„Ne vedem în Paradis!”
„Vei fi cu mine în Paradis!” (LUCA 23:43)
CÂNTĂRILE: 24, 134
1, 2. Cu ce asociază unii paradisul?
SCENA era foarte emoționantă! În timp ce delegații din străinătate, veniți la un congres ținut la Seul (Coreea de Sud), părăseau stadionul, Martorii locali s-au strâns în jurul lor. Mulți dintre ei le făceau cu mâna și strigau: „Ne vedem în Paradis!”. La ce paradis se refereau ei?
2 Când aud cuvântul „paradis”, oamenii se gândesc la lucruri diferite. De exemplu, unii spun că paradisul este o invenție. Alții cred că paradisul este o stare și îl asociază cu clipele de bucurie și de satisfacție. Un om flămând care stă în fața unei mese îmbelșugate ar putea crede că este în paradis. Admirând o vale plină cu flori de munte, o turistă din secolul al XIX-lea a exclamat: „Oo, ce paradis!”. Acel loc se numește și astăzi Paradis, deși acolo cantitatea de zăpadă atinge în medie 15 metri pe an. Ce înseamnă paradisul pentru tine? Tânjești după el?
3. Unde apare în Biblie prima mențiune despre Paradis?
3 Biblia vorbește atât despre un paradis care a existat în trecut, cât și despre un paradis viitor. Ideea de paradis apare în primele pagini ale Bibliei. În Geneza 2:8, potrivit Bibliei Douay Version, o traducere din latină, se spune: „La început, Domnul Dumnezeu adusese în existență un paradis al plăcerii: acolo l-a pus pe cel pe care îl crease, [Adam].” (Sublinierea noastră.) Textul ebraic vorbește despre grădina Edenului. Eden înseamnă „Plăcere”, iar acea grădină a fost cu adevărat plăcută. Exista hrană din abundență, peisajele erau încântătoare, iar oamenii și animalele trăiau în deplină armonie. (Gen. 1:29-31)
4. De ce putem spune despre grădina Edenului că era un paradis?
4 Parádeisos este corespondentul grecesc al cuvântului ebraic pentru „grădină”. În Cyclopaedia de M’Clintock și Strong se face următoarea descriere: „Un parc natural foarte mare și îngrădit pentru a fi ferit de stricăciuni, dar cu o frumusețe nealterată, cu arbori falnici și cu mulți pomi încărcați de roade, udați de râuri cristaline, pe malurile cărora mergeau turme mari de antilope sau de oi. Aceasta era imaginea pe care o trezea paradisul în mintea călătorului grec”. (Compară cu Geneza 2:15, 16.)
5, 6. Cum a fost pierdut Paradisul și ce întrebare își pun unii?
5 Dumnezeu i-a așezat pe Adam și pe Eva într-o asemenea grădină, într-un paradis. Însă, deoarece n-au ascultat de Dumnezeu, ei n-au mai avut dreptul să locuiască acolo. Atât ei, cât și urmașii lor au pierdut Paradisul. (Gen. 3:23, 24) Deși nu a mai fost locuită de oameni, acea grădină a rămas, din câte se pare, până la Potopul din zilele lui Noe.
6 Poate că unii se întreabă: Vor trăi vreodată oamenii într-un paradis pământesc? Să vedem ce demonstrează faptele. Dacă speri să trăiești cu cei dragi în Paradis, ai o bază solidă pentru această speranță? Poți să explici de ce ești sigur că va exista Paradisul?
DOVEZI CĂ VA EXISTA UN PARADIS
7. Ce promisiune importantă i-a făcut Dumnezeu lui Avraam?
7 Găsim răspunsul în cartea a cărei scriere a fost inspirată de Creatorul Paradisului. Să analizăm ce i-a spus Dumnezeu prietenului său Avraam. El i-a promis că-i ‘va înmulți sămânța ca firele de nisip de pe țărmul mării’. Apoi, Iehova i-a mai făcut o promisiune deosebit de importantă: „Prin sămânța ta se vor binecuvânta toate națiunile pământului, pentru că ai ascultat de glasul meu”. (Gen. 22:17, 18) Dumnezeu le-a repetat această promisiune fiului și nepotului lui Avraam. (Geneza 26:4; 28:14)
8. La ce s-a gândit, pe bună dreptate, Avraam când a auzit promisiunea lui Dumnezeu?
8 Nicăieri în Biblie nu se spune că Avraam credea că oamenii își vor primi răsplata într-un paradis ceresc. De aceea, când Dumnezeu a promis că ‘toate națiunile pământului se vor binecuvânta’, Avraam s-a gândit, pe bună dreptate, că aceste binecuvântări vor fi pe pământ. Dar este aceasta singura dovadă din Biblie că va exista un paradis pământesc?
9. Ce promisiuni ne întăresc convingerea că va fi un paradis viitor?
9 Dumnezeu l-a inspirat pe David, un urmaș al lui Avraam, să scrie despre timpul când ‘răufăcătorii și cei ce fac nedreptăți’ nu vor mai fi. (Ps. 37:1, 2) Atunci „cei smeriți vor stăpâni pământul și își vor găsi desfătarea în belșug de pace”. De asemenea, David a scris că „cei drepți vor moșteni pământul și vor locui pentru totdeauna pe el”. (Ps. 37:10, 11, 29; 2 Sam. 23:2) Ce efect crezi că au avut aceste promisiuni asupra celor ce au înfăptuit voința lui Dumnezeu? Ele le-au întărit convingerea că va veni timpul când numai oamenii drepți vor trăi pe un pământ paradiziac.
10. Ce promisiune facută evreilor ne vizează și pe noi astăzi?
10 De-a lungul timpului, mulți israeliți care pretindeau că îi slujeau lui Iehova i-au întors spatele și s-au îndepărtat de închinarea adevărată. De aceea, Dumnezeu le-a permis babilonienilor să-i cucerească, să le distrugă țara și să-i ducă în exil. (2 Cron. 36:15-21; Ier. 4:22-27) Totuși, profeții lui Dumnezeu au prezis că, după 70 de ani, poporul său avea să se întoarcă în țara natală. Acele profeții s-au împlinit. Dar ele ne vizează și pe noi. Pe măsură ce vom analiza câteva dintre acestea, să observăm ce dovezi ne oferă cu privire la un viitor paradis pământesc.
11. Ce împlinire a avut Isaia 11:6-9, dar ce întrebare ar trebui să ne punem?
11 Isaia 11:6-9. Prin intermediul lui Isaia, Dumnezeu a prezis că, după ce slujitorii săi aveau să se întoarcă în țara lor natală, ei nu urmau să mai înfrunte fenomene distrugătoare ale naturii și nici să se teamă că vor fi atacați de animale sălbatice sau de oameni cu un comportament animalic. Atât cei tineri, cât și cei vârstnici aveau să fie în siguranță. Nu ne duc cu gândul aceste promisiuni la condițiile care au existat în grădina Edenului? (Is. 51:3) În această profeție a lui Isaia se mai spune că întregul pământ, nu doar națiunea Israel, „va fi plin de cunoștința lui Iehova așa cum fundul mării este acoperit de ape”. Când se va împlini această profeție?
12. a) De ce binecuvântări au avut parte cei ce s-au întors din exilul babilonian? b) Ce anume sugerează că Isaia 35:5-10 va mai avea o împlinire?
12 Isaia a dat în continuare asigurări că evreii întorși din exil nu aveau să fie amenințați de animale sau de oameni (Isaia 35:7-10). Pământul lor avea să producă roade din abundență deoarece urma să fie udat de izvoare bogate, așa cum era udată odinioară grădina Edenului. (Gen. 2:10-14; Ier. 31:12) A fost aceasta singura împlinire a profeției? (Citește Isaia 35:5, 6) Nu există dovezi că cei întorși din exil au fost vindecați în mod miraculos. De exemplu, orbii nu și-au recăpătat vederea. Înțelegem deci că bolile vor fi vindecate în viitor.
13, 14. Cum s-au împlinit cuvintele din Isaia 65:21-23 în trecut și ce parte a profeției urmează să se împlinească în viitor? (Vezi imaginea de la începutul articolului.)
13 Isaia 65:21, 22. Când s-au întors în țara natală, iudeii n-au găsit case confortabile și nici terenuri cultivate sau viță-de-vie. Dar situația avea să se schimbe întrucât Dumnezeu urma să-i binecuvânteze. (Isaia 65:23) Cât de bucuroși au fost să-și construiască locuințe în care să locuiască! De asemenea, după ce au cultivat pământul, au cules roade bogate!
14 Profeția conține un detaliu important: zilele noastre „vor fi ca zilele copacului”. În ce sens? Unii copaci trăiesc mii de ani. Ca să trăiască atât de mult, oamenii trebuie să fie sănătoși. Când oamenii vor trăi în condițiile prezise de Isaia, paradisul va deveni realitate, iar profeția se va împlini!
15. Care sunt câteva dintre binecuvântările menționate în cartea Isaia?
15 Să observăm modul în care promisiunile amintite mai înainte îndreaptă atenția spre un paradis viitor: Oamenii de pe tot pământul vor fi binecuvântați de Dumnezeu. Niciunul nu va trebui să se teamă de animale sau de oameni cu un comportament animalic. Orbii, surzii și șchiopii vor fi vindecați. Oamenii își vor construi case și vor consuma hrană sănătoasă. Vor trăi mai mult decât copacii. Într-adevăr, Biblia conține dovezi că aceste lucruri vor avea loc în viitor. Totuși, unii ar putea spune că binecuvântările menționate în Isaia nu se referă la un paradis pământesc. Cum le-ați răspunde? Ce motive avem să așteptăm cu nerăbdare transformarea pământului în paradis? Cel mai mare om din toate timpurile ne-a oferit un motiv temeinic.
VEI FI ÎN PARADIS!
16, 17. În ce context a vorbit Isus despre Paradis?
16 Deși nevinovat, Isus a fost condamnat și atârnat pe stâlp între doi tâlhari evrei. Înainte de a muri, unul dintre aceștia a recunoscut că Isus era Rege și l-a rugat: „Isus, adu-ți aminte de mine când vei ajunge în regatul tău”. (Luca 23:39-42) Promisiunea făcută de Isus tâlharului, consemnată în Luca 23:43, se referă și la viitorul nostru. Unii erudiți moderni au propus această redare literală: „Adevărat îți spun, astăzi vei fi cu mine în Paradis”. La ce s-a referit Isus prin cuvântul „astăzi”?
17 În multe limbi moderne, virgulele sunt folosite pentru a transmite sensul unei fraze sau pentru a-l clarifica. Însă în cele mai vechi manuscrise grecești disponibile nu sunt folosite întotdeauna semnele de punctuație. Se naște deci întrebarea: A zis Isus: „Îți spun, astăzi vei fi cu mine în Paradis” sau „Îți spun astăzi, vei fi cu mine în Paradis”? Traducătorii pun virgula în funcție de ceea ce cred că a vrut să spună Isus. Astfel, în unele traduceri, virgula este pusă înaintea cuvântului „astăzi”, în altele, după el.
18, 19. Ce anume ne ajută să înțelegem ce a vrut să spună Isus?
18 Totuși, să ne amintim că Isus le spusese mai înainte discipolilor săi: „Fiul omului va fi în inima pământului trei zile și trei nopți”. El a mai spus: „Fiul omului trebuie să fie dat în mâinile oamenilor și îl vor omorî, iar a treia zi va fi sculat din morți”. (Mat. 12:40; 16:21; 17:22, 23; Mar. 10:34) Apostolul Petru confirmă că așa s-a întâmplat. (Fap. 10:39, 40) Isus nu a mers în Paradis în ziua în care el și acel tâlhar au murit. Isus a stat „în Hades [în mormânt]” câteva zile, până când Dumnezeu l-a înviat. * (Fap. 2:31, 32)
19 Observăm că promisiunea pe care i-o face Isus tâlharului începe cu următoarele cuvinte: „Adevărat îți spun astăzi”. Această expresie se folosea chiar și pe timpul lui Moise, care a scris: „Aceste cuvinte pe care ți le poruncesc astăzi să fie în inima ta”. (Deut. 6:7; 7:11; 8:1, 19; 30:15)
20. Ce argumente ne ajută să înțelegem corect cuvintele lui Isus?
20 Un traducător al Bibliei din Orientul Mijlociu a scris cu privire la răspunsul lui Isus: „În acest text, accentul se pune pe cuvântul «astăzi» și trebuie citit: «Adevărat îți spun astăzi, vei fi cu mine în Paradis». Promisiunea a fost făcută în acea zi și urma să se împlinească ulterior. Această formulare este tipic orientală și transmite ideea că promisiunea a fost făcută într-o anumită zi și avea să fie respectată negreșit”. În acest sens, o traducere siriacă din secolul al V-lea redă astfel răspunsul lui Isus: „Amin, îți spun astăzi că vei fi cu mine în Grădina Edenului”. Această promisiune este o încurajare pentru fiecare dintre noi.
21. Ce privilegiu nu putea primi tâlharul și de ce?
21 Acel tâlhar aflat în pragul morții nu știa că Isus făcuse cu apostolii săi fideli un legământ potrivit căruia aceștia vor domni alături de el în Regatul ceresc. (Luca 22:29) În plus, tâlharul nici nu fusese botezat. (Ioan 3:3-6, 12) Înțelegem deci că promisiunea lui Isus se referea la un paradis pământesc. După mai mulți ani, apostolul Pavel a vorbit despre viziunea pe care a avut-o un om care „a fost dus în paradis”. (2 Cor. 12:1-4) Spre deosebire de tâlharul muribund, Pavel și ceilalți apostoli fideli au fost aleși să meargă în cer pentru a domni alături de Isus în Regat. Totuși, Pavel se referea la un „paradis” viitor. * Avea să cuprindă acest paradis și pământul? Vom putea trăi și noi acolo?
CE SPERANȚĂ PUTEM AVEA
22, 23. Ce speranță putem avea?
22 Așa cum am văzut, David a prezis că va veni timpul când „cei drepți vor moșteni pământul”. (Ps. 37:29; 2 Pet. 3:13) El făcea referire la un timp când oamenii de pe pământ vor respecta normele drepte ale lui Dumnezeu. În profeția din Isaia 65:22 se spune că „zilele poporului meu vor fi ca zilele copacului”, ceea ce sugerează că oamenii vor trăi mii de ani. Putem nutri această speranță? Da, deoarece în Revelația 21:1-4 citim că „moartea nu va mai fi”, aceasta fiind una dintre binecuvântările pe care Dumnezeu le va revărsa asupra omenirii ascultătoare.
23 Biblia explică foarte clar ce este Paradisul. Adam și Eva au pierdut Paradisul când au fost dați afară din Eden. Totuși, Paradisul nu a fost pierdut pentru totdeauna. Potrivit promisiunii lui Dumnezeu, oamenii urmează să fie binecuvântați. Sub inspirație divină, David a spus că oamenii blânzi și drepți vor moșteni pământul și vor locui pe el pentru totdeauna. Iar profețiile din cartea Isaia ne ajută să ne imaginăm cum va fi viața noastră într-un paradis încântător, când Isus își va duce la îndeplinire promisiunea pe care i-a făcut-o tâlharului. Și tu poți trăi în acel Paradis. Atunci se vor împlini cuvintele pe care frații și surorile noastre din Coreea le-au spus la congres: „Ne vedem în Paradis!”.
^ par. 18 Referitor la acest pasaj, teologul și biblistul Marvin Pate a scris: „În general, cuvântul «astăzi» este înțeles ca fiind un interval de douăzeci și patru de ore. Această interpretare este însă în dezacord cu alte versete biblice din care reiese că, după ce a murit, Isus a «coborât» mai întâi în hades (Mat. 12:40; Fap. 2:31; Rom. 10:7), apoi a urcat la cer”.
^ par. 21 Vezi articolul „Întrebări de la cititori” din acest număr al revistei.
TURNUL DE VEGHE (EDIŢIA DE STUDIU)