1-3. a) Sar mulea o Eutih? b) So cărdea o Pavel hai so sicavel cadai buchi anda leste?

 ÎN CAMERA de sus a unei case din Troa, Pavel le vorbește fraților săi. Întrucât este ultima seară pe care o petrece cu ei, discuția s-a prelungit. Este deja miezul nopții. Camera e luminată de câteva lămpi care fac ca în încăpere să fie și mai cald și, probabil, fum. La una dintre ferestre se află un tânăr pe nume Eutih. În timp ce Pavel vorbește, Eutih adoarme și cade de la etajul al doilea.

² Fiind medic, probabil că Luca fuge printre primii ca să-l examineze pe Eutih. Nu încape nicio îndoială, tânărul este mort. (Fap. 20:9) Dar, în scurt timp, are loc un miracol. Pavel se aruncă peste tânăr și spune mulțimii: „Nu vă mai agitați, căci este viu!”. Da, Pavel l-a readus pe Eutih la viață! (Fap. 20:10)

³ Acest miracol a fost o dovadă a puterii spiritului sfânt al lui Dumnezeu. Pavel nu era nicidecum vinovat de moartea tânărului, însă el nu a vrut ca această întâmplare nefericită să strice bucuria momentului sau să poticnească pe cineva. Prin învierea lui Eutih, membrii congregației au primit mângâiere și tăria spirituală necesară pentru a-și îndeplini serviciul creștin. Lucrul acesta dovedește o dată în plus că Pavel se simțea responsabil pentru viața altora. Astfel, înțelegem mai bine cuvintele pe care le-a spus el ulterior: „Sunt curat de sângele tuturor oamenilor”. (Fap. 20:26) Să vedem în continuare cum ne ajută și pe noi exemplul lui Pavel în această privință.

4. Prin so phari buchi nachlea o Pavel?

⁴ Așa cum am văzut în capitolul anterior, Pavel trecuse printr-o situație periculoasă. Lucrarea lui în Efes stârnise o adevărată revoltă, deoarece argintarii, pentru care cultul lui Artemis era o sursă de venit, se răsculaseră. În Faptele 20:1 se spune: „Când s-a potolit agitația, Pavel  i-a chemat pe discipoli și i-a încurajat, apoi și-a luat rămas-bun de la ei și a plecat spre Macedonia”.

5, 6. a) Chichi timpo beșlea o Pavel andi Macedonia hai so miștimata sas le phralen de othar? b) Sar phiradea-pe o Pavel le phralența hai le pheianța?

⁵ În drum spre Macedonia, Pavel s-a oprit în portul Troa, unde a rămas un timp. El spera să se întâlnească aici cu Tit, care fusese trimis la Corint. (2 Cor. 2:12, 13) Însă, când a văzut că Tit nu avea cum să ajungă la Troa, Pavel s-a dus în Macedonia, unde probabil a stat aproximativ un an, ‘încurajându-i mult pe cei de acolo’. a (Fap. 20:2) În cele din urmă, Tit a venit în Macedonia și i-a adus vești bune despre reacția corintenilor la prima lui scrisoare. (2 Cor. 7:5-7) Atunci el le-a trimis încă o scrisoare, cunoscută astăzi ca 2 Corinteni.

⁶ Ce efect a avut vizita lui Pavel asupra fraților din Efes și din Macedonia? Luca spune că „i-a încurajat”. Lucrul acesta arată multe despre atitudinea apostolului față de colaboratorii săi în credință. Spre deosebire de farisei, care îi priveau pe ceilalți cu dispreț, Pavel i-a considerat colaboratori pe cei pe care îi păstorea. (Ioan 7:47-49; 1 Cor. 3:9) El și-a  păstrat această atitudine chiar și atunci când a trebuit să le dea sfaturi energice. (2 Cor. 2:4)

7. Sar daștin le supraveghetori creștini te len-pe pala o Pavel?

⁷ Astăzi, bătrânii de congregație și supraveghetorii de circumscripție se străduiesc să urmeze exemplul lui Pavel. Chiar și când trebuie să mustre, ei au ca obiectiv să-i întărească pe cei ce au nevoie de ajutor. Supraveghetorii manifestă empatie, căutând să încurajeze, nu să condamne. Iată ce spune un supraveghetor de circumscripție cu experiență: „Majoritatea fraților și surorilor doresc să facă ce este bine, însă adesea au de luptat cu temeri și cu sentimente de dezamăgire sau de neputință”. Supraveghetorii pot fi o sursă de tărie spirituală pentru astfel de frați și surori. (Evr. 12:12, 13)

8, 9. a) Sostar ci mai jianglea o Pavel te jial caring i Siria? b) Sostar ci dichenas lașe iachența le iudei le Pavelos?

⁸ Din Macedonia, Pavel a mers la Corint, unde a rămas trei luni. b Nerăbdător să-și continue călătoria, el s-a gândit să plece la Chencrea, de unde putea să se îmbarce spre Siria. De acolo, urma să meargă la Ierusalim ca să ducă donațiile pentru frații aflați în nevoie. c (Fap. 24:17; Rom. 15:25, 26) Însă Pavel a trebuit să-și schimbe planurile. Motivul? În Faptele 20:3 se spune: „Iudeii puseseră la cale un complot împotriva lui”.

⁹ Nu este deloc surprinzător că iudeii îl urau pe Pavel. Ei îl considerau un apostat. Datorită lucrării lui se convertise Crisp, o persoană importantă în sinagoga din Corint. (Fap. 18:7, 8; 1 Cor. 1:14) În plus, când iudeii din Corint îl acuzaseră înaintea proconsulului Ahaiei, acesta le respinsese acuzațiile considerându-le nefondate, fapt ce i-a înfuriat și mai mult pe dușmanii lui Pavel. (Fap. 18:12-17) De aceea, aflând sau intuind că Pavel urma să se îmbarce în scurt timp din Chencrea, au plănuit să-l prindă acolo. Ce avea să facă Pavel?

10. Sostar ci phenas că o Pavel sas-lo iech manuș covlo anda codoia că na mai gălea caring i Chencrea?

¹⁰ Pentru siguranța lui și a fondurilor ce-i fuseseră încredințate, Pavel a hotărât să nu meargă la Chencrea, ci să o ia înapoi prin Macedonia. Este adevărat, călătoria pe uscat nu era lipsită de pericole. Oricând puteau fi atacați pe drum de tâlhari. Și nici hanurile nu erau mai sigure. Totuși, Pavel a considerat că era mai bine să călătorească pe uscat decât să se îmbarce din Chencrea. Din fericire, el nu a trebuit să  călătorească singur. Printre însoțitorii lui în această etapă a călătoriei misionare au fost Aristarh, Gaius, Secund, Sopater, Timotei, Trofim și Tihic. (Fap. 20:3, 4)

11. So daisaras te cheras caște las sama amendar cana sam andi predicarea, hai so exemplo mechlea amenghe o Isus?

¹¹ Asemenea lui Pavel, creștinii de azi își iau măsuri pentru siguranța personală când se află în serviciul creștin. În unele zone, merg în grup sau cel puțin câte doi. Dar ce fac ei în caz de persecuții? Creștinii știu că persecuția este inevitabilă. (Ioan 15:20; 2 Tim. 3:12) Totuși, ei nu se expun cu bună știință pericolelor. Să ne gândim la exemplul lui Isus. Odată, când opozanții din Ierusalim au luat pietre ca să arunce în el, „Isus s-a ascuns și a ieșit din templu”. (Ioan 8:59) Mai târziu, când evreii au pus la cale să-l omoare, „n-a mai umblat în public printre iudei, ci a plecat de acolo în regiunea de lângă pustiu”. (Ioan 11:54) Isus și-a luat măsuri rezonabile pentru siguranța personală atunci când acest lucru nu intra în contradicție cu voința lui Dumnezeu privitoare la el. Creștinii de astăzi îi urmează exemplul. (Mat. 10:16)

12, 13. a) Sar simțosardea-pe i congregația pala so o Pavel jiuvindisardea le Eutihos? b) So speranța andai Biblia zuriarel o ilo codolengo cai hasarde varecas cuci ando merimos?

¹² Pavel și însoțitorii săi au traversat Macedonia, după care se pare că s-au despărțit. Grupul s-a reunit la Troa. d Luca spune: „În cinci zile am ajuns la ei, în Troa”. e (Fap. 20:6) În acest oraș l-a înviat Pavel pe tânărul Eutih, așa cum s-a arătat la începutul capitolului. Imaginați-vă bucuria fraților când l-au văzut din nou în viață pe colaboratorul lor! După cum se arată în cartea Faptele, acest lucru „i-a mângâiat nespus de mult”. (Fap. 20:12)

¹³ Desigur, astăzi nu mai au loc astfel de miracole. Totuși, cei care au pierdut pe cineva drag în moarte găsesc multă mângâiere în speranța biblică a învierii. (Ioan 5:28, 29) Fiind imperfect, în cele din urmă Eutih a murit din nou. (Rom. 6:23) Însă cei ce vor învia în lumea nouă a lui Dumnezeu au perspectiva de a trăi veșnic! Iar cei ce sunt înviați pentru a guverna cu Isus în cer sunt îmbrăcați în nemurire! (1 Cor. 15:51-53) Așadar, fie că fac parte dintre cei unși, fie că fac parte dintre „alte oi”, creștinii din prezent au toate motivele să se simtă ‘nespus de mângâiați’, asemenea creștinilor din Troa. (Ioan 10:16)

14. So phendea o Pavel le purenghe anda o Efes cana dichlea-pe lența co Milet?

¹⁴ Pavel și însoțitorii săi au mers de la Troa la Asos, apoi la Mitilene, la Chios, la Samos și la Milet. Scopul lui Pavel era să ajungă la Ierusalim la timp pentru sărbătoarea Penticostei. Această grabă explică de ce în călătoria sa de întoarcere Pavel s-a îmbarcat pe o corabie care nu oprea la Efes. Totuși, el a dorit să vorbească cu bătrânii din Efes și i-a rugat să vină la Milet. (Fap. 20:13-17) Când s-au întâlnit, Pavel le-a spus: „Voi știți bine cum m-am purtat în mijlocul vostru din prima zi în care am pus piciorul în provincia Asia. Am slujit ca sclav Domnului cu toată umilința și cu lacrimi și am trecut prin multe încercări din cauza uneltirilor iudeilor. În acest timp nu m-am reținut să vă spun toate lucrurile care vă erau de folos și să vă învăț în public și din casă în casă. Le-am depus o mărturie temeinică atât iudeilor, cât și grecilor despre căința față de Dumnezeu și despre credința în Domnul nostru Isus”. (Fap. 20:18-21)

15. Save si chichiva miștimata cana predichisaras chăr chărestar?

¹⁵ Astăzi există multe modalități de a ajunge la oameni cu vestea bună. Asemenea lui Pavel, noi ne străduim să-i abordăm oriunde îi  găsim: în stațiile de autobuz, pe străzile aglomerate sau în piețe. Cu toate acestea, lucrarea din casă în casă rămâne principala metodă de predicare a Martorilor lui Iehova. De ce? În primul rând, deoarece lucrarea din casă în casă le oferă tuturor posibilitatea să audă cu regularitate mesajul despre Regat, fapt ce dovedește imparțialitatea lui Dumnezeu. În al doilea rând, le dă celor sinceri posibilitatea să primească ajutor spiritual potrivit necesităților personale. În al treilea rând, lucrarea din casă în casă le întărește credința celor ce participă la ea și îi ajută să persevereze. Într-adevăr, un semn de identificare al adevăraților creștini din prezent este zelul cu care depun mărturie „în public și din casă în casă”.

16, 17. Sar sicadea o Pavel tromai, hai sar len-pe pala leste le creștini de aghies?

¹⁶ Pavel le-a spus bătrânilor din Efes că nu știa ce pericole îl așteptau la întoarcerea în Ierusalim. „Totuși”, a continuat el, „nu pun preț pe viața mea, numai să pot să-mi sfârșesc cursa și serviciul pe care l-am primit de la Domnul Isus: acela de a depune o mărturie temeinică despre vestea bună referitoare la bunătatea nemeritată a lui Dumnezeu”. (Fap. 20:24) Plin de curaj, Pavel n-a permis niciunui lucru – nici problemelor de sănătate, nici opoziției înverșunate – să-l împiedice să-și ducă la bun sfârșit lucrarea.

¹⁷ Și creștinii de azi se confruntă cu multe situații dificile: interdicții impuse de stat, persecuții, boli fizice sau emoționale care le slăbesc puterile ori, în cazul tinerilor, presiuni din partea colegilor. În orice situație s-ar afla, Martorii lui Iehova dovedesc aceeași hotărâre de neclintit ca Pavel. Nimic nu-i poate împiedica ‘să depună o mărturie temeinică despre vestea bună’!

18. Sar încărdea-pe o Pavel ujo catar o rat le manușengo hai sar daștinas le phure anda o Efes te len-pe pala leste?

¹⁸ În continuare, Pavel le-a dat bătrânilor din Efes îndemnuri clare, oferindu-se pe sine ca exemplu. După ce le-a spus că era probabil ultima oară când îl mai vedeau, el a adăugat: „Sunt curat de sângele tuturor oamenilor, fiindcă nu m-am reținut să vă spun toată voința lui Dumnezeu”. Cum puteau bătrânii din Efes să-i urmeze exemplul pentru a nu se face vinovați de sânge? Pavel i-a îndemnat: „Fiți atenți la voi înșivă și la toată turma, în mijlocul căreia spiritul sfânt v-a numit supraveghetori, ca să păstoriți congregația lui Dumnezeu, pe care a cumpărat-o cu sângele propriului său Fiu”. (Fap. 20:26-28) Totodată, Pavel i-a avertizat că în turmă se vor strecura „lupi asupritori”, „bărbați . . . care vor vorbi lucruri denaturate ca să-i tragă pe discipoli după  ei”. Ce trebuiau să facă bătrânii? Pavel le-a spus: „Rămâneți treji și amintiți-vă că trei ani, noapte și zi, n-am încetat să vă sfătuiesc pe fiecare dintre voi cu lacrimi”. (Fap. 20:29-31)

19. Sar cărdilea i apostazia caring o sfârșito le secolosco I hai sar barilea pala codoia?

¹⁹ „Lupii asupritori” și-au făcut apariția în congregația creștină spre sfârșitul secolului I. În jurul anului 98 e.n., apostolul Ioan a scris: „Au și apărut deja mulți anticriști . . . Ei au ieșit dintre noi, dar nu erau de-ai noștri, pentru că, dacă ar fi fost de-ai noștri, ar fi rămas cu noi”. (1 Ioan 2:18, 19) În secolul al III-lea, apostazia a dus la formarea clasei clericale a creștinătății, iar în secolul al IV-lea, împăratul roman Constantin a declarat religie oficială forma alterată de „creștinism” de la acea vreme. Adoptând ritualuri păgâne pe care le-au ascuns sub o mască „creștină”, conducătorii religioși au vorbit într-adevăr „lucruri denaturate”. Efectele apostaziei se văd și astăzi în doctrinele și obiceiurile creștinătății.

20, 21. Sar sicadea o Pavel că dea sea peschi zor ande leschi buchi creștino hai sar daștin le phure de aghies te len-pe pala leste?

²⁰ Modul de viață al lui Pavel a fost total diferit de modul de viață al acelor „lupi asupritori”, care au profitat de pe urma turmei. Pavel a muncit pentru a se întreține și nu a pus o povară asupra congregației. El nu a urmărit un câștig material, ci a trudit pentru frații săi. Astfel, i-a putut îndemna pe bătrânii din Efes să manifeste spirit de sacrificiu: „Trebuie să-i ajutați pe cei slabi și să vă amintiți cuvintele Domnului Isus, care a zis: «Este mai multă fericire în a da decât în a primi»”. (Fap. 20:35)

²¹ Bătrânii creștini din prezent manifestă și ei spirit de sacrificiu, asemenea lui Pavel. Spre deosebire de clerul creștinătății, care își jupoaie turmele, creștinii cărora li s-a încredințat sarcina de ‘a păstori congregația lui Dumnezeu’ se achită de responsabilități în mod altruist. Mândria și ambiția nu au ce căuta în congregația creștină! Cei ce ‘își caută propria glorie’ vor eșua. (Prov. 25:27) Înfumurarea nu duce decât la dezonoare. (Prov. 11:2)

22. Sostar iubinas cadichi de but le Pavelos le phure anda o Efeso?

²² Pavel a fost foarte îndrăgit de frați deoarece aceștia au simțit iubirea lui sinceră față de ei. Când a venit vremea să plece, „toți au izbucnit în plâns, l-au îmbrățișat . . . și l-au sărutat cu afecțiune”. (Fap. 20:37, 38) Creștinii îi iubesc și îi prețuiesc cu adevărat pe cei care, asemenea lui Pavel, dăruiesc din timpul și din energia lor în folosul turmei. Așadar, după ce am analizat exemplul remarcabil al lui Pavel, putem spune că nu s-a lăudat și nici nu a exagerat când a făcut afirmația: „Sunt curat de sângele tuturor oamenilor”. (Fap. 20:26)