1-3. a) Sostar sas zurales duchado o Pavel andi Atena? b) So sichioas catar o Pavel?

 PAVEL este foarte tulburat. El se află în Atena, un centru al culturii grecești, unde au predat cândva Socrate, Platon și Aristotel. Atenienii sunt foarte religioși și venerează o mulțime de zeități. Peste tot în jurul lui – în temple, în piețe și pe străzi – , Pavel vede numai idoli. El știe bine cum privește Iehova, adevăratul Dumnezeu, idolatria și și-a însușit acest punct de vedere. (Ex. 20:4, 5) Prin urmare, fidelul apostol detestă idolii!

² Ceea ce vede Pavel când intră în piața publică, sau agora, este pur și simplu șocant. Lângă intrarea principală, nenumărate statui falice ale zeului Hermes străjuiesc colțul de nord-vest al pieței. În plus, piața este plină de sanctuare. Cum va putea să predice acest apostol zelos într-un oraș cufundat în idolatrie? Va reuși el să-și stăpânească indignarea și să găsească o bază comună de discuție cu oamenii de aici? Va reuși să ajute vreo persoană să-l caute pe adevăratul Dumnezeu și să-l găsească?

³ Discursul lui Pavel în fața învățaților din Atena, consemnat în Faptele 17:22-31, este un model de elocință, de tact și de discernământ. Analizând exemplul lui Pavel, învățăm multe despre modul în care putem să stabilim o bază comună de discuție și să-i ajutăm pe oameni să gândească.

4, 5. Cai predichisardea o Pavel cana sas andi Atena hai casche?

⁴ Pavel a ajuns la Atena în a doua sa călătorie misionară, în jurul anului 50 e.n. a Sila și Timotei nu sosiseră încă din Bereea. Astfel, potrivit obiceiului său, „a început să discute în sinagogă cu iudeii”. De asemenea, a mers într-un loc unde putea să le predice și locuitorilor neevrei ai Atenei, și anume în agora, adică „în piață”. (Fap. 17:17) Situată la nord-vest de Acropole, agora din Atena se întindea pe o suprafață de aproximativ cinci hectare. Această piață era mai mult decât un loc în care se făcea comerț; era piața publică a orașului. Într-o lucrare de referință se arată că agora  reprezenta „centrul economic, politic și cultural al orașului”. Atenienilor le plăcea să se adune aici pentru a purta discuții intelectuale.

⁵ În piață, Pavel a întâlnit un auditoriu mai greu de abordat. Mulți dintre cei adunați acolo erau epicurieni și stoici, membri a două școli filozofice rivale. b Epicurienii considerau că viața a apărut din întâmplare, iar esența viziunii lor asupra vieții era: „Nu este nevoie să te temi de Dumnezeu. În moarte nu există durere. Binele poate fi atins, răul poate fi îndurat”. Stoicii puneau accent pe rațiune și pe logică și nu credeau că Dumnezeu este o Persoană. În plus, nici epicurienii și nici stoicii nu credeau în înviere, așa cum credeau discipolii lui Cristos. În mod clar, concepțiile filozofice ale acestor două grupuri erau incompatibile cu adevărurile superioare ale creștinismului autentic, pe care îl predica Pavel.

6, 7. Sar phirade-pe chichiva sicaitori greci cana așunde le sicaimata le Pavelosche hai sostar daisaras te phenas că vi amen nachas prin situații sar cadala?

⁶ Dar cum au reacționat acei intelectuali greci la învățăturile prezentate de Pavel? Unii l-au numit „palavragiu”, folosind un cuvânt care literalmente înseamnă „ciugulitor de semințe”. (Vezi nota de studiu de la Faptele 17:18, nwtsty.) Iată ce spune un erudit cu referire la acest termen grecesc: „Inițial, cuvântul era folosit cu privire la o pasăre mică ce ciugulește semințe de peste tot. Mai târziu, a ajuns să descrie o persoană care adună resturi de alimente sau alte lucruri aruncate prin piață. Apoi, termenul a fost folosit în sens figurat cu privire la un om care adună frânturi de informații, îndeosebi unul care nu este în stare să facă legătura între ele”. Prin urmare, acei învățați spuneau că Pavel era un ignorant care repeta ce auzise de la alții. Însă, așa cum vom vedea, Pavel nu s-a lăsat intimidat de acest apelativ jignitor.

⁷ Lucrurile nu s-au schimbat prea mult astăzi. Și la adresa noastră, ca Martori ai lui Iehova, se folosesc deseori apelative ofensatoare din cauza convingerilor noastre bazate pe Biblie. De exemplu, unii profesori predau că evoluția este un fapt și susțin că orice om inteligent trebuie să o accepte. Cu alte cuvinte, ei îi etichetează drept ignoranți pe cei care nu cred în evoluție. Acești oameni instruiți vor ca alții să ne considere niște „ciugulitori de semințe” când le arătăm ce spune Biblia și le îndreptăm atenția asupra dovezilor care atestă existența unui proiect în natură. Însă noi nu ne lăsăm intimidați. Dimpotrivă, ne apărăm cu îndrăzneală convingerea că viața pe pământ este opera unui Proiectant inteligent, Iehova Dumnezeu. (Rev. 4:11)

8. a) Sar phirade-pe aver cana așunde so phenelas o Pavel? b) Cai sas-lo îngărdo o Pavel? (Dich i nota de telal.)

⁸ Alții însă, când l-au auzit pe Pavel predicând în piață, au avut altă reacție. „Pare să predice despre niște zeități străine”, au spus ei. (Fap. 17:18) Pentru atenieni, acesta era un lucru foarte grav. Cu secole în urmă,  și lui Socrate i se adusese o acuzație asemănătoare, motiv pentru care fusese judecat și condamnat la moarte. Nu este de mirare că Pavel a fost dus la Areopag c și i s-a cerut să explice acele învățături, care li se păreau ciudate atenienilor. Cum avea Pavel să-și apere mesajul în fața unor persoane care nu cunoșteau deloc Scripturile?

9-11. a) Sar reușisardea o Pavel te del duma le manușența pala le buchia ande save pachianas von? b) Sar daisaras te cheras vi amen cadea sar o Pavel andi lucrarea de predicare?

⁹ Să ne amintim că Pavel era foarte tulburat de idolatria dezgustătoare a atenienilor. Totuși, el și-a păstrat calmul și n-a atacat cu virulență închinarea la idoli. Plin de tact, Pavel s-a străduit să-și câștige auditoriul stabilind o bază comună de discuție. El a început prin a spune: „Bărbați din Atena, după câte văd, în toate lucrurile aveți mai multă teamă de zeități  decât alții”. (Fap. 17:22) Cu alte cuvinte, Pavel le-a spus: „Observ că sunteți foarte credincioși!”. Dovedind înțelepciune, el i-a lăudat pentru că aveau înclinații spirituale. Pavel era conștient că unii oameni orbiți de învățături false pot avea o inimă receptivă. La urma urmei, și el acționase cândva „din neștiință și din necredință”. (1 Tim. 1:13)

¹⁰ Urmărind să-și clădească argumentația pe o bază comună, Pavel a adus în discuție un lucru ce dovedea că atenienii aveau înclinații religioase, și anume un altar dedicat „unui Dumnezeu necunoscut”. Așa cum se arată într-o lucrare de referință, „grecii și alte popoare aveau obiceiul să dedice altare «unor Dumnezei necunoscuți» de teamă să nu-și atragă mânia vreunui zeu pe care l-ar fi omis în închinarea lor”. Ridicând un asemenea altar, atenienii admiteau că există un Dumnezeu pe care nu-l cunoșteau. Pavel s-a folosit de acest lucru pentru a face trecerea la vestea bună. El le-a spus: „Ceea ce venerați voi fără să cunoașteți, aceea vă vestesc eu”. (Fap. 17:23) Acest mod de abordare subtil a fost foarte eficient. El nu le vorbea despre un zeu nou sau străin, așa cum îl acuzaseră unii, ci despre acel Dumnezeu necunoscut lor, adevăratul Dumnezeu.

¹¹ Cum putem urma exemplul lui Pavel în lucrarea de predicare? Dacă suntem buni observatori, am putea remarca anumite lucruri care arată că o persoană este religioasă, de exemplu unele accesorii pe care le poartă sau unele obiecte din casă sau din curte. Apoi, am putea spune: „Observ că sunteți o persoană credincioasă. Chiar speram să întâlnesc pe cineva care are preocupări spirituale”. Arătând cu tact că o considerăm o persoană religioasă, putem stabili o bază comună de discuție. Nu vrem să avem prejudecăți față de oameni din cauza convingerilor lor religioase. La urma urmei, mulți dintre colaboratorii noștri creștini credeau în trecut cu sinceritate în învățături ale religiei false.

12. Anda soste dea duma lența o Pavel?

¹² Pavel a stabilit o bază comună de discuție, dar a reușit el oare să o păstreze pe tot parcursul discursului său? Știind că aceia care-l ascultau erau instruiți în filozofia greacă și nu cunoșteau Scripturile, el și-a adaptat argumentația în mai multe moduri. În primul rând, a prezentat învățăturile biblice fără a cita în mod direct din Scripturi. În al doilea rând, a creat o conexiune între el și ascultătorii săi folosind uneori persoana întâi plural. În al treilea rând, a citat din literatura greacă pentru a arăta că unele lucruri despre care le vorbea se regăseau și în scrierile lor. Să examinăm în continuare discursul plin de forță al lui Pavel. Ce adevăruri fundamentale le-a dezvăluit el atenienilor despre Dumnezeul pe care nu-l cunoșteau?

13. So phendea o Pavel anda con cărdea o universo, hai so camlea vo te sicavel prin cadaia?

¹³ Dumnezeu a creat universul. Pavel a spus: „Dumnezeul care a făcut  lumea și toate lucrurile din ea, el, care este Domnul cerului și al pământului, nu locuiește în temple făcute de mâini”. d (Fap. 17:24) Universul nu a apărut din întâmplare. Adevăratul Dumnezeu este Creatorul tuturor lucrurilor. (Ps. 146:6) Spre deosebire de zeița Atena sau de ceilalți zei, a căror glorie depindea de temple, sanctuare și altare, Domnul Suveran al cerului și al pământului nu poate fi cuprins în temple făcute de mâini omenești. (1 Regi 8:27) Mesajul lui Pavel era clar: Adevăratul Dumnezeu este infinit superior tuturor idolilor venerați în acele temple construite de oameni. (Is. 40:18-26)

14. Sar sicadea o Pavel că o Del ci depindol le manușendar?

¹⁴ Dumnezeu nu depinde de oameni. Oamenii idolatri obișnuiau să-și îmbrace idolii cu veșminte scumpe, să le facă multe daruri costisitoare sau să le aducă mâncare și băutură – ca și cum idolii aveau nevoie de astfel de lucruri! Totuși, unii filozofi greci din auditoriul lui Pavel considerau, probabil, că zeii nu aveau nevoie de nimic din partea oamenilor. Fără îndoială că aceștia erau de acord cu cele spuse de Pavel, și anume că Dumnezeu nu este „slujit de mâini omenești, ca și cum ar avea nevoie de ceva”. Într-adevăr, oamenii nu-i pot da nimic material Creatorului. Dimpotrivă, Creatorul le dă oamenilor ceea ce au nevoie: „viață, suflare și toate lucrurile”, inclusiv soare, ploaie și pământ roditor. (Fap. 17:25; Gen. 2:7) Așadar, Dumnezeu, Cel care dă, nu depinde de oameni, cei care primesc.

15. Sar dea duma o Pavel codolența cai pachianas că sile mai opral sar aver, hai so sichioas lestar?

¹⁵ Dumnezeu a creat omul. Atenienii se considerau superiori celor ce nu erau greci. Însă mândria națională și rasială nu sunt compatibile cu adevărul biblic. (Deut. 10:17) Pavel a abordat această chestiune delicată cu tact și iscusință. El a spus că „[Dumnezeu] a făcut dintr-un singur om toate națiunile”, ceea ce cu siguranță le-a dat de gândit celor prezenți.  (Fap. 17:26) Pavel se referea la relatarea din Geneza despre Adam, strămoșul comun al oamenilor. (Gen. 1:26-28) Întrucât toți oamenii au același strămoș, nicio rasă și nicio naționalitate nu este superioară alteia. Aceasta era singura concluzie logică la care puteau ajunge ascultătorii lui Pavel. Ce învățăm din exemplul lui? Chiar dacă în lucrarea de predicare evităm să fim dogmatici și ne străduim să vorbim cu tact, nu vom dilua adevărurile biblice pentru a le face mai atrăgătoare.

16. Savo si o scopo le Creatorosco le manușența?

¹⁶ Dumnezeu dorește ca oamenii să se apropie de el. Deși, probabil, dezbătuseră îndelung problema scopului vieții, filozofii din auditoriul lui Pavel nu reușiseră să găsească un răspuns satisfăcător. Pavel însă le-a arătat clar care este scopul Creatorului cu privire la oameni: „Ca ei să-l caute pe Dumnezeu, chiar dacă ar trebui să bâjbâie după el, și să-l găsească, deși nu este departe de niciunul dintre noi”. (Fap. 17:27) Acel Dumnezeu necunoscut atenienilor nu era imposibil de cunoscut. Dumnezeu nu este departe de cei care doresc cu adevărat să-l găsească și să-l cunoască. (Ps. 145:18) Demn de remarcat este faptul că Pavel a folosit aici pronumele „noi”, incluzându-se astfel printre cei ce trebuiau „să-l caute” pe Dumnezeu și „să bâjbâie” după el.

17, 18. Sostar trebulas ca le manușa te camen te pașion le Devlestar, hai so daisaras te sichioas anda sar dea duma o Pavel anda cadaia?

¹⁷ Și oamenii ar trebui să dorească să se apropie de Dumnezeu. Pavel a spus că „avem viață, ne mișcăm și existăm” datorită lui Dumnezeu. Unii bibliști susțin că, prin aceste cuvinte, Pavel făcea referire la versurile lui  Epimenides, poet cretan din secolul al VI-lea î.e.n. și „personalitate marcantă în tradiția religioasă ateniană”. Apoi, el a adăugat: „Așa cum au zis unii dintre poeții voștri: «Căci și noi suntem copiii săi»”. (Fap. 17:28) Astfel, Pavel a arătat că toți ar trebui să se simtă într-un fel înrudiți cu Dumnezeu, deoarece el l-a creat pe primul om din care descind toți oamenii. Să remarcăm că apostolul a prezentat mesajul într-o manieră atrăgătoare, citând din operele unor scriitori greci, apreciați, cu siguranță, de auditoriul lui. e Urmând exemplul său, și noi putem folosi uneori în predicare citate din cărți de istorie, din enciclopedii sau din alte lucrări apreciate de oameni. De pildă, un citat dintr-o lucrare respectată ar putea constitui un argument convingător când explicăm originea unor practici sau obiceiuri religioase false.

¹⁸ Până în acest punct al discursului, Pavel le-a dezvăluit ascultătorilor săi atenieni prin cuvinte bine alese unele adevăruri fundamentale despre Dumnezeu. Dar ce trebuiau să facă atenienii odată ce au aflat aceste informații vitale? Pavel nu s-a reținut să le spună în continuarea discursului său.

19, 20. a) Sar sicadea o Pavel că i închinarea andini le devlenghe neciace sili de ivea? b) So trebulas te cheren codola cai așunenas-les?

¹⁹ Pavel a fost gata să-și îndemne ascultătorii la acțiune. Pornind de la cuvintele pe care tocmai le citase, el a spus: „Așadar, pentru că suntem copiii lui Dumnezeu, nu trebuie să credem că Ființa Divină este asemenea aurului, argintului sau pietrei, asemenea vreunui lucru sculptat prin arta și imaginația omului”. (Fap. 17:29) Într-adevăr, dacă omul a fost făcut de Dumnezeu, cum ar putea Dumnezeu să fie asemenea idolilor, care sunt făcuți de mâna omului? Prin acest raționament logic, Pavel a arătat cu tact cât de absurdă este închinarea la idoli. (Ps. 115:4-8; Is. 44:9-20) Iar pentru a mai atenua impactul acestui adevăr, Pavel s-a identificat cu auditoriul său folosind persoana întâi plural.

²⁰ Apostolul a arătat clar că toți oamenii trebuie să facă ceva: „Dumnezeu a trecut cu vederea acele timpuri de neștiință [când se credea că Dumnezeu îi accepta pe cei ce se închinau la idoli]; dar acum, el le spune tuturor oamenilor, de pretutindeni, că trebuie să se căiască”. (Fap. 17:30) Probabil că acest îndemn la căință i-a șocat pe unii din auditoriul lui Pavel. Însă discursul său demonstrase cu prisosință că ei îi datorau viața lui Dumnezeu și, prin urmare, erau răspunzători înaintea Sa. Ei trebuiau să-l caute pe Dumnezeu, să învețe adevărul despre el și să-și schimbe modul de viață pentru a trăi în conformitate cu acest adevăr. Pentru atenieni,  aceasta însemna să accepte că idolatria este un păcat și să renunțe la practicile lor idolatre.

21, 22. Sar phandadea o Pavel pesco discurso, hai sostar sile importanto cadal dumes anda le creștini de aghies?

²¹ Pavel și-a încheiat discursul prin următoarele cuvinte pline de forță: „[Dumnezeu] a stabilit o zi în care urmează să judece cu dreptate pământul locuit printr-un om pe care l-a numit. Și le-a dat o garanție tuturor oamenilor înviindu-l din morți”. (Fap. 17:31) O Zi a Judecății! Iată un motiv cât se poate de serios pentru a-l căuta și a-l găsi pe adevăratul Dumnezeu! Pavel n-a specificat numele Judecătorului desemnat, însă a spus ceva surprinzător despre el: a trăit ca om, a murit și a fost sculat din morți de Dumnezeu.

²² Această încheiere însuflețitoare are o semnificație profundă pentru creștinii de astăzi. Știm că Judecătorul desemnat de Dumnezeu este Isus Cristos, care a fost înviat. (Ioan 5:22) De asemenea, știm că Ziua Judecății va dura o mie de ani și că este foarte aproape. (Rev. 20:4, 6) Însă noi nu ne temem de această zi, deoarece știm că le va aduce binecuvântări extraordinare celor ce vor fi găsiți fideli. Dumnezeu a garantat împlinirea tuturor acestor lucruri prin cel mai mare miracol înfăptuit vreodată: învierea lui Isus Cristos!

23. Sar phirade-pe le manușa cana așunde so phendea o Pavel?

²³ Discursul lui Pavel a stârnit reacții diferite. „Unii au început să-și bată joc” de el când au auzit despre înviere. Alții au fost politicoși și nimic mai mult. Ei au spus: „Despre asta te vom asculta și altă dată!”. (Fap. 17:32) Dar câțiva au reacționat favorabil: „Unii oameni i s-au alăturat și au devenit credincioși. Printre ei au fost Dionisie, judecător la tribunalul Areopagului, o femeie pe nume Damaris și alții împreună cu ei”. (Fap. 17:34) Și noi întâlnim reacții asemănătoare în lucrarea de predicare. Unii ne ridiculizează, alții sunt politicoși, dar indiferenți. Însă cât de mult ne bucurăm când unii acceptă mesajul despre Regat și devin slujitori ai lui Iehova!

24. So daisaras te sichioas anda so phendea o Pavel co Areopago?

²⁴ Din discursul lui Pavel învățăm multe despre modul în care putem să dezvoltăm logic un subiect, să aducem argumente convingătoare și să ne adaptăm la auditoriu. În plus, învățăm cât este de important să avem răbdare și tact cu cei ce sunt orbiți de învățăturile religiei false. Un alt aspect demn de reținut din acest discurs este să nu diluăm niciodată adevărul biblic doar pentru a fi pe placul celor cărora le predicăm. Urmând exemplul apostolului Pavel, cu toții putem deveni învățători mai eficienți în lucrarea de predicare, iar supraveghetorii creștini, învățători mai eficienți în congregație. Da, vom fi bine echipați să-i ajutăm pe alții „să-l caute pe Dumnezeu . . . și să-l găsească”! (Fap. 17:27)