1 Ioan 5:1-21
5 Cine crede că Isus este Cristosul s-a născut din Dumnezeu+ și cine îl iubește pe cel care a născut îl iubește pe cel care s-a născut din el.+
2 Prin aceasta știm că îi iubim+ pe copiii lui Dumnezeu:+ dacă îl iubim pe Dumnezeu și îndeplinim poruncile sale.+
3 Căci iată ce înseamnă iubirea+ de Dumnezeu: să respectăm poruncile sale,+ iar poruncile sale nu sunt grele,+
4 pentru că tot ce s-a născut+ din Dumnezeu învinge lumea.+ Și iată victoria+ care a învins+ lumea: credința noastră.+
5 Cine este cel care învinge+ lumea+ dacă nu cel care crede+ că Isus este Fiul lui Dumnezeu?+
6 Acesta este cel care a venit prin intermediul apei și al sângelui, Isus Cristos; nu doar cu apă,+ ci cu apă și cu sânge.+ Și spiritul+ este cel care depune mărturie, pentru că spiritul este adevărul.
7 Căci sunt trei care depun mărturie:
8 spiritul,+ apa+ și sângele,+ iar aceștia trei sunt în armonie.+
9 Dacă primim mărturia pe care o depun oamenii,+ mărturia pe care o depune Dumnezeu este mai mare, căci aceasta este mărturia pe care o depune Dumnezeu: faptul că el a mărturisit+ despre Fiul său.
10 Cine crede în Fiul lui Dumnezeu are mărturia+ care a fost depusă în cazul lui. Cine nu crede în Dumnezeu l-a făcut mincinos,+ pentru că n-a crezut în mărturia depusă,+ pe care Dumnezeu, ca martor,+ a depus-o cu privire la Fiul său.
11 Și mărturia depusă este aceasta: că Dumnezeu ne-a dat viață veșnică,+ iar această viață este în Fiul său.+
12 Cine îl are pe Fiul are această viață; cine nu-l are pe Fiul lui Dumnezeu nu are această viață.+
13 Vă scriu aceste lucruri ca să știți că aveți viață veșnică,+ voi, care credeți în numele Fiului lui Dumnezeu.+
14 Aceasta este încrederea pe care o avem în El:+ că, indiferent ce am cere după voința sa, El ne ascultă.+
15 Mai mult decât atât, dacă știm că ne ascultă cu privire la orice lucru pe care îl cerem,+ știm că vom avea lucrurile cerute, fiindcă i le-am cerut lui.+
16 Dacă cineva îl vede pe fratele său comițând un păcat care nu duce la moarte,+ se va ruga pentru el și El îi va da viață,+ da, celor care nu comit un păcat care duce la moarte.+ Există un păcat care duce la moarte. Cu privire la păcatul acela nu-i spun să se roage.+
17 Orice nedreptate este păcat;+ și totuși există un păcat care nu duce la moarte.
18 Știm că cine s-a născut din Dumnezeu+ nu practică păcatul, ci Acela+ născut din Dumnezeu veghează asupra lui, iar cel rău nu pune stăpânire pe el.+
19 Știm că provenim de la Dumnezeu,+ dar întreaga lume zace în puterea celui rău.+
20 Însă știm că Fiul lui Dumnezeu a venit+ și ne-a dat pricepere+ ca să ajungem să-l cunoaștem pe Cel adevărat.+ Noi suntem în unitate+ cu Cel adevărat, prin Fiul său Isus Cristos. Acesta este Dumnezeul adevărat+ și viața veșnică.+
21 Copilașilor, păziți-vă de idoli!+