Ezechiel 14:1-23
14 Atunci niște bărbați dintre bătrânii lui Israel au venit la mine și s-au așezat înaintea mea.+
2 Iar cuvântul lui Iehova a venit la mine, zicând:
3 „Fiu al omului, bărbații aceștia și-au pus în inimă idolii lor de baligă și au așezat înaintea feței lor piatra de poticnire care i-a dus la nelegiuire.+ Voi lăsa eu să mă întrebe?+
4 De aceea, vorbește cu ei și spune-le: «Iată ce a zis Domnul Suveran Iehova: „Dacă un bărbat din casa lui Israel își pune în inimă idolii lui de baligă+ și așază înaintea feței lui piatra de poticnire care duce la nelegiuire și vine la profet, eu, Iehova, îi voi răspunde pe măsura mulțimii idolilor lui de baligă,+
5 ca să îngrozesc inima casei lui Israel,+ căci toți s-au îndepărtat de mine prin idolii lor de baligă“».+
6 De aceea, spune casei lui Israel: «Iată ce a zis Domnul Suveran Iehova: „Veniți înapoi, întoarceți-vă de la idolii voștri de baligă,+ întoarceți-vă fața de la toate lucrurile voastre dezgustătoare!+
7 Căci dacă un bărbat din casa lui Israel sau dintre locuitorii străini care locuiesc în Israel se îndepărtează și nu mă mai urmează,+ își pune în inimă idolii lui de baligă și așază înaintea feței lui piatra de poticnire care duce la nelegiuire, iar apoi vine la profet ca să mă întrebe pentru el,+ eu, Iehova, chiar eu îi răspund.
8 Îmi voi întoarce fața împotriva acelui om,+ voi face din el un semn+ și o batjocură+ și-l voi nimici din mijlocul poporului meu;+ și veți ști cu siguranță că eu sunt Iehova“».+
9 «Iar, dacă profetul se lasă amăgit și rostește un cuvânt, eu, Iehova, l-am amăgit pe profetul acela;+ îmi voi întinde mâna împotriva lui și-l voi nimici din mijlocul poporului meu, Israel.+
10 Își vor purta nelegiuirea.+ Nelegiuirea celui ce întreabă va fi ca nelegiuirea profetului,+
11 pentru ca oamenii din casa lui Israel să nu se mai rătăcească și să nu mă mai urmeze+ și ca să nu se mai pângărească cu niciuna dintre fărădelegile lor. Ei vor fi poporul meu, iar eu voi fi Dumnezeul lor», zice Domnul Suveran Iehova“.+
12 Și cuvântul lui Iehova a venit iarăși la mine, zicând:
13 „Fiu al omului, dacă o țară păcătuiește împotriva mea și-mi este infidelă,+ atunci și eu îmi voi întinde mâna împotriva ei și-i voi rupe toiegele pentru pâine,+ voi trimite asupra ei foamete+ și voi nimici din ea și om pământean, și animal domestic“.+
14 „«Iar, dacă în mijlocul ei ar fi acești trei bărbați: Noe,+ Daniel+ și Iov,+ ei și-ar scăpa sufletul prin dreptatea+ lor», zice Domnul Suveran Iehova.“+
15 „«Sau dacă aș trimite în țară fiare periculoase+ și ele ar lăsa-o fără copii+ și ar deveni o întindere pustie prin care nu ar trece nimeni din cauza animalelor sălbatice,+
16 iar în mijlocul ei ar fi acești trei bărbați, viu sunt eu», zice Domnul Suveran Iehova, «că ei nu i-ar scăpa nici pe fii, nici pe fiice; ei, numai ei ar scăpa, iar țara ar deveni o întindere pustie».“+
17 „«Sau dacă aș aduce asupra acelei țări sabia+ și aș zice: „Să treacă sabia prin țară“, și aș nimici din ea și om pământean, și animal domestic,+
18 chiar dacă în mijlocul ei ar fi acești trei bărbați,+ viu sunt eu», zice Domnul Suveran Iehova, «că ei nu i-ar scăpa nici pe fii, nici pe fiice, ci numai ei ar scăpa».“+
19 „«Sau dacă aș trimite asupra acelei țări ciuma+ și mi-aș vărsa furia asupra ei prin sânge,+ ca să nimicesc din ea și om pământean, și animal domestic,
20 chiar dacă în mijlocul ei+ ar fi Noe,+ Daniel+ și Iov,+ viu sunt eu», zice Domnul Suveran Iehova, «că ei nu l-ar scăpa nici pe fiu, nici pe fiică; numai ei și-ar scăpa sufletul prin dreptatea lor».“+
21 „Căci iată ce a zis Domnul Suveran Iehova: «Așa va fi și când îmi voi trimite asupra Ierusalimului cele patru judecăți cumplite+ — sabia, foametea, fiara periculoasă și ciuma+ —, ca să nimicesc din el și om pământean, și animal domestic.+
22 Dar iată că în el vor fi câțiva supraviețuitori, cei ce vor fi scoși afară.+ Iată-i, fii și fiice! Ei vor veni la voi și le veți vedea calea și faptele.+ Și veți fi mângâiați pentru nenorocirea pe care am adus-o asupra Ierusalimului, da, pentru tot ce-am adus asupra lui».“
23 „«Și ei vă vor mângâia când le veți vedea calea și faptele; și veți ști cu siguranță că nu fără motiv am făcut tot ce a trebuit să fac împotriva lui», zice Domnul Suveran Iehova.“+