ARTICOLUL DE STUDIU 46

Paradisul, o promisiune garantată de însuși Iehova

Paradisul, o promisiune garantată de însuși Iehova

„Eu sunt Iehova, care spune ce este drept și vorbește ce este corect.” (IS. 45:19)

CÂNTAREA 3 Ne dai forță, speranță, încredere!

PREZENTARE a

1. Ce mesaj le-a transmis profetul Isaia conaționalilor săi?

 Profetul Isaia a fost inspirat să scrie că Iehova Dumnezeu poate spune numai ceea ce este adevărat. (Is. 45:19) Așadar, mesajul transmis de Isaia conaționalilor săi era foarte clar: lucrurile prezise de Iehova sunt întotdeauna demne de încredere. Iar Iehova a dovedit acest lucru împlinindu-și fiecare promisiune.

2. De ce putem avea încredere în promisiunile lui Iehova referitoare la viitorul nostru și ce întrebări vom analiza?

2 Putem avea încredere că Iehova își va îndeplini și promisiunile referitoare la viitorul nostru? Categoric. La aproximativ 800 de ani după ce profetul Isaia a rostit aceste cuvinte, apostolul Pavel a explicat de ce promisiunile lui Dumnezeu sunt mereu demne de încredere. El a spus: „Este imposibil ca Dumnezeu să mintă”. (Evr. 6:18) Așa cum dintr-un izvor nu poate țâșni apă dulce și apă sărată, tot așa Iehova, Izvorul adevărului, nu poate spune lucruri neadevărate. Avem deci toată convingerea că promisiunile lui Iehova se vor împlini, inclusiv cele referitoare la viitorul nostru. Care este una dintre aceste promisiuni și ce garanție ne-a oferit Iehova că o va împlini? În continuare, vom găsi răspunsul la aceste întrebări.

CE A PROMIS IEHOVA?

3. a) Ce promisiune prețuiesc slujitorii lui Iehova? (Revelația 21:3, 4) b) Cum reacționează unii oameni când le vorbim despre ea?

3 Promisiunea pe care o vom analiza în continuare este foarte prețuită de slujitorii lui Iehova de pe tot pământul. (Rev. 21:3, 4) Iehova promite că va veni un timp când „moartea nu va mai fi. Nici jale, nici strigăt, nici durere nu vor mai fi”. Mulți dintre noi obișnuiesc să le împărtășească altora în predicare acest pasaj emoționant. Însă, când aud această promisiune, unii spun: „E prea frumoasă ca să fie adevărată”.

4. a) Ce a știut și a prevăzut Iehova? b) Ce a făcut Iehova pentru a arăta că promisiunea sa este demnă de încredere?

4 Când l-a inspirat pe apostolul Ioan să consemneze promisiunea despre Paradis, Iehova a știut că aceasta va face parte din mesajul despre Regat, pe care îl vom predica. De asemenea, a prevăzut că, pentru mulți, schimbările care vor avea loc în viitor – sau ‘lucrurile noi’ – vor fi greu de crezut. (Is. 42:9; 60:2; 2 Cor. 4:3, 4) Așadar, cum ne putem întări încrederea în promisiunea emoționantă din Revelația 21:3, 4 și cum îi putem ajuta pe alții să se convingă de adevărul acestor cuvinte? Iehova nu doar a menționat această promisiune, ci a și adus câteva argumente convingătoare, care scot în evidență caracterul ei demn de încredere.

IEHOVA GARANTEAZĂ ÎMPLINIREA PROMISIUNII SALE

5, 6. De ce cuvintele din Revelația 21:5, 6 ne întăresc încrederea în promisiunea lui Dumnezeu?

5 În Revelația 21:5, 6, găsim câteva motive pentru a avea încredere în promisiunea lui Iehova referitoare la Paradis. Aici citim: „Cel care stătea pe tron a zis: «Iată! Eu fac toate lucrurile noi!». Și a adăugat: «Scrie, pentru că aceste cuvinte sunt fidele și adevărate!». Și mi-a zis: «S-au împlinit! Eu sunt Alfa și Omega, începutul și sfârșitul»”.

6 Cum ne întărește acest pasaj încrederea în promisiunea lui Dumnezeu? Referitor la aceste versete, în cartea Revelația se spune: „Este ca și cum Iehova însuși ar semna o garanție care-i confirmă omenirii fidele dreptul de a primi în viitor aceste binecuvântări”. Așadar, în versetele 5 și 6, Iehova semnează, ca să spunem așa, promisiunea făcută în versetele 3 și 4, subliniind astfel caracterul ei demn de încredere. În continuare, vom analiza cuvintele folosite de Iehova în acest pasaj.

7. Cui îi aparțin cuvintele din versetul 5 și de ce este semnificativ acest lucru?

7 Pasajul începe prin cuvintele: „Cel care stătea pe tron a zis”. (Rev. 21:5a) Aceasta este una dintre cele trei ocazii în care Iehova vorbește în viziunile din cartea Revelația. Să remarcăm că această garanție nu este dată de un înger puternic și nici chiar de Isus, ci de însuși Iehova. Astfel, Iehova dorește să ne asigure că promisiunea care urmează este demnă de încredere. Avem această certitudine deoarece Iehova „nu poate să mintă”. (Tit 1:2) Astfel, afirmația lui Pavel dă și mai multă greutate cuvintelor din Revelația 21:5, 6.

„IATĂ! EU FAC TOATE LUCRURILE NOI!”

8. Cum arată Iehova că promisiunea sa este sigură? (Isaia 46:10)

8 În continuare, Iehova folosește cuvântul „Iată!”. (Rev. 21:5) În cartea Revelația, termenul grecesc tradus prin „iată” apare de multe ori. Cu ce rol este folosită această exclamație? Potrivit unei lucrări de referință, ea „atrage atenția cititorului asupra a ceea ce urmează”. În contextul analizat, îndreaptă atenția asupra cuvintelor rostite în continuare de Iehova: „Eu fac toate lucrurile noi!”. Pentru a arăta că promisiunea referitoare la schimbările pe care le va face în viitor este sigură, Iehova folosește timpul prezent, ca și când el face deja aceste schimbări. (Citește Isaia 46:10.)

9. a) La ce acțiuni se referă cuvintele „fac toate lucrurile noi”? b) Ce se va întâmpla cu „cerul” și „pământul” din prezent?

9 Ce altceva ne dezvăluie cuvintele: „Fac toate lucrurile noi”, din același verset? În Revelația 21, aceste cuvinte vizează două acțiuni ale lui Iehova: înlocuirea și restabilirea. Ce anume va înlocui Iehova? În versetul 1 se spune: „Cerul de odinioară și pământul de odinioară trecuseră”. „Cerul de odinioară” reprezintă guvernele influențate de Satan și demonii săi. (Mat. 4:8, 9; 1 Ioan 5:19) În Biblie, termenul „pământ” se poate referi la locuitorii acestuia. (Gen. 11:1; Ps. 96:1) Așadar, „pământul de odinioară” îi reprezintă pe oamenii răi din prezent. Iehova nu doar va reface sau va retușa „cerul” și „pământul” actuale, ci le va înlocui complet cu „un cer nou și un pământ nou” – un guvern nou și o nouă societate umană.

10. Ce anume va restabili Iehova?

10 În continuare, vom analiza un alt detaliu referitor la afirmația lui Iehova din Revelația 21:5. Să remarcăm că Iehova nu spune „Eu fac noi lucruri”, ci „Eu fac toate lucrurile noi”. Înțelegem de aici că Iehova va începe un proces de regenerare a pământului și a oamenilor, aducându-i la starea de perfecțiune. Așa cum a prezis Isaia, pământul va deveni o grădină a Edenului extinsă la nivel global. Restabilirea își va face simțite efectele și la nivel personal. Oamenii infirmi, orbi sau surzi vor fi vindecați, chiar și morții vor fi readuși la viață. (Is. 25:8; 35:1-7)

„ACESTE CUVINTE SUNT FIDELE ȘI ADEVĂRATE . . . S-AU ÎMPLINIT!”

11. Ce poruncă i-a dat Iehova lui Ioan și de ce?

11 Pentru a ne întări convingerea că promisiunile sale se vor împlini, Iehova îi spune lui Ioan: „Scrie, pentru că aceste cuvinte sunt fidele și adevărate”. (Rev. 21:5) Pe lângă porunca dată lui Ioan de a scrie, Iehova menționează motivul pentru care putem avea încredere în promisiunile sale. Suntem recunoscători că Ioan a scris aceste cuvinte deoarece astfel putem să citim despre promisiunea lui Dumnezeu referitoare la Paradis și să medităm la binecuvântările care ne așteaptă.

12. De ce a putut spune Iehova, pe bună dreptate, despre promisiunile sale: „S-au împlinit”?

12 În continuare, Iehova spune: „S-au împlinit!”. (Rev. 21:6) Dumnezeu vorbește despre promisiunile sale referitoare la Paradis ca și cum s-ar fi realizat. Această exprimare este justificată întrucât nimic nu îl poate împiedica să-și împlinească scopul. În continuare, Iehova oferă alte motive care ne ajută să credem că promisiunile sale se vor împlini.

„EU SUNT ALFA ȘI OMEGA”

13. De ce a spus Iehova despre sine „Eu sunt Alfa și Omega”?

13 Așa cum am văzut, Iehova vorbește de trei ori în cartea biblică Revelația. (Rev. 1:8; 21:5, 6; 22:13) De fiecare dată, el spune: „Eu sunt Alfa și Omega”. „Alfa” este litera cu care începe alfabetul grecesc, iar „omega”, litera cu care se sfârșește. Descriindu-se drept „Alfa și Omega”, Iehova arată că tot ceea ce începe duce la bun sfârșit.

Iehova duce la îndeplinire tot ceea ce începe (Vezi paragrafele 14, 17)

14. a) Când a spus Iehova, în mod figurativ, „Alfa” și când va spune „Omega”? b) Ce garanție găsim în Geneza 2:1-3?

14 După ce i-a creat pe Adam și pe Eva, Iehova le-a făcut cunoscut scopul său referitor la pământ și oameni. În Geneza 1:28 citim: „Dumnezeu i-a binecuvântat și Dumnezeu le-a zis: «Înmulțiți-vă și deveniți numeroși, umpleți pământul și supuneți-l»”. În momentul în care și-a făcut cunoscut scopul, a fost ca și când Iehova a spus „Alfa”. El dorea ca pământul să fie populat de urmași ai lui Adam și ai Evei, oameni perfecți și ascultători, care urmau să transforme pământul în paradis. Când scopul său se va împlini, Iehova va spune, în mod figurativ, „Omega”. După ce „au fost terminate cerurile și pământul și toată armata lor”, Iehova a dat o garanție, consemnată în Geneza 2:1-3. (Citește.) Iehova a declarat sfântă ziua a șaptea. În ce sens? El a pus-o deoparte, sau a rezervat-o, în vederea îndeplinirii scopului său referitor la pământ și omenire. Când a declarat sfântă această zi, a fost ca și când Iehova a garantat că, până la sfârșitul ei, scopul său se va împlini.

15. De ce părea că Satan îl împiedicase pe Iehova să-și ducă la îndeplinire scopul referitor la omenire?

15 După ce s-au răzvrătit, Adam și Eva au devenit păcătoși și le-au transmis păcatul și moartea descendenților lor. (Rom. 5:12) Prin urmare, Diavolul părea că împiedicase împlinirea scopului lui Iehova de a umple pământul cu oameni perfecți și ascultători. Reușise Satan să-l pună pe Iehova în situația de a nu putea spune „Omega”? Probabil că Satan s-a gândit că lui Iehova nu îi rămăseseră prea multe opțiuni pentru a-și realiza promisiunea. Una dintre acestea era de a-i distruge pe Adam și pe Eva și de a crea un alt cuplu perfect. Însă, dacă Dumnezeu ar fi procedat astfel, Diavolul l-ar fi acuzat că este mincinos. De ce? Deoarece pământul nu s-ar mai fi umplut cu descendenții lui Adam și ai Evei, așa cum spusese Iehova în Geneza 1:28.

16. De ce a crezut, probabil, Satan că îl va putea acuza pe Iehova că a eșuat în a-și îndeplini scopul?

16 Ce altă opțiune a crezut, probabil, Satan că are Dumnezeu? Este posibil să se fi gândit că Iehova le va permite primilor oameni să aibă urmași imperfecți care însă nu aveau să ajungă niciodată la perfecțiune. (Ecl. 7:20; Rom. 3:23) În acest caz, Diavolul ar fi spus, cu siguranță, că scopul lui Iehova a eșuat, deoarece El nu și-ar fi împlinit promisiunea de a umple pământul cu descendenți perfecți și ascultători ai lui Adam și ai Evei.

17. Ce soluție a găsit Iehova la răzvrătirea din Eden și care va fi rezultatul final? (Vezi și imaginile.)

17 Modul în care a soluționat Iehova răzvrătirea din Eden trebuie să-l fi surprins total pe Satan. (Ps. 92:5) Dumnezeu a dovedit că nu este un mincinos permițându-le lui Adam și Evei să aibă copii. De asemenea, a demonstrat că scopul său nu va eșua. El a continuat să-l realizeze prin intermediul unei ‘descendențe’ care avea să-i salveze pe urmașii ascultători ai lui Adam și ai Evei. (Gen. 3:15; 22:18) Măsura răscumpărării a fost, cu siguranță, o soluție pe care Satan nu a anticipat-o. De ce? Deoarece ea are la bază iubirea neegoistă. (Mat. 20:28; Ioan 3:16) Iar această calitate este complet străină personalității lui Satan. Așadar, ce se va realiza datorită răscumpărării? La sfârșitul Domniei de O Mie de Ani, pământul transformat în paradis va fi locuit doar de descendenții perfecți și ascultători ai primilor oameni. Astfel, scopul originar al lui Iehova se va împlini, iar el va putea spune „Omega”.

CUM NE PUTEM ÎNTĂRI ÎNCREDEREA ÎN PROMISIUNEA REFERITOARE LA PARADIS

18. Care sunt cele trei argumente că Dumnezeu își va îndeplini promisiunea? (Vezi și chenarul „ Trei motive pentru a avea încredere în promisiunea lui Iehova”.)

18 În urma acestei analize, ce argumente le putem prezenta celor care nu cred că Dumnezeu va transforma pământul în paradis? În primul rând, însuși Iehova face această promisiune. În cartea Revelația se spune: „Cel care stătea pe tron a zis: «Iată! Eu fac toate lucrurile noi!»”. El are înțelepciunea, puterea și dorința de a-și realiza promisiunea. În al doilea rând, împlinirea promisiunii lui Iehova este atât de sigură, încât, din punctul său de vedere, este ca și împlinită. El spune pe bună dreptate: „Aceste cuvinte sunt fidele și adevărate . . . S-au împlinit!”. În al treilea rând, folosind expresia „Eu sunt Alfa și Omega”, el demonstrează că tot ceea ce începe duce la bun sfârșit. În cele din urmă, Iehova va demonstra că Satan este un mincinos și că scopul său egoist a eșuat.

19. Ce le putem spune celor care nu cred în promisiunea lui Dumnezeu referitoare la Paradis?

19 De fiecare dată când le vorbim altora despre garanția referitoare la Paradis, încrederea noastră în promisiunile sale se întărește. Așadar, ce vom face când vom citi promisiunea din Revelația 21:4, iar cineva va spune: „E prea frumoasă ca să fie adevărată.”? Vom îndrepta atenția asupra versetelor 5 și 6 și vom arăta că însuși Iehova a autentificat aceste cuvinte cu propria semnătură, ca să spunem așa. (Is. 65:16)

CÂNTAREA 147 Iah ne-a promis viață fără sfârșit

a Iehova a promis că va transforma pământul în paradis și a oferit o garanție pentru a ne asigura că va fi loial promisiunii sale. Ori de câte ori le vorbim altora despre această garanție, ne întărim convingerea că promisiunea sa va deveni realitate. În continuare, vom vedea ce garanție a oferit Iehova.