Iosua 7:1-26

7  Dar fiii lui Israel au fost infideli în ce privește lucrul destinat distrugerii, căci Acan*,+ fiul lui Carmi, fiul lui Zabdi, fiul lui Zerah, din tribul lui Iuda, a luat din lucrul destinat distrugerii.+ Atunci Iehova s-a aprins de mânie împotriva fiilor lui Israel.+  Și Iosua a trimis niște bărbați din Ierihon la Ai,+ care este aproape de Bet-Aven,+ la est de Betel,+ și le-a zis: „Urcați și spionați țara!“ Bărbații aceia au urcat și au spionat Aiul.+  Apoi s-au întors la Iosua și i-au zis: „Să nu urce tot poporul. Să urce doar două sau trei mii de bărbați ca să lovească Aiul. Nu obosi tot poporul punându-l să meargă până acolo, căci oamenii aceia sunt puțini“.  Astfel, au urcat acolo cam trei mii de bărbați din popor, însă au luat-o la fugă dinaintea bărbaților din Ai.+  Și bărbații din Ai au omorât treizeci și șase de bărbați dintre ei, apoi i-au urmărit+ din fața porții până la Șebarim și i-au doborât în timp ce coborau. De aceea, inima poporului s-a topit de frică și s-a făcut ca apa.+  Atunci Iosua și-a sfâșiat mantia și a căzut cu fața+ la pământ înaintea arcei lui Iehova și a stat acolo până seara, el și bătrânii lui Israel, punându-și țărână pe cap.+  Și Iosua a zis: „Vai, Domn Suveran Iehova! De ce-ai pus poporul acesta să treacă Iordanul? Doar ca să ne dai în mâna amoriților și să ne omoare? De-am fi hotărât să rămânem dincolo de Iordan!+  Iartă-mă, o, Iehova, dar ce pot să mai spun după ce Israel a fugit dinaintea dușmanilor săi?  Iar canaaniții și toți locuitorii țării vor auzi lucrul acesta, ne vor înconjura și ne vor șterge numele de pe pământ.+ Și ce vei face tu pentru numele tău cel mare?“+ 10  Atunci Iehova i-a zis lui Iosua: „Ridică-te! De ce-ai căzut cu fața la pământ? 11  Israel a păcătuit; ei au încălcat legământul+ pe care li-l dădusem ca poruncă. Au luat din ceea ce era destinat distrugerii,+ au furat+ și au tăinuit fapta+ și au pus cele furate printre lucrurile lor.+ 12  Fiii lui Israel nu vor mai putea să se ridice împotriva dușmanilor lor.+ Vor fugi dinaintea dușmanilor lor, fiindcă au ajuns un lucru destinat distrugerii. Eu nu voi mai fi cu voi dacă nu nimiciți din mijlocul vostru lucrul destinat distrugerii.+ 13  Ridică-te! Sfințește poporul+ și spune: «Mâine să vă sfințiți, căci iată ce a spus Iehova, Dumnezeul lui Israel: „În mijlocul tău, Israele, este un lucru destinat distrugerii.+ Nu vei putea să te ridici împotriva dușmanilor tăi până nu vei îndepărta din mijlocul tău lucrul destinat distrugerii. 14  Să vă prezentați dimineață trib după trib și tribul pe care-l va alege Iehova+ să se apropie familie după familie, familia pe care o va alege Iehova să se apropie casă după casă, iar casa pe care o va alege Iehova să se apropie bărbat după bărbat. 15  Cel ales, la care este lucrul destinat distrugerii, să fie omorât și ars în foc,+ el și tot ce este al lui, fiindcă a încălcat legământul+ lui Iehova și a comis o infamie în Israel“»“.+ 16  Atunci Iosua s-a sculat dis-de-dimineață și l-a pus pe Israel să se apropie, trib după trib. Și a fost ales tribul lui Iuda. 17  Apoi a pus să se apropie familiile lui Iuda și a fost aleasă familia zerahiților.+ După aceea a pus să se apropie familia zerahiților, bărbat după bărbat, și a fost ales Zabdi. 18  În cele din urmă a pus să se apropie casa acestuia, bărbat după bărbat, și a fost ales Acan, fiul lui Carmi, fiul lui Zabdi, fiul lui Zerah, din tribul lui Iuda.+ 19  Atunci Iosua i-a zis lui Acan: „Fiul meu, dă-i, te rog, glorie lui Iehova, Dumnezeul lui Israel,+ și mărturisește înaintea lui.+ Spune-mi,+ te rog, ce-ai făcut. Să nu-mi ascunzi+ nimic“. 20  Atunci Acan i-a răspuns lui Iosua și a zis: „Da, eu am păcătuit împotriva lui Iehova,+ Dumnezeul lui Israel, și iată ce-am făcut: 21  Când am văzut+ în pradă un veșmânt din Șinear,+ foarte frumos, precum și două sute de sicli de argint și un lingou de aur în greutate de cincizeci de sicli, le-am poftit+ și le-am luat.+ Iată că sunt ascunse în pământ, în mijlocul cortului meu, iar banii sunt dedesubt“.+ 22  Iosua a trimis imediat niște oameni, care au alergat la cort; și iată că lucrurile erau ascunse în cortul lui, iar banii erau dedesubt. 23  Le-au luat din mijlocul cortului, le-au adus la Iosua și la toți fiii lui Israel și le-au pus înaintea lui Iehova. 24  Atunci Iosua și tot Israelul împreună cu el l-au luat pe Acan,+ fiul lui Zerah, argintul, veșmântul și lingoul de aur,+ precum și pe fiii și pe fiicele lui, taurii, măgarii și oile lui, cortul lui și tot ce era al lui și i-au dus în valea Acor.+ 25  Și Iosua a zis: „De ce-ai adus nenorocirea* asupra noastră?+ Iehova va aduce astăzi nenorocirea* asupra ta“. Atunci tot Israelul a aruncat cu pietre în el,+ apoi i-au ars în foc.+ Astfel, i-au omorât cu pietre. 26  Și au ridicat peste el o grămadă mare de pietre, care a rămas până în ziua de azi.+ Atunci Iehova s-a întors din mânia lui aprinsă.+ De aceea, locului aceluia i s-a pus numele valea Acor*+ și așa a rămas până în ziua de azi.

Note de subsol

În 1Cr 2:7 „Acar“. Ambele nume înseamnă „Cel ce aduce nenorocire“ (lit. ostracizare).
Sau „ostracizarea“, adică excluderea.
Sau „ostracizarea“, adică excluderea.
Adică „Nenorocire“; lit. „Ostracizare“.