Ioel 3:1-21

3  „Căci iată că în zilele acelea și în timpul acela,+ când îi voi aduce înapoi pe captivii lui Iuda și ai Ierusalimului,+  voi aduna toate națiunile+ și le voi coborî în valea lui Iosafat.+ Acolo mă voi judeca cu ele datorită lui Israel,+ poporul și moștenirea mea, pe care au împrăștiat-o printre națiuni. Mi-au împărțit țara.+  Au aruncat sorții pentru poporul meu,+ au dat băiatul pentru o prostituată+ și au vândut fata pentru vin, ca să bea.  Și ce aveți voi de-a face cu mine, o, Tir, Sidon+ și toate regiunile Filistiei?+ Așa vă purtați voi cu mine, așa mă răsplătiți? Dacă voi vă purtați așa cu mine, atunci și eu, repede, grabnic, voi întoarce purtarea voastră asupra capului vostru.+  Pentru că mi-ați luat argintul și aurul+ și mi-ați dus lucrurile bune și prețioase în templele voastre,+  pentru că i-ați vândut+ fiilor grecilor+ pe fiii lui Iuda și pe fiii Ierusalimului, ca să-i îndepărtați de pe teritoriul lor,+  iată că-i stârnesc să vină din locul în care i-ați vândut+ și voi întoarce purtarea voastră asupra capului vostru.+  Îi voi vinde pe fiii și pe fiicele voastre în mâna fiilor lui Iuda,+ iar ei îi vor vinde oamenilor din Șeba,+ unei națiuni îndepărtate,+ căci Iehova a vorbit.  Anunțați aceasta printre națiuni:+ «Sfințiți războiul! Treziți-i pe bărbații puternici!+ Să se apropie și să urce toți bărbații de război!+ 10  Făuriți-vă săbii din brăzdare și lănci din cosoare!+ Cel slab să spună: „Sunt un bărbat puternic“.+ 11  Veniți să dați ajutor, voi, toate națiunile dimprejur,+ și adunați-vă!»“+ Coboară-i acolo pe puternicii tăi,+ o, Iehova! 12  „Să se scoale națiunile și să urce în valea lui Iosafat,+ căci acolo mă voi așeza să judec toate națiunile dimprejur.+ 13  Înfigeți secera,+ căci secerișul este copt!+ Veniți, coborâți, căci teascul s-a umplut!+ Teascul dă pe dinafară, căci răutatea lor a ajuns foarte mare.+ 14  Mulțimi, mulțimi sunt în valea hotărârii,+ căci ziua lui Iehova este aproape, în valea hotărârii.+ 15  Soarele și luna se vor întuneca, iar stelele își vor pierde strălucirea.+ 16  Iehova va răcni din Sion și va face să-i răsune glasul din Ierusalim.+ Cerul și pământul se vor zgudui,+ dar Iehova va fi un refugiu pentru poporul său,+ o fortăreață pentru fiii lui Israel.+ 17  Și veți ști că eu sunt Iehova, Dumnezeul vostru,+ care locuiesc în Sion, muntele meu sfânt.+ Ierusalimul va deveni un loc sfânt+ și străinii nu vor mai trece prin el.+ 18  În ziua aceea, din munți va picura vin nou,+ din dealuri va curge lapte și în toate albiile râurilor lui Iuda va curge apă. Din casa lui Iehova va țâșni un izvor,+ care va uda Valea* Acaciilor.+ 19  Egiptul va ajunge o întindere pustie.+ Edomul va ajunge un pustiu părăsit,+ o întindere pustie, pentru că au fost violenți cu fiii lui Iuda, în a căror țară au vărsat sânge nevinovat.+ 20  Dar Iuda va fi locuit pe timp indefinit,+ iar Ierusalimul din generație în generație.+ 21  Și voi considera nevinovat sângele lor,+ pe care înainte nu-l considerasem nevinovat. Și Iehova va locui în Sion.“+

Note de subsol

Vezi Ge 26:17, n.s.