ARTICOLUL DE STUDIU 23
Părinți, insuflați-le copiilor iubirea pentru Iehova!
„Să-l iubești pe Iehova, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău și cu toată mintea ta.” (MAT. 22:37)
CÂNTAREA 134 Copiii, un dar de la Dumnezeu
PREZENTARE *
1, 2. Explicați cum pot dobândi principiile biblice o greutate mai mare când ni se schimbă situația.
ÎN ZIUA nunții, mirele și mireasa ascultă cu atenție cuvântarea de nuntă. Nu este prima oară când aud principiile biblice analizate în această cuvântare. Însă, din acel moment, ele capătă pentru ei o nouă semnificație, având o greutate mult mai mare. De ce? Deoarece acum vor trebui să le aplice ca soț și soție.
2 La fel stau lucrurile și în cazul unui cuplu de creștini care devin părinți. De-a lungul timpului, ei au auzit, probabil, multe cuvântări despre creșterea copiilor. Dar acum, când ei înșiși urmează să aducă pe lume un copil și să-l crească, aceste principii capătă o nouă semnificație. Creșterea unui copil este, într-adevăr, o responsabilitate uriașă. Așadar, o situație nouă ar putea însemna o viziune nouă asupra unor principii bine cunoscute. Acesta este un motiv pentru care slujitorii lui Iehova citesc din Cuvântul lui Dumnezeu și meditează asupra celor citite „în toate zilele” vieții lor, așa cum li s-a spus regilor israeliți din vechime. (Deut. 17:19)
3. Ce vom analiza în acest articol?
3 Părinții au unul dintre cele mai mari privilegii pe care le poate avea un creștin, și anume de a-și învăța copiii despre Iehova. Însă ei nu trebuie doar să le transmită informații despre Dumnezeu, ci și să le insufle o iubire profundă față de el. În acest articol, vom analiza patru principii biblice utile părinților. (2 Tim. 3:16) De asemenea, vom afla cum i-au ajutat principiile biblice pe unii părinți creștini.
PATRU PRINCIPII BIBLICE UTILE PĂRINȚILOR
4. Ce principiu îi poate ajuta pe părinți să le insufle copiilor o iubire profundă față de Iehova? (Iacov 1:5)
4 Principiul 1: Căutați îndrumarea lui Iehova. Cereți-i lui Iehova înțelepciune pentru a vă ajuta copiii să învețe să-l iubească. (Iacov 1:5) Iehova este cel mai în măsură să ne dea sfaturi în această privință. Iată două motive. Primul: Iehova este părintele cu cea mai multă experiență. (Ps. 36:9) Și al doilea: Sfaturile sale înțelepte sunt întotdeauna eficiente. (Is. 48:17)
5. a) Ce ajutor le oferă părinților organizația lui Iehova? b) Ce ai învățat din modul în care fratele și sora din video și-au crescut copiii?
5 Iehova le pune la dispoziție părinților prin intermediul Cuvântului și al organizației sale hrană spirituală din abundență. (Mat. 24:45) De exemplu, deosebit de utile sunt sfaturile din seria de articole „Căsnicie şi familie”, disponibilă pe site-ul jw.org. De asemenea, numeroase interviuri și alte materiale video de pe site-ul nostru îi pot ajuta pe părinți să-și crească copiii urmând sfaturile lui Iehova. * (Prov. 2:4-6)
6. Ce spune un tată despre îndrumarea pe care el și soția lui au primit-o de la organizația lui Iehova?
6 Mulți părinți și-au exprimat recunoștința pentru ajutorul dat de Iehova prin organizația sa. Un tată pe nume Joe spune: „Nu este deloc ușor să crești trei copii în adevăr. Eu și soția mea ne rugăm mereu lui Iehova pentru ajutor. De multe ori am simțit că un articol sau un video a venit exact la momentul potrivit. Căutăm mereu îndrumarea lui Iehova. Acesta este secretul reușitei noastre”. Joe și soția lui au constatat că aceste materiale i-au ajutat mult pe copiii lor să se apropie de Iehova.
7. De ce este important ca părinții să fie un bun exemplu pentru copii? (Romani 2:21)
7 Principiul 2: Fiți un exemplu pentru copiii voștri. Copiii își observă cu atenție părinții și adesea îi imită. Bineînțeles, niciun părinte nu este perfect. (Rom. 3:23) Cu toate acestea, părinții înțelepți se străduiesc să fie exemple bune pentru copiii lor. (Rom. 2:21) Un tată spune: „[Copiii] sunt ca un burete care absoarbe tot ce spunem și facem și ne vor atenționa ori de câte ori comportamentul nostru nu corespunde cu ceea ce încercăm să-i învățăm”. Așadar, dacă vrem să le insuflăm copiilor o iubire profundă față de Iehova, trebuie să vadă mai întâi la noi o astfel de iubire.
8. Ce ai învățat de la Andrew?
8 Există numeroase modalități prin care părinții își pot ajuta copiii să-l iubească pe Iehova. Un frate de 17 ani pe nume Andrew spune: „Părinții mei au pus mereu accent pe rugăciune. În fiecare seară, tata se ruga cu mine, chiar dacă eu îmi făcusem deja rugăciunea. Părinții obișnuiau să ne spună mie și surorii mele: «Puteți să vă rugați lui Iehova de câte ori vreți». Astfel, rugăciunea a devenit foarte importantă pentru mine. În prezent, îmi este foarte ușor să mă rog lui Iehova, deoarece îl consider un Tată iubitor”. Părinți, nu subestimați efectul pe care iubirea voastră pentru Iehova îl poate avea asupra copiilor!
9. Ce ai învățat de la Emma?
9 Emma este un alt exemplu. Tatăl acesteia și-a părăsit familia și a lăsat-o pe mama ei cu datorii mari. Ea povestește: „De multe ori, mama rămânea aproape fără niciun ban. Însă ea spunea mereu că Iehova se îngrijește de slujitorii săi. Prin modul ei de viață, a demonstrat că realmente credea ce spunea. Mama aplica ceea ce ne învăța”. Așadar, părinții își pot învăța copiii prin propriul exemplu chiar și în situații critice. (Gal. 6:9)
10. În ce ocazii puteau părinții israeliți să comunice cu copiii lor? (Deuteronomul 6:6, 7)
10 Principiul 3: Vorbiți în mod regulat cu copiii voștri. În vechime, Iehova le-a poruncit israeliților să le ofere copiilor instruire spirituală. (Deut. 6:6, 7) Pe parcursul zilei, aceștia aveau multe ocazii să vorbească cu copiii lor și să-i ajute să cultive o iubire profundă pentru Iehova. Un băiețel israelit putea petrece mult timp alături de tatăl său ajutându-l să lucreze pământul sau să strângă recolta. O fetiță israelită putea sta mult timp în compania mamei ei ajutând-o la cusut, la țesut și la alte munci gospodărești. În aceste ocazii, părinții puteau discuta cu copiii lor despre multe subiecte importante, de exemplu, despre calitățile lui Iehova și despre modul în care el le ocrotea familia.
11. Care este una dintre ocaziile în care părinții creștini pot vorbi cu copiii lor?
11 În prezent, viața noastră este diferită. În multe țări, părinții nu pot petrece timp cu copiii lor pe parcursul zilei. Probabil că părinții sunt la muncă, iar copiii la școală. Tocmai de aceea, părinții trebuie să caute ocazii pentru a vorbi cu copiii lor. (Ef. 5:15, 16; Filip. 1:10) Închinarea în familie reprezintă o astfel de ocazie. Un frate tânăr pe nume Alexander spune: „Tata face întotdeauna pregătiri pentru închinarea în familie și nu permite niciunui lucru să ne răpească aceste momente. După închinare, stăm pur și simplu împreună și povestim”.
12. Care sunt câteva sugestii utile capilor de familie?
12 Iată câteva sugestii pe care capii de familie le pot urma pentru ca închinarea în familie să fie cât mai plăcută pentru copiii lor. Studiați cu copiii noua publicație Bucură-te pentru totdeauna de viață!. Această carte deosebită poate duce la conversații antrenante. Nu folosiți timpul rezervat închinării în familie pentru a-i critica sau a-i disciplina pe copii. Astfel, ei se vor deschide și vor vorbi despre sentimentele și îngrijorările lor. Străduiți-vă să vă păstrați calmul când copiii spun ceva ce contravine principiilor biblice. În loc să vă supărați, bucurați-vă că nu se rețin să spună ce gândesc și încurajați-i să fie sinceri cu voi în continuare. Veți putea să-i ajutați doar dacă știți ce gândesc cu adevărat.
13. În ce alte ocazii își pot ajuta părinții copiii să se apropie de Iehova?
13 Părinții trebuie să caute mereu ocazii de a-i ajuta pe copiii lor să se apropie de Iehova. Ei nu trebuie să le vorbească despre Dumnezeul nostru iubitor doar la închinarea în familie. O mamă pe nume Lisa spune: „Ne-am ajutat copiii să vadă calitățile lui Iehova în creație. De exemplu, când copiii se amuzau de ghidușiile cățelului nostru, le explicam că, la fel ca noi, Creatorul are simțul umorului și este fericit”.
14. De ce este important ca părinții să-și ajute copiii în ce privește alegerea prietenilor? (Proverbele 13:20)
14 Principiul 4: Ajutați-vă copiii să-și aleagă cu înțelepciune prietenii. Cuvântul lui Dumnezeu arată cu claritate că prietenii ne influențează fie în bine, fie în rău. (Prov. 13:20) Dragi părinți, știți cine sunt prietenii copiilor voștri? Îi cunoașteți personal și ați petrecut timp cu ei? Ce puteți face pentru a vă ajuta copiii să se împrietenească cu cei ce-l iubesc pe Iehova? (1 Cor. 15:33) Îi puteți ajuta să-și aleagă cu înțelepciune prietenii invitând persoane cu o bună spiritualitate să ia parte la unele activități împreună cu voi și copiii voștri. (Ps. 119:63)
15. Ce pot face părinții pentru a-și ajuta copiii să aibă prieteni potriviți?
15 Să analizăm experiența unui tată pe nume Tony, care explică ce a făcut împreună cu soția lui pentru a-și ajuta copiii să aibă prieteni potriviți. „De mulți ani avem obiceiul să invităm la noi acasă frați și surori de toate vârstele și din medii diferite. Ei iau masa cu noi și participă la închinarea în familie. Aceasta este o ocazie bună de a-i cunoaște pe cei ce-l iubesc pe Iehova și îi slujesc cu bucurie. Astfel, am găzduit la noi acasă supraveghetori, misionari, precum și alți frați. Experiențele pe care ni le-au împărtășit, zelul și spiritul lor de sacrificiu au avut un efect puternic asupra copiilor noștri și i-au ajutat să se apropie de Iehova.” Părinți, oferiți-le copiilor cât mai multe ocazii de a sta în compania unor persoane spirituale!
NU VĂ PIERDEȚI SPERANȚA!
16. Ce pot face părinții în situația în care copilul lor decide să nu-i slujească lui Iehova?
16 Dar dacă, deși ați făcut tot ce a depins de voi, copilul vostru decide să nu-i slujească lui Iehova? În această situație, nu trageți concluzia că nu ați fost părinți buni. Iehova ne-a dat tuturor – inclusiv copilului vostru – liber-arbitru, capacitatea de a alege să-i slujim sau nu. Dacă copilul vostru a ales să-l părăsească pe Iehova, continuați să sperați că își va reveni. Meditați la ilustrarea despre fiul risipitor. (Luca 15:11-19, 22-24) Acest tânăr a făcut multe lucruri rele, dar în final s-a redresat. Însă unii ar putea spune: „Se poate întâmpla și în realitate așa ceva?”. Da. Elie, un frate tânăr care s-a aflat în postura fiului risipitor, confirmă acest lucru.
17. În ce fel te încurajează experiența lui Elie?
17 Elie spune: „[Părinții mei] s-au străduit să-mi sădească în inimă iubirea pentru Iehova și pentru Cuvântul său, Biblia. În anii adolescenței însă, am început să am o conduită rebelă”. Elie ducea o viață duplicitară și, chiar dacă părinții săi s-au străduit să-l ajute pe plan spiritual, el nu le-a acceptat ajutorul. Elie a plecat de acasă, alegând să ducă un stil de viață contrar principiilor biblice. Însă, uneori, discuta pe baza Bibliei cu unul dintre prietenii săi. Elie adaugă: „Cu cât vorbeam mai mult despre Iehova, cu atât mă gândeam mai mult la el. Încet, dar sigur, semințele adevărului biblic, pe care părinții se străduiseră să le semene în inima mea, au început să încolțească”. După un timp, Elie a revenit în congregație. Să ne imaginăm cât de bucuroși au fost părinții lui pentru că eforturile de a-i insufla copilului lor iubirea față de Iehova le-au fost răsplătite! (2 Tim. 3:14, 15)
18. Ce sentimente aveți față de părinții care se străduiesc să le insufle copiilor iubirea pentru Iehova?
18 Părinți, aveți privilegiul deosebit de a forma o nouă generație de închinători ai lui Iehova! (Ps. 78:4-6) Evident, misiunea voastră nu este ușoară. De aceea, vă lăudăm pentru eforturile voastre neobosite. Dacă vă veți strădui în continuare să vă ajutați copiii să-l iubească pe Iehova și ‘să-i creșteți în disciplina și în învățătura’ Tatălui nostru, el va fi mulțumit de modul în care vă achitați de această responsabilitate! (Ef. 6:4)
CÂNTAREA 135 Iehova te roagă: „Fiul meu, fii înțelept”
^ Părinții creștini își iubesc foarte mult copiii. Ei se străduiesc să se îngrijească de necesitățile lor fizice și emoționale. Însă, și mai important, fac tot ce pot pentru a le insufla o iubire profundă față de Iehova. În acest articol, vom analiza patru principii biblice care îi pot ajuta pe părinți să se achite bine de această responsabilitate.
^ Vezi materialul video de pe jw.org Iehova ne-a învățat cum să ne creștem copiii.
^ LEGENDA IMAGINII: Pentru a-l cunoaște pe unul dintre prietenii fiului său, un tată joacă baschet cu el și cu fiul lui.
TURNUL DE VEGHE (EDIŢIA DE STUDIU)