Ce înseamnă a fi un om spiritual?

Ce înseamnă a fi un om spiritual?

‘Dumnezeu să vă facă să aveți între voi același mod de gândire pe care îl avea Cristos Isus.’ (ROM. 15:5)

CÂNTĂRILE: 84, 5

1, 2. a) Ce au spus unii frați despre importanța spiritualității? b) Ce întrebări se vor analiza în acest articol?

„FAPTUL de a avea o gândire spirituală mă ajută să fiu mai fericită și să trec cu succes peste problemele de zi cu zi”, a spus o soră din Canada. Un frate din Brazilia a afirmat: „Am o căsnicie fericită de 23 de ani deoarece eu și soția mea ne străduim să avem un mod de gândire spiritual”. Un alt frate, din Filipine, a spus: „Faptul de a fi o persoană spirituală m-a ajutat să am pacea minții și să fiu în relații mai bune cu frați care provin din diferite medii sociale”.

2 Persoanele cu o gândire spirituală se bucură de multe foloase. Așadar, ce putem face pentru a avea un mod de gândire spiritual și a ne bucura de foloase? Înainte de a da un răspuns, trebuie să înțelegem ce spune Biblia despre persoanele cu o gândire spirituală. Acest articol va răspunde la trei întrebări: 1) Ce înseamnă a fi o persoană spirituală? 2) Ce exemple ne vor ajuta să progresăm pe plan spiritual? și 3) Cum ne ajută faptul de a avea „mintea lui Cristos” să devenim persoane spirituale?

PRIN CE SE CARACTERIZEAZĂ UN OM SPIRITUAL?

3. Potrivit Bibliei, prin ce se deosebește „omul fizic” de „omul spiritual”?

3 Apostolul Pavel ne ajută să înțelegem prin ce se caracterizează un om spiritual făcând un contrast între „omul fizic” și „omul spiritual”. (1 Corinteni 2:14-16) Care este diferența dintre cei doi? „Omul fizic nu primește lucrurile spiritului lui Dumnezeu, căci pentru el sunt o nebunie, și nu poate să le cunoască.” În schimb, „omul spiritual poate să cerceteze toate lucrurile” și are „mintea lui Cristos”. Pavel ne-a îndemnat să fim oameni spirituali. Prin ce alte lucruri se deosebește omul fizic de cel spiritual?

4, 5. Care sunt trăsăturile omului fizic?

4 Mai întâi să vedem care este atitudinea omului fizic. Majoritatea oamenilor sunt preocupați de satisfacerea dorințelor cărnii. Pavel numește această atitudine „spiritul care lucrează acum în fiii neascultării”. (Ef. 2:2) Acest spirit îi determină pe cei mai mulți oameni să-i imite pe cei din jur. De aceea, ei fac ce li se pare lor că este bine și nu se străduiesc să trăiască la înălțimea normelor lui Dumnezeu. Omul fizic, sau carnal, are preocupări materialiste și consideră că prestigiul, banii și drepturile sale sunt mai importante decât orice altceva.

5 Prin ce se mai caracterizează omul fizic? El practică „lucrările cărnii”. (Gal. 5:19-21) În prima scrisoare către corinteni, Pavel enumeră unele trăsături ale oamenilor cu o atitudine carnală. Printre lucrările cărnii se numără dezbinările, favoritismele, disputele, procesele intentate fraților de credință, lipsa respectului față de cei cu autoritate și lăcomia în ce privește mâncarea și băutura. Când se află în fața unei tentații, cel cu mintea îndreptată spre carne nu are putere să reziste. (Prov. 7:21, 22) Iuda a spus că unii aveau să devină atât de „carnali”, încât aveau să-și piardă complet spiritualitatea. (Iuda 18, 19)

6. Prin ce se remarcă o persoană spirituală?

6 Însă prin ce se caracterizează omul spiritual? O persoană spirituală prețuiește mult relația ei cu Dumnezeu. Spre deosebire de omul cu gândire carnală, omul cu gândire spirituală se străduiește să fie ‘un imitator al lui Dumnezeu’. (Ef. 5:1) Aceasta înseamnă că face eforturi să-și însușească modul de gândire al lui Iehova și să privească lucrurile din punctul său de vedere. Dumnezeu este cât se poate de real pentru el. Spre deosebire de cei a căror minte este îndreptată spre lucrările cărnii, oamenii spirituali se străduiesc să aplice în viață normele lui Iehova. (Ps. 119:33; 143:10) O persoană cu o gândire spirituală nu se concentrează asupra lucrărilor cărnii, ci se străduiește să manifeste „rodul spiritului”. (Gal. 5:22, 23) Pentru a înțelege mai bine ce înseamnă gândirea spirituală, să ne gândim la următorul exemplu: așa cum un matematician dezvoltă o gândire analitică, tot așa o persoană care se străduiește să-și însușească modul de gândire al lui Dumnezeu dezvoltă o gândire spirituală.

7. Ce spune Biblia despre oamenii spirituali?

7 Biblia vorbește în termeni laudativi despre persoanele cu o gândire spirituală. În Matei 5:3 se spune: „Fericiți sunt cei conștienți de necesitățile lor spirituale, căci al lor este regatul cerurilor!”. Iar în Romani 8:6 se arată care sunt foloasele unei gândiri spirituale: „A îndrepta mintea spre carne înseamnă moarte, dar a îndrepta mintea spre spirit înseamnă viață și pace”. Dacă ne concentrăm la lucruri spirituale suntem în pace cu Dumnezeu, avem pace interioară și ne bucurăm de perspectiva vieții veșnice.

8. De ce este nevoie de eforturi pentru a cultiva o bună spiritualitate și a o păstra?

8 Trăim într-un mediu periculos din punct de vedere spiritual. Întrucât suntem înconjurați de oameni cu atitudini carnale, trebuie să facem eforturi susținute pentru a dezvolta o bună spiritualitate și a ne-o păstra. Când o persoană își pierde spiritualitatea, se creează un vid moral, care se umple cu „aerul” poluat al acestei lumi. Cum putem evita o astfel de situație? Și cum putem face progrese spirituale?

EXEMPLE DEMNE DE URMAT

9. a) Ce ne poate ajuta să progresăm pe plan spiritual? b) Ce exemple vom analiza în continuare?

9 Un copil se poate maturiza dacă își urmărește cu atenție părinții și le urmează exemplul. La fel, noi putem progresa din punct de vedere spiritual urmând exemplul celor ce au o relație strânsă cu Iehova. Însă oamenii cu preocupări carnale sunt exemple de evitat. (1 Cor. 3:1-4) În Biblie găsim atât exemple pozitive, cât și negative. Întrucât dorința noastră este să fim persoane spirituale, vom analiza trei exemple pozitive: al lui Iacob, al Mariei și al lui Isus.

Ce putem învăța din exemplul lui Iacob? (Vezi paragraful 10)

10. Cum a demonstrat Iacob că era un om spiritual?

10 Primul exemplu pe care îl vom analiza este cel al lui Iacob. La fel ca mulți dintre noi, Iacob n-a avut o viață ușoară. Propriul său frate, Esau, care avea o gândire carnală, a vrut să-l ucidă. În plus, socrul său a încercat de repetate ori să-l înșele și să profite de pe urma lui. Chiar dacă era înconjurat de oameni cu o gândire carnală, Iacob a fost un om spiritual. El a avut credință în promisiunea făcută de Dumnezeu lui Avraam și s-a îngrijit de familia sa, care urma să aibă un rol special în realizarea scopului lui Iehova. (Gen. 28:10-15) Cuvintele și acțiunile lui Iacob dezvăluie că el a ținut mereu cont de normele și de voința lui Dumnezeu. De exemplu, când s-a simțit amenințat de Esau, Iacob i-a spus lui Dumnezeu: „Scapă-mă, te rog. . . . Tu, tu ai spus: «Fără îndoială, îți voi face bine și voi face sămânța ta ca firele de nisip ale mării»”. (Gen. 32:6-12) El și-a pus încrederea în promisiunea pe care Iehova i-o făcuse lui și strămoșilor lui și a dorit să acționeze în armonie cu voința și cu scopul lui Dumnezeu.

Ce putem învăța din exemplul Mariei? (Vezi paragraful 11)

11. De ce se poate spune că Maria a fost o persoană spirituală?

11 Să analizăm acum exemplul Mariei. De ce a ales-o Iehova pe Maria să fie mama lui Isus? Cu siguranță, deoarece ea era o persoană cu o gândire spirituală. O dovadă în acest sens sunt cuvintele de laudă pe care le-a rostit Maria la adresa lui Iehova când a mers în vizită la rudele ei, Zaharia și Elisabeta. (Luca 1:46-55) Din cuvintele Mariei înțelegem că ea avea o iubire profundă față de Cuvântul lui Dumnezeu și cunoștea bine Scripturile ebraice. (Gen. 30:13; 1 Sam. 2:1-10; Mal. 3:12) De asemenea, să remarcăm că, deși erau proaspăt căsătoriți, ea și Iosif nu au avut relații intime decât după nașterea lui Isus. Acest lucru arată că pentru cei doi voința lui Iehova era mai importantă decât satisfacerea propriilor dorințe. (Mat. 1:25) De-a lungul anilor, Maria a urmărit îndeaproape evenimentele din viața lui Isus și a acordat atenție cuvintelor sale înțelepte. Ea ‘a păstrat cu grijă toate aceste cuvinte în inima ei’. (Luca 2:51) Ea era cu siguranță interesată de scopul lui Iehova în legătură cu Mesia. Din exemplul Mariei învățăm cum putem să punem voința lui Iehova pe primul plan în viață.

12. a) Cum a reflectat Isus personalitatea Tatălui său? b) Cum putem urma exemplul lui Isus? (Vezi imaginea de la începutul articolului.)

12 Isus este exemplul perfect de persoană spirituală. De-a lungul vieții și al serviciului său, el a arătat că dorea să-l imite pe Tatăl său, Iehova. Modul său de gândire, sentimentele și acțiunile sale au reflectat personalitatea lui Iehova. El a trăit în armonie cu voința și cu normele lui Dumnezeu. (Ioan 8:29; 14:9; 15:10) Să facem o comparație între sentimentele de compasiune ale lui Iehova, așa cum le descrie profetul Isaia, și cele ale lui Isus, descrise în Evanghelia după Marcu. (Citește Isaia 63:9; Marcu 6:34.) Suntem și noi gata, la fel ca Isus, să le arătăm compasiune oamenilor care au nevoie de ajutor? În plus, Isus s-a dedicat lucrării de predicare și de predare a veștii bune. (Luca 4:43) Aceste sentimente și acțiuni caracterizează o persoană spirituală.

13, 14. a) Cum putem urma exemplul unor persoane spirituale din zilele noastre? b) Dați un exemplu.

13 Și în zilele noastre există multe exemple de persoane spirituale care au făcut progrese uimitoare în ce privește reflectarea personalității lui Cristos. Probabil că ai observat zelul lor în predicare, ospitalitatea și compasiunea lor sau alte calități excepționale pe care le au. La fel ca noi, și ele se luptă cu defecte și cu înclinații greșite în timp ce se străduiesc să cultive calități divine. Rachel, o soră din Brazilia, spune: „Îmi plăcea să fiu în pas cu moda. De aceea, îmbrăcămintea mea nu reflecta modestie. Dar, după ce am învățat adevărul, am făcut eforturi ca să devin o persoană spirituală. Nu mi-a fost ușor să fac schimbări, însă am fost mai fericită și am găsit un scop real în viață”.

14 Reylene, din Filipine, a trecut printr-o încercare diferită. Obiectivul ei era să urmeze o instruire superioară și să-și găsească un loc de muncă bine plătit pentru a reuși în viață. Reylene povestește: „În timp, am uitat de obiectivele mele spirituale. Însă am început să simt că ceva îmi lipsea, ceva mult mai important decât locul meu de muncă. De aceea, mi-am concentrat din nou atenția asupra serviciului adus lui Iehova”. De atunci, ea este un exemplu în ce privește încrederea în promisiunea lui Iehova, consemnată în Matei 6:33, 34. Reylene a mai spus: „Sunt sigură că Iehova va avea grijă de mine!”. Probabil că și în congregația ta există astfel de persoane. Exemplul acestor oameni fideli care îl urmează pe Cristos este demn de urmat. (1 Cor. 11:1; 2 Tes. 3:7)

SĂ AVEM „MINTEA LUI CRISTOS”

15. Ce trebuie să facem pentru a fi asemenea lui Cristos?

15 Cum putem urma exemplul lui Cristos? În 1 Corinteni 2:16, Biblia vorbește despre faptul de a avea „mintea lui Cristos”. Iar în Romani 15:5 suntem îndemnați să avem „același mod de gândire pe care îl avea Cristos Isus”. Prin urmare, pentru a fi asemenea lui Cristos, trebuie să înțelegem cum a gândit, ce a simțit și cum a acționat el. Apoi trebuie să călcăm pe urmele sale. Pentru Isus, relația cu Dumnezeu era mai importantă decât orice altceva. Astfel, imitându-l pe Isus, îl imităm, de fapt, pe Iehova. Înțelegem, așadar, de ce este atât de important să învățăm să gândim ca Isus.

16. Cum putem învăța mai multe despre modul de gândire al lui Isus?

16 Cum putem face aceasta? Discipolii lui Isus au văzut miracolele pe care le-a făcut, i-au auzit predicile, l-au văzut cum s-a purtat cu diferiți oameni și au observat cum a aplicat principiile divine. Ei au spus: „Suntem martori a tot ce a făcut el”. (Fap. 10:39) Noi nu-l putem vedea pe Isus. Însă Iehova ne-a pus la dispoziție cu iubire relatările din evanghelii, care ne ajută să avem o imagine vie a personalității lui Isus. Citind și meditând la cărțile biblice Matei, Marcu, Luca și Ioan, noi învățăm mai multe despre modul de gândire al lui Isus. Astfel, putem ‘să călcăm cât mai exact pe urmele lui’ și ‘să ne înarmăm cu aceeași dispoziție a minții’ pe care a avut-o Cristos. (1 Pet. 2:21; 4:1)

17. Cum ne va ajuta faptul de a gândi la fel ca Isus?

17 Cum ne va ajuta faptul de a învăța să gândim ca Isus? Așa cum hrana ne întărește corpul, faptul de a ne hrăni mintea cu gândurile lui Cristos ne întărește spiritualitatea. Treptat ajungem să știm ce ar face Isus în orice situație și să acționăm în consecință. Deciziile luate ne vor ajuta să avem o conștiință curată și aprobarea lui Dumnezeu. Aceste foloase sunt un motiv întemeiat ‘să ne îmbrăcăm cu Domnul Isus Cristos’. (Rom. 13:14)

18. Ce ați învățat din acest articol despre ce înseamnă a fi un om spiritual?

18 Am văzut, așadar, ce înseamnă a fi o persoană spirituală, precum și ce putem învăța din exemplul oamenilor spirituali. De asemenea, am învățat că a avea „mintea lui Cristos” ne ajută să fim persoane spirituale. Însă există și alte aspecte ale spiritualității de care ar trebui să ținem cont. De exemplu, cum putem să ne dăm seama dacă avem o spiritualitate puternică? Ce altceva putem face pentru a progresa pe plan spiritual? Și cum ne influențează spiritualitatea viața de zi cu zi? Articolul următor va răspunde la aceste întrebări.