2 Corinteni 13:1-14
13 Este a treia oară+ când vin la voi. „Orice lucru să fie stabilit prin gura a doi sau trei martori.“+
2 Am spus mai înainte, ca și cum aș fi fost prezent a doua oară, și, deși acum sunt absent, le spun dinainte celor ce au căzut în păcat, precum și tuturor celorlalți, că, dacă voi veni din nou, nu voi cruța pe nimeni.+
3 Spun aceasta fiindcă voi căutați o dovadă că prin mine vorbește Cristos,+ da, Cristos care nu este slab față de voi, ci este plin de putere în mijlocul vostru.
4 Este adevărat că el a fost țintuit pe stâlp+ datorită slăbiciunii,+ dar este viu datorită puterii lui Dumnezeu.+ Este adevărat și că noi suntem slabi împreună cu el,+ dar vom trăi împreună cu el datorită puterii lui Dumnezeu+ față de voi.
5 Verificați mereu dacă sunteți în credință, dovediți mereu ce sunteți voi înșivă.+ Sau nu recunoașteți că Isus Cristos este unit cu voi?+ În afară de cazul că sunteți dezaprobați.
6 Sper de fapt să recunoașteți că noi nu suntem dezaprobați.
7 Și ne rugăm+ lui Dumnezeu să nu faceți nimic rău, nu pentru ca noi să părem aprobați, ci pentru ca voi să faceți ce este bine, chiar dacă noi am putea părea dezaprobați.
8 Căci nu putem face nimic împotriva adevărului, ci numai pentru adevăr.+
9 Desigur, ne bucurăm când noi suntem slabi, iar voi sunteți plini de putere.+ Și pentru aceasta ne rugăm:+ îndreptarea voastră.
10 Iată de ce scriu aceste lucruri în timp ce sunt absent, pentru ca, atunci când voi fi prezent, să nu mă port cu asprime,+ potrivit autorității pe care mi-a dat-o Domnul pentru a zidi,+ nu pentru a dărâma.
11 În sfârșit, fraților, continuați să vă bucurați, să vă lăsați îndreptați, să apreciați mângâierea+ pe care o primiți, să gândiți în același fel,+ să trăiți în pace,+ iar Dumnezeul iubirii și al păcii+ va fi cu voi.
12 Salutați-vă unii pe alții cu o sărutare sfântă.+
13 Toți sfinții vă trimit salutările lor.
14 Bunătatea nemeritată a Domnului Isus Cristos, iubirea lui Dumnezeu și împărtășirea din spiritul sfânt să fie cu voi toți.+