Spuneţi-ne câte ceva despre copilăria dumneavoastră.

M-am născut în 1943. Am crescut împreună cu fraţii şi surorile mele într-o zonă rurală a Italiei. Tatăl meu era agricultor şi tâmplar. Încă din copilărie, părinţii ne-au insuflat dorinţa de a fi catolici devotaţi.

De ce v-aţi dorit să ajungeţi preot?

Băiat fiind, îmi plăcea enorm să îi ascult pe preoţi în biserică. Eram fascinat de vocile lor, precum şi de ritualurile bisericeşti impresionante. De aceea, îmi doream tot mai mult să devin şi eu preot. La vârsta de 13 ani, mama m-a dus la o şcoală cu internat care îi pregătea pe băieţi pentru studii teologice avansate în vederea preoţiei.

A presupus instruirea dumneavoastră şi studierea Bibliei?

Nu prea. Când aveam 15 ani, unul dintre profesorii mei mi-a dat un exemplar al Evangheliei, carte ce conţine relatări istorice despre viaţa şi serviciul lui Isus. Am citit-o de mai multe ori. La vârsta de 18 ani, m-am mutat la Roma pentru a urma cursurile unor universităţi pontificale, care se află sub autoritatea directă a papei. Am studiat latina, greaca, istoria, filozofia, psihologia şi teologia. Chiar dacă recitam versete din Biblie şi ascultam citirea unor pasaje din ea în cadrul slujbelor duminicale, în realitate nu studiam Biblia.

După ce aţi devenit rector, a trebuit să şi predaţi?

Deşi munca mea era, în principal, de ordin administrativ, predam cursuri pe marginea decretelor Conciliului Vatican II.

De ce aţi început să aveţi îndoieli cu privire la Biserică?

Trei lucruri m-au pus pe gânduri. Biserica era implicată în politică. Tolera conduita greşită a clerului şi a enoriaşilor. În plus, anumite învăţături catolice nu păreau logice. De exemplu, cum ar putea un Dumnezeu al iubirii să-i pedepsească veşnic pe oameni după ce mor? Sau vrea într-adevăr Dumnezeu să repetăm la nesfârşit aceleaşi rugăciuni folosind un rozariu? a

Şi ce aţi făcut?

Cu lacrimi în ochi, m-am rugat pentru îndrumare. Am cumpărat un exemplar al versiunii catolice Jerusalem Bible, ce fusese publicată recent în italiană, şi am început să o citesc. Apoi, într-o duminică dimineaţă, în timp ce îmi dădeam jos hainele preoţeşti după Liturghie, doi bărbaţi au venit la seminar. S-au prezentat ca Martori ai lui Iehova. Am discutat mai bine de o oră pe marginea Bibliei şi despre ce spune ea cu privire la semnele de identificare a religiei adevărate.

Ce impresie v-au făcut?

Le-am admirat convingerea şi uşurinţa cu care făceau referire la pasaje din ediţia catolică a Bibliei. Mai târziu, a început să mă viziteze alt Martor, pe nume Mario. El era răbdător şi conştiincios. Indiferent de vreme, în fiecare sâmbătă dimineaţă, la ora nouă, suna la poarta seminarului.

Cum priveau ceilalţi preoţi aceste vizite?

I-am invitat şi pe ei să participe la discuţiile noastre, dar niciunul nu lua în serios studiul Bibliei. În schimb, mie îmi plăcea foarte mult să studiez Biblia, deoarece învăţam lucruri extraordinare, ce mă frământaseră multă vreme, cum ar fi de ce permite Dumnezeu răutatea şi suferinţa.

Au încercat superiorii dumneavoastră să vă convingă să întrerupeţi studiul Bibliei?

În 1975, am mers la Roma de mai multe ori pentru a-mi explica punctul de vedere. Superiorii mei au încercat să îmi schimbe modul de a gândi, însă niciunul nu a folosit Biblia. În cele din urmă, la 9 ianuarie 1976, am trimis o scrisoare la Roma în care declaram că nu mă mai consider catolic. Două zile mai târziu, am plecat de la seminar şi am luat trenul pentru a asista la prima mea întrunire alături de Martorii lui Iehova. Aceasta a fost de fapt un congres, la care participau mai multe congregaţii. Totul era foarte diferit de ceea ce văzusem până atunci. Fiecare Martor avea o Biblie şi căuta în ea în timp ce vorbitorii analizau diferite subiecte.

Cum au reacţionat membrii familiei?

Cei mai mulţi dintre ei mi s-au opus cu înverşunare. Totuşi, am aflat că unul dintre fraţii mei studia Biblia cu Martorii în Lombardia, o regiune din nordul Italiei, şi am mers să îl vizitez. Martorii de acolo m-au ajutat să îmi găsesc un loc de muncă şi o locuinţă. Mai târziu, în acelaşi an, m-am botezat ca Martor al lui Iehova.

Aveţi vreun regret?

Absolut niciunul. Simt că m-am apropiat cu adevărat de Dumnezeu, deoarece cunoştinţele mele despre el se bazează pe Biblie, nu pe filozofie sau pe tradiţii bisericeşti. În plus, îi pot învăţa pe alţii cu convingere şi sinceritate.