Ieremia 26:1-24
26 La începutul domniei lui Ioiachim,+ fiul lui Iosia, regele lui Iuda, a venit de la Iehova cuvântul acesta:
2 „Iată ce a spus Iehova: «Stai în curtea casei lui Iehova+ și spune despre toate orașele lui Iuda, de unde vin cei ce se pleacă la casa lui Iehova, toate cuvintele pe care îți poruncesc să le spui.+ Să nu omiți niciun cuvânt.+
3 Poate vor asculta și se vor întoarce fiecare de la calea lui rea+ și îmi va părea rău de nenorocirea pe care mă gândesc s-o aduc asupra lor din cauza răutății faptelor lor.+
4 Și spune-le: „Iată ce a zis Iehova: «Dacă nu veți asculta de mine, ca să umblați în legea+ pe care v-am dat-o+
5 și să ascultați de cuvintele slujitorilor mei profeți — pe care-i trimit la voi, da, trezindu-mă devreme și trimițându-i —, de care n-ați ascultat,+
6 atunci îi voi face acestei case asemenea celei din Șilo+ și voi face orașul acesta un blestem înaintea tuturor națiunilor pământului»“»“.+
7 Preoții, profeții și tot poporul îl ascultau pe Ieremia în timp ce spunea aceste cuvinte în casa lui Iehova.+
8 Și iată ce s-a întâmplat: Când Ieremia a terminat de spus tot ce îi poruncise Iehova să spună întregului popor, preoții, profeții și tot poporul au pus mâna pe el, zicând: „Vei muri negreșit.+
9 De ce ai profețit în numele lui Iehova, zicând: «Casa aceasta va ajunge ca aceea din Șilo,+ iar orașul acesta va fi devastat și va rămâne fără locuitori»?“ Și tot poporul s-a strâns în jurul lui Ieremia, în casa lui Iehova.
10 După un timp, au auzit aceste cuvinte și prinții lui Iuda. Ei au urcat de la casa regelui la casa lui Iehova+ și s-au așezat la intrarea porții celei noi a lui Iehova.+
11 Atunci preoții și profeții le-au spus prinților și întregului popor: „Omul acesta merită sentința cu moartea,+ fiindcă a profețit despre orașul acesta așa cum ați auzit cu urechile voastre“.+
12 Atunci Ieremia le-a spus tuturor prinților și întregului popor: „Iehova este cel ce m-a trimis să profețesc despre casa aceasta și despre orașul acesta toate cuvintele pe care le-ați auzit.+
13 Și acum, îndreptați-vă căile și faptele+ și ascultați de glasul lui Iehova, Dumnezeul vostru! Atunci lui Iehova îi va părea rău de nenorocirea pe care a anunțat-o împotriva voastră.+
14 Iată că eu sunt în mâna voastră.+ Faceți-mi ce este bine și drept în ochii voștri.+
15 Numai să știți că, dacă mă veți omorî, veți aduce sânge nevinovat asupra voastră, asupra acestui oraș și asupra locuitorilor lui,+ căci cu adevărat Iehova m-a trimis la voi să spun toate cuvintele acestea în auzul vostru“.+
16 Atunci prinții+ și tot poporul le-au spus preoților și profeților: „Omul acesta nu merită sentința cu moartea,+ căci ne-a vorbit în numele lui Iehova, Dumnezeul nostru“.+
17 De asemenea, unii dintre bătrânii țării s-au ridicat și au spus întregii adunări a poporului:+
18 „Mica+ din Moreșet+ a profețit în zilele lui Ezechia, regele lui Iuda,+ și a spus întregului popor al lui Iuda: «Iată ce a zis Iehova al armatelor: „Sionul va fi arat ca un ogor+ și Ierusalimul va ajunge un morman de ruine,+ iar muntele Casei va deveni niște înălțimi împădurite“».+
19 Oare l-au omorât Ezechia, regele lui Iuda, și toți cei din Iuda? Nu s-a temut el de Iehova și n-a îmbunat el fața lui Iehova+ și lui Iehova i-a părut rău de nenorocirea pe care o anunțase împotriva lor?+ Noi atragem astfel o mare nenorocire asupra sufletelor noastre.+
20 Și mai era un om care profețea în numele lui Iehova: Uria, fiul lui Șemaia din Chiriat-Iearim.+ El profețea împotriva acestui oraș și împotriva acestei țări, cu aceleași cuvinte ca și Ieremia.
21 Regele Ioiachim,+ toți bărbații lui puternici și toți prinții au auzit cuvintele lui și regele a căutat să-l omoare.+ De îndată ce Uria a auzit, i s-a făcut frică,+ a fugit și s-a dus în Egipt.
22 Dar regele Ioiachim a trimis niște oameni în Egipt: pe Elnatan, fiul lui Acbor,+ și împreună cu el și pe alți bărbați, în Egipt.
23 Ei l-au scos pe Uria din Egipt și l-au adus la regele Ioiachim, care l-a omorât cu sabia+ și i-a aruncat corpul în cimitirul fiilor poporului“.
24 Pe lângă aceasta, mâna lui Ahicam,+ fiul lui Șafan,+ a fost cu Ieremia, ca să nu fie dat în mâna poporului și să fie omorât.+