Să nu pierdem din vedere marea controversă

Să nu pierdem din vedere marea controversă

„Să se știe că tu, al cărui nume este Iehova, numai tu ești Cel Preaînalt peste tot pământul!” (PS. 83:18)

CÂNTĂRILE: 132, 136

1, 2. a) Ce chestiune importantă îi privește pe toți oamenii? b) De ce trebuie să conștientizăm importanța justificării suveranității lui Iehova?

PENTRU mulți oameni, banii sunt lucrul cel mai important în viață. Ei trăiesc doar ca să acumuleze bogății sau ca să-și păstreze averile. Pentru alții, lucrul cel mai important îl reprezintă familia, sănătatea sau realizările personale.

2 Totuși, există ceva mult mai important decât toate aceste lucruri: justificarea suveranității lui Iehova, o chestiune care îi privește pe toți oamenii și pe care trebuie s-o păstrăm viu în minte. Dacă nu suntem atenți, am putea deveni atât de preocupați de grijile vieții de zi cu zi sau de problemele noastre, încât să pierdem din vedere importanța justificării suveranității lui Iehova. Însă, cu cât vom fi mai conștienți de importanța acestei chestiuni, cu atât vom putea face față mai bine greutăților vieții și ne vom apropia mai mult de Iehova.

O CONTROVERSĂ DE IMPORTANȚĂ MAJORĂ

3. Ce acuzații a adus Satan cu privire la conducerea lui Dumnezeu?

3 Satan Diavolul a pus la îndoială legitimitatea suveranității lui Iehova. El a susținut că Dumnezeu este un conducător corupt, care își privează creaturile de ceea ce este cel mai bine pentru ele. Satan a insinuat că oamenii ar fi mult mai fericiți dacă s-ar conduce singuri. (Gen. 3:1-5) El a afirmat că niciun om nu îi este cu adevărat loial lui Dumnezeu, cu alte cuvinte, că orice om îl va respinge pe Dumnezeu ca Suveran dacă va fi supus la presiuni. (Iov 2:4, 5) Pentru a răspunde la acuzațiile Diavolului, Iehova a lăsat ca timpul să demonstreze cât de grea și de nefericită este viața omului fără conducerea sa dreaptă.

4. De ce trebuie rezolvată controversa privitoare la suveranitatea lui Dumnezeu?

4 Desigur, Iehova știe că acuzațiile Diavolului sunt false. Atunci de ce n-a pus El capăt controversei și a decis să-i acorde timp lui Satan pentru a-și demonstra acuzațiile? Răspunsul vizează toate creaturile inteligente. (Citește Psalmul 83:18.) În fond, primii doi oameni au respins conducerea lui Iehova și, de atunci, mulți alții fac la fel. Prin urmare, unii s-ar putea întreba dacă nu cumva Diavolul a avut dreptate. Atât timp cât această chestiune nu este clarificată în mintea oamenilor și a îngerilor, nu va exista pace și unitate între națiuni, rase, triburi, familii și indivizi. Dar, după ce suveranitatea lui Iehova va fi justificată, toți se vor supune pentru totdeauna conducerii sale drepte, iar pacea universală va fi restabilită. (Ef. 1:9, 10)

5. În ce fel suntem implicați în controversa referitoare la suveranitatea lui Iehova?

5 Suveranitatea lui Dumnezeu va fi justificată, iar conducerea lui Satan și a oamenilor va eșua lamentabil și va fi înlăturată. Dumnezeu va guverna prin intermediul Regatului mesianic. Slujitorii fideli ai lui Dumnezeu vor fi dovedit că omul poate să-și păstreze integritatea și să susțină cu loialitate conducerea sa. (Is. 45:23, 24) Fără îndoială că toți dorim să ne numărăm printre acești susținători loiali ai suveranității lui Iehova. Pentru aceasta, trebuie să ne concentrăm asupra controversei universale și să-i înțelegem cu adevărat importanța.

MAI IMPORTANTĂ DECÂT SALVAREA NOASTRĂ

6. Cât de importantă este justificarea suveranității lui Iehova?

6 Justificarea suveranității lui Iehova este o chestiune vitală. Ea este mai importantă decât fericirea omului. Înseamnă aceasta că salvarea noastră este lipsită de importanță sau că lui Iehova nu-i pasă de noi? Nicidecum!

7, 8. De ce justificarea suveranității lui Iehova aduce cu sine împlinirea promisiunilor sale?

7 Iehova îi iubește mult pe oameni. Ei sunt atât de prețioși în ochii săi, încât a fost dispus să plătească cu sângele Fiului său pentru a face posibilă salvarea lor eternă. (Ioan 3:16; 1 Ioan 4:9) Dacă Iehova nu și-ar împlini promisiunile, ar însemna că Diavolul a avut dreptate când a insinuat că Dumnezeu minte, că îi privează pe oameni de tot ce este bun și că, prin urmare, este un conducător nedrept. Mai mult, s-ar dovedi justificate și acuzațiile batjocoritorilor, care spun: „Unde este promisa lui prezență? De fapt, din ziua în care strămoșii noștri au adormit în moarte, toate lucrurile continuă exact ca de la începutul creației!”. (2 Pet. 3:3, 4) Așadar, Iehova se va asigura că justificarea suveranității sale va aduce cu sine și salvarea oamenilor ascultători! (Citește Isaia 55:10.) În plus, Iehova își exercită suveranitatea cu iubire și, de aceea, putem fi siguri că el îi va iubi și îi va prețui mereu pe slujitorii săi loiali. (Ex. 34:6)

8 Afirmând că suveranitatea lui Iehova este cel mai important lucru, nu înseamnă că minimalizăm importanța salvării omului sau a valorii acestuia în ochii lui Dumnezeu, ci că acordăm fiecărui lucru importanța cuvenită. Un punct de vedere corect ne va ajuta să ne concentrăm la ceea ce este mai important și să luăm poziție de partea suveranității lui Iehova.

PUNCTUL DE VEDERE CORECT

9. Ce a insinuat Satan cu privire la Iov? (Vezi imaginea de la începutul articolului.)

9 Cartea Iov, una dintre primele cărți ale Bibliei potrivit ordinii scrierii, ne ajută să înțelegem de ce este important să avem un punct de vedere corect referitor la justificarea suveranității lui Iehova. După cum citim în ea, Satan a susținut că Iov îl va respinge pe Dumnezeu dacă va fi supus unor suferințe cumplite. Satan l-a îndemnat pe Dumnezeu să aducă el însuși nenorociri asupra lui Iov. Iehova nu a făcut acest lucru, dar i-a permis lui Satan să-l pună pe Iov la încercare. Dumnezeu a spus: „Tot ce are el este în mâna ta”. (Citește Iov 1:9-11.) (Iov 1:7, 8, 12) În scurt timp, Iov și-a pierdut slujitorii, bunurile și cei zece copii. Satan a făcut în așa fel încât să pară că Dumnezeu îi provoca suferința. (Iov 1:13-19) Apoi l-a lovit cu o boală dezgustătoare și dureroasă. (Iov 2:7) Și, ca și cum toate acestea n-ar fi fost de ajuns, soția și cei trei așa-ziși prieteni ai lui Iov l-au rănit prin vorbele lor și l-au descurajat. (Iov 2:9; 3:11; 16:2)

10. Deși Iov și-a păstrat integritatea față de Dumnezeu, de ce a avut el nevoie de corectare?

10 Afirmația lui Satan s-a dovedit a fi complet falsă. Iov nu i-a întors spatele lui Dumnezeu. (Iov 27:5) Totuși, pentru moment, Iov n-a privit lucrurile dintr-o perspectivă corectă. El a fost preocupat să-și dovedească nevinovăția, cerând chiar să i se spună motivul suferinței sale. (Iov 7:20; 13:24) Reacția lui Iov ar putea părea justificată, având în vedere cât de mult suferise. Totuși, Dumnezeu a considerat necesar să-i corecteze modul de gândire. Ce anume i-a spus Iehova?

11, 12. Ce l-a ajutat Iehova pe Iov să înțeleagă și cum a reacționat Iov?

11 Cuvintele pe care Dumnezeu i le-a adresat lui Iov se găsesc în capitolele 38 la 41 ale cărții Iov. Totuși, în niciunul dintre cele patru capitole, Iehova nu-i spune lui Iov motivul suferinței sale. Obiectivul său nu a fost acela de a-i explica lui Iov motivul pentru care suferea, ca și cum El ar fi trebuit să se justifice. Dumnezeu a vrut să-l ajute să înțeleagă cât de neînsemnat era în comparație cu măreția Sa și că existau lucruri mult mai importante care trebuiau să-l preocupe. (Iov 38:18-21) Astfel, Iov a fost ajutat să-și corecteze punctul de vedere.

12 A fost Iehova prea aspru cu Iov, având în vedere încercările prin care trecuse acesta? Nicidecum. Iov a înțeles și a apreciat raționamentul prin care a fost corectat de Iehova. El chiar a spus: „Îmi retrag cuvintele și stau plin de căință în țărână și în cenușă”. (Iov 42:1-6) Mai înainte, Iov fusese sfătuit și de tânărul Elihu. (Iov 32:5-10) După ce Iov a reacționat favorabil la corectare și și-a schimbat optica, Iehova a vrut ca și alții să știe că îl aproba și că prețuia fidelitatea de care dăduse el dovadă în încercări. (Iov 42:7, 8)

13. Cum l-au ajutat, probabil, pe Iov cuvintele lui Iehova chiar și după ce încercările lui au luat sfârșit?

13 Fără îndoială, cuvintele lui Iehova l-au ajutat pe Iov și după ce încercările lui au luat sfârșit. „Iehova l-a binecuvântat pe Iov la sfârșit mai mult decât la început.” Cu timpul, el „a avut șapte fii și trei fiice”. (Iov 42:12-14) Deși Iov i-a iubit pe acești copii, cu siguranță, lui i-a fost dor de copiii pe care îi pierduse din cauza lui Satan. Probabil că, un timp, i-au persistat în minte amintirile legate de suferința lui. Chiar dacă, în cele din urmă, el a înțeles motivul încercărilor sale, este posibil ca, uneori, să se fi întrebat de ce a trebuit să sufere atât de mult. Dacă Iov s-a luptat cu astfel de gânduri, poate că a reflectat la cuvintele lui Dumnezeu, iar acest lucru l-a ajutat să-și păstreze un punct de vedere corect și să găsească consolare. (Ps. 94:19)

Privim dincolo de problemele noastre și vedem care este lucrul cel mai important? (Vezi paragraful 14)

14. Ce învățăm din relatarea despre Iov?

14 Relatarea despre Iov ne poate ajuta și pe noi să avem un punct de vedere corect și să găsim consolare. În fond, Iehova a păstrat această relatare „pentru instruirea noastră, pentru ca prin perseverența noastră și prin mângâierea din Scripturi să avem speranță”. (Rom. 15:4) Ce învățăminte putem trage din ea? Să nu devenim niciodată atât de preocupați de problemele noastre, încât să pierdem din vedere lucrul cel mai important: justificarea suveranității lui Iehova. Să nu uităm că, rămânând fideli în încercări, susținem suveranitatea lui Iehova, la fel ca Iov.

15. Ce foloase avem dacă rămânem fideli în încercări?

15 Relatarea despre Iov ne încurajează deoarece arată că încercările nu sunt o dovadă a dezaprobării divine. Mai degrabă, ele ne dau ocazia de a arăta că susținem suveranitatea lui Dumnezeu. (Prov. 27:11) Perseverența noastră aduce „aprobarea lui Dumnezeu” și ne consolidează speranța. (Citește Romani 5:3, 4.) Cartea Iov scoate în evidență faptul că „Iehova este plin de tandră afecțiune și îndurător”. (Iac. 5:11) Putem fi siguri că el îi va răsplăti pe toți cei care susțin suveranitatea sa. Această convingere ne ajută ‘să perseverăm pe deplin și să fim îndelung răbdători cu bucurie’. (Col. 1:11)

SĂ NU PIERDEM DIN VEDERE LUCRUL CEL MAI IMPORTANT

16. De ce trebuie să ne amintim că lucrul cel mai important este justificarea suveranității lui Dumnezeu?

16 Când trecem prin încercări, nu este ușor să ne concentrăm asupra justificării suveranității lui Iehova. Uneori, problemele ne copleșesc. Chiar și problemele relativ mici par mari când stăruim cu mintea asupra lor. De aceea, ori de câte ori trecem prin situații dificile, să ne amintim că lucrul cel mai important este să susținem suveranitatea lui Dumnezeu.

17. Cum ne poate ajuta participarea cu regularitate la lucrarea lui Iehova să rămânem concentrați asupra controversei universale?

17 Participarea cu regularitate la lucrarea lui Iehova ne ajută să rămânem concentrați asupra controversei universale. O soră pe nume Renee, care a suferit un accident vascular cerebral, avea permanent dureri și se lupta cu cancerul. Când a fost internată în diferite centre medicale pentru tratament, ea a depus mărturie personalului medical, pacienților și vizitatorilor. În timpul unei internări a predicat 80 de ore în doar două săptămâni și jumătate. Chiar și pe patul de moarte, Renee nu a pierdut niciun moment din vedere lucrul cel mai important. Faptul că a susținut suveranitatea lui Iehova i-a adus pace.

18. Ce învățăm din experiența unei surori referitor la susținerea suveranității lui Iehova?

18 Desigur, nu dorim să pierdem din vedere importanța controversei universale nici când ne confruntăm cu probleme mai puțin grave. Jennifer a stat trei zile într-un aeroport așteptând un zbor spre casă. Zborurile însă erau anulate rând pe rând. Fiind singură și obosită, Jennifer ar fi putut începe să se autocompătimească. Dar ea s-a rugat pentru a le putea oferi ajutor spiritual celor ce treceau prin aceeași situație neplăcută. Care a fost rezultatul? Ea le-a depus mărturie multor oameni și a distribuit multe publicații biblice. Jennifer spune: „Am simțit că Iehova m-a binecuvântat în pofida situației în care mă aflam și mi-a dat puterea necesară ca să-i laud numele”. Într-adevăr, ea s-a concentrat asupra scopului lui Iehova.

19. Cum consideră slujitorii lui Iehova chestiunea suveranității sale?

19 Doar slujitorii lui Iehova înțeleg cu adevărat importanța suveranității lui Iehova. Această înțelegere îi deosebește pe închinătorii adevărați de cei falși. De aceea, fiecare dintre noi trebuie să se străduiască să susțină suveranitatea lui Iehova.

20. Cum privește Iehova eforturile noastre de a-i susține suveranitatea?

20 Să fim convinși că Iehova prețuiește eforturile noastre de a susține suveranitatea sa prin serviciul nostru fidel și prin perseverența în încercări. (Ps. 18:25) În articolul următor vom vedea ce alte motive avem să susținem suveranitatea lui Iehova din toată inima și cum putem face acest lucru.