ARTICOLUL DE STUDIU 13

Iubiți-vă profund unii pe alții

Iubiți-vă profund unii pe alții

„Iubiți-vă profund unii pe alții, din inimă.” (1 PET. 1:22)

CÂNTAREA 109 Să iubim profund, din inimă!

PREZENTARE *

În noaptea dinaintea morții sale, Isus le-a spus apostolilor că era foarte important să manifeste iubire (Vezi paragrafele 1 și 2)

1. Ce poruncă clară le-a dat Isus discipolilor? (Vezi imaginea de pe copertă.)

ÎN NOAPTEA dinaintea morții sale, Isus le-a dat discipolilor o poruncă clară: „Așa cum v-am iubit eu, așa să vă iubiți și voi unii pe alții. Prin aceasta vor ști toți că sunteți discipolii mei: dacă aveți iubire între voi”. (Ioan 13:34, 35)

2. De ce este important să manifestăm iubire unii față de alții?

2 Isus a spus că adevărații discipoli vor fi ușor de identificat dacă vor avea aceeași iubire ca el. Acest lucru a fost valabil în primul secol și este valabil și în prezent. De aceea, este foarte important să învingem orice obstacol care ar putea sta în calea iubirii noastre față de colaboratorii creștini!

3. Ce vom analiza în acest articol?

3 Din cauza imperfecțiunii, ne-ar putea fi greu să manifestăm o iubire profundă unii față de alții. Totuși, trebuie să ne străduim să-l imităm pe Cristos. În continuare vom vedea cum ne ajută iubirea să căutăm pacea, să fim imparțiali și să arătăm ospitalitate. În timp ce analizăm acest articol, să ne punem următoarea întrebare: Ce pot învăța de la frații și surorile care au manifestat neobosit iubire în pofida obstacolelor?

SĂ CĂUTĂM PACEA

4. Potrivit cu Matei 5:23, 24, de ce trebuie să facem pace cu un colaborator care are ceva împotriva noastră?

4 Isus ne-a învățat de ce este important să facem pace cu un frate care are ceva împotriva noastră. (Citește Matei 5:23, 24.) El a subliniat că trebuie să fim în relații bune cu semenii noștri dacă vrem să-i fim plăcuți lui Dumnezeu. Iehova se bucură mult când observă că ne străduim să facem pace cu frații noștri. Însă, dacă nu vrem să iertăm și nici măcar nu încercăm să facem pace, el nu ne va accepta închinarea. (1 Ioan 4:20)

5. De ce i-a fost greu unui frate să facă pace cu un colaborator?

5 Poate că ne este greu să facem pace. Iată prin ce situație a trecut Mark. * El s-a simțit foarte rănit când un frate l-a criticat și a vorbit negativ despre el cu alte persoane din congregație. Cum a reacționat Mark? El își amintește: „Mi-am pierdut cumpătul și am fost foarte nervos”. Totuși, după aceea, Mark a regretat ce făcuse și a mers la acel frate ca să-și ceară iertare și să restabilească pacea. Însă a fost respins. La început, Mark s-a gândit: „De ce ar trebui să mă străduiesc eu să fac pace, dacă el nu vrea?”. Totuși, supraveghetorul de circumscripție l-a îndemnat să nu renunțe. Ce a făcut Mark?

6. a) Cum a căutat pacea fratele Mark? b) Cum a aplicat Mark îndemnul din Coloseni 3:13, 14?

6 Când și-a analizat modul de gândire, Mark și-a dat seama că îi lipsea umilința și că avea tendința de a fi prea drept. El a înțeles că trebuia să-și schimbe atitudinea. (Col. 3:8, 9, 12) Cu umilință, a mers din nou la acel frate și i-a cerut iertare pentru modul în care se comportase. De asemenea, Mark i-a scris de mai multe ori, spunându-i că regreta mult cele întâmplate și că dorea din toată inima să redevină prieteni. În plus, i-a oferit mici cadouri despre care știa că îi vor plăcea. Din nefericire, acel frate a continuat să aibă resentimente față de el. Cu toate acestea, Mark nu a încetat să asculte de porunca lui Isus de a-și iubi aproapele și de a fi iertător. (Citește Coloseni 3:13, 14.) Chiar și atunci când ceilalți nu reacționează pozitiv la eforturile noastre de a face pace, iubirea creștină ne va ajuta să continuăm să-i iertăm și să ne rugăm pentru îmbunătățirea situației. (Mat. 18:21, 22; Gal. 6:9)

Probabil că va trebui să încercăm diverse metode pentru a putea face pace cu cineva (Vezi paragrafele 7 și 8) *

7. a) Ce ne-a îndemnat Isus să facem? b) Cu ce situație dificilă s-a confruntat o soră?

7 Isus ne-a îndemnat să ne purtăm întotdeauna cu alții așa cum am vrea să se poarte ei cu noi. El nu a spus să-i iubim doar pe cei care ne iubesc. (Luca 6:31-33) Ce ar trebui să facem în situația rară în care cineva din congregație ne evită și refuză să ne salute? Acest lucru i s-a întâmplat unei surori pe nume Lara. Iată ce spune ea: „O soră mă ignora și nu știam de ce. Eram stresată și nu mai mergeam cu plăcere la întruniri”. La început, Lara și-a spus: „Nu e vina mea. La urma urmei, și alții din congregație cred că sora se comportă ciudat”.

8. Ce a făcut Lara pentru a restabili pacea și ce putem învăța din experiența ei?

8 Lara a trecut la acțiune pentru a face pace. S-a rugat lui Iehova și a hotărât să o abordeze pe soră. Au discutat problema, apoi s-au îmbrățișat și s-au împăcat. Totul părea să fie în regulă. Lara adaugă: „Însă, mai târziu, sora a început să aibă aceeași atitudine față de mine. M-am descurajat foarte tare”. Inițial, Lara considera că putea fi fericită doar dacă sora respectivă își schimba atitudinea față de ea. În cele din urmă însă, Lara a înțeles că cel mai bun lucru pe care îl putea face era să o trateze în continuare pe soră cu iubire și ‘să o ierte cu mărinimie’. (Ef. 4:32–5:2) Lara și-a amintit că iubirea adevărată „nu ține cont de răul suferit. Îndură totul, crede totul, speră totul, suportă totul”. (1 Cor. 13:5, 7) Astfel, Lara și-a recăpătat pacea minții. Cu timpul, sora a devenit mai prietenoasă cu Lara. Așadar, să căutăm pacea cu frații și cu surorile noastre și să manifestăm întotdeauna iubire față de ei! În felul acesta, putem fi siguri că ‘Dumnezeul iubirii și al păcii va fi cu noi’. (2 Cor. 13:11)

SĂ FIM IMPARȚIALI

9. Potrivit cu Faptele 10:34, 35, de ce trebuie să fim imparțiali?

9 Iehova nu este părtinitor. (Citește Faptele 10:34, 35.) Dacă suntem imparțiali, ne dovedim copii ai săi, respectăm porunca de a ne iubi aproapele ca pe noi înșine și păstrăm pacea în familia noastră spirituală. (Rom. 12:9, 10; Iac. 2:8, 9)

10, 11. Cum a reușit o soră să-și învingă prejudecățile?

10 Unora nu le este ușor să fie imparțiali. Să vedem ce i s-a întâmplat unei surori pe nume Ruth. În adolescență, ea a avut o experiență neplăcută cu o persoană dintr-o altă țară. Cum a afectat-o această întâmplare? Ruth recunoaște: „Am început să urăsc tot ce avea legătură cu acea țară. Credeam că toți oamenii de acolo erau la fel, chiar și frații și surorile”. Cum a reușit Ruth să-și învingă prejudecățile?

11 Ea a înțeles că trebuia să facă eforturi pentru a-și schimba modul de gândire. Ruth a citit în Anuar rapoarte și experiențe din acea țară. Ea spune: „M-am străduit să gândesc pozitiv despre acei oameni. În timp, am înțeles că frații și surorile de acolo îi slujesc cu zel lui Iehova. Ei aparțin familiei noastre mondiale”. După un timp, Ruth a înțeles că trebuia să facă mai mult. Ea explică: „De fiecare dată când întâlneam frați și surori din acea țară, făceam un efort deosebit pentru a fi prietenoasă. Îi abordam și încercam să-i cunosc mai bine”. Care a fost rezultatul? Ruth spune: „În timp, sentimentele mele negative au dispărut”.

Dacă ‘iubim întreaga comunitate a fraților’, vom fi imparțiali (Vezi paragrafele 12 și 13) *

12. Ce problemă a avut o soră pe nume Sarah?

12 Unii ar putea avea prejudecăți fără să-și dea seama. Sarah, de exemplu, credea că nu are prejudecăți, fiindcă nu îi judeca pe alții după rasă, după situația economică sau după privilegiile avute în poporul lui Iehova. Însă ea recunoaște: „Mi-am dat seama că, de fapt, aveam prejudecăți”. Sarah provenea dintr-o familie de intelectuali și prefera să petreacă timp cu persoane din același mediu. Odată, chiar i-a spus unui prieten: „Îmi place să stau în compania fraților și surorilor care au o instruire aleasă. Pe ceilalți îi evit”. Evident, Sarah trebuia să-și schimbe atitudinea.

13. Ce putem învăța din exemplul lui Sarah?

13 Un supraveghetor de circumscripție a ajutat-o pe Sarah să-și analizeze atitudinea. Ea povestește: „M-a lăudat pentru activitatea mea în predicare, pentru răspunsurile de la întruniri și pentru cunoștințele biblice pe care le aveam. Însă mi-a spus că, pe măsură ce asimilăm tot mai multă cunoștință, trebuie să cultivăm calități creștine precum umilința, modestia și îndurarea”. Aceste cuvinte i-au atins inima. Sarah mai spune: „Am înțeles că iubirea și bunătatea sunt calitățile care contează cel mai mult”. De atunci, a început să-i privească pe frați și pe surori cu alți ochi. Ea adaugă: „Am încercat să înțeleg ce calități apreciază Iehova la colaboratorii mei”. Prin urmare, să nu ne considerăm niciodată superiori pentru că avem o anumită instruire. Dacă ‘iubim întreaga comunitate a fraților’, vom înlătura prejudecățile din inimă. (1 Pet. 2:17)

SĂ FIM OSPITALIERI

14. Potrivit cu Evrei 13:16, ce simte Iehova când manifestăm ospitalitate?

14 Iehova se bucură mult când vede că manifestăm ospitalitate. (Citește Evrei 13:16.) El consideră esențial acest aspect al închinării noastre, în special când îi ajutăm pe cei aflați în nevoie. (Iac. 1:27; 2:14-17) De aceea, în Biblie suntem îndemnați ‘să urmăm calea ospitalității’. (Rom. 12:13) Când suntem ospitalieri, ne exprimăm iubirea sinceră, afecțiunea și prietenia față de ceilalți. Iehova se bucură când îi invităm la masă pe colaboratorii noștri, când le servim o gustare sau ceva de băut ori când le oferim din timpul și atenția noastră. (1 Pet. 4:8-10) Însă nu este întotdeauna ușor să manifestăm ospitalitate.

„În trecut nu obișnuiam să fiu ospitalieră, însă am făcut schimbări, iar acum sunt mult mai fericită” (Vezi paragraful 16) *

15, 16. a) De ce ar putea ezita unii să manifeste ospitalitate? b) Cum a reușit Edit să fie ospitalieră?

15 Am putea ezita să manifestăm ospitalitate din cauza situației personale. De exemplu, înainte de a deveni Martoră, Edit, care este văduvă, prefera să interacționeze cât mai puțin cu alte persoane. Ea considera că alții puteau fi ospitalieri deoarece aveau o situație mai bună.

16 După ce a devenit Martoră, Edit și-a schimbat modul de gândire. Ea a făcut pași concreți pentru a fi ospitalieră. Edit spune: „Când s-a construit sala Regatului, un bătrân mi-a spus că va veni un cuplu ca să ne ajute la proiect. Apoi m-a întrebat dacă puteam găzdui acest cuplu două săptămâni. Mi-am amintit cum a binecuvântat-o Iehova pe văduva din Sarepta”. (1 Regi 17:12-16) Găzduindu-i pe cei doi, ea a avut parte de multe binecuvântări. Edit explică: „Cele două săptămâni s-au transformat în două luni. În acest timp ne-am împrietenit foarte mult”. Edit a fost binecuvântată cu prieteni apropiați și în congregație. Ea este acum pionieră și îi invită cu plăcere la ea acasă pe cei cu care colaborează în lucrarea de predicare. Edit spune: „Mă simt bine când sunt generoasă și am parte de multe binecuvântări!”. (Evr. 13:1, 2)

17. De ce anume și-au dat seama Luke și soția sa?

17 Probabil că suntem ospitalieri într-o anumită măsură, însă cum putem face îmbunătățiri? De exemplu, Luke și soția sa sunt foarte ospitalieri. Ușa casei lor le era mereu deschisă părinților, rudelor, prietenilor apropiați și supraveghetorului de circumscripție. Totuși, Luke spune: „Ne-am dat seama că îi invitam la noi doar pe cei care ne erau apropiați”. Cum au reușit Luke și soția sa să facă îmbunătățiri?

18. Cum au reușit Luke și soția lui să fie mai ospitalieri?

18 Luke și soția sa și-au schimbat modul de gândire după ce au reflectat la cuvintele lui Isus: „Dacă îi iubiți pe cei care vă iubesc, ce răsplată aveți?”. (Mat. 5:45-47) Ei au înțeles că trebuie să-l imite pe Iehova, care este generos față de toți. Astfel, au hotărât să invite și frați sau surori pe care nu-i invitaseră niciodată. Luke spune: „Acum ne bucurăm de ocazii în care ne simțim cu toții zidiți și încurajați”.

19. Cum demonstrăm că suntem continuatori ai lui Isus?

19 Așadar, am văzut cum ne ajută iubirea să căutăm pacea, să fim imparțiali și să arătăm ospitalitate. Trebuie să învingem orice sentiment negativ și să-i iubim pe colaboratorii noștri profund, din inimă. Astfel, vom fi fericiți și vom demonstra că suntem continuatori ai lui Isus. (Ioan 13:17, 35)

CÂNTAREA 89 Să ascultăm și vom fi fericiți!

^ par. 5 Isus a spus că iubirea este semnul de identificare al adevăraților creștini. Iubirea pentru frații și surorile noastre ne îndeamnă să căutăm pacea, să fim imparțiali și să arătăm ospitalitate. Însă acest lucru nu este întotdeauna ușor. În articolul de față vom analiza câteva sugestii practice, care ne vor ajuta să continuăm să ne iubim profund unii pe alții, din inimă.

^ par. 5 Unele nume din acest articol au fost schimbate.

^ par. 57 LEGENDA IMAGINILOR: O soră încearcă să se împace cu o colaboratoare. Chiar dacă nu reușește imediat, ea nu renunță. În final, eforturile ei neobosite de a manifesta iubire dau rezultate.

^ par. 59 LEGENDA IMAGINII: Un frate în vârstă se simte ignorat de unii frați și surori din congregație.

^ par. 61 LEGENDA IMAGINII: O soră care, la început, a ezitat să arate ospitalitate și-a schimbat modul de gândire, ceea ce i-a adus multă bucurie.