Să progresăm din punct de vedere spiritual!

Să progresăm din punct de vedere spiritual!

„Umblați întotdeauna prin spirit.” (GAL. 5:16)

CÂNTĂRILE: 85, 45

1, 2. Ce lipsuri a constatat un frate că avea în ce privește spiritualitatea și ce măsuri a luat?

ROBERT s-a botezat în adolescență, dar nu a luat în serios adevărul. El spune: „Deși nu făceam nimic greșit, n-aveam nicio tragere de inimă. Păream o persoană spirituală. Nu lipseam de la întruniri și făceam pionierat auxiliar de câteva ori pe an. Totuși, ceva îmi lipsea”.

2 Mai târziu, Robert a înțeles ce nu era în regulă. După ce s-a căsătorit, el și soția lui își petreceau timpul liber jucând un joc cu întrebări biblice. Soția lui, care avea o bună spiritualitate, știa să răspundă la toate întrebările, însă Robert se simțea mereu stânjenit deoarece nu știa să răspundă. El își amintește: „S-ar fi zis că nu știam nimic. Atunci m-am gândit: «Dacă vreau să mă îngrijesc de soția mea din punct de vedere spiritual, trebuie să fac o schimbare!»”. Robert a trecut la acțiune. El spune în continuare: „Am studiat, am studiat și iarăși am studiat, iar lucrurile au început să se îmbunătățească. Am dobândit înțelegere și, mai presus de orice, am legat o prietenie strânsă cu Iehova”.

3. a) Ce lecții putem desprinde din situația în care s-a aflat Robert? b) Ce întrebări vor fi analizate în acest articol?

3 Putem desprinde lecții valoroase din situația în care s-a aflat Robert. Chiar dacă avem unele cunoștințe biblice și mergem cu regularitate la întrunirile congregației, nu înseamnă neapărat că suntem persoane spirituale. Sau poate că am făcut deja unele progrese, dar, în urma unei autoanalize ulterioare, constatăm că mai putem face îmbunătățiri. (Filip. 3:16) În continuare vom analiza trei întrebări care ne vor ajuta să continuăm să progresăm din punct de vedere spiritual: 1) Ce ne va ajuta să ne facem o evaluare corectă a stării noastre spirituale? 2) Cum putem face progrese din punct de vedere spiritual? și 3) Cum ne poate ajuta o bună spiritualitate în viața de zi cu zi?

SĂ NE FACEM O AUTOANALIZĂ

4. Cui i se aplică îndemnul din Efeseni 4:23, 24?

4 Când am devenit slujitori ai lui Dumnezeu am făcut o serie de schimbări. Aceste schimbări ne-au influențat fiecare aspect al vieții. Iar acestea nu au luat sfârșit odată cu botezul. Biblia ne îndeamnă să continuăm ‘să fim înnoiți în forța care ne îndrumă mintea’. (Ef. 4:23, 24) Întrucât suntem imperfecți, cu toții trebuie să continuăm să facem schimbări. Chiar și cei ce îi slujesc lui Iehova de mult timp trebuie să-și păstreze puternică spiritualitatea. (Filip. 3:12, 13)

5. Ce întrebări ne pot ajuta să ne facem o autoanaliză?

5 Pentru a cultiva o spiritualitate puternică trebuie să ne facem o evaluare sinceră. Indiferent de vârstă, ne putem întreba: Observ la mine schimbări care arată că progresez din punct de vedere spiritual? Reflectă personalitatea mea calitățile lui Cristos? Ce dezvăluie atitudinea și conduita mea la întruniri despre profunzimea spiritualității mele? Ce arată conversațiile mele că am cu adevărat în inimă? Ce dezvăluie despre mine obiceiurile de studiu, aspectul exterior și îmbrăcămintea, precum și atitudinea față de sfaturile primite? Cum reacționez când mă aflu în fața unei tentații? Am ajuns la stadiul de „om matur” din punct de vedere spiritual? (Ef. 4:13) Răspunsul la aceste întrebări ne poate ajuta să ne evaluăm progresul spiritual.

6. Ce altceva ne poate ajuta să ne evaluăm nivelul de spiritualitate?

6 Ca să ne evaluăm corect nivelul de spiritualitate, am putea avea nevoie uneori de ajutorul altora. Apostolul Pavel a arătat că omul fizic nu înțelege cu ce greșește față de Dumnezeu. Însă omul spiritual înțelege punctul de vedere al lui Dumnezeu și, în același timp, își dă seama unde greșește omul fizic. (1 Cor. 2:14-16; 3:1-3) Deseori, bătrânii de congregație, care au „mintea lui Cristos”, observă imediat semnele unei gândiri carnale. Dacă ne abordează, suntem receptivi la sfaturile lor și dispuși să le punem în practică? Dacă da, demonstrăm că dorim să avem o spiritualitate puternică. (Ecl. 7:5, 9)

SĂ NE ÎNTĂRIM SPIRITUALITATEA

7. De ce nu este suficient să avem cunoștințe din Biblie pentru a dezvolta o gândire spirituală?

7 Pentru a fi persoane cu o gândire spirituală, nu este suficient să avem cunoștințe din Biblie. Regele Solomon a avut multă cunoștință despre Iehova, iar cuvintele sale înțelepte fac parte din Biblie. Totuși, Solomon nu a rămas un om spiritual până la sfârșitul vieții. (1 Regi 4:29, 30; 11:4-6) Prin urmare, de ce anume mai avem nevoie pe lângă cunoștințe din Biblie? Trebuie să continuăm să progresăm din punct de vedere spiritual. (Col. 2:6, 7) Ce putem face în acest sens?

8, 9. a) Ce ne poate ajuta să devenim tari în credință? b) Ce trebuie să avem în vedere când studiem și medităm? (Vezi imaginea de la începutul articolului.)

8 Pavel i-a îndemnat pe creștinii din secolul I să ʻînainteze spre maturitateʼ. (Evr. 6:1) Cum putem urma și noi îndemnul lui Pavel? Un pas important este acela de a studia cartea „Păstrați-vă în iubirea lui Dumnezeu”. Faptul de a studia cartea în întregime ne va ajuta să înțelegem cum să aplicăm principiile biblice în viață. Dacă am studiat deja această carte, am putea studia și alte materiale care ne ajută să ne întărim credința. (Col. 1:23) De asemenea, trebuie să ne rugăm și să medităm la cum putem aplica lucrurile învățate.

9 Să nu uităm că motivul pentru care studiem și medităm este acela de a cultiva dorința sinceră de a-i fi plăcuți lui Iehova și de a respecta legile sale. (Ps. 40:8; 119:97) În același timp, facem eforturi pentru a înlătura orice obstacol care stă în calea progresului nostru spiritual. (Tit 2:11, 12)

10. Ce-i poate ajuta pe tineri să-și întărească spiritualitatea?

10 Dacă ești tânăr, ai obiective spirituale concrete? Când participă la congresele de circumscripție, un frate care slujește la Betel obișnuiește să discute cu candidații la botez înainte de program. Mulți dintre ei sunt tineri. Fratele îi întreabă ce obiective spirituale și-au fixat. Mulți arată prin răspunsurile lor că știu exact ce vor să facă pentru a-i sluji lui Iehova, de exemplu, să înceapă serviciul cu timp integral sau să slujească în teritorii unde este nevoie de vestitori. Unii însă nu știu ce să răspundă. Un motiv ar putea fi acela că nu înțeleg importanța faptului de a-și stabili obiective spirituale. Dragi tineri, întrebați-vă: Iau parte la activități spirituale doar pentru a corespunde așteptărilor părinților mei? Am o relație de prietenie cu Dumnezeu? Desigur, nu doar tinerii trebuie să-și stabilească obiective spirituale. Astfel de obiective ne ajută pe fiecare să ne întărim spiritualitatea. (Ecl. 12:1, 13)

11. a) Ce trebuie să facem pentru a dezvolta o gândire spirituală? b) Ce exemplu biblic putem urma?

11 După ce am identificat domeniile în care este necesar să facem îmbunătățiri, trebuie să trecem la acțiune. Este foarte important să devenim persoane spirituale; de fapt, viața noastră depinde de acest lucru. (Rom. 8:6-8) Totuși, a fi matur din punct de vedere spiritual nu înseamnă a fi perfect. Este adevărat, Iehova ne poate ajuta prin spiritul său sfânt să progresăm, dar și noi trebuie să facem eforturi. Cu ani în urmă, fratele John Barr, care a slujit ca membru al Corpului de Guvernare, a făcut un comentariu interesant pe marginea textului din Luca 13:24. El a spus: „Mulți dau greș deoarece nu fac suficiente eforturi pentru a-și întări spiritualitatea”. Să urmăm exemplul lui Iacob, care a luptat cu un înger până când a primit o binecuvântare. (Gen. 32:26-28) Deși studierea Bibliei este o activitate plăcută, Biblia nu trebuie citită ca un roman. Trebuie să o analizăm cu atenție, ca să găsim în paginile ei comori spirituale.

12. a) Ce ne va ajuta să aplicăm îndemnul din Romani 15:5? b) Cum ne poate ajuta exemplul apostolului Petru, precum și îndemnul dat de el?

12 Pe măsură ce ne străduim să progresăm, spiritul sfânt ne va da putere să ne transformăm mintea. Cu ajutorul lui, ne vom însuși treptat modul de gândire al lui Cristos. (Rom. 15:5) În plus, spiritul ne va ajuta să înlăturăm dorințele carnale și să cultivăm calități plăcute lui Dumnezeu. (Gal. 5:16, 22, 23) Să nu renunțăm la luptă dacă observăm că avem o gândire axată pe lucruri materiale sau plăceri. Să continuăm să cerem spirit sfânt, iar Iehova ne va ajuta să ne îndreptăm mintea asupra lucrurilor corecte. (Luca 11:13) Să ne gândim la apostolul Petru. În câteva ocazii, el nu s-a purtat ca un om spiritual. (Mat. 16:22, 23; Luca 22:34, 54-62; Gal. 2:11-14) Însă Petru nu a renunțat. Treptat, cu ajutorul lui Iehova, Petru a cultivat modul de gândire al lui Cristos. Și noi putem face același lucru.

13. Ce putem face pentru a progresa din punct de vedere spiritual? (Vezi chenarul „ Ce poți face pentru a progresa din punct de vedere spiritual?”.)

13 De fapt, Petru a menționat ulterior unele aspecte concrete la care putem lucra. (2 Petru 1:5-8) Dacă ʻvom depune toate eforturileʼ să cultivăm calități precum stăpânirea de sine, perseverența și afecțiunea frățească, vom primi ajutor pentru a progresa pe plan spiritual. Să ne facem obiceiul de a ne întreba: La ce aspect aș putea lucra astăzi pentru a face progrese spirituale?

APLICAREA PRINCIPIILOR BIBLICE ÎN VIAȚA DE ZI CU ZI

14. Cum ne influențează viața de zi cu zi faptul de a avea o gândire spirituală?

14 Gândirea spirituală ne va influența vorbirea, conduita la locul de muncă sau la școală, precum și deciziile pe care le luăm zilnic. Deciziile noastre vor arăta dacă ne străduim să fim continuatori ai lui Cristos. Fiind persoane spirituale, nu vom permite niciunui lucru să ne pună în pericol relația cu Tatăl nostru ceresc. Dacă avem modul de gândire al lui Cristos, nu vom ceda când ne confruntăm cu tentații. Înainte de a lua decizii, este bine să reflectăm la următoarele întrebări: Ce principii biblice mă pot ajuta să iau o decizie? Ce ar face Cristos în locul meu? Ce decizie l-ar bucura pe Iehova? Ca să ne însușim acest mod de gândire, vom analiza câteva situații concrete. În fiecare situație, vom identifica principiul biblic care ne poate ajuta să luăm o decizie înțeleaptă.

15. Cum ne ajută o gândire spirituală să luăm decizii cu privire la alegerea partenerului de căsătorie?

15 Alegerea partenerului de căsătorie. Principiul biblic este cel din 2 Corinteni 6:14. (Citește.) Cuvintele lui Pavel arată cu claritate că nu poate exista armonie între o persoană cu o gândire spirituală și una cu o gândire carnală. Cum poate fi aplicat acest principiu în cazul alegerii partenerului de căsătorie?

16. Cum ne ajută o gândire spirituală să luăm decizii cu privire la alegerea prietenilor?

16 Prieteniile. Să remarcăm principiul din 1 Corinteni 15:33. (Citește.) O persoană spirituală nu se va împrieteni cu cei ce i-ar putea pune în pericol spiritualitatea. Care sunt câteva situații în care putem aplica principiul de mai sus? Ne-am putea întreba: Cum pot aplica acest principiu în cazul rețelelor sociale? Sau ce ar trebui să fac dacă aș fi invitat să joc jocuri online cu necunoscuți?

Mă vor ajuta deciziile pe care le iau să progresez pe plan spiritual? (Vezi paragraful 17)

17. Cum ne ajută o gândire spirituală să evităm activitățile inutile?

17 Activitățile care îngreunează progresul spiritual. În Evrei 6:1 găsim un avertisment pe care Pavel îl dă creștinilor. (Citește.) Ce sunt „faptele moarte” pe care trebuie să le evităm? Orice activitate care, din punct de vedere spiritual, este moartă, sau inutilă. Acest principiu ne ajută să răspundem la întrebări precum: Face parte această activitate dintre lucrările cărnii? Ar trebui să accept această ofertă de afaceri? De ce nu ar trebui să mă alătur unei mișcări care luptă pentru realizarea unor schimbări în societate?

Mă vor ajuta deciziile pe care le iau să-mi fixez obiective spirituale? (Vezi paragraful 18)

 18. Cum ne ajută o gândire spirituală să ne fixăm obiective?

18 Obiectivele spirituale. În Predica de pe munte, Isus a oferit îndrumări clare în ce privește stabilirea obiectivelor. (Citeşte Matei 6:33.) O persoană spirituală urmărește obiective spirituale. Acest principiu ne ajută să răspundem la întrebări precum: Este înțelept să urmez o instruire superioară? Ar trebui să accept acest loc de muncă?

Mă vor ajuta deciziile pe care le iau să fiu în pace cu alții? (Vezi paragraful 19)

19. Cum ne ajută o gândire spirituală să rezolvăm neînțelegerile?

19 Neînțelegerile. Cum ne ajută sfatul dat de Pavel creștinilor din Roma să rezolvăm neînțelegerile? (Rom. 12:18) În calitate de continuatori ai lui Cristos, ne străduim ʻsă fim în pace cu toți oameniiʼ. Întreabă-te: Cum reacționez când apar neînțelegeri? Îmi este greu să accept opiniile altora? Sunt cunoscut drept o persoană ‘care face pace’? (Iac. 3:18)

20. De ce dorești să progresezi pe plan spiritual?

20 Am văzut, așadar, cum ne pot ajuta principiile biblice să luăm decizii care demonstrează că ne lăsăm îndrumați de spiritul sfânt. O gândire spirituală ne ajută să avem o viață mai fericită și mai plină de satisfacții. Robert, menționat la începutul articolului, spune: „Cultivând o relație strânsă cu Iehova, am devenit un soț și un tată mai bun. Mă simt mulțumit și fericit”. Și noi putem avea parte de astfel de binecuvântări dacă facem din progresul nostru spiritual o prioritate. Fiind persoane spirituale, ne vom bucura de o viață plină de satisfacții în prezent și de „adevărata viață” în viitor. (1 Tim. 6:19)