Ieremia 23:1-40

23  „Vai de păstorii care distrug și împrăștie oile pășunii mele!“+ zice Iehova.  De aceea, așa a spus Iehova, Dumnezeul lui Israel, împotriva păstorilor care păstoresc poporul meu: „Voi mi-ați împrăștiat oile, le-ați risipit și nu v-ați îndreptat atenția spre ele“.+ „Iată că eu îmi voi îndrepta atenția spre voi din cauza răutății faptelor voastre“,+ zice Iehova.  „Voi aduna rămășița oilor mele din toate țările în care le risipisem,+ le voi aduce înapoi la pășunea lor,+ vor naște și se vor înmulți.+  Voi ridica peste ele păstori care le vor păstori.+ Nu le va mai fi frică, nu se vor mai îngrozi+ și niciuna nu va lipsi“, zice Iehova.  „Iată că vin zile“, zice Iehova, „când îi voi ridica lui David un vlăstar drept.+ Și un rege va domni,+ va acționa cu pricepere și va aplica normele justiției și ale dreptății în țară.+  În zilele sale Iuda va fi salvat+ și Israel va locui în siguranță.+ Iată numele cu care va fi numit: Iehova este dreptatea noastră“.+  „Și iată că vin zile“, zice Iehova, „când nu se va mai spune: «Viu este Iehova, care i-a scos pe fiii lui Israel din țara Egiptului»,+  ci: «Viu este Iehova, care i-a scos și i-a adus pe urmașii casei lui Israel din țara de la nord și din toate țările în care îi risipisem», și ei vor locui pe pământul lor“.+  Din cauza profeților, inima îmi este zdrobită înlăuntrul meu. Toate oasele au început să-mi tremure. Am ajuns ca un om beat+ și ca un bărbat viguros biruit de vin, din cauza lui Iehova și din cauza cuvintelor sale sfinte. 10  Fiindcă țara a ajuns să fie plină de bărbați adulteri+ și, din cauza blestemului, țara este cuprinsă de jale,+ iar pășunile din pustiu s-au uscat.+ Calea lor este rea și nu-și folosesc puterea cu dreptate. 11  „Fiindcă și profetul, și preotul s-au pângărit.+ Până și în casa mea am găsit răutatea lor“,+ zice Iehova. 12  „De aceea, calea lor va fi ca locurile alunecoase+ în beznă; vor fi împinși și vor cădea în ele.“+ „Căci în anul cercetării lor, voi aduce peste ei o nenorocire“,+ zice Iehova. 13  „La profeții din Samaria+ am văzut un lucru necuviincios. Ei au slujit ca profeți în numele lui Baal+ și-l duc în rătăcire pe poporul meu, da, pe Israel.+ 14  La profeții din Ierusalim am văzut lucruri îngrozitoare:+ comit adulter+ și umblă în minciună;+ ei au întărit mâinile răufăcătorilor ca să nu se întoarcă+ fiecare de la răutatea lui. Au ajuns cu toții pentru mine ca Sodoma,+ iar locuitorii orașului, ca Gomora.“+ 15  De aceea, așa a spus Iehova al armatelor împotriva profeților: „Iată că-i fac să mănânce pelin și le voi da să bea apă otrăvită,+ fiindcă de la profeții din Ierusalim s-a răspândit apostazia+ în toată țara“. 16  Iată ce a spus Iehova al armatelor: „Nu ascultați cuvintele profeților care vă profețesc.+ Ei vă duc la deșertăciune.+ Ei spun viziunea propriei lor inimi,+ nu ceea ce vine din gura lui Iehova.+ 17  Ei le repetă celor ce mă disprețuiesc: «Iehova a spus: „Veți avea pace“».+ Iar tuturor celor ce umblă în încăpățânarea inimii lor,+ ei le zic: «Nicio nenorocire nu va veni peste voi».+ 18  Căci cine a stat în grupul celor apropiați+ lui Iehova ca să vadă și să audă cuvântul său?+ Cine a acordat atenție cuvântului său ca să-l audă?+ 19  Iată! Vijelia lui Iehova, furia lui, va izbucni ca o furtună năprasnică.+ Ea va veni ca un vârtej peste capul celor răi.+ 20  Iehova nu se va întoarce din mânia sa până nu-și va duce la îndeplinire,+ da, până nu-și va realiza gândurile inimii.+ La sfârșitul zilelor, veți înțelege clar acest lucru.+ 21  Nu eu i-am trimis pe acești profeți, totuși ei au alergat. Nu eu le-am vorbit, totuși ei au profețit.+ 22  Dacă ar fi stat în grupul celor apropiați+ mie, l-ar fi făcut pe poporul meu să audă cuvintele mele și i-ar fi făcut să se întoarcă de la calea lor rea și de la răutatea faptelor lor“.+ 23  „Sunt eu un Dumnezeu de aproape“, zice Iehova, „și nu sunt eu și un Dumnezeu de departe?“+ 24  „Sau poate un om să se ascundă în locuri tainice și eu să nu-l văd?“,+ zice Iehova. „Nu umplu eu cerurile și pământul?“,+ zice Iehova. 25  „Am auzit ce-au spus profeții care profețesc minciuni în numele meu,+ zicând: «Am avut un vis! Am avut un vis!»+ 26  Până când va mai fi acest lucru în inima profeților care profețesc minciuni, care sunt profeți ai vicleniilor inimii lor?+ 27  Prin visele pe care și le istorisesc fără încetare unul altuia ei se gândesc să-l facă pe poporul meu să uite numele meu,+ așa cum și părinții lor au uitat numele meu, din cauza lui Baal.+ 28  Profetul care are un vis să istorisească visul, dar cel care are cuvântul meu să spună cuvântul meu conform adevărului!“+ „Ce au de-a face paiele cu cerealele?“,+ zice Iehova. 29  „Tot așa, nu este oare cuvântul meu ca un foc“,+ zice Iehova, „și ca un ciocan de fierar care sfărâmă stânca?“+ 30  „De aceea, iată că sunt împotriva profeților“,+ zice Iehova, „care fură cuvintele mele, fiecare de la tovarășul său“.+ 31  „Iată că sunt împotriva profeților“, zice Iehova, „care-și folosesc limba ca să spună: «Iată ce a zis El!»“+ 32  „Iată că sunt împotriva profeților care au vise mincinoase“, zice Iehova, „care le istorisesc și-l duc în rătăcire pe poporul meu cu minciunile+ și cu lăudăroșenia lor“.+ „Dar nu eu i-am trimis și nu eu le-am dat poruncă. De aceea, nu vor fi de niciun folos acestui popor“,+ zice Iehova. 33  „Iar când poporul acesta sau profetul sau preotul te va întreba, zicând: «Care este povara lui Iehova?»,+ atunci să le spui: «„Voi sunteți! Și încă ce povară!+ Vă voi abandona negreșit“,+ zice Iehova». 34  Îmi voi îndrepta atenția spre profetul, preotul sau poporul care va spune: «Aceasta este povara lui Iehova!», spre omul acela și spre casa lui.+ 35  Iată ce să spuneți fiecare semenului său și fiecare fratelui său: «Ce a răspuns Iehova? Și ce a spus Iehova?»+ 36  Dar de povara+ lui Iehova să nu mai amintiți,+ căci pentru fiecare propriul său cuvânt ajunge povară+ și ați schimbat cuvintele Dumnezeului celui viu,+ Iehova al armatelor, Dumnezeul nostru. 37  Iată ce să-i spui profetului: «Ce răspuns ți-a dat Iehova? Și ce a spus Iehova?+ 38  Dacă veți repeta întruna: „Aceasta este povara lui Iehova!“, iată ce spune Iehova: „Pentru că ziceți: «Aceasta este povara lui Iehova: cuvântul acesta», deși eu am trimis de repetate ori la voi să vi se spună: «Să nu ziceți: „Aceasta este povara lui Iehova!“», 39  atunci, iată, sunt aici! Vă voi părăsi de tot.+ Vă voi respinge dinaintea mea pe voi și orașul pe care vi l-am dat vouă și strămoșilor voștri.+ 40  Voi aduce asupra voastră batjocură pe timp indefinit și umilire pe timp indefinit, care nu vor fi uitate“».“+

Note de subsol