1 Regi 19:1-21

19  Ahab+ i-a povestit Izabelei+ tot ce făcuse Ilie și cum îi omorâse cu sabia pe toți profeții.+  Atunci Izabela a trimis un mesager la Ilie să-i spună: „Așa să facă dumnezeii,+ ba chiar mai rău,+ dacă mâine, pe vremea aceasta, nu-i voi face sufletului tău cum ai făcut tu sufletului lor!“  Și lui Ilie i s-a făcut frică. Astfel, s-a ridicat și a plecat să-și scape sufletul.+ A ajuns la Beer-Șeba,+ care aparține de Iuda,+ și l-a lăsat acolo pe slujitorul său.  Apoi el a mers în pustiu cale de o zi și, în cele din urmă, s-a dus și s-a așezat sub o tufă de grozamă.+ Și a cerut ca sufletul lui să moară, zicând: „Destul! Acum, o, Iehova, ia-mi sufletul,+ căci nu sunt mai bun decât strămoșii mei!“  Apoi s-a culcat și a adormit sub tufa de grozamă.+ Dar iată că atunci l-a atins+ un înger.+ Acesta i-a zis: „Scoală-te și mănâncă!“  El s-a uitat și iată că la capul lui era o turtă+ pe niște pietre încinse și un urcior cu apă. A mâncat și a băut, apoi s-a culcat din nou.  Mai târziu, îngerul+ lui Iehova a venit a doua oară, l-a atins și a zis: „Scoală-te și mănâncă, fiindcă drumul este prea lung pentru tine!“+  El s-a sculat, a mâncat și a băut, iar apoi, cu puterea pe care i-a dat-o mâncarea aceasta, a mers patruzeci de zile+ și patruzeci de nopți până la muntele adevăratului Dumnezeu, până la Horeb.+  Acolo a intrat într-o peșteră,+ ca să înnopteze în ea. Și iată, cuvântul lui Iehova a venit la el și i-a zis: „Ce faci aici, Ilie?“+ 10  El a răspuns: „Am fost cu adevărat gelos+ pentru Iehova, Dumnezeul armatelor, căci fiii lui Israel au părăsit legământul tău,+ au dărâmat altarele tale,+ i-au omorât cu sabia pe profeții tăi+ și numai eu am mai rămas.+ Și ei caută să-mi ia sufletul“.+ 11  Dar el a zis: „Du-te afară și stai pe munte înaintea lui Iehova“.+ Și iată că Iehova trecea+ și un vânt mare și puternic despica munții și sfărâma stâncile înaintea lui Iehova.+ (Iehova nu era în vântul acela.) Și după vânt a fost un cutremur.+ (Iehova nu era în cutremurul acela.) 12  Și după cutremur a fost un foc.+ (Iehova nu era în focul acela.) Și după foc s-a auzit un glas liniștit și domol.+ 13  Când Ilie l-a auzit, și-a acoperit imediat fața cu veșmântul său de profet,+ a ieșit afară și a stat la intrarea peșterii. Și iată că un glas i-a vorbit, zicându-i: „Ce faci aici, Ilie?“+ 14  El a răspuns: „Am fost cu adevărat gelos pentru Iehova, Dumnezeul armatelor, căci fiii lui Israel au părăsit legământul tău,+ au dărâmat altarele tale, i-au omorât cu sabia pe profeții tăi și numai eu am mai rămas. Și ei caută să-mi ia sufletul“.+ 15  Atunci Iehova i-a zis: „Du-te, întoarce-te pe drumul tău în pustiul Damascului.+ Du-te acolo și unge-l+ pe Hazael+ rege peste Siria. 16  Pe Iehu,+ nepotul lui Nimși,+ să-l ungi rege peste Israel, iar pe Elisei,+ fiul lui Șafat, din Abel-Mehola,+ să-l ungi profet în locul tău.+ 17  Astfel, pe acela care va scăpa de sabia lui Hazael+ îl va omorî Iehu,+ iar pe acela care va scăpa de sabia lui Iehu îl va omorî Elisei.+ 18  Și am lăsat în Israel șapte mii de bărbați,+ toți genunchii care nu s-au plecat înaintea lui Baal+ și toate gurile care nu l-au sărutat“.+ 19  Atunci el a plecat de acolo și l-a găsit pe Elisei, fiul lui Șafat, în timp ce acesta ara.+ Înaintea lui erau douăsprezece perechi de tauri, iar el era cu a douăsprezecea. Ilie s-a dus la el și și-a aruncat veșmântul de profet+ peste el. 20  Atunci el a lăsat taurii, a alergat după Ilie și a zis: „Lasă-mă, te rog, să-mi sărut tatăl și mama+ și apoi te voi urma!“ Dar Ilie i-a spus: „Du-te și întoarce-te, căci ce ți-am făcut?“ 21  Și el s-a întors de la el, a luat o pereche de tauri și i-a sacrificat,+ iar cu lemnul de la plugul și jugul+ taurilor a fiert carnea lor, le-a dat-o oamenilor și ei au mâncat. Apoi s-a ridicat, l-a urmat pe Ilie și a început să-i slujească.+

Note de subsol