1. a) Ce au avut în comun Iefta și Ana? (Vezi imaginile de la începutul articolului.) b) La ce întrebări vom găsi răspuns în acest articol?

IEFTA a fost un războinic viteaz și un conducător curajos. Ana a fost o femeie simplă și o soție supusă, care se îngrijea de casă. Ce au avut în comun judecătorul Iefta și Ana, soția lui Elcana? Pe lângă faptul că se închinau aceluiași Dumnezeu, fiecare dintre ei i-a făcut lui Iehova o făgăduință, pe care a respectat-o cu fidelitate. Iefta și Ana sunt exemple demne de urmat pentru bărbații și femeile din prezent care aleg să-i facă o făgăduință lui Iehova. Dar ce este o făgăduință? De ce faptul de a-i face o făgăduință lui Dumnezeu este o chestiune cât se poate de serioasă? Ce putem învăța de la Iefta și de la Ana? La aceste întrebări vom găsi răspuns în continuare.

2. Ce este o făgăduință?

² În Biblie, cuvântul „făgăduință” se referă la o promisiune solemnă făcută lui Dumnezeu, prin care o persoană se obligă să înfăptuiască ceva, să aducă un dar, să îndeplinească un serviciu sau să se rețină de la ceva anume. O persoană face acest lucru de bunăvoie, făgăduința ei fiind o expresie a voinței sale libere. Totuși, făgăduința are caracter sacru și irevocabil în ochii lui Dumnezeu deoarece are valoarea unui jurământ. Prin jurământ, o persoană se angajează în mod solemn să facă sau să nu facă un anumit lucru. (Gen. 14:22, 23; Evr. 6:16, 17) Cum ne ajută Biblia să înțelegem cât de serios este faptul de a-i face o făgăduință lui Dumnezeu?

3. Ce spune Biblia despre faptul de a-i face o făgăduință lui Dumnezeu?

³ În Legea mozaică se spunea: „Dacă un bărbat îi face o făgăduință lui Iehova sau face un jurământ, . . . să nu-și calce cuvântul. Să facă după cuvântul gurii lui”. (Num. 30:2) Mai târziu, Solomon a scris sub inspirație: „Când îi faci lui Dumnezeu o făgăduință, nu întârzia s-o împlinești, căci nimeni nu găsește plăcere în cei fără minte. Împlinește-ți făgăduința pe care o faci”. (Ecl. 5:4) Isus a arătat cât de serios este faptul de a face o făgăduință când a spus: „Ați mai auzit că li s-a zis celor din vechime: «Să nu juri dacă nu vei împlini, ci să-ți împlinești făgăduințele făcute lui Iehova»”. (Mat. 5:33)

4. a) Cum ar trebui să privim o promisiune făcută lui Dumnezeu? b) Ce vom analiza cu privire la făgăduința făcută de Iefta și de Ana?

⁴ Înțelegem, așadar, că promisiunile făcute lui Iehova trebuie privite cu toată seriozitatea, întrucât relația noastră cu Dumnezeu depinde de modul în care le respectăm. David a scris: „Cine poate urca pe muntele lui Iehova și cine se poate sui până la locul său sfânt? Cel care . . . nu jură strâmb”. (Ps. 24:3, 4) Ce făgăduințe au făcut Iefta și Ana? Le-a fost ușor să le împlinească?

5. Ce făgăduință a făcut Iefta și ce s-a întâmplat după aceea?

⁵ Iefta i-a făcut o promisiune lui Iehova când a ieșit la război împotriva amoniților, care asupreau poporul lui Dumnezeu. (Jud. 10:7-9) Implorându-l pe Iehova să-i dea victorie împotriva dușmanilor, Iefta a promis: „Dacă-i vei da pe fiii lui Amon în mâna mea, acela care va ieși, da, care va ieși pe ușile casei mele ca să mă întâmpine când mă voi întoarce în pace de la fiii lui Amon, acela va fi al lui Iehova”. Ce s-a întâmplat după aceea? Iefta i-a cucerit pe amoniți, iar persoana care l-a întâmpinat când s-a întors acasă victorios a fost chiar fiica lui mult iubită. Așadar, ea ‘avea să fie a lui Iehova’. (Jud. 11:30-34) Ce presupunea lucrul acesta?

6. a) De ce nu le-a fost ușor nici lui Iefta, nici fiicei sale să respecte făgăduința făcută lui Dumnezeu? b) Ce lecție desprindem din Deuteronomul 23:21, 23 și din Psalmul 15:4?

⁶ Pentru a împlini făgăduința făcută de tatăl său, fiica lui Iefta trebuia să-i slujească lui Iehova cu timp integral la sanctuar. Oare făcuse Iefta această făgăduință în mod necugetat? Nu, deoarece trebuie să fi fost conștient că persoana care avea să-l întâmpine la întoarcere putea fi însăși fiica lui. Dar, chiar dacă nu a fost o promisiune necugetată, din punct de vedere afectiv, nici lui Iefta, nici fiicei sale nu le-a fost ușor să o respecte. De fapt, a fost un adevărat sacrificiu pentru amândoi. Când și-a văzut fiica, Iefta „și-a sfâșiat veșmintele” și a spus că se simțea „doborât”. Fiica lui „s-a dus împreună cu tovarășele ei și și-a plâns fecioria pe munți”. Iefta nu avea fii, iar acum, singura lui fiică nu mai putea să se căsătorească și să aibă copii. Prin urmare, nimeni nu avea să ducă mai departe numele și moștenirea familiei. Totuși, Iefta și fiica sa au înțeles că nu acestea erau lucrurile cele mai importante. Iefta a spus: „Mi-am deschis gura către Iehova și nu mai pot da înapoi”. Iar fiica lui i-a răspuns: „Fă-mi după cuvântul gurii tale”. (Jud. 11:35-39) Fiind persoane loiale, pentru Iefta și fiica sa era de neconceput să încalce o făgăduință făcută Dumnezeului Preaînalt, chiar dacă, pentru a o respecta, trebuiau să plătească un preț mare. (Citește Deuteronomul 23:21, 23; Psalmul 15:4.)

7. a) Ce făgăduință a făcut Ana și de ce? Ce s-a întâmplat apoi? b) Ce avea să însemne pentru Samuel făgăduința Anei? (Vezi nota de subsol.)

⁷ Și Ana și-a respectat cu fidelitate făgăduința făcută lui Iehova. Ea i-a făcut o promisiune lui Iehova într-o perioadă grea din viața ei, când suferea foarte mult pentru că nu avea copii și pentru că rivala ei o jignea mereu. (1 Sam. 1:4-7, 10, 16) Ana și-a vărsat inima înaintea lui Iehova și a făgăduit: „O, Iehova al armatelor! Dacă vei privi spre necazul sclavei tale și-ți vei aduce aminte de mine, dacă n-o vei uita pe sclava ta și-i vei da sclavei tale un urmaș de sex bărbătesc, eu i-l voi da lui Iehova pentru toate zilele vieții lui, și briciul nu va trece peste capul lui”. * (1 Sam. 1:11). Ana a făgăduit că fiul ei avea să fie toată viața nazireu, adică pus deoparte pentru Iehova, dedicat serviciului sacru. (Num. 6:2, 5, 8). Iehova i-a răspuns la rugăciune, iar Ana a dat naștere unui fiu. Cât de bucuroasă trebuie să fi fost ea! Totuși, Ana nu și-a uitat făgăduința. Când s-a născut băiețelul, ea a spus: „Lui Iehova i l-am cerut”. (1 Sam. 1:20)

8. a) De ce nu i-a fost ușor Anei să-și respecte făgăduința? b) În ce fel Psalmul 61 ne duce cu gândul la atitudinea exemplară a Anei?

⁸ Imediat după ce Samuel a fost înțărcat, în jurul vârstei de trei ani, Ana a făcut așa cum îi făgăduise lui Dumnezeu. Pentru ea era de neconceput să facă altfel. Așadar, Ana l-a dus pe Samuel la tabernacolul de la Șilo, la marele preot Eli, și a spus: „Pentru băiatul acesta mă rugam, ca Iehova să-mi îndeplinească cererea pe care i-o făceam. De aceea, și eu i l-am dăruit lui Iehova. În toate zilele vieții lui, va fi cel cerut pentru Iehova”. (1 Sam. 1:24-28) Biblia spune că, la tabernacol, „băiatul Samuel creștea lângă Iehova”. (1 Sam. 2:21) Dar ce a însemnat pentru Ana acest lucru? Ea nu și-a văzut crescând copilașul iubit. Cât de mult și-ar fi dorit să-l strângă în brațe, să se joace cu el, să-l hrănească, să adune zi de zi acele amintiri dragi, pe care orice mamă iubitoare le prețuiește! Totuși, Ana nu a regretat făgăduința făcută, ci a respectat-o cu fidelitate. Biblia spune că ‘inima ei a exultat în Iehova’. (1 Sam. 2:1, 2) (Citește Psalmul 61:1, 5, 8.)

9. Ce întrebări vom analiza?

⁹ După ce am înțeles că a-i face o făgăduință lui Dumnezeu este o chestiune cât se poate de serioasă, să analizăm următoarele întrebări: Ce făgăduințe, sau promisiuni solemne, putem face în prezent? Și de ce trebuie să fim hotărâți să ne respectăm promisiunile?

10. Care este cea mai importantă promisiune din viața unui creștin și ce presupune aceasta?

¹⁰ Cea mai importantă făgăduință, sau promisiune solemnă, din viața unui creștin este cea prin care își dedică viața lui Iehova. Într-o rugăciune personală, el îi promite solemn lui Iehova că îi va sluji toată viața, indiferent de situație. Astfel, potrivit cuvintelor lui Isus, o persoană care se dedică lui Iehova „se reneagă”, adică renunță la toate drepturile pe care le are asupra sa și promite solemn că va pune voința lui Dumnezeu mai presus de orice. (Mat. 16:24) Începând din acea zi, ea ‘este a lui Iehova’. (Rom. 14:8) Cel ce i se dedică lui Iehova trebuie să facă acest pas cu toată seriozitatea. El trebuie să manifeste o atitudine asemănătoare cu a psalmistului, care a spus: „Cum îl voi răsplăti pe Iehova pentru toate binefacerile sale față de mine? Îmi voi împlini făgăduințele față de Iehova, da, în fața întregului său popor”. (Ps. 116:12, 14)

11. Ce ai dovedit în ziua în care te-ai botezat?

¹¹ Ți-ai dedicat viața lui Iehova și ți-ai simbolizat dedicarea prin botezul în apă? Dacă da, ai făcut un lucru extraordinar! Adu-ți aminte că, în ziua botezului, ai fost întrebat în fața multor martori dacă te-ai dedicat lui Iehova și dacă ai înțeles că dedicarea și botezul tău te identifică drept Martor al lui Iehova, adică un membru al organizației lui Dumnezeu îndrumate de spirit. Răspunsul tău afirmativ a fost o declarație publică a dedicării tale fără rezerve și o dovadă clară că te-ai calificat pentru botez ca slujitor ordinat al lui Iehova. Cât de bucuros trebuie să fi fost atunci Iehova!

12. a) Ce întrebări este bine să ne punem? b) Ce calități ne-a îndemnat Petru să cultivăm?

¹² Totuși, botezul este doar un început. Dorim să trăim în continuare la înălțimea dedicării noastre, slujindu-i lui Dumnezeu cu fidelitate. Așadar, să ne întrebăm: Cât de mult am progresat pe plan spiritual de la botez? Continui să-i slujesc lui Iehova „din tot sufletul”? (Col. 3:23) Mă rog cu regularitate, citesc din Cuvântul lui Dumnezeu în fiecare zi, asist la întruniri și particip la lucrarea de predicare cât pot de mult? Sau am slăbit ritmul în aceste activități spirituale? Apostolul Petru a arătat că, pentru a nu deveni inactivi în serviciul lui Iehova, trebuie să adăugăm la credința noastră cunoștință, perseverență și devoțiune sfântă. (2 Petru 1:5-8)

13. Ce trebuie să înțeleagă un creștin dedicat și botezat?

¹³ Odată ce ne-am dedicat lui Iehova, promițându-i că-i vom sluji întreaga viață, nu ne putem lua cuvântul înapoi. O persoană care spune că a obosit să-i slujească lui Iehova sau să trăiască potrivit normelor sale nu poate pretinde că nu s-a dedicat niciodată cu adevărat și că botezul ei este nul. * În realitate, ea s-a prezentat la botez ca persoană complet dedicată lui Dumnezeu. Astfel, dacă comite un păcat grav, o persoană dedicată lui Iehova va da socoteală înaintea lui și a congregației. (Rom. 14:12) Cu siguranță, nu dorim să se spună vreodată despre noi că ‘am părăsit iubirea pe care am avut-o la început’. Dorim ca Isus să spună: „Îți cunosc faptele, iubirea, credința, serviciul și perseverența și știu că faptele tale din urmă sunt mai multe decât cele de altădată”. (Rev. 2:4, 19) Să continuăm deci plini de zel să trăim la înălțimea dedicării noastre, spre bucuria lui Iehova!

14. Care este a doua dintre cele mai importante promisiuni pe care o poate face o persoană și de ce?

¹⁴ A doua promisiune, în ordinea importanței, pe care o poate face o persoană este jurământul de căsătorie. Instituția căsătoriei este sacră. Mirele și mireasa rostesc jurământul de căsătorie înaintea lui Dumnezeu și a altor martori. De obicei, ei promit că se vor iubi, se vor prețui și se vor respecta atât timp cât vor trăi împreună pe pământ, în conformitate cu ceea ce prevede Dumnezeu pentru instituția căsătoriei. Poate că unii nu au spus exact aceste cuvinte, însă au făcut o promisiune solemnă în fața lui Dumnezeu. Apoi au fost declarați soț și soție, fiind uniți într-o legătură pe viață. (Gen. 2:24; 1 Cor. 7:39) Isus a spus: „Ce a pus Dumnezeu în același jug omul să nu despartă”, nici soțul, nici soția, nici altcineva. (Mar. 10:9) Prin urmare, cei ce se căsătoresc nu trebuie să considere divorțul o opțiune.

15. De ce creștinii nu trebuie să adopte atitudinea superficială a lumii față de căsătorie?

¹⁵ Bineînțeles, în acest sistem nu există căsnicie perfectă. Fiecare cuplu căsătorit este alcătuit din două persoane imperfecte. De aceea, Biblia spune despre cuplurile căsătorite că, uneori, „vor avea necazuri”. (1 Cor. 7:28) Din nefericire, în lumea în care trăim, mulți privesc cu superficialitate căsătoria. De aceea, când apar tensiuni, ei pur și simplu își părăsesc partenerul. Însă normele creștine nu admit o asemenea atitudine. A încălca jurământul de căsătorie echivalează cu a-l minți pe Dumnezeu, iar Dumnezeu îi urăște pe mincinoși. (Lev. 19:12; Prov. 6:16-19) Apostolul Pavel a scris: „Ești legat de o soție? Nu căuta dezlegare”. (1 Cor. 7:27) Pavel știa că Iehova urăște divorțul, când acesta este un act de trădare. (Mal. 2:13-16)

16. Ce spune Biblia despre divorț și separare?

¹⁶ Isus a spus că singurul motiv biblic pentru anularea unui jurământ de căsătorie este adulterul. În această situație, partenerul nevinovat poate alege să nu-l ierte pe partenerul vinovat și să divorțeze. (Mat. 19:9; Evr. 13:4) Dar ce se poate spune despre separare? Biblia menționează clar și acest lucru. (Citește 1 Corinteni 7:10, 11.) Însă ea nu menționează în mod concret motivele pentru care doi parteneri de căsătorie pot alege să se separe. Au existat situații în care unii creștini au considerat necesar să se separe de partenerul lor, de exemplu, când viața sau spiritualitatea le-a fost serios periclitată de partenerul de căsătorie violent sau apostat. *

17. Ce poate face un cuplu căsătorit pentru a avea o căsnicie durabilă?

¹⁷ Când doi creștini căsătoriți le cer bătrânilor de congregație sfaturi referitoare la rezolvarea unor probleme conjugale, este bine ca bătrânii să-i întrebe dacă au vizionat în ultima vreme materialul video Ce este iubirea adevărată? și dacă au studiat împreună broșura Poți avea o familie fericită. Aceste materiale scot în evidență principii biblice care i-au ajutat pe mulți să-și întărească legătura conjugală. Un cuplu a spus: „De când am studiat această broșură, căsnicia noastră este mai fericită ca oricând”. O soră a cărei căsnicie era pe punctul de a se destrăma după 22 de ani a spus: „Deși atât eu, cât și soțul meu eram Martori, pe plan afectiv eram la poli opuși. Materialul video a venit la momentul potrivit. Viața noastră de familie s-a îmbunătățit semnificativ”. Dacă ești căsătorit, aplică principiile lui Iehova în căsnicie oricât de greu ar fi. Procedând astfel, vei putea să-ți respecți jurământul de căsătorie și să fii fericit.

18. Ce fac mulți părinți creștini?

¹⁸ Ce altceva au avut în comun Iefta și Ana? În urma făgăduințelor făcute de părinții lor, fiica lui Iefta și fiul Anei au fost dedicați unui serviciu sacru special la tabernacol. Aceasta a însemnat pentru ei o viață plină de satisfacții. Și astăzi, mulți părinți creștini își îndeamnă copiii să înceapă serviciul cu timp integral și să-și dedice viața serviciului adus lui Dumnezeu. Tinerii care fac această alegere sunt demni de laudă. (Jud. 11:40; Ps. 110:3)

19. Ce se poate spune despre cei care se află în serviciul special cu timp integral?

¹⁹ În prezent există circa 67 000 de membri ai Ordinului Religios Mondial al Slujitorilor Speciali cu Timp Integral Martori ai lui Iehova. Unii dintre ei slujesc la Betel, la construcții sau în lucrarea de circumscripție. Alții sunt instructori la școlile teocratice, pionieri speciali, misionari ori slujitori la sălile de congrese sau la clădirile folosite pentru școli teocratice. Cu toții au făcut o promisiune de ascultare și sărăcie, prin care s-au angajat să îndeplinească orice sarcină li se repartizează pentru a promova interesele Regatului, să ducă o viață simplă și să nu presteze o muncă laică fără permisiune. Nu oamenii sunt speciali, ci însărcinările lor. Toți acești frați și surori înțeleg că este important să fie umili și să respecte pe toată durata serviciului special cu timp integral promisiunea solemnă pe care au făcut-o.

20. Ce ar trebui să facem „zi de zi” și de ce?

²⁰ Câte dintre făgăduințele, sau promisiunile solemne, despre care am discutat i-ai făcut lui Dumnezeu? Cu siguranță, ești conștient că nu trebuie să le privești cu superficialitate. (Prov. 20:25) Nerespectarea unei promisiuni pe care i-am făcut-o lui Dumnezeu sau încălcarea unui jurământ poate avea consecințe grave. (Ecl. 5:6) Așadar, plini de bucurie, ‘să cântăm întotdeauna melodii pentru numele lui Iehova, ca să ne împlinim zi de zi făgăduințele’. (Ps. 61:8)