Exodul 16:1-36

16  Mai târziu au plecat din Elim+ și, în cele din urmă, întreaga adunare a fiilor lui Israel a ajuns în pustiul Sin,+ care se află între Elim și Sinai, în a cincisprezecea zi a lunii a doua de la ieșirea lor din țara Egiptului.  Întreaga adunare a fiilor lui Israel a început să murmure împotriva lui Moise și a lui Aaron în pustiu.+  Fiii lui Israel le spuneau: „Măcar de-am fi murit+ de mâna lui Iehova în țara Egiptului, când stăteam lângă oalele cu carne,+ când mâncam pâine pe săturate, căci voi ne-ați adus în pustiul acesta ca să omorâți toată această congregație înfometând-o“.+  Atunci Iehova i-a zis lui Moise: „Iată că fac să plouă pentru voi pâine din ceruri.+ Poporul să iasă și fiecare să-și strângă porția zi de zi,+ pentru ca eu să-i pun la încercare și să văd dacă vor umbla sau nu în legea mea.+  În a șasea zi+ să pregătească ceea ce vor aduce înăuntru, iar aceasta să fie de două ori mai mult decât ceea ce vor strânge zi de zi“.+  Și Moise și Aaron le-au spus tuturor fiilor lui Israel: „În seara aceasta veți ști că Iehova este cel care v-a scos din țara Egiptului.+  Dimineață veți vedea gloria lui Iehova,+ pentru că el a auzit murmurele voastre împotriva lui Iehova. Căci ce suntem noi de murmurați împotriva noastră?“  Și Moise a continuat: „Seara, Iehova vă va da să mâncați carne, iar dimineața pâine pe săturate, căci Iehova a auzit murmurele voastre, cu care murmurați împotriva lui. Căci ce suntem noi? Murmurele voastre nu sunt împotriva noastră, ci împotriva lui Iehova“.+  Apoi Moise i-a zis lui Aaron: „Spune întregii adunări a fiilor lui Israel: «Prezentați-vă înaintea lui Iehova, fiindcă v-a auzit murmurele»“.+ 10  De îndată ce Aaron a vorbit întregii adunări a fiilor lui Israel, ei s-au întors cu fața spre pustiu și iată că gloria lui Iehova s-a arătat în nor.+ 11  Și Iehova i-a vorbit iarăși lui Moise, zicând: 12  „Am auzit murmurele fiilor lui Israel.+ Vorbește-le și spune-le: «Între cele două seri* o să mâncați carne, iar dimineață o să vă săturați cu pâine;+ și veți ști că eu sunt Iehova, Dumnezeul vostru»“.+ 13  Seara au venit prepelițe+ și au acoperit tabăra, iar dimineață se formase un strat de rouă în jurul taberei.+ 14  După un timp, stratul de rouă s-a ridicat și iată că pe suprafața pustiului era ceva mărunt ca niște grăunțe,+ mărunt ca bruma+ pe pământ. 15  Când fiii lui Israel au văzut aceasta, au început să-și zică unul altuia: „Ce-i asta?“ Căci nu știau ce era. De aceea, Moise le-a spus: „Este pâinea pe care Iehova v-a dat-o ca hrană.+ 16  Iată cuvântul pe care l-a poruncit Iehova: «Strângeți din ea, fiecare atât cât poate să mănânce. Să luați câte un omer+ de persoană, după numărul sufletelor pe care le are fiecare în cortul său»“. 17  Fiii lui Israel au făcut așa și au început s-o strângă; unii au strâns mult, iar alții puțin. 18  Când o măsurau cu omerul, cel care adunase mult nu avea în plus, iar cel care adunase puțin nu ducea lipsă.+ Fiecare strângea atât cât putea să mănânce. 19  Atunci Moise le-a zis: „Nimeni să nu lase ceva din ea până dimineață“.+ 20  Dar n-au ascultat de Moise. Când unii au lăsat din ea până dimineață, a făcut viermi și s-a stricat.+ De aceea, Moise s-a mâniat pe ei.+ 21  Astfel, dimineață+ de dimineață, fiecare strângea cât putea să mănânce. Când soarele începea să ardă, ea se topea. 22  În a șasea zi au strâns de două ori mai multă pâine,+ doi omeri de persoană. Toate căpeteniile adunării au venit și i-au dat de știre lui Moise. 23  Atunci el le-a zis: „Așa a vorbit Iehova: Mâine se va ține un sabat, un sabat sfânt pentru Iehova.+ Coaceți ce aveți de copt, fierbeți ce aveți de fiert+ și puneți deoparte tot ce rămâne, ca s-o păstrați până dimineață“. 24  Și ei au pus-o deoparte până dimineață, așa cum poruncise Moise. Nu s-a stricat și n-a făcut viermi.+ 25  Atunci Moise a zis: „Mâncați-o azi, fiindcă azi este un sabat+ pentru Iehova. Azi n-o veți găsi pe câmp. 26  Șase zile să o strângeți, dar a șaptea zi este un sabat.+ Atunci nu va fi“. 27  Totuși, în a șaptea zi, unii din popor au ieșit să strângă, dar n-au găsit nimic. 28  Atunci Iehova i-a zis lui Moise: „Până când veți refuza să respectați poruncile și legile mele?+ 29  Să știți că Iehova v-a dat sabatul.+ De aceea vă dă el în a șasea zi pâinea pentru două zile. Fiecare să rămână la locul lui.+ Nimeni să nu iasă în a șaptea zi din locul în care este“. 30  Și poporul a început să țină sabatul în a șaptea zi.+ 31  Casa lui Israel a numit-o „mană“. Era albă ca sămânța de coriandru și avea gust de turtă cu miere.+ 32  Atunci Moise a zis: „Iată cuvântul pe care l-a poruncit Iehova: «Umpleți cu ea un omer și păstrați-o în toate generațiile voastre,+ pentru ca ele să vadă ce fel de pâine v-am dat să mâncați în pustiu, când v-am scos din țara Egiptului»“.+ 33  Astfel, Moise i-a zis lui Aaron: „Ia un urcior, pune în el un omer de mană și așază-l înaintea lui Iehova, ca să fie păstrată în toate generațiile voastre“.+ 34  După cum îi poruncise Iehova lui Moise, Aaron a așezat-o înaintea Mărturiei*,+ ca să fie păstrată. 35  Și fiii lui Israel au mâncat mană patruzeci de ani,+ până au ajuns într-o țară locuită.+ Au mâncat mană până au ajuns la granița țării Canaanului.+ 36  Un omer este a zecea parte dintr-o efă.

Note de subsol

Vezi Ex 12:6, n.s.
După cât se pare, o ladă pentru păstrarea documentelor importante.