În primii mei ani de viaţă, am locuit împreună cu părinţii în apropiere de Leipzig (Germania de Est), nu departe de graniţa cu Cehia şi Polonia. Când aveam şase ani, tatăl meu a fost detaşat în străinătate, mai întâi în Brazilia, apoi în Ecuador.

La vârsta de 14 ani am mers la o şcoală cu internat din Germania. Întrucât părinţii mei locuiau în America de Sud, a trebuit să-mi port singur de grijă. Am început să am o atitudine independentă. Nu-mi păsa cum se răsfrângeau acţiunile mele asupra celor din jur.

Când aveam 17 ani, părinţii mei s-au întors în Germania. La început am locuit împreună, dar, fiind obişnuit să nu depind de nimeni, mi-a fost imposibil să stau sub acelaşi acoperiş cu ei. De aceea, la vârsta de 18 ani am plecat de acasă.

Eram din ce în ce mai nemulţumit şi căutam un scop în viaţă. După ce am observat diverse stiluri de viaţă şi mişcări sociale, am ajuns la concluzia că cel mai bun mod de a-mi trăi viaţa era acela de a explora frumoasa noastră planetă înainte ca oamenii să o distrugă complet.

Am plecat din Germania, mi-am cumpărat o motocicletă şi am pornit spre continentul african. Însă n-a trecut mult şi a trebuit să mă întorc în Europa ca să-mi repar motocicleta. La puţin timp după aceea am ajuns pe o plajă din Portugalia. Am renunţat la motocicletă şi m-am hotărât să călătoresc pe mare.

M-am alăturat unui grup de tineri care se pregăteau să traverseze Oceanul Atlantic. Printre ei se afla şi Laurie, care ulterior mi-a devenit soţie. Mai întâi am navigat spre insulele Antile. După o şedere scurtă în Porto Rico, ne-am întors în Europa. Intenţionam să achiziţionăm un velier pe care să-l transformăm în barcă de agrement. Dar, după numai trei luni, proiectul nostru s-a năruit, deoarece am fost chemat în Germania pentru încorporare.

Am efectuat serviciul militar de un an şi trei luni în marina militară germană. În acest timp m-am căsătorit cu Laurie şi ne-am făcut planuri să călătorim în continuare. Cu puţin înainte de încorporare, achiziţionasem carena unei bărci de salvare. În perioada în care am efectuat serviciul militar, am transformat carena într-o mică ambarcaţiune cu pânze. Intenţionam să locuim în ea şi să continuăm să explorăm frumoasa noastră planetă. Exact în acest moment – după stagiul militar şi înainte de a termina ambarcaţiunea – am fost vizitaţi de Martorii lui Iehova şi am început să studiem Biblia.

La început n-am considerat că era nevoie să fac schimbări în viaţă. Eram căsătorit legitim şi nu mai fumam de ceva vreme (Efeseni 5:5). Cât despre planurile de a călători, consideram că nu era greşit să ne dedicăm viaţa explorării minunatelor lucrări de creaţie ale lui Dumnezeu.

În realitate însă, trebuia să fac schimbări, mai ales în ce priveşte personalitatea. Fiind un om foarte mândru şi sigur pe sine, eram absorbit de capacităţile şi de realizările mele. Trăiam doar pentru mine.

Într-o zi am citit celebra Predică de pe munte a lui Isus (Matei, capitolele 5-7). La început n-am înţeles ce a vrut să spună Isus cu privire la fericire. De exemplu, el a spus că cei înfometaţi şi însetaţi sunt fericiţi (Matei 5:6). M-am întrebat cum poate fi fericit un om sărac. Continuând să studiez Biblia, am înţeles că fiecare om are necesităţi spirituale, dar că are nevoie de umilinţă pentru a şi le putea satisface. În acest sens, Isus a spus: „Fericiţi sunt cei conştienţi de necesităţile lor spirituale” (Matei 5:3).

După ce am început să studiem Biblia în Germania, m-am mutat împreună cu Laurie în Franţa, iar, mai târziu, în Italia. Pe unde mergeam, întâlneam Martori ai lui Iehova. Am fost profund impresionat de iubirea lor sinceră şi de unitatea dintre ei. Am înţeles că Martorii sunt cu adevărat o comunitate mondială (Ioan 13:34, 35). După un timp, eu şi Laurie ne-am botezat ca Martori ai lui Iehova.

Şi după botez am continuat să fac schimbări în ce priveşte personalitatea. Împreună cu Laurie stabilisem să navigăm de-a lungul ţărmului Africii, iar apoi să traversăm Oceanul Atlantic pentru a ajunge în Statele Unite. Când ne-am aflat în mijlocul oceanului – doar noi doi într-o barcă, înconjuraţi de mii de kilometri de apă – mi-am dat seama cât de mici suntem în comparaţie cu măreţul nostru Creator. Timpul pe care l-am avut la dispoziţie (nu prea ai ce să faci în mijlocul oceanului) l-am dedicat citirii Bibliei. M-au captivat relatările despre viaţa pământească a lui Isus. Deşi a fost un om perfect, cu multe capacităţi pe care nu putem nici măcar să ni le imaginăm, el n-a încercat niciodată să iasă în evidenţă. Viaţa lui a gravitat nu asupra propriei persoane, ci asupra înfăptuirii voinţei Tatălui său ceresc.

Meditând la exemplul lui Isus, am înţeles că trebuia să pun Regatul lui Dumnezeu pe primul loc în viaţă, nu să-i acord timpul rămas de la celelalte activităţi (Matei 6:33). Când, în cele din urmă, am ajuns în Statele Unite, am decis să ne stabilim aici şi să ne concentrăm asupra închinării noastre.

Înainte, când duceam o viaţă egocentrică, îmi era greu să iau decizii. Acum însă mă las îndrumat de o sursă de înţelepciune care nu dă niciodată greş (Isaia 48:17, 18). De asemenea, trăiesc având un scop în viaţă, acela de a-i sluji lui Dumnezeu şi de a-mi ajuta semenii să-l cunoască.

Aplicând principiile Bibliei, eu şi Laurie ne-am consolidat legătura conjugală. În plus, am fost binecuvântaţi cu o fiică frumoasă, pe care am învăţat-o să se apropie de Iehova şi să-l iubească.

Viaţa noastră n-a fost întotdeauna o călătorie pe ape liniştite. Dar, cu ajutorul lui Iehova, suntem hotărâţi să nu renunţăm şi să ne punem toată încrederea în el (Proverbele 3:5, 6).