„Cine este de partea lui Iehova?”

„Cine este de partea lui Iehova?”

„De Iehova, Dumnezeul tău, să te temi. Lui să-i slujești, de el să te alipești.” (DEUT. 10:20)

CÂNTĂRILE: 106, 27

1, 2. a) De ce este înțelept să stăm de partea lui Iehova? b) Ce vom analiza în acest articol?

ESTE o dovadă de înțelepciune să ne alipim de Iehova. Nimeni nu este mai puternic, mai înțelept și mai iubitor decât Dumnezeul nostru! Cu toții dorim să-i fim loiali și să rămânem de partea sa! (Ps. 96:4-6) Totuși, când au trebuit să ia poziție de partea lui Iehova, unii dintre închinătorii săi au șovăit.

2 În acest articol vom analiza exemplul unor personaje biblice care pretindeau că sunt de partea lui Iehova, dar care, în același timp, făceau lucruri pe care Iehova le ura. Din experiențele lor desprindem lecții vitale, care ne ajută să-i rămânem loiali lui Iehova.

IEHOVA CERCETEAZĂ INIMA

3. De ce l-a avertizat Iehova pe Cain și ce i-a spus?

3 Să ne gândim la Cain: el nu s-a închinat unor dumnezei falși, ci lui Iehova. Totuși, Iehova nu a aprobat închinarea lui Cain, întrucât a văzut înclinațiile rele din inima sa. (1 Ioan 3:12) Iehova l-a avertizat: „Dacă faci binele, nu vei fi oare înălțat? Dar, dacă nu faci binele, păcatul pândește la intrare și dorința lui se ține după tine. Tu însă îl vei stăpâni?”. (Gen. 4:6, 7) Cu alte cuvinte, Iehova i-a spus lui Cain: „Dacă te căiești și iei poziție de partea mea, voi fi și eu de partea ta”.

4. Deși i s-a dat ocazia să rămână de partea lui Iehova, ce a făcut Cain?

4 Iehova i-ar fi arătat din nou favoare lui Cain dacă acesta și-ar fi corectat modul de gândire. Dar Cain nu a ascultat de Iehova. Gândurile greșite și dorințele egoiste l-au dus la acțiuni greșite. (Iac. 1:14, 15) Probabil, când era tânăr, Cain nu și-a imaginat că se va răzvrăti vreodată împotriva lui Iehova. Dar, după un timp, el a făcut exact lucrul pe care nu și-l imaginase: s-a răzvrătit împotriva lui Dumnezeu și a ajuns să-și ucidă fratele!

5. Ce fel de gânduri pot duce la pierderea aprobării lui Iehova?

5 În prezent, un creștin ar putea să o ia pe o cale greșită în timp ce pretinde că îi aduce închinare lui Iehova. (Iuda 11) De exemplu, cineva ar putea cultiva fantezii imorale, dorințe lacome sau ură față de un colaborator creștin. (1 Ioan 2:15-17; 3:15) Astfel de gânduri pot duce la comiterea unor păcate. În tot acest timp, persoana respectivă ar putea fi activă în lucrarea de predicare și ar putea participa cu regularitate la întruniri. Oamenii nu pot cunoaște gândurile și toate acțiunile noastre, dar Iehova vede tot și știe dacă îi slujim sau nu cu o inimă întreagă. (Citește Ieremia 17:9, 10.)

6. Dacă rămânem de partea lui Iehova, cum ne ajută el ‘să ne stăpânim’ înclinațiile păcătoase?

6 Totuși, Iehova nu renunță ușor la noi, nici măcar în astfel de situații. Iată ce îndemn le dă Iehova celor care încep să se îndepărteze de el: „Întoarceți-vă la mine și mă voi întoarce și eu la voi”. (Mal. 3:7) Iehova dorește să ne împotrivim răului, în special când ne luptăm cu slăbiciuni. (Is. 55:7) Dacă procedăm astfel, el va fi de partea noastră oferindu-ne forța spirituală, afectivă și fizică de care avem nevoie pentru ‘a ne stăpâni’ înclinațiile păcătoase. (Gen. 4:7)

„NU VĂ LĂSAȚI INDUȘI ÎN EROARE”

7. Cum a pierdut Solomon prietenia cu Iehova?

7 Putem desprinde multe lecții din exemplul regelui Solomon. În anii tinereții, Solomon a căutat îndrumarea lui Iehova. Dumnezeu i-a dat multă înțelepciune, precum și responsabilitatea de a construi un templu grandios în Ierusalim. Dar Solomon a pierdut prietenia lui Iehova. (1 Regi 3:12; 11:1, 2) Conform Legii lui Dumnezeu, regele nu avea voie să-și ia multe soții, „ca să nu i se abată inima”. (Deut. 17:17) Solomon nu a ascultat și, cu timpul, și-a luat 700 de soții și 300 de concubine! (1 Regi 11:3) Multe dintre soțiile lui nu erau israelite și se închinau la dumnezei falși. Prin urmare, căsătorindu-se cu femei străine, Solomon a încălcat legea lui Dumnezeu de două ori. (Deut. 7:3, 4)

8. Cât de mult l-a supărat Solomon pe Iehova?

8 Încetul cu încetul, Solomon a ajuns să nu mai iubească legile lui Iehova și a comis păcate grave. El a construit un altar pentru zeița Aștoret și cel puțin un altar în cinstea zeului Chemoș și li s-a alăturat soțiilor lui păgâne în închinarea idolatră. Solomon a ridicat aceste altare chiar pe muntele din fața Ierusalimului, unde construise templul lui Iehova! (1 Regi 11:5-8; 2 Regi 23:13) Poate că Solomon s-a amăgit singur, crezând că Iehova va trece cu vederea neascultarea sa atât timp cât continua să aducă jertfe la templu.

9. Care au fost consecințele faptului că Solomon n-a ținut cont de avertismentele lui Dumnezeu?

9 Dar Iehova nu trece niciodată cu vederea nelegiuirea. Biblia spune: „Iehova s-a mâniat pe Solomon, pentru că inima lui se abătuse mult de la Iehova, . . . cel care i se arătase de două ori. El îi poruncise să nu meargă după alți dumnezei, dar el n-a respectat ce-i poruncise Iehova”. Drept urmare, Solomon a pierdut aprobarea și sprijinul lui Dumnezeu. Moștenitorii lui n-au putut să domnească peste un regat unit și au avut de suferit generații la rând. (1 Regi 11:9-13)

10. Cine ar putea să ne distrugă prietenia cu Iehova?

10 Din relatarea despre Solomon învățăm că prietenia cu persoanele care nu înțeleg și nu respectă normele lui Iehova ne poate influența gândirea, punându-ne în pericol relația cu Iehova. Acestea pot fi atât persoane care participă la întruniri, dar au o spiritualitate slabă, cât și rude, vecini, colegi de muncă sau de școală, care nu-i aduc închinare lui Iehova. Dacă persoanele cu care ne petrecem timpul nu apreciază cu adevărat normele lui Iehova, ele ne pot distruge treptat prietenia cu Dumnezeu.

Cum ne influențează anturajul relația cu Iehova? (Vezi paragraful 11)

11. Ce ne poate ajuta să ne dăm seama când trebuie să punem capăt unei prietenii?

11 1 Corinteni 15:33. Majoritatea oamenilor au calități care ne atrag. Mulți din afara congregației nu fac neapărat lucruri condamnabile. Înseamnă oare că cei cu care ne petrecem timpul, fie din congregație, fie din afara ei, pot fi considerați o companie sănătoasă doar pentru că nu fac lucruri condamnabile? Să ne întrebăm: În ce fel îmi influențează aceste persoane relația cu Iehova? Mă ajută să mă apropii mai mult de Dumnezeu? Ce este important pentru ele? Care sunt subiectele lor preferate de conversație: moda, banii, gadgeturile, divertismentele sau obiectivele materialiste? Au un spirit critic? Le place să spună glume obscene? Isus a avertizat: „Din plinătatea inimii vorbește gura”. (Mat. 12:34) Dacă îți dai seama că persoanele din anturajul tău îți influențează în mod negativ relația cu Iehova, ia măsuri ferme limitând timpul petrecut cu ele. Dacă este necesar, pune capăt acestor prietenii! (Prov. 13:20)

IEHOVA PRETINDE DEVOȚIUNE EXCLUSIVĂ

12. a) Ce le-a spus Iehova israeliților la scurt timp după plecarea lor din Egipt? b) Cum au reacționat israeliții când Iehova le-a pretins devoțiune exclusivă?

12 Putem învăța multe și din ceea ce li s-a întâmplat israeliților la scurt timp după eliberarea din Egipt. Poporul se adunase la muntele Sinai. Acolo, Iehova și-a făcut simțită prezența într-un mod uluitor. Israeliții au văzut fulgere, fum și un nor negru. Ei au auzit tunete și un zgomot puternic și prelung, ca sunetul unui corn. (Ex. 19:16-19) În acest cadru, israeliții l-au auzit pe Iehova spunând despre sine că este „un Dumnezeu care pretinde devoțiune exclusivă”. El i-a asigurat că se va purta cu loialitate cu cei care îl iubesc și îi respectă poruncile. (Citește Exodul 20:3-6.) Era ca și cum Iehova le spunea: „Dacă veți fi de partea mea, voi fi și eu de partea voastră”. Dacă te-ai fi aflat acolo, cum ai fi reacționat la auzul acestei declarații de loialitate? Probabil la fel ca israeliții, care au răspuns într-un glas: „Suntem gata să împlinim toate cuvintele pe care le-a spus Iehova”. (Ex. 24:3) Însă, nu după mult timp, ei s-au aflat într-o situație care le-a testat loialitatea.

13. În ce împrejurare a fost pusă la încercare loialitatea israeliților?

13 Israeliții s-au înfricoșat la vederea norului negru, a fulgerelor și a altor manifestări divine care inspirau teamă. La cererea poporului, Moise a acceptat să fie purtătorul lor de cuvânt și să-i reprezinte înaintea lui Iehova, pe muntele Sinai. (Ex. 20:18-21) Moise a stat pe munte mai mult timp. În absența conducătorului lor, oare s-au simțit israeliții pierduți în mijlocul pustiului? Din câte se pare, credința lor a depins prea mult de prezența lui Moise. Ei și-au pierdut răbdarea și i-au spus lui Aaron: „Fă-ne un dumnezeu care să meargă înaintea noastră, căci nu știm ce s-a întâmplat cu acest Moise, omul care ne-a scos din țara Egiptului”. (Ex. 32:1, 2)

14. Cum s-au amăgit israeliții și cum a reacționat Iehova?

14 Poporul știa că idolatria constituia un păcat grav împotriva lui Iehova. (Ex. 20:3-5) Cu toate acestea, ei au început să se închine la un vițel de aur! Deși acțiunea lor era un act evident de neascultare, israeliții s-au amăgit gândindu-se că erau încă de partea lui Iehova. Aaron chiar a numit închinarea la vițel „o sărbătoare pentru Iehova”! Cum a reacționat Dumnezeu? S-a simțit trădat și i-a spus lui Moise că poporul ‘a făcut ce este rău și s-a abătut de la calea pe care El le poruncise să meargă’. Iehova ‘s-a aprins de mânie’ împotriva lor și a vrut să nimicească întreaga națiune. (Ex. 32:5-10)

15, 16. Cum au arătat Moise și Aaron că au luat poziție fermă de partea lui Iehova? (Vezi imaginea de la începutul articolului.)

15 Totuși, Iehova a hotărât să nu distrugă națiunea. Arătând îndurare, el le-a dat posibilitatea închinătorilor săi loiali să ia poziție fermă de partea lui. (Ex. 32:14) Când a văzut manifestările dezlănțuite ale poporului, care a strigat, a cântat și a dansat înaintea idolului, Moise a zdrobit vițelul de aur până l-a făcut pulbere. Apoi a spus: „Cine este de partea lui Iehova? Să vină la mine!”. Drept răspuns, „toți fiii lui Levi s-au strâns la el”. (Ex. 32:17-20, 26)

16 Deși făcuse vițelul de aur, Aaron s-a căit și li s-a alăturat celorlalți leviți, trecând de partea lui Iehova. Acești oameni loiali nu numai că au trecut de partea lui Iehova, dar și s-au separat de răufăcători. Ei au acționat cu înțelepciune, având în vedere că în ziua aceea au murit mii de israeliți din cauza idolatriei. Însă Iehova le-a promis celor ce au rămas de partea lui că-i va binecuvânta. (Ex. 32:27-29)

17. Ce învățăm din cuvintele lui Pavel referitoare la incidentul cu vițelul de aur?

17 Atrăgând atenția asupra incidentului cu vițelul de aur, apostolul Pavel a dat următorul avertisment: „Lucrurile acestea au devenit exemple pentru noi, ca să nu . . . devenim idolatri, cum au devenit unii dintre ei. . . . [Aceste exemple] au fost scrise ca avertizare pentru noi, peste care a sosit sfârșitul sistemelor. Prin urmare, cine crede că stă în picioare să aibă grijă să nu cadă”. (1 Cor. 10:6, 7, 11, 12) Așa cum a evidențiat Pavel, chiar și închinătorii adevărați pot ajunge să facă lucruri greșite. Cei care cedează în fața tentațiilor ar putea crede că se bucură în continuare de aprobarea lui Iehova. Însă simplul fapt că cineva dorește să fie prieten cu Iehova sau pretinde că îi este loial nu înseamnă neapărat că se și bucură de aprobarea lui. (1 Cor. 10:1-5)

18. Ce ne-ar putea face să ne îndepărtăm de Iehova și cu ce consecințe?

18 Așa cum israeliții și-au pierdut răbdarea deoarece Moise întârzia pe muntele Sinai, și noi am putea să ne pierdem răbdarea crezând că ziua de judecată a lui Iehova, precum și lumea nouă întârzie. Poate considerăm că aceste promisiuni se vor împlini într-un viitor mult prea îndepărtat sau că sunt prea frumoase ca să fie adevărate. Dacă nu suntem atenți, am putea ajunge să punem obiectivele personale mai presus de voința lui Iehova. Cu timpul, ne-am putea îndepărta de Iehova, ajungând să practicăm lucruri pe care înainte, când aveam o bună spiritualitate, nu ne-am fi imaginat că le-am putea face vreodată.

19. Ce adevăr fundamental nu trebuie să uităm niciodată și de ce?

19 Să nu uităm niciodată că Iehova pretinde ascultare deplină și devoțiune exclusivă. (Ex. 20:5) Orice abatere de la închinarea adusă lui Iehova înseamnă, în realitate, înfăptuirea voinței lui Satan, ceea ce nu poate duce decât la dezastru. Iată de ce Pavel ne amintește: „Nu puteți să beți paharul lui Iehova și paharul demonilor; nu puteți să luați parte la «masa lui Iehova» și la masa demonilor”. (1 Cor. 10:21)

SĂ NE ALIPIM DE IEHOVA!

20. Cum ne poate ajuta Iehova chiar și când facem un pas greșit?

20 Relatările biblice despre Cain, Solomon și israeliții aflați la muntele Sinai au un element comun: toți au avut posibilitatea ‘să se căiască și să se întoarcă’. (Fap. 3:19) Evident, Iehova nu renunță ușor la cei care fac un pas greșit. De exemplu, el l-a iertat pe Aaron. În prezent, Iehova ne poate avertiza printr-o relatare biblică, printr-o publicație bazată pe Biblie sau printr-un sfat plin de bunătate dat de un frate de credință. Dacă ținem cont de avertismente, putem fi siguri că Iehova ne va arăta îndurare.

21. Ce ar trebui să fim hotărâți să facem când loialitatea ne este pusă la încercare?

21 Iehova își manifestă bunătatea nemeritată cu un scop: ne dă posibilitatea „să respingem tot ce este lipsit de pietate și dorințele lumești”. (2 Cor. 6:1) (Citește Tit 2:11-12.) Atât timp cât trăim în acest sistem, vom fi puși în situații care ne vor testa devoțiunea exclusivă față de Iehova. Fie ca întotdeauna să fim gata să luăm poziție fermă de partea lui și să ne amintim următorul îndemn: „De Iehova, Dumnezeul tău, să te temi. Lui să-i slujești, de el să te alipești”. (Deut. 10:20)