Ieremia 33:1-26

33  Și cuvântul lui Iehova a venit a doua oară la Ieremia, în timp ce el era încă închis în Curtea Gărzii,+ și a zis:  „Iată ce a spus Iehova, Făuritorul+ pământului, Iehova, Cel ce l-a întocmit+ ca să fie ferm întărit,+ el, al cărui nume este Iehova:+  «Cheamă-mă și-ți voi răspunde,+ îți voi spune îndată lucruri mari și de neînțeles, pe care nu le-ai cunoscut»“.+  „Căci iată ce a spus Iehova, Dumnezeul lui Israel, despre casele acestui oraș și despre casele regilor lui Iuda, care vor cădea sub loviturile celor de pe metereze și sub sabie;+  despre cei ce vin să lupte împotriva caldeenilor și să umple locurile cu cadavrele celor pe care i-am doborât în mânia și în furia mea+ și a căror răutate m-a făcut să-mi ascund fața de orașul acesta:+  «Iată că îl restabilesc și îl însănătoșesc.+ Îi voi vindeca și le voi pune în fața ochilor pace și adevăr din belșug.+  Îi voi aduce înapoi pe captivii lui Iuda și pe captivii lui Israel,+ îi voi zidi și vor fi ca la început.+  Îi voi purifica de toată nelegiuirea pe care au comis-o păcătuind împotriva mea.+ Le voi ierta toate nelegiuirile prin care au păcătuit împotriva mea comițând fărădelegi împotriva mea.+  Orașul va ajunge pentru mine un nume de exultare,+ o laudă și o frumusețe înaintea tuturor națiunilor pământului, care vor auzi de tot binele pe care i-l fac.+ Ele se vor umple de frică+ și se vor înspăimânta+ văzând tot binele și toată pacea pe care i le aduc».“+ 10  „Iată ce a spus Iehova: «În locul acesta, despre care spuneați că este pustiu, fără oameni și fără animale domestice, în orașele lui Iuda și pe străzile Ierusalimului, care sunt pustiite,+ fără oameni, fără locuitori și fără animale domestice, se va auzi iarăși+ 11  strigătul de exultare și strigătul de bucurie,+ glasul mirelui și glasul miresei, glasul celor ce spun: „Lăudați-l pe Iehova al armatelor, căci Iehova este bun,+ căci bunătatea sa iubitoare este veșnică!“»+ «Ei vor aduce o ofrandă de mulțumire în casa lui Iehova,+ căci îi voi aduce înapoi pe captivii țării și vor fi ca la început»,+ a spus Iehova.“ 12  „Iată ce a spus Iehova al armatelor: «În acest loc pustiu, fără oameni și fără animale domestice,+ și în toate orașele sale, va fi iarăși o pășune pentru păstorii care duc turmele să se culce».+ 13  «În orașele din regiunea muntoasă și în orașele din ținutul de jos,+ în orașele de la sud+ și în ținutul lui Beniamin,+ în împrejurimile Ierusalimului+ și în orașele lui Iuda+ vor trece iarăși turme sub mâna celui ce face numărătoarea»,+ a spus Iehova.“ 14  „«Iată că vin zile»,+ zice Iehova, «când voi împlini cuvântul bun pe care l-am spus+ despre casa lui Israel+ și despre casa lui Iuda. 15  În zilele acelea și în timpul acela voi face să încolțească pentru David un vlăstar drept+ și el va aplica normele dreptății și ale justiției în țară.+ 16  În zilele acelea Iuda va fi salvat+ și Ierusalimul va locui în siguranță.+ Și va fi numit: Iehova este dreptatea noastră».“+ 17  „Căci iată ce a spus Iehova: «David nu va fi lipsit de un bărbat care să stea pe tronul casei lui Israel.+ 18  Nici preoții levitici nu vor fi lipsiți de un bărbat care să aducă înaintea mea ofrande arse, care să le pună să fumege împreună cu ofranda de cereale și care să aducă întotdeauna jertfe».“+ 19  Și cuvântul lui Iehova a venit iarăși la Ieremia, zicând: 20  „Iată ce a spus Iehova: «Dacă ați putea să rupeți legământul pe care l-am încheiat cu ziua și legământul pe care l-am încheiat cu noaptea, pentru ca ziua și noaptea să nu mai vină la timpul lor,+ 21  atunci ar putea fi rupt și legământul pe care l-am încheiat cu slujitorul meu David,+ pentru ca el să nu mai aibă un fiu care să domnească pe tronul lui,+ precum și legământul pe care l-am încheiat cu preoții levitici, slujitorii mei.+ 22  Ca armata cerurilor, care nu poate fi numărată, și ca nisipul mării, care nu poate fi măsurat,+ așa voi înmulți sămânța slujitorului meu David și pe leviții care îmi slujesc»“.+ 23  Și cuvântul lui Iehova a venit iarăși la Ieremia, zicând: 24  „N-ai observat ce spun oamenii acestui popor? Ei zic: «Cele două familii pe care le-a ales Iehova,+ le va și respinge». Și disprețuiesc poporul meu,+ ca să nu mai fie o națiune înaintea lor. 25  Iată ce a spus Iehova: «Pe cât este de sigur că am încheiat legământul meu cu ziua și cu noaptea+ și am stabilit legile cerului și ale pământului,+ 26  tot atât este de sigur că nu voi respinge sămânța lui Iacob și a slujitorului meu David,+ astfel încât să nu mai iau din sămânța lui conducători peste sămânța lui Avraam, a lui Isaac și a lui Iacob. Căci îi voi strânge pe captivii lor+ și voi avea milă de ei»“.+

Note de subsol