2 Samuel 20:1-26

20  Și era acolo un om netrebnic+ pe nume Șeba,+ fiul lui Bicri, un beniaminit. El a sunat din corn+ și a zis: „Noi nu avem nicio parte la David și nu avem nicio moștenire la fiul lui Iese.+ Fiecare la dumnezeii lui,+ o, Israele!“  Atunci toți bărbații lui Israel nu l-au mai urmat pe David și l-au urmat pe Șeba, fiul lui Bicri.+ Însă bărbații lui Iuda au rămas lângă regele lor, de la Iordan până la Ierusalim.+  În cele din urmă, David a ajuns la casa lui, în Ierusalim.+ Atunci regele le-a luat pe cele zece femei,+ concubinele pe care le lăsase acolo ca să aibă grijă de casă, și le-a pus într-o casă păzită, dar s-a îngrijit mai departe de hrana lor. Nu s-a mai culcat cu ele,+ ci au rămas închise până în ziua morții lor, ca văduve cu soț în viață.  Și regele i-a zis lui Amasa:+ „Adună-i la mine în trei zile pe bărbații lui Iuda și stai și tu aici“.  Amasa a plecat să adune Iuda, dar a întârziat să vină, depășind timpul fixat, care-i fusese stabilit de rege.  Așadar, David i-a zis lui Abișai:+ „Acum Șeba,+ fiul lui Bicri, va fi mai rău cu noi decât Absalom.+ Ia-i tu pe slujitorii+ domnului tău și urmărește-l, ca nu cumva să-și găsească orașe fortificate și să scape sub ochii noștri“.  Atunci bărbații lui Ioab,+ cheretiții,+ peletiții+ și toți vitejii au ieșit după el. Au ieșit din Ierusalim ca să-l urmărească pe Șeba, fiul lui Bicri.  Erau aproape de piatra cea mare din Gabaon,+ când Amasa+ le-a ieșit în întâmpinare. Ioab era îmbrăcat cu haina sa și încins cu centură. La șold avea prinsă o sabie, în teaca ei. El a înaintat și sabia a căzut.  Ioab i-a zis lui Amasa: „Ești bine, fratele meu?“+ Și cu mâna dreaptă, Ioab l-a apucat pe Amasa de barbă ca să-l sărute.+ 10  Amasa nu se păzea de sabia din mâna lui Ioab, așa că acesta l-a lovit+ cu ea în pântece, iar intestinele i s-au vărsat pe pământ. Și n-a trebuit să mai facă lucrul acesta a doua oară, căci a murit. Apoi Ioab și fratele său Abișai au plecat în urmărirea lui Șeba, fiul lui Bicri. 11  Unul dintre tinerii lui Ioab stătea în picioare lângă Amasa și zicea: „Cine și-a găsit plăcerea în Ioab și cine este al lui David+ să-l urmeze pe Ioab!“ 12  În timpul acesta, Amasa zăcea în sânge+ în mijlocul drumului mare. Când omul acela a văzut că tot poporul se oprește, l-a tras pe Amasa din drumul mare pe câmp. Apoi a aruncat peste el un veșmânt, căci a văzut că oricine ajungea la el se oprea.+ 13  De îndată ce l-a luat din drumul mare, toți bărbații au trecut înainte, mergând după Ioab, ca să-l urmărească pe Șeba,+ fiul lui Bicri. 14  Șeba a trecut prin toate triburile lui Israel până la Abel-Bet-Maaca.+ Atunci bicriții s-au adunat cu toții și au mers și ei după el. 15  Ioab și oamenii lui au venit și l-au asediat pe Șeba în Abel-Bet-Maaca și au ridicat un meterez de asediu împotriva orașului,+ căci acesta se afla în spatele unui meterez. Și tot poporul care era cu Ioab săpa sub zid, ca să-l dărâme. 16  Atunci o femeie înțeleaptă+ a strigat din oraș: „Ascultați, ascultați! Spuneți-i, vă rog, lui Ioab: «Apropie-te, vino până aici și îngăduie-mi să-ți vorbesc!»“ 17  El s-a apropiat de ea și femeia a întrebat: „Tu ești Ioab?“, iar el a răspuns: „Eu sunt“. Atunci i-a zis: „Ascultă cuvintele sclavei tale“.+ Și el a zis: „Ascult“. 18  Ea a continuat: „Odinioară se spunea așa: «Să întrebăm în Abel și așa se va pune capăt problemei». 19  Eu îi reprezint pe cei pașnici+ și fideli+ din Israel. Tu vrei să pustiești un oraș+ și o mamă în Israel. De ce să înghiți+ moștenirea+ lui Iehova?“ 20  Atunci Ioab a răspuns și a zis: „Departe de mine gândul să înghit și să nimicesc. 21  Nu așa stau lucrurile, însă un bărbat din regiunea muntoasă a lui Efraim,+ pe nume Șeba,+ fiul lui Bicri, a ridicat mâna împotriva regelui David.+ Predați-l numai pe el+ și mă voi retrage de lângă oraș“.+ Atunci femeia i-a zis lui Ioab: „Iată! Capul+ lui îți va fi aruncat peste zid!“ 22  Dând dovadă de înțelepciune,+ femeia s-a dus imediat la tot poporul, iar ei i-au tăiat capul lui Șeba, fiul lui Bicri, și i l-au aruncat lui Ioab. Atunci el a sunat din corn+ și s-au împrăștiat de lângă oraș, fiecare la casa lui. Și Ioab s-a întors la Ierusalim, la rege. 23  Ioab era comandantul armatei+ lui Israel. Benaia,+ fiul lui Iehoiada,+ era peste cheretiți+ și peste peletiți.+ 24  Adoram+ era peste cei puși la muncă forțată. Iosafat,+ fiul lui Ahilud, era cronicarul. 25  Șeva+ era secretar,+ iar Țadoc+ și Abiatar+ erau preoți. 26  Și Ira, iairitul, a devenit și el preot*+ al lui David.

Note de subsol

Vezi 2Sa 8:18, n.s.