Iosua 12:1-24
12 Iată regii țării pe care i-au înfrânt fiii lui Israel și a căror țară au luat-o în stăpânire dincoace de Iordan, spre răsăritul soarelui,+ de la valea Arnon+ până la muntele Hermon+ și toată Araba+ spre răsărit:
2 Sihon,+ regele amoriților, care locuia în Hesbon+ și guverna de la Aroer,+ aflat la marginea văii* Arnon,+ peste mijlocul văii* și peste jumătate din Galaad până la valea* Iaboc,+ granița fiilor lui Amon,
3 peste Araba+ până la Marea Chineret+ spre est și până la marea Arabei, Marea Sărată,+ la est, în direcția Bet-Ieșimotului,+ și, spre sud, sub povârnișurile Pisgăi.+
4 Și teritoriul lui Og,+ regele Basanului, din rămășița refaimiților,+ care locuia în Aștarot+ și în Edrei+
5 și care guverna pe muntele Hermon,+ în Salca și în tot Basanul,+ până la granița gheșuriților+ și a maacatiților,+ precum și peste jumătate din Galaad, până la teritoriul lui Sihon,+ regele Hesbonului.+
6 Moise, slujitorul lui Iehova, și fiii lui Israel i-au înfrânt,+ după care Moise, slujitorul lui Iehova, a dat teritoriul lor în stăpânire rubeniților,+ gadiților+ și la jumătate din tribul lui Manase.+
7 Iată regii țării pe care Iosua și fiii lui Israel i-au înfrânt la vest de Iordan, de la Baal-Gad,+ în câmpia* Libanului,+ până la muntele Halac,+ ce urcă spre Seir,+ și al căror teritoriu Iosua l-a dat după aceea în stăpânire triburilor lui Israel, potrivit părții care le revenea,+
8 în regiunea muntoasă, în Șefela, în Araba, pe povârnișuri, în pustiu și în Neghev,+ adică ținutul hetiților, al amoriților,+ al canaaniților, al fereziților, al heviților și al iebusiților:+
9 Regele Ierihonului,+ unu; regele Aiului,+ care era aproape de Betel, unu;
10 regele Ierusalimului,+ unu; regele Hebronului,+ unu;
11 regele Iarmutului,+ unu; regele Lachisului,+ unu;
12 regele Eglonului,+ unu; regele Ghezerului,+ unu;
13 regele Debirului,+ unu; regele Ghederului, unu;
14 regele Hormei, unu; regele Aradului, unu;
15 regele Libnei,+ unu; regele Adulamului, unu;
16 regele Machedei,+ unu; regele Betelului,+ unu;
17 regele Tapuahului, unu; regele Heferului,+ unu;
18 regele Afecului, unu; regele Lașaronului, unu;
19 regele Madonului,+ unu; regele Hațorului,+ unu;
20 regele Șimron-Meronului, unu; regele Acșafului,+ unu;
21 regele Taanacului, unu; regele Meghidoului,+ unu;
22 regele Chedeșului, unu; regele Iocneamului,+ în Carmel, unu;
23 regele Dorului, pe creasta Dorului,+ unu; regele Goiimului, în Ghilgal, unu;
24 regele Tirței, unu.În total, treizeci și unu de regi.+
Note de subsol
^ Lit. „câmpie din vale“.
^ Lit. „câmpie din vale“.
^ Lit. „câmpie din vale“.
^ Lit. „câmpia din vale“.