ARTICOLUL DE STUDIU 25

CÂNTAREA 7 Iehova, puterea noastră!

Să nu uităm că Iehova este „Dumnezeul cel viu”!

Să nu uităm că Iehova este „Dumnezeul cel viu”!

„Iehova este viu!” (PS. 18:46)

IDEEA PRINCIPALĂ

Este important să ne amintim că Dumnezeul căruia îi slujim este „Dumnezeul cel viu”.

1. Ce îi ajută pe slujitorii lui Iehova să persevereze, în pofida problemelor?

 BIBLIA spune că trăim ‘timpuri critice, cărora cu greu li se face față’. (2 Tim. 3:1) Pe lângă problemele cu care se confruntă toți oamenii, slujitorii lui Iehova trebuie să înfrunte opoziție și persecuție. Ce ne ajută să perseverăm? Un factor important este că am ajuns să înțelegem că Iehova este „Dumnezeul cel viu”. (Ier. 10:10; 2 Tim. 1:12)

2. Ce adevăr referitor la Iehova ne dă curaj?

2 Iehova este o Persoană reală, care observă situațiile prin care trecem și caută ocazii de a ne veni în ajutor. (2 Cron. 16:9; Ps. 23:4) Când trecem prin încercări, faptul de a nu uita că „Dumnezeul cel viu” ne poartă de grijă ne va ajuta să le facem față cu succes. Această idee reiese cu claritate din experiența regelui David.

3. La ce s-a referit David când a spus că „Iehova este viu”?

3 David îl cunoștea pe Iehova și avea încredere în el. Când era urmărit de dușmani, inclusiv de regele Saul, David l-a rugat pe Iehova să-l ajute. (Ps. 18:6) Dumnezeu i-a răspuns la rugăciune și l-a salvat. Drept urmare, David a spus: „Iehova este viu!”. (Ps. 18:46) Prin aceste cuvinte, David nu voia, pur și simplu, să spună că Dumnezeu există. Într-o lucrare de referință, se arată că David își exprima încrederea că Iehova este „un dumnezeu viu, care acționează în mod constant în favoarea slujitorilor săi”. David știa din proprie experiență că Dumnezeu este viu, ceea ce i-a întărit hotărârea de a-i sluji și de a-l lăuda. (Ps. 18:28, 29, 49)

4. Ce foloase avem când înțelegem că Iehova este „Dumnezeul cel viu”?

4 Dacă suntem convinși că Iehova este „Dumnezeul cel viu”, îi vom putea sluji cu zel. Această convingere ne dă putere în încercări și ne motivează să-i slujim cu dăruire. De asemenea, ne ajută să rămânem într-o relație strânsă cu el.

„DUMNEZEUL CEL VIU” ÎȚI VA DA PUTERE

5. Ce ne va ajuta să înfruntăm încercările cu încredere? (Filipeni 4:13)

5 Indiferent că trecem prin încercări mari sau mici, este important să ne aducem aminte că Iehova este viu și că este alături de noi. În definitiv, nu există problemă pe care el să nu o poată rezolva. Dumnezeu este Atotputernic și ne poate da și nouă puterea de care avem nevoie pentru a persevera. (Citește Filipeni 4:13.) Așadar, avem toate motivele să înfruntăm necazurile plini de încredere. Când simțim sprijinul lui Iehova în încercări mici, suntem mai siguri că va interveni în favoarea noastră și în timpul unor încercări mari.

6. Cum i-au întărit lui David încrederea în Iehova unele experiențe din tinerețe?

6 Să analizăm două întâmplări din viața lui David, care i-au consolidat încrederea în Iehova. În tinerețe, când era păstor, un urs și un leu au venit și au luat câte o oaie din turma tatălui său. În ambele situații, David a salvat curajos oaia din ghearele lor. Totuși, nu și-a atribuit vreun merit pentru aceste fapte de curaj. El i-a acordat creditul lui Iehova. (1 Sam. 17:34-37) Aceste experiențe au avut un efect profund asupra lui. David nu le-a uitat niciodată. Reflectând la ele, a fost și mai sigur că „Dumnezeul cel viu” avea să-i dea putere și în alte situații.

7. La ce s-a concentrat David și cum l-a ajutat această perspectivă?

7 Mai târziu, probabil când era încă adolescent, David a vizitat tabăra armatei israelite. El a observat că soldații erau paralizați de frică din cauza lui Goliat, un filistean cu o statură neobișnuit de mare. Acesta sfida „linia de bătaie a Israelului”. (1 Sam. 17:10, 11) Soldații erau înspăimântați deoarece își concentrau atenția asupra acestui uriaș și a cuvintelor pe care le rostea pe câmpul de luptă. (1 Sam. 17:24, 25) Însă David privea lucrurile dintr-o perspectivă diferită. El a înțeles că, sfidând linia de bătaie a Israelului, Goliat sfida, de fapt, „linia de bătaie a Dumnezeului celui viu”. (1 Sam. 17:26) Prezența lui Iehova era vie în mintea lui David. El avea încredere că Dumnezeul care îl ajutase când era păstor îl va ajuta și în acea situație. Contând pe sprijinul lui Iehova, el l-a înfruntat pe Goliat și, bineînțeles, a câștigat. (1 Sam. 17:45-51)

8. Cum putem să avem privirea îndreptată asupra lui Iehova în timp ce trecem prin încercări? (Vezi și imaginea.)

8 Când trecem prin încercări, este important să nu uităm că „Dumnezeul cel viu” este gata să ne ajute și pe noi. (Ps. 118:6) Îți poți întări această încredere meditând la acțiunile sale din trecut. De exemplu, poți citi relatări biblice care scot în evidență modul în care a intervenit Iehova pentru a-și salva închinătorii. (Is. 37:17, 33-37) De asemenea, unele experiențe de pe jw.org te ajută să înțelegi cum își susține Iehova slujitorii în prezent. În plus, meditează la situațiile în care Iehova a venit în ajutorul tău. Probabil că nu ai luptat cu un urs sau cu un leu. Dar, chiar dacă experiențele tale nu sunt atât de spectaculoase, nu te îngrijora. Ceea ce contează este că ai simțit prezența lui Iehova în viața ta. Nu uita că Iehova este cel care te-a atras în organizația sa. (Ioan 6:44) De asemenea, continui să-i slujești doar datorită sprijinului său. Prin urmare, roagă-l să te ajute să-ți amintești ocaziile când ți-a răspuns la rugăciuni și când te-a susținut exact la momentul potrivit sau într-o situație foarte grea. Această analiză îți va întări încrederea că Iehova va fi în continuare alături de tine.

Încercările prin care trecem fac parte dintr-un conflict mult mai amplu (Vezi paragrafele 8, 9)


9. Cum ar trebui să privim încercările? (Proverbele 27:11)

9 Dacă îl vom considera pe Iehova un Dumnezeu viu, vom avea o perspectivă corectă asupra încercărilor prin care trecem. Cum anume? Vom înțelege că încercările noastre fac parte dintr-un conflict mult mai amplu, acela dintre Iehova și Satan. Diavolul încearcă să demonstreze că, atunci când trecem prin greutăți, îi vom întoarce spatele lui Iehova. (Iov 1:10, 11; citește Proverbele 27:11.) Totuși, loialitatea noastră în încercări este o manifestare a iubirii pe care o avem pentru Iehova și o dovadă că Satan este un mincinos. Te confrunți chiar acum cu opoziție din partea autorităților, cu probleme financiare, cu împotrivire în lucrarea de predicare sau cu alte încercări? Dacă da, acestea sunt ocazii de a-i bucura inima lui Iehova. De asemenea, nu uita că el nu va permite niciodată ca încercarea prin care treci să depășească puterea ta de a suporta. (1 Cor. 10:13) El îți va da forța de care ai nevoie.

„DUMNEZEUL CEL VIU” TE VA RĂSPLĂTI

10. Ce va face „Dumnezeul cel viu” pentru închinătorii săi?

10 Iehova este Răsplătitorul celor ce îi slujesc. (Evr. 11:6) În prezent, el ne binecuvântează cu pace interioară și cu un sentiment de mulțumire, iar în viitor ne va da viață veșnică. Suntem siguri că Dumnezeu ne va răsplăti deoarece el dorește și poate să o facă. Această convingere ne motivează să ne implicăm din plin în serviciul său, la fel ca slujitorii lui din trecut. Unul dintre aceștia a fost Timotei, un creștin din secolul I. (Evr. 6:10-12)

11. De ce a lucrat Timotei din greu pentru congregație? (1 Timotei 4:10)

11 Citește 1 Timotei 4:10. Timotei și-a pus speranța în „Dumnezeul cel viu”. Această speranță l-a motivat să lucreze din greu în serviciul sacru. De exemplu, Pavel l-a încurajat să facă progrese ca învățător și orator. De asemenea, el trebuia să le dea un bun exemplu fraților săi, atât celor tineri, cât și celor în vârstă. În plus, el a avut unele responsabilități dificile, precum acordarea de sfaturi ferme, dar iubitoare. (1 Tim. 4:11-16; 2 Tim. 4:1-5) Este posibil ca, uneori, eforturile lui Timotei să fi trecut neobservate sau să nu fi fost apreciate de alții. Însă el era sigur că Iehova îl va răsplăti. (Rom. 2:6, 7)

12. Ce îi motivează pe bătrâni să muncească din greu pentru congregație? (Vezi și imaginea.)

12 Și în prezent, bătrânii de congregație sunt convinși că Iehova le observă și le prețuiește munca grea. Rolul lor nu se rezumă la a păstori, a preda și a predica. Mulți dintre ei iau parte la proiecte de construcție și la operațiuni de ajutorare în caz de dezastru. Alții slujesc în grupuri de vizitare a pacienților sau în comitete de legătură cu spitalele. Bătrânii sunt dispuși să muncească din greu deoarece, pentru ei, congregația nu reprezintă o instituție umană, ci una divină. Prin urmare, se achită din toată inima de responsabilitățile primite și sunt convinși că Dumnezeu îi va răsplăti pentru ceea ce fac. (Col. 3:23, 24)

„Dumnezeul cel viu” îți va răsplăti munca grea în folosul congregației (Vezi paragrafele 12, 13)


13. Cum consideră Iehova eforturile pe care le facem în serviciul său?

13 Este adevărat, nu putem fi cu toții bătrâni de congregație. Însă toți putem să-i oferim ceva prețios lui Iehova. Dumnezeu apreciază foarte mult eforturile noastre de a-i sluji. El remarcă donațiile pe care le facem pentru a susține lucrarea mondială, indiferent cât de modeste sunt acestea. Iehova este bucuros când ne străduim să ne învingem timiditatea și ridicăm mâna pentru a răspunde la întruniri. De asemenea, el remarcă cu plăcere când trecem cu vederea greșelile fraților noștri și ne străduim să-i iertăm. Și, chiar dacă nu reușim să facem în serviciul lui atât de mult cât am dori, să fim siguri că Iehova prețuiește eforturile noastre. El ne iubește și ne va răsplăti. (Luca 21:1-4)

RĂMÂI APROAPE DE „DUMNEZEUL CEL VIU”

14. În ce fel o relație strânsă cu Iehova ne va ajuta să-i rămânem fideli? (Vezi și imaginea.)

14 Dacă Iehova este real pentru noi, ne va fi mai ușor să-i rămânem fideli. Acest lucru reiese cu claritate din relatarea despre Iosif. El a refuzat în mod categoric să comită imoralitate. Dumnezeu era o persoană reală pentru Iosif; el nu voia să-l supere pe Tatăl său ceresc. (Gen. 39:9) Dacă vrem ca prezența lui Iehova să fie vie și în viața noastră, trebuie să ne facem timp pentru a ne ruga și a studia Cuvântul său. În felul acesta, ne vom simți tot mai aproape de el. Când avem o prietenie strânsă cu Iehova, la fel ca Iosif, vom evita să facem orice i-ar displăcea. (Iac. 4:8)

O prietenie strânsă cu „Dumnezeul cel viu” te va ajuta să-i rămâi fidel (Vezi paragrafele 14, 15)


15. Ce învățăm din exemplul negativ al israeliților? (Evrei 3:12)

15 Cei care uită că Iehova este „Dumnezeul cel viu” s-ar putea îndepărta cu ușurință de el. Să ne gândim ce li s-a întâmplat israeliților în timp ce erau în pustiu. Ei știau că Iehova există, însă au început să aibă îndoieli că le va purta de grijă. Ei chiar au întrebat: „Este Iehova în mijlocul nostru sau nu?”. (Ex. 17:2, 7) După aceea, s-au răzvrătit împotriva lui Dumnezeu. Acest exemplu negativ este un avertisment pentru noi. Prin urmare, vrem să evităm cu orice preț atitudinea lor. (Citește Evrei 3:12.)

16. În ce fel ne-ar putea fi testată credința?

16 Lumea în care trăim este înstrăinată de Dumnezeu. De aceea, a rămâne aproape de Iehova ar putea fi o provocare. Mulți oameni nu cred că Dumnezeu există. În plus, deseori, cei care nu țin cont de normele divine par să prospere. Din acest motiv, credința noastră ar putea fi pusă la încercare. Evident, noi nu vom pune niciodată la îndoială existența lui Dumnezeu, însă am putea ajunge să ne întrebăm dacă va acționa în favoarea noastră. În această situație a fost și scriitorul Psalmului 73. El era tulburat când vedea că cei care ignorau legile lui Dumnezeu duceau o viață lipsită de griji. De aceea, a început să se întrebe dacă merita să-i slujească lui Dumnezeu. (Ps. 73:11-13)

17. Ce ne va ajuta să rămânem aproape de Iehova?

17 Ce l-a ajutat, în cele din urmă, pe psalmist să-și schimbe perspectiva asupra lucrurilor? El a meditat la consecințele pe care le vor suferi cei care îl ignoră pe Iehova. (Ps. 73:18, 19, 27) De asemenea, a meditat la foloasele pe care le au prietenii lui Dumnezeu. (Ps. 73:24) Și în prezent este important să reflectăm la binecuvântările pe care ni le-a dat Iehova. Să ne gândim cum ar fi fost viața noastră dacă nu i-am fi slujit lui Dumnezeu. Astfel, vom fi mai motivați să-i rămânem fideli și să spunem la fel ca psalmistul: „În ce mă privește, este spre binele meu să mă apropii de Dumnezeu”. (Ps. 73:28)

18. De ce nu trebuie să ne temem de evenimentele care ne așteaptă?

18 Întrucât îi slujim „ca sclavi unui Dumnezeu viu și adevărat”, vom putea face față oricărei încercări. (1 Tes. 1:9) Dumnezeul nostru este o Persoană reală, care se îngrijește de slujitorii săi. El va fi mereu alături de noi, așa cum a fost alături de închinătorii săi din trecut. Și, în viitorul apropiat, când va izbucni cel mai mare necaz din toate timpurile, el își va sprijini slujitorii. (Is. 41:10) Așadar, „să fim plini de curaj și să spunem: «Iehova este ajutorul meu; nu mă voi teme»”. (Evr. 13:5, 6)

CÂNTAREA 3 Ne dai forță, speranță, încredere!