ISUS a vorbit deseori despre rugăciune. În vremea sa, conducătorii religioşi evrei se rugau „la colţurile drumurilor mari, ca să fie văzuţi de oameni“ cu intenţia clară de a fi admiraţi pentru pioşenia lor. Mulţi rosteau rugăciuni lungi şi repetitive, ca şi cum ‘folosirea multor cuvinte’ ar fi fost necesară pentru ca rugăciunile să le fie ascultate (Matei 6:5–8). Isus a spus că aceste practici erau inutile, ajutându-i astfel pe oamenii sinceri să ştie ce anume să evite când se roagă. Însă el nu i-a învăţat doar ce să evite în privinţa rugăciunilor.

Isus ne-a învăţat că rugăciunile trebuie să reflecte dorinţa sinceră ca numele lui Dumnezeu să fie sfinţit, Regatul Său să fie instaurat, iar voinţa divină să fie înfăptuită. De asemenea, Isus ne-a învăţat că este potrivit să-l rugăm pe Dumnezeu să ne ajute în problemele personale (Matei 6:9–13; Luca 11:2–4). Prin anumite ilustrări, el a arătat că, dacă dorim ca rugăciunile noastre să fie ascultate de Dumnezeu, trebuie să dăm dovadă de perseverenţă, credinţă şi umilinţă (Luca 11:5–13; 18:1–14). În plus, învăţăturile sale au avut cu atât mai multă greutate, cu cât el le-a susţinut prin propriul exemplu (Matei 14:23; Marcu 1:35).

Fără îndoială, însuşindu-şi învăţăturile lui Isus, discipolii şi-au îmbunătăţit calitatea rugăciunilor. Însă cea mai importantă lecţie cu privire la rugăciune Isus le-a predat-o în ultima sa noapte pe pământ.

Isus a petrecut cea mai mare parte din ultima sa noapte pe pământ încurajându-i pe apostolii săi fideli. Era momentul cel mai potrivit pentru a le dezvălui ceva nou. „Eu sunt calea, adevărul şi viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin mine“, a spus Isus. Apoi le-a făcut o promisiune încurajatoare: „Orice veţi cere în numele meu, voi face, pentru ca Tatăl să fie glorificat prin Fiul. Dacă veţi cere ceva în numele meu, voi face“. Spre sfârşitul discuţiei cu apostolii, el le-a spus: „Până acum n-aţi cerut nimic în numele meu. Cereţi şi veţi primi, pentru ca bucuria voastră să fie deplină“ (Ioan 14:6, 13, 14; 16:24).

Aceste cuvinte au avut o semnificaţie deosebită. O lucrare de referinţă consideră că ele au marcat „o schimbare majoră în ce priveşte rugăciunea“. Isus nu a vrut să spună că oamenii trebuiau să-i adreseze acum lui rugăciunile, ci le-a arătat o nouă cale de a se apropia de Iehova Dumnezeu.

Este adevărat, Dumnezeu a ascultat întotdeauna rugăciunile slujitorilor săi fideli (1 Samuel 1:9–19; Psalmul 65:2). Însă, odată ce Israelul a devenit poporul său de legământ, cei ce doreau să le fie ascultate rugăciunile trebuiau să recunoască faptul că Israelul era poporul ales al lui Dumnezeu. De asemenea, începând din timpul lui Solomon, trebuiau să recunoască templul drept locul ales de Dumnezeu pentru a-i fi aduse jertfe (Deuteronomul 9:29; 2 Cronici 6:32, 33). Însă acest sistem de închinare nu avea să fie permanent. Aşa cum a scris apostolul Pavel, Legea dată Israelului şi jertfele aduse la templu constituiau „o umbră a lucrurilor bune viitoare, dar nu realitatea acestor lucruri“ (Evrei 10:1, 2). Umbra trebuia să lase locul realităţii (Coloseni 2:17). Începând din anul 33 e.n., relaţia unui om cu Iehova nu mai depindea de respectarea Legii mozaice, ci de ascultarea de cel spre care Legea îndrepta atenţia, Isus Cristos (Ioan 15:14–16; Galateni 3:24, 25).

Isus a pus o bază superioară pentru a ne apropia de Iehova, prezentându-se ca un prieten cu mare influenţă ce deschide calea pentru ca rugăciunile noastre să fie ascultate de Dumnezeu şi să primească răspuns. Dar de ce poate Isus să îndeplinească acest rol în favoarea noastră?

Întrucât cu toţii ne naştem în păcat, nicio jertfă şi nicio acţiune a noastră nu poate înlătura păcatul şi nu ne poate conferi dreptul de a avea o relaţie de prietenie cu Dumnezeul nostru sfânt, Iehova (Romani 3:20, 24; Evrei 1:3, 4). Însă Isus şi-a dat viaţa umană perfectă ca jertfă pentru noi, plătind pentru păcatele omenirii răscumpărabile (Romani 5:12, 18, 19). Astfel, toţi cei ce vor să le fie curăţate păcatele pot avea o poziţie curată înaintea lui Iehova şi se pot bucura de „libertate de exprimare“ faţă de El, cu condiţia să manifeste credinţă în jertfa lui Isus şi să se roage în numele său (Efeseni 3:11, 12).

Când ne rugăm în numele lui Isus ne exprimăm credinţa în cel puţin trei aspecte legate de rolul pe care îl îndeplineşte el în scopul lui Dumnezeu: 1) Isus este „Mielul lui Dumnezeu“ a cărui jertfă constituie baza pentru iertarea păcatelor; 2) Isus a fost înviat de Iehova, iar în prezent slujeşte ca „mare preot“ în administrarea foloaselor răscumpărării; 3) Numai Isus este „calea“ prin care oamenii se pot apropia de Iehova în rugăciune (Ioan 1:29; 14:6; Evrei 4:14, 15).

Faptul de a ne ruga în numele lui Isus îi aduce onoare. Acest lucru este cât se poate de potrivit, deoarece voinţa lui Iehova este ca „în numele lui Isus să se plece orice genunchi . . . şi orice limbă să recunoască deschis că Isus Cristos este Domn spre gloria lui Dumnezeu, Tatăl“ (Filipeni 2:10, 11). Şi mai important, rugându-ne în numele lui Isus îi aducem glorie lui Iehova, cel care l-a dat pe Fiul său pentru noi (Ioan 3:16).

Pentru a înţelege cât de important este rolul lui Isus, în Biblie îi sunt atribuite diverse nume şi titluri. Acestea ne ajută să înţelegem cum a acţionat el în trecut, ce face în prezent şi cum va acţiona în viitor în folosul nostru. (Vezi chenarul  „Rolul vital al lui Isus, .) Da, Isus a primit „numele care este mai presus de orice alt nume“. a Lui i-a fost dată toată autoritatea în cer şi pe pământ (Filipeni 2:9; Matei 28:18).

Într-adevăr, dacă dorim ca rugăciunile noastre să fie ascultate de Iehova, trebuie să le adresăm în numele lui Isus (Ioan 14:13, 14). Însă expresia „în numele lui Isus“ nu trebuie spusă mecanic. De ce?

Să presupunem că primim o scrisoare de la un om de afaceri, care se încheie, probabil potrivit uzanţelor, cu expresia „Cu respect, . . .“. Consideraţi că aceste cuvinte exprimă sentimentele sincere ale omului de afaceri sau recunoaşteţi că ele nu sunt decât o formulă standard de încheiere a unei scrisori de afaceri? Prin urmare, când ne rugăm lui Dumnezeu, să nu folosim niciodată expresia „în numele lui Isus“ asemenea unei formule politicoase de încheiere a unei scrisori. Deşi suntem îndemnaţi ‘să ne rugăm neîncetat’, trebuie să o facem „din toată inima“, nu în mod mecanic (1 Tesaloniceni 5:17; Psalmul 119:145).

Cum putem evita să folosim în mod mecanic expresia „în numele lui Isus“? Am putea medita la calităţile extraordinare ale lui Isus. Ne-am putea gândi la ceea ce a făcut deja pentru noi şi la ce va mai face. Când ne rugăm lui Iehova, să-i mulţumim şi să-l lăudăm pentru modul minunat în care l-a folosit pe Fiul său. Astfel, vom avea o şi mai mare încredere în promisiunea lui Isus: „Dacă veţi cere ceva de la Tatăl, el vă va da în numele meu“ (Ioan 16:23).