O CAPITOLO 2
‘Dumnezeu a acceptat darurile lor’
IDEEA PRINCIPALO: So manghel o Iehova ande soste priveal i închinarea uji
1-3. a) Ce pușimata va dichaia? b) Save si le ștar manghimata ande soste priveal i închinarea uji, cai va dichaia-le? (Dich i imaginea catar o începuto le capitolosco)
ABEL se uită cu atenție la turma sa. El a crescut cu drag aceste oițe. Acum alege câteva, le înjunghie și i le oferă ca dar lui Dumnezeu. Va accepta Iehova acest act de închinare din partea unui om imperfect?
2 Apostolul Pavel a fost inspirat să scrie cu privire la Abel: „Dumnezeu a acceptat darurile lui”. Însă ofranda lui Cain a fost respinsă de Iehova. (Citește Evrei 11:4.) De aceea, se ridică unele întrebări: De ce a acceptat Dumnezeu închinarea lui Abel, dar nu și pe a lui Cain? Ce putem învăța din exemplul lui Cain, al lui Abel și al altor persoane menționate în capitolul 11 din Evrei? Răspunsul la aceste întrebări ne va ajuta să înțelegem mai bine ce presupune închinarea curată.
3 Pe măsură ce vom analiza exemplul unor persoane din perioada cuprinsă între zilele lui Abel și zilele lui Ezechiel, vom remarca patru cerințe fundamentale ce trebuie îndeplinite pentru ca închinarea să fie acceptată de Dumnezeu: 1) Persoana căreia i se aduce închinare trebuie să fie Iehova, 2) calitatea
închinării trebuie să fie cea mai bună, 3) modul de a aduce închinare trebuie să fie aprobat de Dumnezeu și 4) motivația trebuie să fie curată.Sostar ci sas acceptime i închinarea cai andea-la o Cain?
4, 5. So cărdea le Cainos te pachial că le Iehovasche trebulas te del pesco daro?
4 Citește Geneza 4:2-5. Cain știa că persoana căreia trebuia să-i ofere darul era Iehova. El avusese mult timp și multe ocazii să-l cunoască pe Iehova. Este posibil ca el și fratele său Abel să fi avut în jur de 100 de ani când i-au oferit darurile lui Dumnezeu. * Amândoi știau de mici de grădina Edenului și probabil chiar o vedeau de la distanță. Ei trebuie să fi văzut și heruvimii care împiedicau accesul în grădină. (Gen. 3:24) Fără îndoială, părinții lor le spuseseră că Iehova a creat toate formele de viață și că scopul inițial al lui Dumnezeu cu privire la omenire era diferit de ceea ce vedeau ei acum – un declin lent spre moarte. (Gen. 1:24-28) Probabil cunoașterea acestor lucruri l-a determinat pe Cain să tragă concluzia că lui Dumnezeu trebuia să-i ofere darul.
5 Ce altceva l-ar fi putut determina pe Cain să aducă o ofrandă? Iehova prezisese că urma să apară ‘o descendență’, cineva care va zdrobi capul „șarpelui” ce o amăgise pe Eva să facă acea alegere îngrozitoare. (Gen. 3:4-6, 14, 15) Fiind întâiul născut, Cain s-ar fi putut gândi că el era „descendența” promisă. (Gen. 4:1) În plus, Iehova nu întrerupsese complet comunicarea cu oamenii păcătoși. Chiar și după ce Adam a păcătuit, Dumnezeu a vorbit cu el, din câte se pare prin intermediul unui înger. (Gen. 3:8-10) Iehova i-a vorbit și lui Cain după ce acesta și-a adus ofranda. (Gen. 4:6) Fără îndoială, Cain știa că Iehova merita să primească închinare.
6, 7. Ci sas lașio o daro cai dea-les o Cain sau o modo ande savo andea-les? Explichin.
6 Atunci de ce Iehova nu a privit deloc cu plăcere spre ofranda lui Cain? A fost ceva în neregulă cu calitatea darului? Biblia nu spune. Ea spune doar că el a adus „o ofrandă din roadele pământului”. Mai târziu, în Legea pe care i-a dat-o lui Moise, Iehova a arătat că accepta acest gen de ofrande. (Num. 15:8, 9) De asemenea, să ne gândim la contextul istoric. Pe atunci, oamenii mâncau doar roadele pământului. (Gen. 1:29) Și, având în vedere că pământul din afara Edenului era blestemat de Dumnezeu, Cain muncise din greu pentru acele roade. (Gen. 3:17-19) El a oferit un dar obținut cu mari eforturi, esențial pentru susținerea vieții. Cu toate acestea, Iehova nu a acceptat ofranda lui Cain.
7 Să fi fost ceva în neregulă cu modul în care a fost adus darul? L-a oferit Cain într-un mod necorespunzător? Puțin probabil. De ce spunem acest lucru? Deoarece, când a respins
ofranda lui Cain, Iehova nu a condamnat modul în care a fost adusă. De fapt, nu se menționează nimic cu privire la modul în care Cain sau Abel și-au adus ofranda. Atunci care a fost problema?8, 9. a) Sostar o Iehova ci dichlea plăcereaia caring o Cain hai lesco daro? b) So fal-tu interesanto anda so phenel i Biblia anda o Cain hai o Abel?
8 După cum reiese din scrisoarea inspirată a lui Pavel către evrei, motivația cu care a adus Cain ofranda nu a fost curată. El nu avea credință. (Evr. 11:4; 1 Ioan 3:11, 12) De aceea, Iehova „nu a privit deloc cu plăcere spre Cain și spre ofranda lui” – deci problema era la Cain. (Gen. 4:5-8) Fiind un Tată iubitor, Iehova a încercat cu bunătate să-și corecteze fiul. Însă acesta i-a întors spatele. El a permis ca în inima lui să prindă rădăcină lucrările cărnii imperfecte, precum „dușmănia, cearta, gelozia”. (Gal. 5:19, 20) Din cauza aceasta, orice alt aspect pozitiv al închinării lui Cain și-a pierdut valoarea. Din exemplul lui învățăm că închinarea curată presupune mai mult decât o manifestare exterioară a devoțiunii față de Iehova.
9 Din Biblie aflăm multe despre Cain. Știm ce i-a spus Iehova și ce i-a răspuns Cain. Cunoaștem chiar și numele copiilor lui și unele lucruri pe care le-au făcut ei. (Gen. 4:17-24) Cât despre Abel, nu știm dacă a avut copii și nimic din ce a spus nu a fost consemnat în Biblie. Cu toate acestea, prin faptele sale, el ne vorbește și în prezent. În ce sens?
O Abel mechlea iech exemplo ande soste priveal i închinarea uji
10. Sostar daisaras te phenas că o Abel mechlea iech exemplo ande soste priveal i închinarea uji?
10 Abel i-a adus ofranda lui Iehova, știind că el era singura persoană care merita acest lucru. Darul său era de cea mai bună calitate: Abel a ales „câțiva dintre întâii născuți ai turmei sale”. Deși relatarea nu menționează dacă el i-a adus ca jertfă pe un altar, modul în care și-a oferit darul a fost, evident, acceptat. Dar ce anume face ca Abel să fie un exemplu demn de imitat chiar și după 6 000 de ani? Motivația cu care și-a oferit darul. Abel a avut credință în Dumnezeu și iubire față de normele sale drepte. De unde știm aceasta?
11. Sostar phendea o Isus anda o Abel că sas iech manuș orta?
11 Să vedem mai întâi ce a spus Isus despre Abel. Isus l-a cunoscut bine pe acest fiu al lui Adam întrucât îl observase din cer cu viu interes. (Prov. 8:22, 30, 31; Ioan 8:58; Col. 1:15, 16) De aceea, când Isus l-a numit pe Abel „un om drept”, afirmația sa reprezenta, în realitate, declarația unui martor ocular. (Mat. 23:35) Un om drept recunoaște că Iehova stabilește normele cu privire la ce este bine și ce este rău și arată prin cuvinte și fapte că acceptă aceste norme de dreptate. (Compară cu Luca 1:5, 6.) Pentru a câștiga reputația de om drept este nevoie de timp. Astfel, încă dinainte de a-i oferi lui Dumnezeu darul său, Abel trebuie să fi dovedit că trăia potrivit normelor lui Iehova. Dar acest lucru nu a fost ușor. Este puțin probabil ca fratele său mai mare, Cain, să fi avut o influență pozitivă asupra lui deoarece inima acestuia devenise rea. (1 Ioan 3:12) Mama sa încălcase o poruncă clară dată de Dumnezeu, iar tatăl său se răzvrătise împotriva lui Iehova, vrând să decidă el însuși ce este bine și ce este rău. (Gen. 2:16, 17; 3:6) Cât de curajos a fost Abel când a ales o cale atât de diferită de cea pe care umbla familia sa!
12. Ce bari diferența sas mașcar o Cain hai o Abel?
12 În continuare, să observăm că apostolul Pavel a pus în legătură dreptatea cu credința. El a scris: „Prin credință, Abel i-a oferit lui Dumnezeu o jertfă mai valoroasă decât a lui Cain și prin această credință a primit dovada că era drept”. (Evr. 11:4) Cuvintele lui Pavel arată că, spre deosebire de Cain, Abel a fost motivat de o credință autentică în Iehova și în modul său de a acționa, credință dovedită pe parcursul întregii sale vieți.
13. So sichioas anda o exemplo le Abelosco?
13 Din exemplul lui Abel învățăm că închinarea curată poate veni doar dintr-o inimă cu motivații curate, adică o inimă cu o credință puternică în Iehova și cu o profundă apreciere față de normele sale drepte. În plus, învățăm că închinarea curată presupune mai mult decât un singur act de devoțiune. Ea vizează tot ce facem, da, întreaga noastră viață.
Le patriarhi jian pala o exemplo cai mechlea-les o Abel
14. Sostar acceptosardea o Iehova le daruri dine catar o Noe, o Avraam hai o Iacob?
14 Abel a fost primul om imperfect care i-a adus închinare curată lui Iehova, dar nu și ultimul. Apostolul Pavel menționează și alte persoane care i s-au închinat lui Iehova într-un mod acceptat de el, printre care Noe, Avraam și Iacob. (Citește Evrei 11:7, 8, 17-21.) La un moment dat, fiecare dintre acești patriarhi i-au adus jertfe lui Iehova, iar el a acceptat darurile lor. De ce? Deoarece acești oameni nu au îndeplinit doar o formalitate, ci au respectat toate cele patru cerințe fundamentale în ce privește închinarea curată. Să analizăm exemplul lor.
15, 16. Sar pherdea o Noe le ștar manghimata ande soste priveal i închinarea uji?
15 Noe s-a născut la numai 126 de ani de la moartea lui Adam; totuși, el a crescut într-o lume în care majoritatea oamenilor practicau închinarea falsă. * (Gen. 6:11) Dintre toți oamenii care trăiau pe pământ înainte de Potop, numai Noe și familia lui îi slujeau lui Iehova într-un mod acceptat de el. (2 Pet. 2:5) După Potop, Noe s-a simțit îndemnat să construiască un altar, primul menționat concret în Biblie, și să-i aducă jertfe lui Iehova. Prin acest gest făcut din toată inima, Noe a transmis un mesaj clar familiei sale și, de fapt, întregii familii umane: Iehova este singura persoană care merită să primească închinare. Dintre toate animalele pe care le avea la dispoziție, Noe a ales „câteva dintre animalele curate și dintre păsările curate”. (Gen. 8:20) Întrucât Iehova însuși le declarase curate, ofrandele erau de cea mai bună calitate. (Gen. 7:2)
16 Noe a adus aceste jertfe arse pe altarul pe care îl construise. A acceptat Dumnezeu modul în care le-a adus? Da. Relatarea spune că Iehova a găsit plăcere în mireasma acelei ofrande, iar apoi i-a binecuvântat pe Noe și pe fiii săi. (Gen. 8:21; 9:1) Totuși, Iehova a acceptat ofranda lui Noe îndeosebi datorită motivației cu care a adus-o. Acele jertfe au fost o dovadă în plus a credinței lui puternice în Iehova și în modul său de a acționa. Întrucât Noe a ascultat întotdeauna de Iehova și a susținut mereu normele sale, Biblia spune că ‘a umblat cu adevăratul Dumnezeu’. Prin urmare, Noe și-a câștigat reputația de om drept, și așa este cunoscut și în prezent. (Gen. 6:9; Ezec. 14:14; Evr. 11:7)
17, 18. Sar pherdea o Avraam le ștar manghimata ande soste priveal i închinarea uji?
17 Avraam a fost înconjurat de oameni care practicau închinarea falsă. În orașul Ur, unde locuia Avraam, exista un templu impunător ridicat în onoarea zeului-lună Nannar. * Chiar și tatăl lui Avraam se închinase la un moment dat la dumnezei falși. (Ios. 24:2) Cu toate acestea, Avraam a ales să i se închine lui Iehova. Probabil că a aflat despre adevăratul Dumnezeu de la strămoșul său Sem, unul dintre fiii lui Noe. Avraam avea 150 de ani când a murit Sem.
18 De-a lungul vieții sale, Avraam a adus multe jertfe. Aceste acte de închinare i-au fost aduse întotdeauna lui Iehova, singura persoană care le merita. (Gen. 12:8; 13:18; 15:8-10) Dar ce se poate spune despre calitatea jertfelor lui? A fost Avraam dispus să-i ofere lui Iehova ce avea mai bun? Aceste întrebări au primit un răspuns clar când Avraam a fost gata să-l ofere ca jertfă pe fiul său mult iubit, Isaac. Cu acea ocazie, Iehova i-a explicat amănunțit modul în care trebuia să aducă jertfa. (Gen. 22:1, 2) Iar Avraam a fost dispus să urmeze acele îndrumări până în cel mai mic detaliu. Dacă Iehova nu l-ar fi oprit, el chiar și-ar fi sacrificat fiul. (Gen. 22:9-12) Dar și motivația lui era curată. De aceea, Iehova a acceptat actele sale de închinare. Pavel a scris: „Avraam a avut credință în Iehova și, de aceea, a fost considerat drept”. (Rom. 4:3)
19, 20. Sar pherdea o Iacob le ștar manghimata ande soste priveal i închinarea uji?
19 Iacob și-a petrecut o mare parte din viață în Canaan, țara pe care Iehova le-o promisese lui Avraam și urmașilor săi. (Gen. 17:1, 8) Oamenii de acolo practicau o închinare atât de degradată, încât Iehova a spus că „țara îi va vomita pe locuitorii ei”. (Lev. 18:24, 25) Când avea 77 de ani, Iacob a plecat din Canaan; s-a căsătorit și apoi s-a întors cu o familie numeroasă. (Gen. 28:1, 2; 33:18) Din nefericire, unii membri ai familiei sale fuseseră influențați de închinarea falsă. Însă, când Iehova i-a spus să meargă la Betel și să construiască un altar, Iacob a acționat cu hotărâre. Mai întâi, el a spus familiei sale: „Îndepărtați dumnezeii străini din mijlocul vostru [și] curățați-vă”. Apoi a urmat întru totul instrucțiunile pe care le primise. (Gen. 35:1-7)
20 Iacob a construit mai multe altare în Țara Promisă, iar persoana căreia i-a adus închinare a fost întotdeauna Iehova. (Gen. 35:14; 46:1) Jertfele sale au fost de cea mai bună calitate, modul în care s-a închinat a fost acceptat de Dumnezeu, iar motivația sa a fost curată. Nu întâmplător spune Biblia că Iacob era „ireproșabil”, termen folosit cu referire la cei care sunt aprobați de Dumnezeu. (Gen. 25:27) Prin întregul său mod de viață, Iacob a lăsat un exemplu remarcabil pentru națiunea care a descins din el, Israelul. (Gen. 35:9-12)
21. So daisaras te sichioas anda i închinarea uji anda o exemplo cai mechle-les le patriarhi?
21 Ce învățăm despre închinarea curată din exemplul patriarhilor? Și noi suntem înconjurați de oameni care ne-ar putea face să pierdem din vedere obiectivul de a-i acorda lui Iehova devoțiune exclusivă. Printre ei s-ar putea număra chiar și unii membri ai familiei. Pentru a nu ceda influenței lor, trebuie să cultivăm o credință puternică în Iehova și să fim convinși că normele sale drepte sunt cele mai bune. Dovedim o astfel de credință când ascultăm de Iehova și ne folosim timpul, energia și resursele pentru a-i sluji. (Mat. 22:37-40; 1 Cor. 10:31) Cât de încurajator este să știm că, dacă ne închinăm lui Iehova cu tot ce avem mai bun, în modul în care dorește el și cu o motivație curată, el ne consideră drepți! (Citește Iacov 2:18-24.)
Iech națiunea cai andea iech închinarea uji
22-24. Sar sicadea i legea ce importanto si le trin buchia cai aven, ande soste priveal i închiarea uji: a) i persoana casche trebulas andini i închinarea, b) chichi de lașio sas o daro hai c) sar sas andini i închinarea?
22 Iehova le-a dat urmașilor lui Iacob Legea, explicându-le clar ce aștepta de la ei. Dacă ascultau de Iehova, aveau să devină ‘proprietatea sa specială’ și „o națiune sfântă”. (Ex. 19:5, 6) Să remarcăm cum evidenția Legea cele patru cerințe fundamentale în ce privește închinarea curată.
23 Iehova a arătat clar cine era persoana căreia israeliții trebuiau să-i aducă închinare. „Să nu ai alți dumnezei în afară de mine”, a spus Iehova. (Ex. 20:3-5) Jertfele pe care i le aduceau trebuiau să fie de cea mai bună calitate. De exemplu, animalele aduse ca jertfă trebuiau să fie sănătoase, fără niciun defect. (Lev. 1:3; Deut. 15:21; compară cu Maleahi 1:6-8) Leviții primeau o parte din darurile care i se ofereau lui Iehova, dar și ei aduceau ofrande. Ei trebuiau să ofere ce era „cel mai bun din toate darurile” pe care le primeau. (Num. 18:29) Cât despre modul de închinare, israeliții au primit instrucțiuni concrete privitoare la ce fel de jertfe trebuiau aduse, unde trebuiau aduse și cum trebuiau aduse. În total, ei au primit peste 600 de legi după care să-și conducă viața. Și li s-a spus: „Aveți . . . grijă să faceți așa cum v-a poruncit Iehova, Dumnezeul vostru. Nu vă abateți nici la dreapta, nici la stânga”. (Deut. 5:32)
24 Avea importanță unde își aduceau israeliții jertfele? Da. Iehova a poruncit poporului să construiască un tabernacol, iar acesta a devenit centrul închinării curate. (Ex. 40:1-3, 29, 34) În acea perioadă, dacă israeliții doreau ca ofrandele lor să fie acceptate de Dumnezeu, trebuiau să le aducă la tabernacol. * (Deut. 12:17, 18)
25. So sas i mai importanto buchi cana anenas-pe le jertfe? Explichin.
25 Însă și mai importantă era motivația cu care israeliții își aduceau darurile. Ei trebuiau să fie motivați de o iubire sinceră pentru Iehova și pentru normele sale. (Citește Deuteronomul 6:4-6.) Când israeliții i s-au închinat lui Iehova doar din simțul datoriei, el le-a respins jertfele. (Is. 1:10-13) Prin profetul Isaia, Iehova a arătat că nu poate fi înșelat de o pretinsă devoțiune, zicând: „Poporul acesta . . . mă onorează cu buzele, dar inima lor este foarte departe de mine”. (Is. 29:13)
I închinarea co templo
26. Ce rolo sas-les co începuto andi închinarea uji le templos cărdo catar o Solomon?
26 La sute de ani după ce israeliții s-au stabilit în Țara Promisă, regele Solomon a construit un centru al închinării curate mult mai grandios decât tabernacolul. (1 Regi 7:51; 2 Cron. 3:1, 6, 7) La început, Iehova a fost singura persoană căreia i se aduceau jertfe la templu. Solomon și supușii lui au adus nenumărate jertfe de bună calitate, în modul prevăzut de Lege. (1 Regi 8:63) Totuși, ceea ce a făcut ca Iehova să accepte închinarea de la templu nu a fost nici valoarea edificiului, nici numărul jertfelor aduse, ci motivația celor care au adus darurile. Solomon a subliniat această idee cu ocazia dedicării templului. El a spus: „Inima voastră să fie întreagă față de Iehova, Dumnezeul nostru, umblând potrivit dispozițiilor sale și respectând poruncile sale ca în ziua aceasta”. (1 Regi 8:57-61)
27. So cărde le regi anda o Israelo hai o poporo, tha so cărdea o Iehova?
27 Din nefericire, israeliții n-au mai urmat sfatul înțelept al regelui. Ei au neglijat una sau mai multe cerințe fundamentale în ce privește închinarea curată. Regii Israelului și poporul au permis să li se corupă inima, și-au pierdut credința în Iehova și au renunțat la normele sale drepte. Plin de iubire, Iehova a trimis de repetate ori profeți ca să-i corecteze și să-i avertizeze cu privire la consecințele acțiunilor lor. (Ier. 7:13-15, 23-26) Printre acești profeți s-a remarcat și Ezechiel, un bărbat fidel, care a trăit într-o perioadă critică din istoria închinării curate.
O Ezechiel dichel sar perel tele i închinarea uji
28, 29. So prinjianas anda o Ezechiel? (Dich o chenarii „Ezechiel – Leschi viața hai o timpo cana traisardea”.)
28 Ezechiel era familiarizat cu închinarea care se aducea la templul construit de Solomon. Tatăl său era preot și slujea la templu când îi venea rândul. (Ezec. 1:3) Se pare că Ezechiel a avut o copilărie fericită. Fără îndoială, tatăl său l-a învățat multe lucruri despre Iehova și despre Lege. De fapt, în perioada în care s-a născut Ezechiel a fost găsită în templu „cartea Legii”. * În acel timp, în țară domnea Iosia, un rege bun. El a fost atât de impresionat de ceea ce a auzit din cartea Legii, încât și-a intensificat eforturile de a promova închinarea curată. (2 Regi 22:8-13)
29 Asemenea slujitorilor fideli dinaintea lui, Ezechiel a îndeplinit cele patru cerințe în ce privește închinarea curată. După cum reiese din examinarea cărții sale, Ezechiel i-a slujit doar lui Iehova și i-a dat întotdeauna ce a avut mai bun. De asemenea,
dovedind supunere, a îndeplinit ce i-a cerut Iehova în modul stabilit de El. Spre deosebire de majoritatea contemporanilor săi, Ezechiel a făcut toate acestea fiind motivat de o credință autentică. El crescuse auzind profețiile lui Ieremia, care și-a început activitatea în 647 î.e.n. și care a avertizat plin de zel poporul cu privire la judecata iminentă a lui Iehova.30. a) So sicaven le profeții save scriisardea-le o Ezechiel? b) So si iech profeția hai sar trebun hachiarde le profeții save scriisardea-le o Ezechiel? (Dich o chenarii „Sar te hachiaras le profeții save scriisardea-le o Ezechiel”.)
30 Cuvintele inspirate ale lui Ezechiel dezvăluie cât de mult deviase poporul lui Dumnezeu de la închinarea curată. (Citește Ezechiel 8:6.) Când Iehova a început să disciplineze națiunea Iuda, Ezechiel s-a numărat printre cei luați captivi în Babilon. (2 Regi 24:11-17) Deși Ezechiel a fost dus captiv, în cazul lui aceasta nu a fost o pedeapsă. Iehova voia să-i încredințeze o misiune pe care s-o îndeplinească în mijlocul evreilor exilați. Viziunile și profețiile impresionante consemnate de Ezechiel arată cum avea să fie restabilită închinarea curată în Ierusalim. Dar, mai mult decât atât, ele ne ajută să înțelegem cum va fi închinarea curată complet restabilită în folosul tuturor celor care îl iubesc pe Iehova.
31. So avela te dichas ande cado lil?
31 Pe măsură ce vom analiza diferitele părți ale acestei publicații, vom pătrunde cu ochii minții în domeniul în care locuiește Iehova, vom vedea cât de mult a fost pângărită închinarea curată, vom afla cum a restabilit Iehova închinarea curată și cum și-a apărat poporul și ne vom îndrepta privirea spre acel timp din viitor când toți oamenii i se vor închina lui Iehova. În capitolul următor vom analiza prima viziune consemnată de Ezechiel. Această viziune ne va ajuta să ne facem o idee mai clară despre măreția lui Iehova și despre partea cerească a organizației sale, arătând de ce doar el merită să primească închinare – o închinare curată, exclusivă.
^ par. 4 Abel s-a născut probabil la scurt timp după ce Adam și Eva au fost alungați din Eden. (Gen. 4:1, 2) În Geneza 4:25 se spune că Dumnezeu l-a dat pe Set „în locul lui Abel”. Set s-a născut deci după ce Abel a fost ucis, iar Adam avea 130 de ani când i s-a născut Set. (Gen. 5:3) Prin urmare, este posibil ca Abel să fi avut în jur de 100 de ani când a fost omorât de Cain.
^ par. 15 În Geneza 4:26 se spune că pe vremea lui Enos, nepotul lui Adam, „oamenii au început să cheme numele lui Iehova”. Totuși, din câte se pare, ei făceau lucrul acesta într-un mod lipsit de respect. Este posibil ca ei să-și fi numit idolii cu numele lui Iehova.
^ par. 17 Zeul Nannar era cunoscut și ca Sin. Deși locuitorii orașului Ur se închinau la mai mulți zei, majoritatea templelor și a altarelor din oraș erau dedicate acestui zeu.
^ par. 24 După ce arca sacră a fost luată din tabernacol, se pare că Iehova a acceptat și jertfele aduse în alte locuri. (1 Sam. 4:3, 11; 7:7-9; 10:8; 11:14, 15; 16:4, 5; 1 Cron. 21:26-30)
^ par. 28 Se pare că Ezechiel a început să profețească la vârsta de 30 de ani, în 613 î.e.n. Aceasta ar însemna că s-a născut în jurul anului 643 î.e.n. (Ezec. 1:1) Iosia și-a început domnia în 659 î.e.n., iar cartea Legii, probabil manuscrisul original, a fost găsită aproximativ în al 18-lea an al domniei lui, adică în circa 642-641 î.e.n.