1 Samuel 29:1-11

29  Și filistenii+ și-au adunat toate armatele* la Afec, în timp ce israeliții și-au așezat tabăra lângă izvorul din Izreel.+  Domnitorii aliați+ ai filistenilor treceau cu sutele și cu miile lor, iar David și oamenii lui au trecut după aceea cu Achiș.+  Și prinții filistenilor au zis: „Ce este cu evreii+ aceștia?“ Atunci Achiș le-a spus prinților filistenilor: „Nu este acesta David, slujitorul lui Saul, regele lui Israel, care este cu mine aici de un an sau doi?+ Eu nu am găsit+ în el niciun lucru rău, din ziua în care a trecut de partea mea până în ziua aceasta“.  Dar prinții filistenilor s-au aprins de mânie împotriva lui. Și prinții filistenilor i-au zis: „Trimite-l înapoi pe omul acesta!+ Să se întoarcă la locul pe care i l-ai hotărât! Să nu coboare cu noi la luptă ca să nu devină vrăjmașul+ nostru în luptă. Căci cu ce ar putea să câștige favoarea domnului său, dacă nu cu capetele oamenilor noștri?  Nu David este cel căruia îi răspundeau cu dansuri, zicând: «Saul a bătut miile lui, iar David zecile lui de mii»?“+  Achiș+ l-a chemat deci pe David și i-a zis: „Viu este Iehova+ că tu ești cinstit și a fost bine în ochii mei+ că ai ieșit și ai intrat+ împreună cu mine în tabără. Eu nu am găsit nimic rău în tine din ziua în care ai venit la mine până în ziua aceasta.+ Dar în ochii domnitorilor aliați+ nu ești plăcut.  Și acum, întoarce-te și du-te în pace, ca să nu faci nimic rău în ochii domnitorilor aliați ai filistenilor“.  Însă David i-a spus lui Achiș: „De ce? Ce-am făcut+ și ce-ai găsit în slujitorul tău, din ziua în care am venit înaintea feței tale până în ziua aceasta,+ de nu pot să merg și să lupt împotriva dușmanilor domnului și regelui meu?“  Atunci Achiș i-a răspuns lui David: „Știu bine că ești plăcut în ochii mei, ca un înger al lui Dumnezeu!+ Numai că prinții filistenilor au spus: «Să nu urce cu noi în luptă!» 10  Și acum, scoală-te dis-de-dimineață cu slujitorii domnului tău care au venit cu tine! Sculați-vă dis-de-dimineață, când începe să se lumineze, și duceți-vă“!+ 11  David și oamenii lui s-au sculat deci devreme ca să plece de dimineață+ și să se întoarcă în țara filistenilor. Și filistenii au urcat la Izreel.+

Note de subsol

Lit. „taberele“.