ARTICOLUL DE STUDIU 11

CÂNTAREA 129 Luptăm pentru credință și perseverăm!

Putem persevera în pofida dezamăgirilor

Putem persevera în pofida dezamăgirilor

„Ai suportat multe de dragul numelui meu.” (REV. 2:3)

IDEEA PRINCIPALĂ

Vom vedea ce putem face pentru ca dezamăgirile să nu ne afecteze serviciul pe care i-l aducem lui Iehova.

1. Ce binecuvântări avem deoarece facem parte din organizația lui Iehova?

 ÎN ACEASTĂ perioadă întunecată din istorie, este o adevărată binecuvântare să facem parte din organizația lui Iehova. Pe măsură ce situația mondială se înrăutățește tot mai mult, Iehova ne ocrotește prin intermediul acestei familii unite de frați și surori. (Ps. 133:1) El ne ajută și să avem o viață de familie fericită. (Ef. 5:33–6:1) În plus, ne dă perspicacitatea și înțelepciunea de care avem nevoie pentru a simți adevărata pace.

2. Ce este necesar să facem și de ce?

2 Totuși, pentru a-i sluji lui Iehova cu loialitate, trebuie să facem eforturi susținute. De ce? Uneori, cuvintele sau acțiunile altora ne-ar putea ofensa. Alteori, propriile imperfecțiuni ne-ar putea descuraja, îndeosebi dacă facem aceleași greșeli de mai multe ori. În acest articol, vom observa cum putem continua să-i slujim lui Iehova când: 1) un colaborator în credință ne ofensează, 2) partenerul de căsătorie ne dezamăgește și 3) suntem descurajați din cauza propriilor greșeli. În fiecare dintre aceste situații, vom vedea cum ne poate ajuta exemplul unui personaj biblic.

SĂ PERSEVERĂM CÂND UN COLABORATOR NE OFENSEAZĂ

3. Cu ce provocare se pot confrunta unii slujitori ai lui Iehova?

3 Provocarea. Unii frați de credință pot avea trăsături de personalitate care ne irită. Alții ne-ar putea dezamăgi sau ar putea acționa față de noi într-un mod nechibzuit sau lipsit de bunătate. Chiar și frații cu responsabilități pot face greșeli. Prin urmare, unii ar putea ajunge să aibă îndoieli că aceasta este organizația lui Dumnezeu. În loc să continue să-i slujească lui Dumnezeu „umăr la umăr” cu frații și surorile lor, ei îi evită pe cei care i-au jignit sau chiar încetează să participe la întruniri. (Țef. 3:9) Este acesta un mod înțelept de a acționa? Vom găsi răspunsul analizând exemplul unui personaj biblic care a trecut prin situații asemănătoare.

4. Ce provocări a întâmpinat apostolul Pavel?

4 Exemplul biblic. Pavel știa că surorile și frații lui erau imperfecți. De exemplu, el a fost judecat greșit la scurt timp după ce a devenit discipol. (Fap. 9:26) Mai târziu, unii l-au vorbit pe la spate în încercarea de a-i păta reputația. (2 Cor. 10:10) Pavel a văzut și cum un frate cu responsabilități a luat o decizie greșită, care i-ar fi putut poticni pe alții. (Gal. 2:11, 12) Mai mult, Marcu, unul dintre colaboratorii săi apropiați, l-a dezamăgit profund. (Fap. 15:37, 38) Oricare dintre aceste motive l-ar fi putut determina pe apostol să evite compania acestor frați. Însă el nu a acționat astfel, ci a continuat să-i privească în mod pozitiv pe colaboratorii lui și a rămas activ în serviciul lui Iehova. Ce anume l-a ajutat?

5. Ce calitate l-a ajutat pe Pavel să rămână aproape de frații săi? (Coloseni 3:13, 14) (Vezi și imaginile.)

5 Pavel și-a iubit frații și surorile de credință. Astfel, s-a concentrat asupra calităților pe care le aveau, nu asupra imperfecțiunilor. De asemenea, iubirea l-a motivat să aplice îndemnul pe care el însuși îl dăduse colosenilor. (Citește Coloseni 3:13, 14.) El a aplicat aceste cuvinte și în relația sa cu Marcu, care îl abandonase în timpul primei sale călătorii misionare. Cum a reacționat Pavel în această situație? Deși, inițial, s-a supărat, el nu a cultivat resentimente. În scrisoarea plină de iubire pe care le-a trimis-o mai târziu colosenilor, l-a lăudat pe Marcu, un colaborator prețios, numindu-l „o sursă de mare mângâiere”. (Col. 4:10, 11) Iar, în timpul primei sale detenții la Roma, Pavel a cerut în mod expres ca Marcu să vină la el pentru a-l ajuta. (2 Tim. 4:11) Evident, Pavel nu a renunțat la relațiile calde pe care le avea cu frații săi, ci a stat aproape de ei. Cum îl putem imita?

Între Pavel, Barnaba și Marcu a existat o neînțelegere. Dar, mai târziu, apostolul a trecut peste ea și a colaborat bucuros cu Marcu (Vezi paragraful 5)


6, 7. Cum putem continua să manifestăm iubire față de frați în pofida imperfecțiunilor lor? (1 Ioan 4:7)

6 Lecția. Iehova dorește să continuăm să manifestăm iubire față de frații și surorile noastre. (Citește 1 Ioan 4:7.) Când un colaborator nu manifestă o calitate creștină în relațiile cu noi, trebuie să avem încredere că el dorește să aplice principiile biblice și că nu a intenționat să ne rănească. Probabil că, pur și simplu, a acționat în mod pripit. (Prov. 12:18) Dumnezeu îi iubește pe slujitorii săi fideli în pofida imperfecțiunilor. El nu ne respinge când facem greșeli, nici nu „ține supărare pentru totdeauna”. (Ps. 103:9) Cât de important este, așadar, să imităm dispoziția Tatălui nostru de a ierta! (Ef. 4:32–5:1)

7 De asemenea, să ne amintim că, pe măsură ce sfârșitul se apropie, trebuie să avem relații tot mai strânse cu frații și surorile noastre. În viitor, ne putem aștepta ca persecuțiile să se intensifice, iar unii dintre noi chiar să fim închiși pentru credință. În acest caz, vom avea nevoie de frații și surorile noastre mai mult ca oricând. (Prov. 17:17) Să ne gândim la experiența lui Josep a, un bătrân din Spania. El și alți frați au fost închiși împreună pentru că și-au păstrat neutralitatea. Josep spune: „Întrucât în închisoare nu aveam niciun pic de intimitate, era foarte ușor să ne irităm unii pe alții. Prin urmare, a trebuit să ne suportăm și să ne iertăm cu mărinimie. Acest lucru ne-a ajutat să rămânem uniți și să fim în siguranță. Eram înconjurați de oameni care nu-i slujeau lui Iehova. La un moment dat, am avut un accident și m-am rănit la braț, astfel că nu l-am mai putut folosi pentru un timp. Dar unul dintre frați mi-a spălat hainele și m-a ajutat și în alte moduri practice. Am simțit iubirea sinceră a fraților când aveam cea mai mare nevoie de ea”. Așadar, avem motive întemeiate să ne rezolvăm acum orice neînțelegere cu colaboratorii noștri!

SĂ PERSEVERĂM CÂND PARTENERUL DE CĂSĂTORIE NE DEZAMĂGEȘTE

8. Ce provocare întâmpină cei căsătoriți?

8 Provocarea. Nicio căsătorie nu este lipsită de probleme. Biblia arată clar că cei căsătoriți vor avea „necazuri în carne”. (1 Cor. 7:28) Cum se explică acest lucru? Căsătoria unește doi oameni imperfecți, fiecare având anumite particularități și preferințe. Ei provin, probabil, din medii și culturi diferite. În plus, ei ar putea manifesta în timp unele trăsături care nu erau sesizabile înainte de căsătorie. Toate aceste lucruri ar putea cauza tensiuni. Când apar probleme, în loc să-și recunoască partea de vină și să contribuie la rezolvarea neînțelegerilor, unii parteneri se învinuiesc unul pe celălalt. Ei chiar s-ar putea gândi la separare sau divorț. Dar aceasta este oare soluția? b Să analizăm experiența unui personaj biblic care a avut o căsătorie foarte dificilă.

9. În fața cărei provocări s-a aflat Abigail?

9 Exemplul biblic. Abigail era căsătorită cu Nabal, un bărbat despre care Biblia spune că „era aspru și se purta rău”. (1 Sam. 25:3) Să ne imaginăm ce viață grea trebuie să fi dus Abigail alături de el. A avut ea posibilitatea de a pune capăt acestei căsnicii? Da, atunci când David – care urma să devină rege al Israelului – a vrut să-i ucidă soțul întrucât îl insultase atât pe el, cât și pe oamenii lui. (1 Sam. 25:9-13) Abigail ar fi putut fugi, lăsându-l pe David să-și ducă la îndeplinire planul, însă ea a intervenit în favoarea soțului ei convingându-l pe David să nu-i ia viața. (1 Sam. 25:23-27) Ce motive ar fi putut sta la baza acestei decizii?

10. Ce a motivat-o, probabil, pe Abigail să rămână alături de soțul ei?

10 Abigail îl iubea pe Iehova și respecta normele sale privitoare la căsătorie. Ea știa, fără îndoială, ce le-a spus Iehova lui Adam și Evei când a încheiat prima căsătorie. (Gen. 2:24) Abigail era conștientă că Iehova consideră căsătoria o instituție sacră. Cu siguranță, dorința de a-i fi plăcută lui Dumnezeu a motivat-o să facă tot ce a putut pentru a-i salva pe cei din casa ei, inclusiv pe Nabal. Abigail a acționat cu promptitudine ca să-l împiedice pe David să-i ucidă soțul. De asemenea, a fost dispusă să-și ceară iertare pentru o greșeală pe care nu ea o făcuse. Evident, Iehova a iubit-o pe această femeie curajoasă și altruistă! Ce pot învăța soții și soțiile din exemplul lui Abigail?

11. a) Ce așteaptă Iehova de la cuplurile căsătorite? (Efeseni 5:33) b) Ce învățăm din eforturile făcute de Carmen pentru a-și salva căsnicia? (Vezi și imaginile.)

11 Lecția. Iehova se așteptă ca cei căsătoriți să rămână împreună, chiar dacă unul dintre parteneri este dificil. Ce bucuros trebuie să fie Iehova când vede că cei doi fac mari eforturi pentru a-și rezolva problemele în spiritul altruismului, al iubirii și al respectului! (Citește Efeseni 5:33.) Să analizăm exemplul lui Carmen. La șase ani după ce s-a căsătorit, a început să studieze Biblia cu Martorii lui Iehova și, mai târziu, s-a botezat. Ea spune: „Această decizie nu a fost deloc pe placul soțului meu. El a devenit gelos pe Iehova. Mă insulta și mă amenința că mă va părăsi”. Cu toate acestea, Carmen nu a renunțat la căsnicia ei. Timp de 50 de ani, a făcut mari eforturi pentru a manifesta iubire și respect față de soțul ei. „Cu trecerea timpului, am învățat să-mi înțeleg mai bine soțul și să-i vorbesc cu mai mult tact. Am făcut tot ce mi-a stat în putere pentru a-mi salva căsnicia, știind că în ochii lui Iehova aceasta este sacră. Nu am renunțat niciodată la soțul meu deoarece îl iubesc pe Iehova.” c Dacă și în căsnicia ta apar probleme, fii sigur că Iehova te va susține și te va ajuta să perseverezi în serviciul lui.

Ce poți învăța din hotărârea lui Abigail de a-i salva pe cei din casa ei? (Vezi paragraful 11)


SĂ PERSEVERĂM CÂND SUNTEM DESCURAJAȚI DIN CAUZA PROPRIILOR GREȘELI

12. Cu ce provocare ne putem confrunta dacă am păcătuit grav?

12 Provocarea. Dacă am făcut un păcat grav, am putea fi foarte dezamăgiți de noi înșine. Din cauza păcatului, am putea avea „o inimă frântă și zdrobită”. (Ps. 51:17) Astfel de sentimente a avut și un frate pe nume Daniel. El își propusese să fie slujitor auxiliar și mulți ani făcuse eforturi pentru a-și atinge obiectivul. Totuși, la un moment dat, a făcut un păcat grav. Când și-a dat seama că îl trădase pe Iehova, conștiința a început să-l mustre. El spune: „Mă simțeam îngrozitor. Am plâns în hohote și m-am rugat lui Iehova. Mă gândeam că Dumnezeu nu mă va mai asculta niciodată. Ce motiv ar fi avut? Îl dezamăgisem”. În cazul în care am păcătuit grav, am putea fi tentați să renunțăm la luptă deoarece inima ne-ar putea face să credem că Iehova a renunțat la noi. (Ps. 38:4) Dacă te regăsești în această situație, analizează exemplul unui personaj din vechime care a perseverat în serviciul lui Iehova, deși a păcătuit grav.

13. Ce păcat grav a comis Petru și ce greșeli l-au precedat?

13 Exemplul biblic. Înainte de moartea lui Isus, apostolul Petru a făcut mai multe greșeli, care au culminat cu cel mai mare eșec din viața lui. Mai întâi, el a arătat că avea prea multă încredere în sine, lăudându-se că-i va rămâne fidel lui Isus chiar dacă ceilalți apostoli l-ar abandona. (Mar. 14:27-29) Apoi, în grădina Ghetsimani, Petru nu a respectat în mai multe rânduri îndemnul lui Isus de a veghea. (Mar. 14:32, 37-41) Mai târziu, când o mulțime cu săbii și ciomege a venit să-l aresteze pe Stăpânul său, Petru l-a părăsit. (Mar. 14:50) În final, el a negat de trei ori că îl cunoaște pe Isus, chiar întărind această minciună cu un jurământ. (Mar. 14:66-71) Cum a reacționat apostolul când a conștientizat gravitatea păcatului său? Copleșit de durere și de remușcări, a început să plângă cu amar. (Mar. 14:72) Să ne imaginăm zbuciumul lui Petru când prietenul său Isus a fost executat câteva ore mai târziu. Cât de nedemn trebuie să se fi simțit!

14. Ce l-a ajutat pe Petru să persevereze? (Vezi imaginea.)

14 Care au fost câteva aspecte care l-au ajutat pe Petru să persevereze? El nu s-a izolat, ci a mers la frații săi spirituali care, fără îndoială, l-au mângâiat. (Luca 24:33) În plus, după ce a înviat, Isus i s-a arătat lui Petru, foarte probabil, pentru a-l încuraja. (Luca 24:34; 1 Cor. 15:5) Mai târziu, Isus nu l-a mustrat pe Petru, ci i-a spus prietenului său că urma să primească responsabilități mai mari. (Ioan 21:15-17) Petru știa că a păcătuit grav, însă nu a renunțat la luptă deoarece era convins că Isus, Stăpânul său, nu renunțase la el. Iar frații spirituali ai lui Petru au continuat să-l ajute. Ce putem învăța din exemplul lui?

Potrivit cu Ioan 21:15-17, Isus nu a renunțat la Petru, ceea ce i-a dat apostolului puterea de a persevera (Vezi paragraful 14)


15. Ce convingere dorește Iehova să avem? (Psalmul 86:5; Romani 8:38, 39) (Vezi și imaginea.)

15 Lecția. Iehova dorește să fim convinși că ne iubește și că este gata să ne ierte. (Citește Psalmul 86:5; Romani 8:38, 39.) Când păcătuim, este normal, chiar potrivit, să avem mustrări de conștiință. Totuși, să evităm capcana de a considera că nu mai putem fi iubiți sau iertați. Să cerem imediat ajutor. Daniel, menționat anterior, spune: „Am ajuns să păcătuiesc deoarece, în fața tentației, m-am bazat pe propriile forțe”. El a înțeles apoi că trebuia să vorbească cu bătrânii. Daniel explică: „Imediat după acea discuție, am simțit prin intermediul lor iubirea lui Iehova. Bătrânii nu au renunțat la mine. Ei m-au ajutat să înțeleg că nici Iehova nu mă abandonase”. Și noi suntem convinși că Iehova ne iubește și că ne va ierta dacă ne vom căi, vom căuta ajutor și vom încerca să nu repetăm greșelile. (1 Ioan 1:8, 9) Având această convingere, nu vom renunța să-i slujim lui Iehova, chiar dacă ne poticnim sau cădem.

Cum te simți când meditezi la eforturile pe care le fac bătrânii pentru a te ajuta? (Vezi paragraful 15)


16. De ce ești hotărât să continui să-i slujești lui Iehova?

16 Iehova apreciază foarte mult eforturile pe care le facem pentru a-i sluji în aceste timpuri critice. Cu ajutorul lui, putem persevera în pofida dezamăgirilor. Putem continua să-i iubim și să-i iertăm pe frații noștri chiar și atunci când greșesc față de noi. De asemenea, îi arătăm lui Dumnezeu că îl iubim mult și că respectăm instituția căsătoriei făcând tot ce putem pentru a rezolva problemele care apar în căsnicie. Și, dacă păcătuim, să căutăm ajutorul lui Iehova, să acceptăm iubirea și iertarea sa și să continuăm să-i slujim. Putem fi siguri că Tatăl nostru ceresc va revărsa mari binecuvântări asupra noastră dacă „nu renunțăm . . . să facem ce este bine”. (Gal. 6:9)

CUM PUTEM PERSEVERA ÎN SERVICIUL LUI IEHOVA CÂND:

  • un colaborator ne ofensează?

  • partenerul de căsătorie ne dezamăgește?

  • suntem descurajați din cauza propriilor greșeli?

CÂNTAREA 140 În curând, vom trăi veșnic!

a Unele nume au fost schimbate.

b Cuvântul lui Dumnezeu nu încurajează separarea și arată clar că aceasta nu îi dă dreptul niciunuia dintre parteneri de a se recăsători. Cu toate acestea, există situații grave în care unii creștini ar putea avea în vedere separarea. Vezi „Note explicative”, punctul 4, „Separare”, din cartea Bucură-te pentru totdeauna de viață!.