Neemia 2:1-20
2 În luna nisan,+ în al douăzecilea+ an al regelui Artaxerxes,+ pe când vinul era înaintea regelui, am luat ca de obicei vinul și i l-am dat.+ Dar niciodată nu mi se întâmplase să fiu trist înaintea lui.+
2 De aceea, regele mi-a zis: „De ce îți este tristă fața,+ dacă nu ești bolnav? Aceasta nu poate fi decât o întristare a inimii“.+ Atunci m-a cuprins o mare frică.
3 Și i-am zis regelui: „Veșnic să trăiască regele!+ Cum să nu mi se întristeze fața când orașul,+ casa mormintelor strămoșilor mei,+ este devastat și porțile lui sunt mistuite de foc?“+
4 Atunci regele mi-a zis: „Ce-ai vrea să faci?“+ Imediat m-am rugat+ Dumnezeului cerurilor.+
5 Apoi i-am zis regelui: „Dacă regele găsește de cuviință+ și dacă slujitorul tău este plăcut înaintea ta,+ trimite-mă în Iuda, în orașul mormintelor strămoșilor mei, ca să-l reconstruiesc“.+
6 Atunci regele, lângă care stătea regina, mi-a zis: „Cât va dura călătoria ta și când te vei întoarce?“ Astfel, când i-am spus timpul fixat, regele a găsit de cuviință+ să mă trimită.+
7 Și i-am mai zis regelui: „Dacă regele găsește de cuviință, să mi se dea scrisori+ către guvernatorii+ de dincolo de Fluviu,+ ca să mă lase să trec și să ajung în Iuda,
8 și o scrisoare către Asaf, paznicul pădurii regelui, ca să-mi dea copaci pentru a construi din lemn porțile Palatului*+ de la casa lui Dumnezeu,+ precum și pentru zidul+ orașului și pentru casa în care voi intra“. Astfel, regele mi le-a dat, căci mâna bună a Dumnezeului meu era asupra mea.+
9 În cele din urmă am ajuns la guvernatorii+ de dincolo de Fluviu și le-am dat scrisorile de la rege. Regele mai trimisese cu mine comandanți de armată și călăreți.
10 Când Sanbalat,+ horonitul,+ și slujitorul Tobia,+ amonitul,+ au auzit lucrul acesta, nu le-a plăcut deloc+ că un om a venit să caute binele fiilor lui Israel.
11 În cele din urmă am ajuns la Ierusalim și am rămas acolo trei zile.
12 Apoi m-am sculat noaptea, eu și câțiva oameni împreună cu mine, și n-am spus nimănui+ ceea ce Dumnezeul meu îmi punea în inimă să fac pentru Ierusalim.+ Nu aveam cu mine niciun animal, în afară de cel pe care călăream.
13 Am ieșit noaptea pe Poarta Văii,+ am trecut prin fața Izvorului Marelui Șarpe, apoi m-am îndreptat spre Poarta Grămezilor de Cenușă+ și am tot cercetat zidurile+ Ierusalimului. Am văzut că erau dărâmate și că porțile+ lui fuseseră mistuite de foc.
14 Am trecut apoi pe la Poarta Izvorului+ și pe la Bazinul Regelui, însă nu era loc pe unde să treacă animalul pe care călăream.
15 Dar am urcat noaptea prin vale*+ și am cercetat zidul, apoi m-am întors, am intrat pe Poarta Văii+ și astfel am ajuns înapoi.
16 Demnitarii+ nu știau unde plecasem și ce făceam. Nu le spusesem încă nimic nici iudeilor, nici preoților, nici nobililor, nici demnitarilor, nici celorlalți lucrători.
17 În cele din urmă le-am zis: „Vedeți în ce mare necaz suntem: Ierusalimul este devastat, iar porțile lui sunt mistuite de foc! Veniți să reconstruim zidul Ierusalimului, ca să nu mai fim de batjocură!“+
18 Și le-am istorisit cum mâna+ cea bună a Dumnezeului meu fusese peste mine+ și cuvintele pe care mi le spusese regele.+ Atunci ei au zis: „Să ne ridicăm și să construim!“ Și și-au întărit mâinile pentru această lucrare bună.+
19 Însă, când au auzit aceasta, Sanbalat,+ horonitul, slujitorul+ Tobia,+ amonitul,+ și Gheșem,+ arabul,+ și-au bătut joc de noi,+ ne-au privit cu dispreț și ne-au zis: „Ce înseamnă lucrul acesta pe care-l faceți? Vă răzvrătiți împotriva regelui?“+
20 Dar eu le-am răspuns și le-am zis: „Dumnezeul cerurilor+ ne va da izbândă,+ iar noi, slujitorii lui, ne vom ridica și vom construi. Dar voi nu aveți nici parte,+ nici drept, nici vreun lucru care să amintească de voi+ în Ierusalim“.
Note de subsol
^ Sau „ale Fortăreței“, situată la nord-vest de templul reconstruit.
