Luca 19:1-48

19  Și el a intrat în Ierihon+ și a străbătut orașul.  Aici era un om pe nume Zacheu, șeful încasatorilor de impozite, care era bogat.  El voia să vadă+ cine era acest Isus, dar nu putea din cauza mulțimii, pentru că era mic de statură.  De aceea, a alergat înainte și s-a urcat într-un sicomor ca să-l vadă, pentru că urma să treacă pe acolo.  Când Isus a ajuns în locul acela, și-a ridicat privirea și i-a zis: „Zacheu, grăbește-te să cobori, căci astăzi voi rămâne în casa ta!“  Atunci el s-a grăbit să coboare și l-a primit cu bucurie ca oaspete.  Însă, când au văzut aceasta, toți au început să murmure,+ zicând: „A intrat să găzduiască la un om păcătos“.  Dar Zacheu s-a ridicat și i-a zis Domnului: „Iată! Jumătate din bunurile mele, Doamne, le dau săracilor și orice am extorcat de la cineva prin acuzație falsă+ înapoiez împătrit“.+  Atunci Isus i-a zis: „Astăzi a venit salvarea în casa aceasta, pentru că și el este un fiu al lui Avraam.+ 10  Căci Fiul omului a venit să caute și să salveze ce era pierdut“.+ 11  În timp ce ascultau aceste lucruri, le-a mai spus o ilustrare, fiindcă era aproape de Ierusalim și ei credeau că regatul lui Dumnezeu se va arăta îndată.+ 12  De aceea, el a zis: „Un om de neam ales s-a dus într-o țară îndepărtată ca să obțină putere regală și apoi să se întoarcă.+ 13  El a chemat zece sclavi, le-a dat zece mine și le-a zis: «Faceți negoț cu ele până vin eu».+ 14  Dar locuitorii țării lui îl urau+ și au trimis după el o solie, ca să spună: «Nu vrem ca omul acesta să fie rege peste noi».+ 15  În cele din urmă, când s-a întors, după ce obținuse puterea regală, a poruncit să fie chemați la el sclavii cărora le dăduse arginții, ca să afle ce câștigaseră făcând negoț.+ 16  Atunci a venit primul, zicând: «Doamne, mina ta a câștigat zece mine!»+ 17  El i-a spus: «Bine, sclav bun! Pentru că te-ai dovedit fidel într-un lucru foarte mic, primește autoritate peste zece orașe».+ 18  Apoi a venit al doilea, zicând: «Doamne, mina ta a adus cinci mine!»+ 19  El i-a zis și acestuia: «Fii și tu peste cinci orașe».+ 20  Dar a venit altul, zicând: «Doamne, iată-ți mina, pe care am ținut-o deoparte, într-o pânză. 21  Știi, mi-a fost teamă de tine, pentru că ești un om aspru, care iei ce n-ai pus și seceri ce n-ai semănat».+ 22  El i-a zis: «După gura ta+ te judec, sclav rău! Nu știai că sunt un om aspru, care iau ce n-am pus și secer ce n-am semănat?+ 23  Atunci de ce nu mi-ai pus argintul la o bancă? Astfel, la sosire l-aș fi luat înapoi cu dobândă».+ 24  Și le-a zis celor ce stăteau acolo: «Luați-i mina și dați-i-o celui care are zece mine!»+ 25  Dar ei i-au zis: «Doamne, el are zece mine!» ... 26  «Vă spun că celui ce are i se va mai da, însă celui ce n-are i se va lua chiar și ce are.+ 27  Mai mult, pe dușmanii mei, care n-au vrut să fiu rege peste ei, aduceți-i aici și înjunghiați-i în fața mea»“.+ 28  După ce a spus aceste lucruri, a pornit mai departe, urcând spre Ierusalim.+ 29  Când s-a apropiat de Betfaghe și de Betania, situate pe muntele numit Muntele Măslinilor,+ i-a trimis pe doi dintre discipoli,+ 30  zicându-le: „Duceți-vă în satul pe care-l vedeți în fața voastră și, după ce veți intra în el, veți găsi un măgăruș legat, pe care niciun om n-a stat vreodată. Dezlegați-l și aduceți-l!+ 31  Dacă vă întreabă cineva: «De ce îl dezlegați?», să spuneți: «Domnul are nevoie de el»“.+ 32  Astfel, cei trimiși au plecat și au găsit totul așa cum le spusese.+ 33  În timp ce dezlegau măgărușul, proprietarii lui le-au zis: „De ce dezlegați măgărușul?“+ 34  Ei au zis: „Domnul are nevoie de el“.+ 35  Și l-au dus la Isus, și-au aruncat pe măgăruș mantiile și l-au pus pe Isus călare pe el.+ 36  Pe când mergea el,+ își așterneau mantiile pe drum.+ 37  Când s-a apropiat de drumul care coboară de pe Muntele Măslinilor, toată mulțimea discipolilor a început să se bucure și să-l laude pe Dumnezeu cu glas tare pentru toate lucrările de putere pe care le văzuseră.+ 38  Și au zis: „Binecuvântat este Cel care vine ca Rege în numele lui Iehova!+ Pace în cer și glorie în locurile preaînalte!“+ 39  Dar unii dintre fariseii din mulțime i-au spus: „Învățătorule, mustră-ți discipolii“.+ 40  Dar, răspunzând, el a zis: „Vă spun că, dacă aceștia ar tăcea, pietrele+ ar striga“. 41  Când s-a apropiat, a privit orașul și a plâns pentru el,+ 42  zicând: „Dacă tu, da, tu, ai fi înțeles+ în ziua aceasta lucrurile care aduc pacea ... dar acum ele au fost ascunse de ochii tăi.+ 43  Fiindcă vor veni peste tine zile când dușmanii tăi vor ridica în jurul tău o fortificație+ cu pari ascuțiți,+ te vor înconjura+ și te vor strâmtora+ din toate părțile, 44  te vor trânti la pământ pe tine și pe copiii tăi dinăuntrul tău+ și nu vor lăsa în tine piatră pe piatră,+ pentru că n-ai înțeles timpul când ai fost inspectat“.+ 45  El a intrat în templu și a început să-i arunce afară pe cei care vindeau,+ 46  zicându-le: „Este scris: «Casa mea va fi o casă de rugăciune»,+ dar voi ați făcut din ea o peșteră de tâlhari“.+ 47  El preda zilnic în templu. Dar preoții principali, scribii și oamenii de vază ai poporului căutau să-l omoare.+ 48  Însă nu știau cum să facă, pentru că tot poporul se ținea după el ca să-l asculte.+

Note de subsol