Salt la conţinut

Materiale video

Documentarele de mai jos sunt destinate specialiștilor din domeniul sănătății, lucrătorilor din domeniul asistenței sociale și personalului din sistemul judiciar. Membrii comisiilor științifice și cadrele didactice din materiale sunt clinicieni, eticieni, juriști și profesori de renume mondial, care însă nu sunt Martori ai lui Iehova.

 

Alternative la transfuzii – simple, sigure și eficiente

Preocuparea crescândă privind costurile, stocurile, siguranța și efectele adverse asociate transfuziilor de sânge alogen a generat la nivel mondial un interes tot mai mare față de tehnicile de reducere la minimum a pierderilor sanguine. Acest documentar video, care a primit două distincții, prezintă unele strategii clinice ca alternative la transfuziile de sânge în medicină și în chirurgie. (Durata: 30 de minute)

Alternativele la transfuzii – Necesitățile și drepturile pacientului

Acest documentar prezintă câțiva factori de natură medicală, etică, economică și legală asociați folosirii alternativelor la transfuzii. În plus, arată că tehnicile din domeniul medicinei și chirurgiei fără sânge sunt avantajoase din punct de vedere financiar și vin în sprijinul pacienților în timp ce li se respectă dreptul la autodeterminare. (Durata: 28 de minute)

Interviu cu prof. univ. dr. Massimo Franchi

„Colaborarea cu Martorii lui Iehova m-a îmbogățit în plan profesional. Deși eram un medic conservator, grație lor, m-am gândit la posibilitatea de a reduce folosirea sângelui și la importanța acestei practici.”

Interviu cu prof. dr. Antonio Pinna

„Nu cred că trebuie făcută o diferențiere pe considerente religioase. Chiar și unii pacienți care nu sunt Martori refuză transfuzia.”

Interviu cu dr. Luca Weltert

„La nivel mondial, este evidentă tendința de a se administra tot mai puține transfuzii, și nu doar pacienților Martori. Dovezile arată că se obțin rezultate mai bune când se fac mai puține transfuzii.”

Interviu cu dr. Pia Di Benedetto

„Având o strategie bine gândită și un obiectiv clar, am văzut că este posibil să efectuăm intervenții chirurgicale complicate fără transfuzie de sânge alogen.”

Interviu cu dr. Claudio Ronco

„Am ajuns să administrăm sânge doar în cazuri excepționale.”

Interviu cu dr. Patrizio Mazza

„Cu siguranță, se pot trata fără sânge tumori precum limfomul, diverse forme de leucemie, inclusiv forme acute de leucemie, precum și mielomul, o boală care este tot mai frecventă în țările occidentale.”

Interviu cu dr. Alfredo Guglielmi

„Martorii lui Iehova ne-au ajutat să fim extremi de precauți când vine vorba de folosirea sângelui. Ca urmare, alegem atent pacientul, îl pregătim cu grijă, apelăm în timpul operației la toate mijloacele disponibile pentru a reduce la minimum pierderile de sânge și rezolvăm problema anemiei înainte de a opera.”

Cinci specialiști canadieni vorbesc despre progresele în medicina fără sânge

Într-un interviu recent, cinci specialiști reputați, profesori universitari, ne-au împărtășit din experiența lor privind implementarea unor metode de tratament fără sânge.