De ce crezi că persoanele din imaginile alăturate sunt atât de bucuroase? Ele participă la unul dintre congresele Martorilor lui Iehova. Asemenea slujitorilor lui Dumnezeu din vechime, care trebuiau să se adune în număr mare de trei ori pe an, și noi așteptăm cu nerăbdare ocaziile când ne întrunim în grupuri mari (Deuteronomul 16:16). În fiecare an avem trei evenimente: două congrese de circumscripție, de o zi, și un congres regional, de trei zile. De ce este util să participăm la aceste întruniri?
Congresele contribuie la întărirea relațiilor cu colaboratorii în credință. Israeliții îi aduceau plini de bucurie laude lui Iehova „printre mulțimile adunate”. În mod asemănător, noi îi aducem plini de bucurie închinare lui Dumnezeu cu ocazia unor evenimente speciale (Psalmii 26:12; 111:1). La aceste întruniri mari ne întâlnim cu Martori din alte congregații sau chiar din alte țări. De asemenea, luăm prânzul la locul congresului, alături de colaboratorii în credință, ceea ce contribuie la atmosfera prietenoasă specifică acestor întruniri (Faptele 2:42). Aici simțim personal iubirea care unește „întreaga comunitate a fraților” de pe tot pământul (1 Petru 2:17).
Congresele ne ajută să progresăm pe plan spiritual. Ocaziile în care israeliții se adunau în număr mare le aduceau multe foloase, întrucât ei ‘înțelegeau cuvintele’ din Scripturi care le erau explicate (Neemia 8:8, 12). Și noi prețuim instruirea biblică pe care o primim la congrese. Programul fiecărui congres are la bază o temă biblică și conține cuvântări, simpozioane și puneri în scenă captivante. Cu ajutorul lor, învățăm cum să facem voința lui Dumnezeu în viața de zi cu zi. De asemenea, suntem încurajați când auzim experiențele celor care, în pofida timpurilor dificile în care trăim, se dovedesc creștini adevărați. Dramele în costume de epocă, ținute la congresele regionale, dau viață relatărilor biblice și ne învață lecții practice. La fiecare congres, cei care vor să-și simbolizeze dedicarea la Dumnezeu prin botez au această posibilitate.