie să ajungi să-i cunoști pe Iehova și pe Isus, cu alte cuvinte să înveți mai multe despre ei. Tu deja ai început să faci aceasta studiind Biblia. (Citește Ioan 17:3.) Acest lucru însă nu este de-ajuns. Biblia spune că trebuie să cunoști în mod exact voința lui Iehova. (Coloseni 1:9) Întrunirile Martorilor lui Iehova te vor ajuta să-l cunoști mai bine pe Iehova și să te bucuri de o prietenie strânsă cu el. De aceea, este important să asiști cu regularitate la întruniri. (Evrei 10:24, 25)

Înainte să te botezi, trebuie să studiezi Biblia

6. Cât de multe trebuie să știi din Biblie înainte de botez?

6 Bineînțeles, Iehova nu așteaptă să știi tot ce scrie în Biblie înainte să te botezi. El nu a așteptat nici din partea bărbatului etiopian să știe totul înainte de botez. (Faptele 8:30, 31) Noi vom continua să învățăm veșnic despre Dumnezeu. (Eclesiastul 3:11) Dar, pentru a fi botezat, trebuie să cunoști și să accepți cel puțin învățăturile de bază ale Bibliei. (Evrei 5:12)

7. Cum te-a ajutat studiul Bibliei?

7 Biblia spune: „Fără credință este imposibil să-i fim plăcuți lui Dumnezeu”. (Evrei 11:6) Prin urmare, trebuie să ai credință înainte să te botezi. Din Biblie aflăm că unii oameni din anticul oraș Corint, când au auzit ce spuneau discipolii lui Isus, „au crezut și s-au botezat”. (Faptele 18:8) Cu siguranță, studiul Bibliei te-a ajutat și pe tine să ai credință în promisiunile lui Dumnezeu și în jertfa lui Isus, care ne poate salva din păcat și moarte. (Iosua 23:14; Faptele 4:12; 2 Timotei 3:16, 17)

VORBEȘTE-LE ALTORA DESPRE ADEVĂRURILE BIBLICE

8. Ce te va ajuta să le vorbești altora despre ce înveți?

8 Cu cât vei învăța mai multe din Biblie și vei vedea cum te ajută ea în viață, credința ta se va întări. Vei dori să le spui și altora ce înveți. (Ieremia 20:9; 2 Corinteni 4:13) Dar cui ar trebui să-i vorbești despre aceste lucruri?

Credința trebuie să te îndemne să le vorbești altora despre ce crezi

9. Cui ai putea să-i vorbești la început despre ceea ce înveți?

9 Probabil că vei dori să le vorbești despre ceea ce înveți membrilor familiei, prietenilor, vecinilor sau colegilor de muncă. E bine dacă îți dorești acest lucru, dar trebuie să o faci întotdeauna cu respect și iubire. După un timp, vei putea să participi la lucrarea de predicare împreună cu congregația. Când te vei simți pregătit, spune-i Martorului cu care studiezi Biblia că vrei să participi la lucrarea de predicare împreună cu congregația. Dacă el vede că ești pregătit și că trăiești în armonie cu normele Bibliei, veți putea sta de vorbă cu doi bătrâni din congregație.

10. Ce trebuie să faci dacă vrei să predici împreună cu congregația?

10 De ce este necesară această discuție? Bătrânii vor să se asigure că înțelegi și crezi învățăturile de bază ale Bibliei, că trăiești zi de zi în armonie cu ceea ce spune Biblia și că dorești cu adevărat să devii Martor al lui Iehova. Nu trebuie să uiți că bătrânii au grijă de toți membrii congregației, deci și de tine. De aceea, nu trebuie să-ți fie teamă să vorbești cu ei. (Faptele 20:28; 1 Petru 5:2, 3) După această discuție, bătrânii îți vor spune dacă poți începe să predici împreună cu congregația.

11. De ce este atât de important să faci schimbări înainte să începi să predici împreună cu congregația?

11 Bătrânii ți-ar putea explica ce schimbări trebuie să mai faci înainte de a participa la predicare împreună cu congregația. De ce este important să faci aceste schimbări? Deoarece, când le vorbim oamenilor despre Dumnezeu, noi îl reprezentăm pe Iehova și trebuie să avem un mod de viață care îi aduce onoare. (1 Corinteni 6:9, 10; Galateni 5:19-21)

ESTE NECESAR SĂ TE CĂIEȘTI ȘI SĂ TE ÎNTORCI

12. De ce trebuie să se căiască toți oamenii?

12 Înainte să te poți boteza, trebuie să mai faci anumiți pași. Apostolul Petru a spus: „Căiți-vă și întoarceți-vă ca să vi se șteargă păcatele”. (Faptele 3:19) Ce înseamnă a te căi? Înseamnă a-ți părea rău pentru orice lucru greșit pe care l-ai făcut. De exemplu, dacă ai dus o viață imorală din punct de vedere sexual, trebuie să te căiești. Și chiar dacă toată viața ai încercat să faci ce este bine, tot trebuie să te căiești, deoarece cu toții păcătuim și avem nevoie de iertarea lui Dumnezeu. (Romani 3:23; 5:12)

13. Ce înseamnă ‘a te întoarce’?

13 Dar ajunge doar să-ți pară rău pentru ce ai făcut? Nu. Apostolul Petru a mai spus că trebuie ‘să te întorci’. Acest lucru înseamnă că trebuie să nu mai faci lucrurile rele din trecut și să începi să faci ce este bine. De exemplu, gândește-te că trebuie să călătorești pentru prima dată spre un anumit loc. La un moment dat însă, îți dai seama că mergi în direcția greșită. Ce vei face? Cu siguranță, încetinești, te oprești, te întorci, iar apoi te îndrepți în direcția corectă. În mod asemănător, pe măsură ce studiezi Biblia, ți-ai putea da seama că trebuie să faci unele schimbări în viață. Fii dispus ‘să te întorci’, cu alte cuvinte să te schimbi și să începi să faci ce este corect.

DEDICĂ-ȚI VIAȚA LUI DUMNEZEU

I-ai promis lui Iehova că îi vei sluji?

14. Cum te dedici lui Dumnezeu?

14 Un alt pas important înainte de botez este acela de a te dedica lui Iehova. Cum te dedici lui? Într-o rugăciune îi promiți lui Iehova că te vei închina doar lui și că cel mai important lucru din viața ta va fi să faci voința lui. (Deuteronomul 6:15)

15, 16. Cum ajunge o persoană să-și dorească să se dedice lui Dumnezeu?

15 Când îi promitem lui Iehova că îi vom sluji doar lui este ca atunci când îi promitem persoanei iubite că ne vom petrece tot restul vieții alături de ea. Gândește-te, de exemplu, la un bărbat care curtează o femeie. După ce o cunoaște mai bine, el ajunge să o iubească și își dorește să se căsătorească cu ea. Aceasta este o decizie serioasă, dar bărbatul este gata să facă acest pas, deoarece o iubește.

16 Pe măsură ce înveți mai multe despre Iehova, ajungi să-l iubești și vrei să faci tot ce poți pentru a-i sluji. Astfel, te vei simți îndemnat să îi promiți într-o rugăciune că îi vei sluji doar lui. Biblia spune că oricine vrea să-l urmeze pe Isus trebuie „să se renege pe sine”. (Marcu 8:34) Ce înseamnă acest lucru? Înseamnă să pui pe primul loc în viață ascultarea de Iehova. Ceea ce dorește el este mult mai important decât dorințele sau planurile tale. (Citești 1 Petru 4:2.)

NU TREBUIE SĂ-ȚI FIE TEAMĂ CĂ VEI GREȘI

17. De ce unii oameni nu se dedică lui Iehova?

17 Unii nu se dedică lui Iehova deoarece se tem că nu-și vor putea respecta promisiunea de a-i sluji. Ei nu vor să-l dezamăgească și se gândesc că, dacă nu îi sunt dedicați lui, Iehova nu-i va trage la răspundere pentru ceea ce fac.

18. Ce te va ajuta să învingi teama că îl vei dezamăgi pe Iehova?

18 Iubirea pentru Iehova te va ajuta să învingi teama că îl vei dezamăgi. Pentru că îl iubești, vei face tot posibilul să-ți respecți promisiunea. (Eclesiastul 5:4; Coloseni 1:10) Nu te vei gândi că este prea greu să faci voința lui Dumnezeu. Apostolul Ioan a scris: „Iată ce înseamnă iubirea pentru Dumnezeu: să respectăm poruncile sale. Și poruncile sale nu sunt grele”. (1 Ioan 5:3)

19. De ce nu ar trebui să-ți fie teamă să te dedici lui Iehova?

19 Nu trebuie să fii perfect ca să te dedici lui Iehova. El nu așteaptă de la noi mai mult decât putem face. (Psalmul 103:14) Iehova te va ajuta să faci ce este bine. (Isaia 41:10) Încrede-te în Iehova din toată inima ta, iar el „îți va netezi cărările”. (Proverbele 3:5, 6)

„O DECLARAȚIE PUBLICĂ”

20. După ce te dedici lui Dumnezeu, ce pas urmează?

20 Crezi că ești pregătit să te dedici lui Iehova? După ce faci acest pas, ești pregătit pentru următorul: botezul.

21, 22. Cum poți face „o declarație publică” a credinței tale?

21 Spune-i coordonatorului corpului de bătrâni din congregația ta că te-ai dedicat lui Iehova și că vrei să te botezi. El va vorbi cu câțiva bătrâni care apoi vor revedea împreună cu tine unele învățături biblice de bază. Dacă vor considera că ești pregătit pentru botez, ei îți vor spune că te poți boteza la următorul congres al Martorilor lui Iehova. Într-o temă de la congres, vorbitorul va explica ce înseamnă botezul. Apoi, le va pune două întrebări simple celor ce se vor boteza. Răspunzând cu „da” la acele întrebări, vei face „o declarație publică” a credinței tale. (Romani 10:10)

22 Urmează botezul. Vei fi cufundat complet în apă. Botezul va fi o dovadă pentru toți că te-ai dedicat lui Iehova și că, din acel moment, ești un Martor al lui Iehova.

CE ÎNSEAMNĂ BOTEZUL

23. Ce înseamnă a fi botezat „în numele Tatălui, al Fiului și al spiritului sfânt”?

23 Isus le-a spus discipolilor săi că aveau să fie botezați „în numele Tatălui, al Fiului și al spiritului sfânt”. (Matei 28:19) Ce înseamnă aceasta? Înseamnă că recunoști autoritatea lui Iehova, rolul lui Isus în scopul lui Dumnezeu și modul în care Dumnezeu își folosește spiritul sfânt pentru a-și îndeplini voința. (Psalmul 83:18; Matei 28:18; Galateni 5:22, 23; 2 Petru 1:21)

Prin botez dovedești că vrei să faci voința lui Dumnezeu

24. Ce înseamnă botezul?

24 Botezul este un pas foarte important. Cufundarea în apă poate fi asemănată cu moartea, iar ridicarea din apă cu revenirea la viață. În ce sens? Când ești cufundat în apă, înseamnă că lași în urmă modul de viață din trecut. Iar, când te ridici din apă, înseamnă că începi un nou mod de viață, în care faci voința lui Dumnezeu. Acest lucru arată că, din acel moment, îi slujești lui Iehova. Nu uita: Nu te-ai dedicat unui om, unei organizații sau unei lucrări; tu ți-ai dedicat viața lui Iehova.

25. La ce întrebare se va răspunde în următorul capitol?

25 Dedicarea te va ajuta să ai o prietenie strânsă cu Dumnezeu. (Psalmul 25:14) Însă dacă o persoană este botezată nu înseamnă că va fi și salvată. Apostolul Pavel a spus: „Continuați să lucrați la propria salvare cu teamă și tremur”. (Filipeni 2:12) Botezul este doar un început. Dar cum poți rămâne aproape de Iehova? În ultimul capitol se va răspunde la această întrebare.