ARTICOLUL DE STUDIU 43
Iehova își îndrumă organizația
„«Acestea nu se vor realiza nici prin armată, nici prin puterea omului, ci prin spiritul meu», spune Iehova al armatelor.” (ZAH. 4:6)
CÂNTAREA 40 Tu cui îi aparții?
PREZENTARE *
1. Ce trebuie să continue să facă creștinii botezați?
EȘTI un slujitor al lui Iehova botezat? Dacă da, înseamnă că ți-ai exprimat în mod public credința în Iehova, precum și dorința de a-i sluji alături de organizația sa. * Bineînțeles, credința ta în Iehova trebuie să continue să crească. De asemenea, trebuie să-ți întărești convingerea că organizația lui Iehova înfăptuiește voința sa.
2, 3. Ce caracteristici ale personalității lui Iehova reflectă organizația sa în prezent? Explicați.
2 În prezent, Iehova își îndrumă organizația într-un mod care reflectă personalitatea, scopul și normele sale. Să analizăm trei caracteristici ale lui Iehova pe care le reflectă organizația sa.
3 Prima caracteristică: „Dumnezeu nu este părtinitor”. (Fap. 10:34) Motivat de iubire, Iehova l-a dat pe Fiul său ca ‘răscumpărare pentru toți’. (1 Tim. 2:6; Ioan 3:16) Pentru a-i ajuta pe cât mai mulți oameni să beneficieze de foloasele răscumpărării, Iehova i-a încredințat poporului său misiunea de a le predica vestea bună tuturor celor dispuși să asculte. A doua caracteristică: Iehova este un Dumnezeu al ordinii și al păcii. (1 Cor. 14:33, 40) Prin urmare, este logic să ne așteptăm ca închinătorii lui să constituie un grup în mijlocul căruia să domnească ordinea și pacea. A treia caracteristică: Iehova este ‘Marele Instructor’. (Is. 30:20, 21) Așadar, organizația lui Iehova se concentrează asupra predării Cuvântului său inspirat, atât în congregație, cât și în lucrarea de mărturie. Cum a reflectat congregația din secolul I aceste trei caracteristici ale personalității lui Iehova? Cum le reflectă în prezent poporul lui Iehova? Și cum te poate ajuta spiritul sfânt în timp ce slujești alături de organizația lui Iehova?
DUMNEZEU NU ESTE PĂRTINITOR
4. Potrivit cu Faptele 1:8, ce poruncă le-a dat Isus discipolilor săi și ce ajutor aveau ei să primească?
4 În secolul I. Isus a predicat un mesaj de speranță pentru întreaga omenire. (Luca 4:43) El le-a poruncit discipolilor să continue lucrarea pe care a început-o și să depună mărturie „până în cea mai îndepărtată parte a pământului”. (Fap. 1:8) Bineînțeles, ei nu puteau face această lucrare prin forțe proprii, ci aveau nevoie de spiritul sfânt, „ajutorul” pe care li-l promisese Isus. (Ioan 14:26; Zah. 4:6)
5. Cum i-a ajutat spiritul sfânt pe continuatorii lui Isus?
5 Continuatorii lui Isus au primit spiritul sfânt la Penticosta din 33 e.n. Cu ajutorul acestuia, ei au început imediat să predice și, în scurt timp, mii de persoane au acceptat vestea bună. (Fap. 2:41; 4:4) Când au întâmpinat persecuții, discipolii nu s-au lăsat cuprinși de frică, ci au apelat la Dumnezeu pentru ajutor. Ei l-au rugat pe Iehova: „Fă ca sclavii tăi să continue să spună cuvântul tău cu toată îndrăzneala”. Astfel, ei s-au umplut de spirit sfânt și au continuat să spună „cuvântul lui Dumnezeu cu îndrăzneală”. (Fap. 4:18-20, 29, 31)
6. Cum i-a ajutat spiritul sfânt pe continuatorii lui Isus?
6 Discipolii lui Isus au întâmpinat și alte dificultăți. De exemplu, ei aveau la dispoziție puține exemplare ale Scripturilor. De asemenea, nu dispuneau de auxiliare de studiu, așa cum avem noi în prezent. În plus, discipolii trebuiau să le predice unor oameni care făceau parte din numeroase grupuri lingvistice. În pofida dificultăților, acești discipoli zeloși au realizat ceea ce părea a fi imposibil: în aproximativ trei decenii, au predicat vestea bună „în toată creația de sub cer”. (Col. 1:6, 23)
7. Cum au știut slujitorii lui Iehova, în urmă cu mai bine de un secol, ce aștepta Dumnezeu de la ei și ce au făcut?
7 În timpurile moderne. Iehova continuă să-și îndrume poporul și să-i dea puterea necesară pentru a face voința sa. Bineînțeles, el își îndrumă poporul în principal prin intermediul Cuvântului Său, scris sub acțiunea spiritului sfânt. În Biblie citim despre serviciul înfăptuit de Isus, precum și despre porunca pe care le-a dat-o continuatorilor săi de a duce mai departe lucrarea începută de el. (Mat. 28:19, 20) În Turnul de veghe din iulie 1881 (engl.) se spunea: „Nu am fost chemați, nici unși pentru a primi onoare și pentru a strânge bogății, ci pentru a cheltui și pentru a ne cheltui, precum și pentru a predica vestea bună”. În broșura Cui i-a fost încredințată lucrarea, publicată în 1919 (engl.), se spunea: „Lucrarea pare uriașă, dar este a Domnului; și, cu puterea lui, o vom îndeplini”. Într-adevăr, asemenea creștinilor din secolul I, acești frați neînfricați s-au dedicat lucrării, convinși fiind că spiritul sfânt îi va ajuta să le predice oamenilor de orice fel. În prezent, și noi manifestăm aceeași convingere.
8. Ce instrumente a folosit organizația lui Iehova de-a lungul timpului pentru a răspândi vestea bună?
8 De-a lungul timpului, organizația lui Iehova a folosit cele mai eficiente instrumente pentru a răspândi vestea bună. Printre acestea se numără publicațiile tipărite, „Foto-Drama Creațiunei”, fonografele, mașinile cu difuzoare, emisiunile radio și, mai recent, tehnologia digitală. În prezent, organizația lui Iehova desfășoară și cea mai amplă activitate de traducere din istorie. De ce? Pentru ca oameni de orice fel să poată auzi vestea bună în propria limbă. Iehova este imparțial. El a prezis că vestea bună va fi predicată „oricărei națiuni, trib, limbă și popor”. (Rev. 14:6, 7) El vrea ca toți oamenii să poată auzi mesajul despre Regat.
9. Ce alte instrumente a folosit organizația lui Iehova de-a lungul timpului pentru a răspândi vestea bună?
9 Dar ce putem spune despre cei cărora nu reușim să le predicăm la domiciliu, probabil deoarece locuiesc în imobile în care nu avem acces? Pentru ca vestea bună să ajungă la cât mai mulți oameni din această categorie, organizația lui Iehova s-a gândit la diverse forme de mărturie publică. De exemplu, în 2001, Corpul de Guvernare a aprobat folosirea cărucioarelor și a altor mijloace de prezentare a literaturii, la început în Franța, iar, mai târziu, și în alte locuri. Rezultatele au fost cât se poate de îmbucurătoare! În 2011 a fost inițiat un program-pilot în una dintre cele mai aglomerate zone din New York City (SUA). În primul an, s-au distribuit 102 129 de cărți și 68 911 reviste, iar 4701 persoane au solicitat un studiu biblic. Era evident că Iehova susținea această lucrare prin spiritul său sfânt. Astfel, Corpul de Guvernare a aprobat folosirea la nivel mondial a cărucioarelor și a altor mijloace de prezentare a literaturii.
10. Ce putem face pentru a ne îmbunătăți deprinderile de predicare și de predare?
10 Ce poți face. Trage foloase maxime din instruirea oferită de Iehova în cadrul întrunirilor creștine. Predică în mod regulat cu cei din grupa ta de serviciu. Aceștia te pot ajuta să-ți îmbunătățești deprinderile de predicare și de predare și te pot încuraja prin exemplul lor excelent. Continuă să predici, în pofida dificultăților. Așa cum ni se reamintește în mottoul articolului, noi îndeplinim voința lui Dumnezeu nu prin forțe proprii, ci cu ajutorul spiritului sfânt. (Zah. 4:6) Deoarece înfăptuim lucrarea sa, suntem convinși că Dumnezeu ne va da forța de care avem nevoie.
IEHOVA ESTE UN DUMNEZEU AL ORDINII ȘI AL PĂCII
11. Cum s-au străduit membrii corpului de guvernare din secolul I să păstreze ordinea în poporul lui Dumnezeu?
11 În secolul I. Membrii corpului de guvernare din Ierusalim s-au străduit în deplină unitate să păstreze pacea și ordinea în poporul lui Dumnezeu. (Fap. 2:42) De exemplu, în jurul anului 49 e.n., când problema circumciziei luase amploare, corpul de guvernare a analizat această chestiune sub îndrumarea spiritului sfânt. Dacă congregația ar fi rămas dezbinată din cauza acestei probleme, lucrarea de predicare ar fi avut de suferit. Deși erau evrei, apostolii și bătrânii nu s-au lăsat influențați de tradiția iudaică sau de susținătorii ei înverșunați, ci au apelat la Cuvântul lui Dumnezeu și s-au lăsat îndrumați de spiritul sfânt. (Fap. 15:1, 2, 5-20, 28) Care a fost rezultatul? Iehova a binecuvântat decizia lor, pacea și unitatea congregației au triumfat, iar lucrarea de predicare s-a extins. (Fap. 15:30, 31; 16:4, 5)
12. De ce putem spune că în organizația lui Iehova domnesc ordinea și pacea?
12 În timpurile moderne. Organizația lui Iehova se străduiește să păstreze pacea și ordinea în interiorul ei. În numărul din 15 noiembrie 1895 al revistei Turnul de veghe al Sionului și Mesagerul prezenței lui Cristos (engl.) a apărut articolul „Cu decență și în ordine”, bazat pe 1 Corinteni 14:40. În articol se arăta: ‘Apostolii au spus multe lucruri Bisericii din secolul I cu privire la ordine. Este important să continuăm să respectăm cu atenție «lucrurile scrise mai înainte pentru instruirea noastră»’. (Rom. 15:4) Și în prezent organizația lui Iehova se străduiește să păstreze ordinea și pacea în congregații, întocmai ca în secolul I. Să ilustrăm: Dacă am participa la studiul Turnului de veghe într-o altă congregație din țara noastră sau chiar din străinătate, am ști cum se conduce studiul, precum și ce articol se analizează. În plus, imediat ne-am simți ca acasă. Această unitate neprețuită este posibilă numai datorită acțiunii spiritului sfânt. (Țef. 3:9, n.s.)
13. În lumina textului din Iacov 3:17, ce întrebări ar trebui să ne punem?
13 Ce poți face. Iehova vrea ca poporul său ‘să păstreze unitatea spiritului în legătura păcii’. (Ef. 4:1-3) Prin urmare, întreabă-te: „Promovez unitatea și pacea în congregație? Ascult de cei aflați în frunte? Se pot bizui alții pe mine, îndeosebi dacă am responsabilități în congregație? Sunt punctual, săritor și serviabil?”. (Iacov 3:17) Dacă constați că trebuie să faci îmbunătățiri, roagă-te pentru spirit sfânt. Cu cât îi vei permite mai mult spiritului sfânt să-ți modeleze personalitatea și să-ți influențeze acțiunile, cu atât vei fi mai iubit și mai apreciat de cei din congregație.
IEHOVA NE INSTRUIEȘTE ȘI NE PUNE LA DISPOZIȚIE CEEA CE AVEM NEVOIE
14. Potrivit cu Coloseni 1:9, 10, cum și-a instruit Iehova poporul în secolul I?
14 În secolul I. Lui Iehova îi face o mare plăcere să-și instruiască poporul. (Ps. 32:8) El vrea să-l cunoaștem, să-l iubim și să trăim pentru totdeauna în calitate de copii ai săi mult iubiți. Toate acestea nu ar fi posibile dacă n-am fi instruiți de el. (Ioan 17:3) În secolul I, Iehova și-a instruit poporul prin intermediul congregației. (Citește Coloseni 1:9, 10.) Spiritul sfânt – ‘ajutorul’ promis de Isus – a avut și el un rol foarte important. (Ioan 14:16) El i-a ajutat pe discipoli să înțeleagă mai bine Cuvântul lui Dumnezeu și să-și amintească numeroasele lucruri pe care Isus le-a spus și le-a făcut, multe dintre ele fiind ulterior consemnate în evanghelii. Cunoștința asimilată le-a întărit primilor creștini credința, precum și iubirea pentru Dumnezeu, pentru Fiul său și pentru frații și surorile lor.
15. Ce dovezi avem că Iehova își îndeplinește promisiunea consemnată în Isaia 2:2, 3?
15 În timpurile moderne. Iehova a prezis că, „la sfârșitul zilelor”, oameni din toate națiunile se vor aduna la muntele său figurativ pentru a fi instruiți în căile sale. (Is. 2:2, 3) În prezent, asistăm la împlinirea acestei profeții. Închinarea adevărată se înalță cu mult deasupra tuturor formelor de închinare falsă. Iehova îi oferă poporului său un adevărat banchet spiritual. (Is. 25:6) Prin intermediul ‘sclavului fidel și prevăzător’, el ne dă hrană spirituală, care este nu numai abundentă, ci și uimitor de variată – de la articole și cuvântări, la animații și materiale video. (Mat. 24:45) Împărtășim sentimentele lui Elihu, prietenul lui Iov, care a spus pe bună dreptate: „Care instructor este ca [Dumnezeu]?”. (Iov 36:22)
16. Ce poți face pentru a progresa din punct de vedere spiritual?
16 Ce poți face. Spiritul sfânt te va ajuta să aplici în viață ceea ce citești și studiezi din Cuvântul lui Dumnezeu. Roagă-te asemenea psalmistului: „Învață-mă, o, Iehova, calea ta! Voi umbla în adevărul tău. Unifică-mi inima ca să se teamă de numele tău!”. (Ps. 86:11) Continuă deci să asimilezi hrana spirituală oferită de Iehova prin intermediul Cuvântului și al organizației sale! Bineînțeles, obiectivul tău nu trebuie să fie doar acela de a dobândi cunoștință. Este important să-ți întipărești adevărul în inimă și să-l aplici în viață. Spiritul lui Iehova te poate ajuta să faci lucrul acesta. De asemenea, este important să fii o sursă de încurajare pentru frații și surorile de credință. (Evr. 10:24, 25) De ce? Deoarece sunt familia ta spirituală. Roagă-te ca spiritul sfânt să te ajute să răspunzi din inimă la întrunirile creștine și să prezinți cât mai bine temele primite. În felul acesta, le arăți lui Iehova și fiului Său că iubești „oițele” lor prețioase. (Ioan 21:15-17)
17. În ce moduri poți arăta că susții cu fidelitate organizația lui Iehova?
17 În curând, singura organizație care va rămâne pe pământ va fi cea condusă de spiritul sfânt. Așadar, colaborează plin de zel cu organizația lui Iehova! Manifestă, asemenea lui Dumnezeu, iubire față de toți oamenii anunțându-le vestea bună celor pe care îi întâlnești. Prețuiește la fel ca Iehova ordinea și pacea promovând unitatea în congregație. Și, nu în ultimul rând, ascultă de Marele Instructor asimilând cât mai multă hrană la banchetul spiritual pe care ni-l oferă. În felul acesta, când lumea lui Satan va lua sfârșit, nu vei fi cuprins de teamă, ci, neînfricat, te vei număra printre cei care slujesc cu loialitate în organizația lui Iehova.
CÂNTAREA 3 Ne dai forță, speranță, încredere!
^ par. 5 Ești convins că Iehova își îndrumă în prezent organizația? În acest articol, vom analiza cum a îndrumat Iehova congregația creștină din secolul I și cum își îndrumă poporul în prezent.
^ par. 1 NOTĂ EXPLICATIVĂ: Organizația universală a lui Iehova are o parte cerească și una pământească. În acest articol, termenul „organizație” se referă la partea pământească.
^ par. 54 LEGENDA IMAGINII: După ce vizionează materiale video în care sunt prezentați colaboratori în credință care slujesc în țări unde este nevoie de mai mulți vestitori, o pionieră se simte îndemnată să le urmeze exemplul. În final, ea își atinge obiectivul de a sluji într-un astfel de teritoriu.
TURNUL DE VEGHE (EDIŢIA DE STUDIU)