1-4. Sostar jial o Pavel co Ierusalimo hai so ajucărel-les code?

 IATĂ că a sosit și momentul plecării din Milet. Cât de greu le este lui Pavel și lui Luca să se despartă de bătrânii din Efes, pe care-i îndrăgesc nespus! Cei doi misionari au urcat deja pe puntea corabiei. Au la ei tot ce le trebuie pentru drum, precum și ajutoarele strânse pentru creștinii săraci din Iudeea. De-abia așteaptă să le ducă aceste ajutoare fraților de acolo, care au atâta nevoie de ele!

² Un vânt blând umflă pânzele, iar vasul se îndepărtează încet de cheiul forfotind de lume. Pavel, Luca și cei șapte frați creștini care-i însoțesc privesc fețele triste ale prietenilor lor rămași pe țărm. (Fap. 20:4, 14, 15) Le fac cu mâna în semn de rămas-bun până când nu-i mai zăresc deloc.

³ Pavel a colaborat strâns cu bătrânii din Efes aproximativ trei ani. Însă acum, îndrumat de spiritul sfânt, se îndreaptă spre Ierusalim, deși e conștient că acolo va fi în pericol. Puțin mai înainte, el le-a spus acelor frați: „Obligat de spirit, mă duc la Ierusalim, fără să știu ce mi se va întâmpla acolo. Știu doar că, din oraș în oraș, spiritul sfânt mă avertizează neîncetat că mă așteaptă închisoare și necazuri”. (Fap. 20:22, 23) Pavel se simte „obligat de spirit” să meargă la Ierusalim. Într-adevăr, el este animat de sentimentul datoriei, dar și de dorința de a se supune îndrumării spiritului. Își iubește viața, însă lucrul cel mai important pentru el este înfăptuirea voinței lui Dumnezeu.

⁴ Împărtășești și tu același punct de vedere? Când ne-am dedicat lui Iehova, i-am promis în mod solemn că înfăptuirea voinței sale va fi cel mai important lucru din viața noastră. Să analizăm, așadar, exemplul de fidelitate al apostolului Pavel, exemplu ce ne va ajuta să ne respectăm promisiunea făcută.

5. Pe savo drom găle caring o Tir o Pavel hai codola cai sas-le leia?

⁵ Corabia pe care s-au îmbarcat Pavel și însoțitorii săi a mers în linie dreaptă până la Cos, unde au ajuns în aceeași zi, navigând doar cu vânt  din pupă. (Fap. 21:1) Se pare că aici au ancorat peste noapte, după care au pornit spre Rodos și Patara. La Patara, situată pe coasta sudică a Asiei Mici, frații s-au îmbarcat pe un vas mare de mărfuri, care i-a dus direct la Tir, în Fenicia. Relatarea spune că, atunci ‘când au ajuns în dreptul insulei Cipru, au lăsat-o în urmă pe stânga’. (Fap. 21:3) Dar de ce menționează Luca acest detaliu?

6. a) Sostar simțosardea-pe o Pavel zuriardo cana dichlea i Insula Cipru? b) Sar ajutil amen cana dichas le miștimata cai dea-len amenghe o Iehova hai sar lea sama amendar andel bărșa cai nachle?

⁶ Probabil că, atunci când au trecut pe lângă Cipru, Pavel le-a arătat celorlalți insula și le-a povestit unele experiențe pe care le-a avut acolo. Cu aproximativ nouă ani mai înainte, în prima sa călătorie misionară, Pavel, împreună cu Barnaba și Ioan Marcu îl întâlniseră pe această insulă pe vrăjitorul Elima, care s-a împotrivit lucrării lor. (Fap. 13:4-12) Amintindu-și cele întâmplate, Pavel s-a simțit, probabil, încurajat și întărit pentru a face față încercărilor care-l așteptau. Și noi ne simțim întăriți când reflectăm la modul în care Dumnezeu ne-a binecuvântat și  ne-a susținut în încercări de-a lungul timpului. La fel ca David, putem spune: „Multe sunt necazurile celui drept, dar Iehova îl scapă din toate”. (Ps. 34:19)

7. So cărde o Pavel hai codola cai sas-le leia cana arăsle co Tir?

⁷ Pavel a apreciat fraternitatea creștină și a fost dornic să stea în compania fraților de credință. Ce au făcut el și însoțitorii săi când au ajuns la Tir? Luca scrie: „I-am căutat pe discipoli și . . . i-am găsit”. (Fap. 21:4) Știind că în Tir existau creștini, călătorii i-au căutat și, probabil, au stat la ei. Într-adevăr, una dintre marile binecuvântări de care ne bucurăm ca slujitori ai lui Iehova este că, oriunde am merge, putem găsi frați și surori de credință, care ne vor primi cu căldură. Cei ce îl iubesc pe Dumnezeu și practică închinarea adevărată au prieteni peste tot în lume!

8. Sar trebul te hachiaras so phenel-pe anel Fapte 21:4

⁸ Când vorbește despre cele șapte zile petrecute în Tir, Luca menționează un lucru care la prima vedere ne-ar putea nedumeri: „Dar [frații din Tir], în urma a ceea ce le-a dezvăluit spiritul, i-au spus de mai multe ori lui Pavel să nu intre în Ierusalim”. (Fap. 21:4) Să înțelegem din aceste cuvinte că Iehova dorea acum ca Pavel să meargă în altă parte? Îl avertiza cumva să nu se ducă la Ierusalim? Nu. Spiritul nu i-a arătat lui Pavel că nu trebuia să meargă la Ierusalim, ci doar că acolo îl așteptau suferințe. Atunci cum se explică cuvintele din Faptele 21:4? Se pare că, prin spiritul sfânt, frații din Tir înțeleseseră bine că Pavel avea să întâmpine necazuri la Ierusalim. Însă, îngrijorați pentru el, l-au îndemnat să nu urce acolo. Dorința lor de a-l ocroti pe Pavel de iminentul pericol era cât se poate de firească. Dar Pavel era hotărât să înfăptuiască voința lui Iehova și și-a continuat drumul. (Fap. 21:12)

9, 10. a) So andea pesche andi goghi o Pavel cana le phrala anda o Tiro phende lesche te na jial co Ierusalimo? b) Sar gândin le manușa de aghies hai so phendea o Isus te cheras?

⁹ Probabil că exprimările de îngrijorare ale fraților i-au adus aminte lui Pavel de reacția discipolilor lui Isus când acesta le-a spus că va merge la Ierusalim, va suferi multe lucruri și va fi omorât. Întrucât sentimentele i-au întunecat judecata, Petru i-a zis lui Isus: „Fii bun cu tine însuți, Doamne! Nu ți se va întâmpla nicidecum lucrul acesta”. Dar Isus i-a răspuns: „Înapoia mea, Satan! Ești o piatră de poticnire pentru mine, fiindcă n-ai gândurile lui Dumnezeu, ci ale oamenilor”. (Mat. 16:21-23) Isus a fost hotărât să urmeze calea de sacrificiu pe care i-o trasase Dumnezeu. La fel era și Pavel. Frații din Tir, asemenea apostolului Petru, aveau cele mai bune intenții, însă nu înțeleseseră care era voința lui Dumnezeu.

 ¹⁰ Astăzi, mulți aleg să fie buni cu ei înșiși urmând calea cea mai ușoară. Oamenii caută, de regulă, o religie „confortabilă”, care să pretindă cât mai puțin de la ei. Dar Isus ne-a îndemnat să avem o cu totul altă atitudine. El le-a spus discipolilor săi: „Dacă cineva vrea să vină după mine, să se renege pe sine, să-și ia stâlpul de tortură și să mă urmeze neîncetat”. (Mat. 16:24) Într-adevăr, faptul de a-l urma pe Isus este calea înțelepciunii, calea cea bună, însă nu și calea ușoară.

11. Sar sicade le discipoli anda o Tiro că merenas pala o Pavel?

¹¹ Pavel, Luca și ceilalți însoțitori ai lor trebuiau să pornească din nou la drum. Despărțirea de frații din Tir a fost emoționantă. Din descrierea pe care o face Luca, înțelegem că aceștia aveau o afecțiune profundă față de Pavel și că îl susțineau din toată inima. Astfel, bărbați, femei și copii i-au însoțit pe Pavel și pe ceilalți creștini până la țărm. Au îngenuncheat cu toții și s-au rugat, după care și-au luat rămas-bun. Apoi, Pavel, Luca și ceilalți tovarăși de drum s-au îmbarcat pe o corabie și au mers la Ptolemaida. Acolo s-au întâlnit cu alți frați și au rămas la ei o zi. (Fap. 21:5-7)

12, 13. a) So exemplo mechlea o Filip b) Sar si o Filip iech exemplo lașio anda le dada de aghies?

¹² Potrivit relatării lui Luca, Pavel și ceilalți au pornit apoi spre Cezareea. a Acolo au găsit găzduire „în casa lui Filip evanghelizatorul”. (Fap. 21:8) Cât de mult trebuie să se fi bucurat ei să-l vadă pe Filip! Cu aproximativ 20 de ani mai înainte, acest frate fusese numit de apostoli să ajute la distribuirea hranei în congregația creștină nou-înființată din Ierusalim. Filip era un predicator zelos de mulți ani. În perioada când discipolii fuseseră nevoiți să fugă din Ierusalim din cauza persecuției, el s-a dus să predice în Samaria. Mai târziu, i-a predicat eunucului etiopian și l-a botezat. (Fap. 6:2-6; 8:4-13, 26-38) Ce activitate bogată a avut Filip în toți acești ani!

¹³ Filip nu-și pierduse zelul pentru predicare. Stabilit acum în Cezareea, el continua să predice cu sârguință, lucru care reiese din faptul că  Luca îl numește „evanghelizatorul”. El avea patru fiice care profețeau, ceea ce dovedește că ele urmaseră exemplul tatălui lor. b (Fap. 21:9) Cu siguranță, Filip se străduise din răsputeri să-și zidească familia pe plan spiritual. El este un exemplu demn de urmat pentru tații creștini de astăzi, care sunt îndemnați să ia inițiativa în lucrarea de predicare și să-și ajute copiii să cultive iubire pentru acest serviciu.

14. Sar zuriarde le phralen le vizite cai cărdea-len o Pavel hai so ocazii sar cadala si vi aghies?

¹⁴ În fiecare loc unde s-a oprit, Pavel i-a căutat pe frați și a stat împreună cu ei. Desigur, frații locali i-au primit cu ospitalitate pe acest misionar și pe însoțitorii lui. Vizitele lor au fost ocazii de ‘încurajare reciprocă’. (Rom. 1:11, 12) Și astăzi avem astfel de ocazii. Când îi invităm în casa noastră, fie ea cât de modestă, pe supraveghetorul de circumscripție și pe soția lui, avem parte cu toții de mari binecuvântări. (Rom. 12:13)

15, 16. So phendea o Agab hai so cărde codola cai așunde-les?

¹⁵ În timp ce Pavel era acasă la Filip, a venit un alt creștin respectat, Agab. Toți cei adunați acolo știau că Agab era profet; el prezisese marea foamete din timpul domniei lui Claudiu. (Fap. 11:27, 28) Poate că frații s-au întrebat: „De ce a venit Agab? Ce mesaj are el de transmis?”. În timp ce toate privirile erau îndreptate spre el, acesta a luat centura lui Pavel, o fâșie lungă de pânză care se purta în jurul mijlocului și în care puteau fi ținuți bani sau alte obiecte, și și-a legat cu ea mâinile și picioarele. Apoi a zis: „Iată ce spune spiritul sfânt: «Așa îl vor lega iudeii în Ierusalim pe omul căruia îi aparține această centură și-l vor da în mâinile oamenilor din națiuni»”. (Fap. 21:11) Ce mesaj tulburător!

¹⁶ Profeția lui Agab confirma că Pavel avea să meargă la Ierusalim și arăta totodată că iudeii aveau să-l dea „în mâinile oamenilor din națiuni”. Cuvintele lui au  avut un efect profund asupra celor de față. Luca scrie: „Când am auzit lucrul acesta, noi și cei de acolo l-am implorat să nu urce la Ierusalim. Atunci Pavel a răspuns: «Ce faceți? De ce plângeți și încercați să-mi slăbiți hotărârea? Fiți siguri că sunt gata nu numai să fiu legat, ci și să mor la Ierusalim pentru numele Domnului Isus»”. (Fap. 21:12, 13)

17, 18. Sar sicadea o Pavel că încărdea peschi hotărârea hai so cărde le phrala?

¹⁷ Imaginați-vă scena! Frații, inclusiv Luca, îl imploră pe Pavel să nu meargă la Ierusalim. Unii chiar încep să plângă. Înduioșat de iubirea lor, Pavel le spune că ‘îi slăbesc hotărârea’, sau, potrivit altor redări ale termenului grecesc, ‘îi frâng inima’. Cu toate acestea, rămâne de neclintit. La fel ca în Tir, el nu permite ca implorările și lacrimile fraților să-l oprească. În schimb, le explică de ce trebuie să-și continue drumul. Cât curaj și câtă fermitate! Asemenea lui Isus, Pavel era hotărât să îndeplinească voința lui Dumnezeu cu orice preț. (Evr. 12:2) El nu căuta să fie un martir, dar, dacă s-ar fi întâmplat să moară pentru credință, el considera acest lucru o onoare.

¹⁸ Cum au reacționat frații? Simplu spus, i-au respectat hotărârea. Iată ce scrie Luca în continuare: „Pentru că nu se lăsa convins, nu ne-am mai împotrivit, ci am zis: «Să se facă voința lui Iehova!»”. (Fap. 21:14) Cei ce încercau să-l determine pe Pavel să se răzgândească nu au insistat asupra punctului lor de vedere. Ei l-au ascultat, au înțeles care era voința lui Iehova și au acceptat-o, chiar dacă le-a fost greu. Pavel pornise pe o cale care avea să-l ducă în cele din urmă la moarte. Ar fi fost mai ușor pentru el dacă cei ce îl iubeau n-ar fi încercat să-l oprească din drum.

19. Save si le cuci sicaimata cai sichioas-len le Pavelostar?

¹⁹ Din acest episod din viața lui Pavel desprindem o lecție valoroasă: să nu încercăm niciodată să-i descurajăm pe cei care au ales o cale de sacrificiu pentru a-i sluji lui Dumnezeu. Acest principiu îl putem aplica și în situațiile în care nu este neapărat vorba de viață și de moarte. De pildă, deși multor părinți creștini le vine greu când copiii lor pleacă departe de casă pentru a-i sluji lui Iehova, ei sunt hotărâți să nu-i descurajeze. Phyllis, din Anglia, își amintește ce a simțit când singura ei fiică a plecat ca misionară în Africa. Iată ce spune ea: „Numai eu știu ce era în inima mea. Nu mi-a fost deloc ușor să accept că va fi atât de departe. Eram tristă și mândră în același timp. M-am rugat mult. Dar era decizia fiicei mele și n-am vrut s-o influențez. La urma urmei, întotdeauna am învățat-o să pună Regatul lui Dumnezeu pe primul plan în viață. De 30 de ani slujește în diferite repartiții în străinătate și nu trece o zi fără să-i mulțumesc lui Iehova că am o fiică care-i slujește în mod fidel”. Așadar, să-i încurajăm întotdeauna pe cei ce manifestă spirit de sacrificiu în serviciul lui Iehova!

20, 21. Catar jianas că o Pavel camelas te beșel pașa pesche phrala hai sostar camelas vo cadai buchi?

²⁰ Să remarcăm că, în călătoria lor spre Ierusalim, Pavel și însoțitorii săi i-au căutat pe frați în orice oraș s-au oprit. La Tir i-au căutat pe discipoli și au rămas cu ei șapte zile. La Ptolemaida i-au salutat pe frați și au stat cu ei o zi. La Cezareea au stat mai multe zile acasă la Filip. În cele din urmă, după ce au fost făcute pregătirile de călătorie, Pavel a pornit din nou la drum. Unii dintre discipolii din Cezareea au plecat cu el la Ierusalim, dovedind astfel că-l susțineau din toată inima. Ajunși la Ierusalim, au fost găzduiți de unul dintre primii discipoli, pe nume Mnason. Luca relatează că ‘frații i-au primit cu bucurie’. (Fap. 21:17)

²¹ Așadar, Pavel a dorit să fie împreună cu frații și surorile de credință. Pentru el au fost o sursă de încurajare, așa cum sunt și pentru noi astăzi. Fără îndoială că acest lucru l-a întărit și l-a ajutat să rămână ferm în fața împotrivitorilor plini de ură care căutau să-l omoare.