ARTICOLUL DE STUDIU 1

CÂNTAREA 38 Iehova te va întări

Încrederea în Iehova învinge teama

Încrederea în Iehova învinge teama

TEXTUL ANULUI 2024: „Când mi-e teamă, îmi pun încrederea în tine.” (PS. 56:3)

IDEEA PRINCIPALĂ

Vom afla cum putem să ne întărim încrederea în Iehova și să ne învingem temerile.

1. Ce temeri am putea avea?

 TEAMA e un sentiment uman – cu toții o simțim uneori. Învățăturile Bibliei ne-au ajutat să ne eliberăm de unele temeri, cum ar fi teama de morți, teama de spirite rele sau teama de viitor. Însă trăim într-un timp caracterizat de „priveliști înfricoșătoare”, precum războaie, criminalitate și boli. (Luca 21:11) Nu suntem imuni nici la teama de oameni, fie că este vorba despre membrii familiei care ni se opun, fie despre guverne ostile. De asemenea, ne-am putea îngrijora că nu vom reuși să perseverăm într-o încercare din prezent sau din viitor.

2. În ce situație s-a aflat David în orașul Gat?

2 Și David a fost cuprins de teamă la un moment dat. Fiind urmărit de regele Saul, care intenționa să-l ucidă, el a căutat refugiu în orașul filistean Gat. Achiș, regele Gatului, a aflat în scurt timp că David era chiar războinicul viteaz elogiat în cântecul care spunea: „David [a ucis] zecile lui de mii [de filisteni]”. Cum a reacționat David? Întrucât nu știa la ce să se aștepte din partea lui Achiș, „i s-a făcut foarte frică”. (1 Sam. 21:10-12) Ce l-a ajutat să-și învingă temerile?

3. Cum și-a învins David temerile? (Psalmul 56:1-3, 11)

3 În Psalmul 56, David a descris sentimentele pe care le-a avut în timp ce se afla în Gat. În acest psalm, el nu numai că și-a dezvăluit temerile, dar a și arătat cum a reușit să le învingă. Când a fost cuprins de teamă, David și-a pus încrederea în Dumnezeul său, o decizie cu adevărat înțeleaptă. (Citește Psalmul 56:1-3, 11.) Având sprijinul lui Iehova, David a recurs la o strategie neobișnuită, dar eficientă: s-a prefăcut nebun. Drept urmare, regele Achiș a considerat că David era, mai degrabă, o prezență incomodă decât o amenințare, astfel că David a putut scăpa. (1 Sam. 21:13–22:1)

4. Cum ne putem întări încrederea în Iehova? Ilustrați.

4 Și noi ne putem învinge teama dacă ne punem încrederea în Iehova. Dar cum ne putem consolida încrederea în el mai ales în momentele în care simțim frică? Să ne gândim la o ilustrare. Dacă afli că suferi de o boală, foarte probabil că, la început, ești cuprins de un sentiment de teamă. Însă încrederea în medicul tău îți poate diminua teama. Știi că el a tratat foarte mulți pacienți care sufereau de acea boală. De asemenea, te ascultă cu atenție, ceea ce te face să simți că îi pasă cu adevărat de tine. În final, îți propune un tratament care s-a dovedit eficient în cazul multora. În mod asemănător, ne întărim încrederea în Iehova meditând la ce a făcut, face și urmează să facă pentru noi. Așa a procedat și David. În timp ce analizăm câteva dintre cuvintele sale inspirate, consemnate în Psalmul 56, să ne întrebăm ce putem face ca să ne întărim încrederea în Iehova și să ne învingem temerile.

CE A FĂCUT IEHOVA ÎN TRECUT?

5. La ce a meditat David pentru a-și învinge temerile? (Psalmul 56:12, 13)

5 Deși viața îi era încă în pericol, David s-a concentrat la ceea ce Iehova făcuse deja. (Citește Psalmul 56:12, 13.) Acesta era un model de gândire care l-a caracterizat pe David toată viața. Uneori, a meditat la lucrările de creație, care i-au amintit că Dumnezeu este atotputernic și că îi iubește pe oameni. (Ps. 65:6-9) De asemenea, a meditat la ce făcuse Iehova pentru alții. (Ps. 31:19; 37:25, 26) Și, mai important, a meditat la ce făcuse Dumnezeu pentru el. Iehova îi purtase de grijă încă din copilărie. (Ps. 22:9, 10) Cu siguranță, meditarea la aceste aspecte i-a întărit lui David încrederea în Iehova.

David și-a întărit încrederea în Dumnezeul său meditând la ceea ce făcuse, făcea și urma să facă Iehova (Vezi paragrafele 5, 8, 12) d


6. Ce ne va ajuta să ne punem încrederea în Iehova când ne este teamă?

6 Când treci printr-o situație care îți produce teamă, întreabă-te: „Ce a făcut Iehova în trecut?”. Apoi, meditează la creație. De exemplu, când ‘te uiți cu atenție’ la modul în care Iehova se îngrijește de păsări și de flori – care nu au fost create după chipul său și nu au fost înzestrate cu capacitatea de a-i aduce închinare – , încrederea că Iehova se va îngriji și de tine va crește. (Mat. 6:25-32) Reflectează, de asemenea, la ce a făcut Iehova pentru închinătorii săi. De exemplu, ai putea analiza viața unui personaj din Biblie care a manifestat o credință remarcabilă sau ai putea citi experiența unui slujitor al lui Iehova din zilele noastre. a În plus, meditează la modul în care Iehova s-a îngrijit de tine până acum. Cum te-a atras la adevăr? (Ioan 6:44) Cum ți-a răspuns la rugăciuni? (1 Ioan 5:14) Ce foloase ai în fiecare zi în urma jertfei oferite de Fiul său iubit? (Ef. 1:7; Evr. 4:14-16)

Ne întărim încrederea în Iehova meditând la ce a făcut, face și urmează să facă (Vezi paragrafele 6, 9, 10, 13, 14) e


7. Cum a ajutat-o pe Vanessa relatarea despre Daniel să-și învingă frica?

7 Vanessa b, o soră din Haiti, a trecut printr-o situație care a înspăimântat-o. Un bărbat din zona în care locuia a început să o sune și să-i trimită mesaje zilnic, insistând să aibă o relație cu el. Vanessa l-a refuzat categoric, însă el a devenit tot mai agresiv și chiar a amenințat-o. Ea spune: „Eram foarte speriată!”. Cum și-a redobândit Vanessa pacea? A luat unele măsuri pentru siguranța ei, iar un bătrân a ajutat-o să contacteze autoritățile. Însă ea a meditat și la modul în care Iehova i-a ocrotit pe slujitorii săi din trecut. Vanessa relatează: „Prima persoană care mi-a venit în minte a fost profetul Daniel. Deși era nevinovat, el a fost aruncat într-o groapă cu lei înfometați. Totuși, Iehova l-a ocrotit. I-am încredințat lui Iehova în rugăciune problema mea. După aceea, nu mi-a mai fost frică”. (Dan. 6:12-22)

CE FACE IEHOVA ÎN PREZENT?

8. Ce convingere avea David? (Psalmul 56:8)

8 Deși era la un pas de moarte în timp ce se afla în Gat, David a refuzat să se concentreze asupra lucrurilor care i-ar fi alimentat teama. În schimb, a meditat la ceea ce făcea Iehova pentru el în acele momente. David a simțit îndrumarea și ocrotirea lui Iehova și era sigur că Tatăl său ceresc îi înțelege sentimentele. (Citește Psalmul 56:8.) În plus, Iehova l-a binecuvântat cu prieteni loiali, cum ar fi Ionatan și marele preot Ahimelec, care l-au sprijinit și i-au oferit ajutor practic. (1 Sam. 20:41, 42; 21:6, 8, 9) Și, deși regele Saul voia cu orice preț să-l ucidă, David a reușit să scape cu viață. El era convins că Iehova cunoștea bine încercarea prin care trecea, dar și impactul emoțional pe care aceasta îl avea asupra lui.

9. Ce știe Iehova cu privire la fiecare dintre noi?

9 Când trecem printr-o problemă și suntem copleșiți de teamă, să ne amintim că Iehova cunoaște nu numai încercarea cu care ne confruntăm, ci și cum ne simțim în acele momente. De exemplu, Iehova a văzut nu numai tratamentul rău la care au fost supuși israeliții în Egipt, ci și suferința pe care au simțit-o. (Ex. 3:7) Iar David a scris într-un psalm că Iehova a văzut nu numai ‘necazul lui’, ci și ‘cât de mare era suferința sa’. (Ps. 31:7) Chiar și când poporul lui Dumnezeu a suferit ca urmare a unor decizii neînțelepte, Iehova „a suferit și el”. (Is. 63:9) Așadar, fii sigur că, atunci când îți este teamă, Iehova îți înțelege sentimentele și dorește foarte mult să te ajute.

10. De ce ești convins că Iehova te prețuiește și te va ajuta să depășești orice încercare?

10 Probabil că, atunci când treci printr-o anumită încercare, nu reușești să observi modul în care Iehova te susține. De ce nu l-ai ruga chiar pe el să te ajute să vezi sprijinul său? (2 Regi 6:15-17) Apoi întreabă-te: „Am fost încurajat în ultima vreme de o temă sau de un comentariu la o întrunire a congregației? Am găsit o idee încurajatoare într-o publicație, într-un video sau în versurile unei cântări? Mi-a împărtășit cineva o idee sau mi-a amintit un verset care să-mi ridice moralul?”. Dacă nu suntem atenți, am putea ajunge să nu mai apreciem iubirea fraților și hrana spirituală la adevărata lor valoare. Totuși, acestea sunt daruri prețioase din partea lui Iehova. (Is. 65:13; Mar. 10:29, 30) Ele dovedesc cât de mult te iubește Iehova și, în același timp, că este demn de încrederea ta. (Is. 49:14-16)

11. Ce a ajutat-o pe Aida să-și învingă temerile?

11 Aida, din Senegal, a remarcat ajutorul lui Iehova într-o perioadă dificilă din viața ei. Părinții se așteptau ca ea să susțină financiar familia întrucât era cea mai mare dintre copii. Însă Aida și-a simplificat viața pentru a putea face pionierat. Prin urmare, resursele ei materiale erau limitate. Nemulțumiți de decizia sa, membrii familiei s-au supărat pe ea și i-au făcut reproșuri. Aida spune: „Mi-era teamă că nu-mi voi putea ajuta părinții și că voi fi disprețuită în comunitatea mea. Ajunsesem chiar să-l învinuiesc pe Iehova deoarece permisese ca lucrurile să se înrăutățească atât de mult”. Apoi, Aida a auzit o temă în cadrul unei întruniri. Ea continuă: „Vorbitorul ne-a amintit că Iehova cunoaște rănile sufletești ale fiecăruia dintre noi. Cu timpul, sfaturile bătrânilor și ale altora m-au ajutat să-mi redobândesc încrederea în iubirea lui Iehova. Când mă rugam, eram tot mai sigură că Iehova avea să mă ajute și, ori de câte ori vedeam cum îmi răspunde la rugăciuni, simțeam o profundă pace interioară”. În cele din urmă, Aida a găsit un loc de muncă ce i-a permis să se întrețină ca pionieră, dar și să-și ajute familia din punct de vedere financiar. Ea adaugă: „Am învățat să-mi pun toată încrederea în Iehova. Acum, de cele mai multe ori când mă rog, simt că toate temerile mi se risipesc”.

CE VA FACE IEHOVA ÎN VIITOR?

12. Potrivit cu Psalmul 56:9, ce convingere avea David?

12 Citește Psalmul 56:9. Acest verset dezvăluie o altă modalitate prin care David și-a învins temerile. Cu toate că viața lui era în continuare în pericol, a meditat la ceea ce Iehova avea să facă pentru el în viitor. David era sigur că Iehova îl va salva la momentul potrivit. Pe ce își baza această încredere? Iehova stabilise ca el să fie următorul rege al Israelului. (1 Sam. 16:1, 13) Din punctul de vedere al lui David, orice promisiune făcută de Iehova era ca și împlinită.

13. Ce va face Iehova în viitor?

13 Ce a promis Iehova că va face și în cazul nostru? El nu promite că va înlătura toate problemele cu care ne confruntăm în prezent. c Însă ne dă asigurarea că le va elimina în lumea nouă, care va veni în curând. (Is. 25:7-9) Cu siguranță, Creatorul nostru are puterea de a învia morții, de a ne vindeca și de a ne elibera de toți cei care ni se împotrivesc. (1 Ioan 4:4)

14. La ce anume putem medita?

14 Când suntem copleșiți de teamă, să medităm la schimbările pe care le va face Iehova în viitor. Cum ne vom simți când influența lui Satan va dispărea, când vom fi înconjurați numai de oameni drepți și când imperfecțiunea se va pierde încetul cu încetul în negura timpului? O demonstrație prezentată la congresul regional din 2014 ne-a ajutat să ne imaginăm acest timp. Un tată le-a propus membrilor familiei un exercițiu de imaginație. El a înlocuit cuvintele din 2 Timotei 3:1-5 cu termeni care descriu viața în Paradis: „Dar să știi că în lumea nouă vor fi cele mai fericite timpuri. Căci oamenii își vor iubi semenii, vor fi iubitori de comori spirituale, modești, umili, îl vor lăuda pe Dumnezeu, vor asculta de părinți, vor fi recunoscători, loiali, vor avea multă afecțiune față de familiile lor, vor fi deschiși la orice acord, vor vorbi întotdeauna frumos despre alții, vor avea stăpânire de sine, vor fi buni, vor iubi binele, vor fi demni de încredere, rezonabili, nu vor fi aroganți, vor fi mai degrabă iubitori de Dumnezeu decât iubitori de plăceri, vor fi motivați de o devoțiune sfântă autentică; apropie-te de astfel de oameni”. Obișnuiești să discuți cu membrii familiei sau cu alți colaboratori în credință despre condițiile de care ne vom bucura în lumea nouă?

15. Cum a reușit Tanja să-și depășească teama?

15 Tanja, o soră din Macedonia de Nord, a reușit să-și depășească teama meditând la binecuvântările din viitor. Când a studiat Biblia, părinții ei s-au împotrivit cu înverșunare. Ea spune: „Mi s-au întâmplat chiar unele dintre lucrurile de care mă temeam. Mama mă bătea după fiecare întrunire. Părinții chiar m-au amenințat că mă vor omorî dacă voi deveni Martoră”. În cele din urmă, Tanja a fost alungată de acasă. Cum a gestionat ea situația? Tanja spune: „Am păstrat mereu în minte fericirea pe care o voi simți pentru eternitate deoarece am ales să-i rămân loială lui Iehova. De asemenea, am meditat la modul în care Iehova mă va răsplăti în lumea nouă pentru orice pierdere pe care aș putea-o suferi în acest sistem și la ideea că toate lucrurile rele vor fi date uitării”. Tanja și-a păstrat integritatea. Cu ajutorul lui Iehova, ea și-a găsit o locuință potrivită. În prezent, Tanja slujește în serviciul cu timp integral alături de soțul ei.

SĂ NE ÎNTĂRIM ÎNCREDEREA ÎN IEHOVA ACUM

16. Ce ne va ajuta să ne păstrăm curajul când profeția din Luca 21:26-28 se va împlini?

16 Biblia spune că, în timpul marelui necaz, oamenii „vor leșina de frică”. Însă slujitorii lui Dumnezeu vor fi neclintiți și curajoși; ei nu vor ceda în fața fricii. (Citește Luca 21:26-28.) De ce? Deoarece învață încă de pe acum să se încreadă în Iehova. Tanja, menționată anterior, spune că experiențele din trecut o ajută să depășească încercările din prezent. Ea face următoarea remarcă: „Am învățat că nu există situație în care Iehova să nu ne poată binecuvânta, oricât de grea ar fi. Uneori, am putea crede că alții dețin controlul asupra situației, dar realitatea este că ei au doar atât control cât le permite Iehova. Și orice necaz, indiferent cât de greu ar fi, va avea un sfârșit”.

17. Cum ne va ajuta textul anului 2024? (Vezi imaginea de copertă.)

17 În lumea în care trăim, există multe lucruri care ne produc teamă. Dar, la fel ca David, putem alege să nu ne lăsăm controlați de ea. Textul anului 2024: „Când mi-e teamă, îmi pun încrederea în tine”, face parte dintr-o rugăciune adresată de David lui Iehova. (Ps. 56:3) Cu privire la acest verset, o lucrare de referință spune că psalmistul „nu își alimentează teama, nici nu insistă cu mintea asupra problemelor sale, ci privește spre Cel care îl va elibera”. Pe parcursul acestui an, să medităm la semnificația cuvintelor lui David, mai ales când trecem prin situații care ne înspăimântă. Să reflectăm la acțiunile lui Iehova din trecut, din prezent și din viitor. Astfel, la fel ca David, vom putea spune: „În Dumnezeu îmi pun încrederea – nu mă tem”. (Ps. 56:4)

În mijlocul unui dezastru, o soră meditează la textul anului (Vezi paragraful 17)

CUM NE PUTEM ÎNVINGE TEMERILE DACĂ:

  • medităm la ce a făcut Iehova în trecut?

  • ne gândim la ce face Iehova în prezent?

  • reflectăm la ce va face Iehova în viitor?

CÂNTAREA 44 Rugăciunea celui mâhnit

a Pentru a găsi relatări încurajatoare, accesează site-ul jw.org și tastează în câmpul de căutare cuvintele „imitați-le credința” sau „experiențe”. În aplicația JW Library®, caută „Multimedia” apoi accesează BIBLIA > RELATĂRI BIBLICE sau INTERVIURI ȘI EXPERINȚE > FIDELI ÎN ÎNCERCĂRI.

b Unele nume au fost schimbate.

c Vezi Turnul de Veghe din noiembrie 2021, articolul 44, par. 10-16.

d DESCRIEREA IMAGINILOR: David a reflectat la puterea pe care Iehova i-o dăduse în trecut ca să ucidă un urs, la ajutorul practic pe care tocmai i-l oferise Ahimelec și la promisiunea lui Iehova că urma să devină rege.

e DESCRIEREA IMAGINILOR: Un frate închis pentru credință meditează la modul în care Iehova l-a ajutat în trecut să renunțe la fumat, la încurajarea pe care i-o oferă în prezent prin intermediul scrisorilor de la cei dragi și la viața veșnică cu care va fi răsplătit în Paradis.