1 Petru 5:1-14
5 Astfel, bătrânilor din mijlocul vostru le dau acest îndemn, căci și eu sunt bătrân+ împreună cu ei și martor+ al suferințelor lui Cristos, da, părtaș la gloria care va fi revelată:+
2 Păstoriți+ turma lui Dumnezeu,+ care este în grija voastră, nu din constrângere, ci de bunăvoie;+ nici din iubire de câștig necinstit,+ ci cu înflăcărare;
3 nici ca unii care stăpânesc+ peste cei care sunt moștenirea lui Dumnezeu,+ ci devenind exemple pentru turmă.+
4 Iar, când păstorul principal+ va fi dezvăluit, veți primi coroana gloriei,+ care nu se poate veșteji.+
5 Tot așa, voi, bărbați mai tineri, să le fiți supuși+ bărbaților în vârstă. Dar toți să vă încingeți cu umilință unii față de alții,+ fiindcă Dumnezeu li se împotrivește celor trufași, dar le dă bunătate nemeritată celor umili.+
6 Umiliți-vă deci sub mâna puternică a lui Dumnezeu, pentru ca el să vă înalțe la timpul potrivit,+
7 aruncându-vă toate îngrijorările+ asupra lui, pentru că el se interesează de voi.+
8 Rămâneți lucizi, vegheați!+ Vrăjmașul vostru, Diavolul, dă târcoale ca un leu care răcnește, căutând să devoreze pe cineva.+
9 Dar împotriviți-vă lui,+ tari în credință, știind că întreaga comunitate a fraților voștri din lume trece prin aceleași suferințe.+
10 Dar, după ce veți suferi puțin timp,+ Dumnezeul oricărei bunătăți nemeritate, care v-a chemat la gloria+ sa veșnică în unitate+ cu Cristos, va desăvârși el însuși formarea voastră, vă va face neclintiți,+ vă va întări.+
11 A lui să fie puterea+ pentru totdeauna! Amin!
12 Prin Silvan*,+ un frate fidel, cum îl consider, v-am scris în câteva cuvinte+ ca să vă încurajez și să vă mărturisesc cu stăruință că aceasta este adevărata bunătate nemeritată a lui Dumnezeu; în ea să rămâneți neclintiți.+
13 Cea aleasă ca voi, care este în Babilon,+ vă trimite salutările ei și, la fel, Marcu,+ fiul meu.
14 Salutați-vă unii pe alții cu o sărutare de iubire!+
Pace vouă, tuturor, care sunteți uniți cu Cristos!+
Note de subsol
^ Sau Sila.