Neemia 8:1-18

8  Și tot poporul s-a strâns ca un singur om+ în piața publică+ dinaintea Porții Apelor.+ Și i-au zis copistului Ezra+ să aducă acolo cartea+ legii lui Moise,+ pe care Iehova o poruncise lui Israel.+  Astfel, în prima zi a lunii a șaptea,+ preotul+ Ezra a adus legea în fața adunării,+ adică a bărbaților, a femeilor și a tuturor celor care puteau să asculte+ și să înțeleagă.  Și a citit+ din ea cu voce tare în fața pieței publice dinaintea Porții Apelor, de la revărsatul zorilor+ până la amiază, înaintea bărbaților, a femeilor și a celor care puteau să înțeleagă; și urechile+ întregului popor erau atente+ la cartea legii.  Copistul Ezra stătea pe un podium de lemn,+ făcut pentru acea ocazie. Lângă el stăteau, la dreapta lui, Matitia, Șema, Anaia, Urie, Hilchia și Maaseia și, la stânga lui, Pedaia, Mișael, Malchia,+ Hașum,+ Hașbadana, Zaharia și Meșulam.  Ezra a deschis+ cartea sub ochii întregului popor, căci el stătea mai sus decât tot poporul. Când a deschis-o, tot poporul s-a ridicat în picioare.+  Atunci Ezra l-a binecuvântat pe Iehova,+ Dumnezeul cel mare și adevărat, și tot poporul a răspuns: „Amin! Amin!“,+ ridicându-și mâinile.+ Apoi s-au plecat+ și s-au prosternat înaintea lui Iehova, cu fața la pământ.+  Și leviții Ieșua, Bani, Șerebia,+ Iamin, Acub, Șabetai, Hodia, Maaseia, Chelita, Azaria, Iozabad,+ Hanan și Pelaia+ explicau poporului legea,+ în timp ce poporul stătea în picioare.+  Ei citeau+ cu voce tare din carte, din legea adevăratului Dumnezeu, explicând-o și dându-i sensul și ajutându-i să înțeleagă cele citite.+  Atunci Neemia,+ care era tirșata*,+ preotul Ezra,+ copistul, și leviții care învățau poporul au spus întregului popor: „Ziua aceasta este sfântă pentru Iehova, Dumnezeul vostru.+ Nu vă mâhniți și nu plângeți!“+ Căci tot poporul plângea la auzirea cuvintelor legii.+ 10  El le-a mai zis: „Duceți-vă, mâncați mâncăruri grase, beți băuturi dulci și trimiteți porții+ și celor pentru care nu s-a pregătit nimic, fiindcă ziua aceasta este sfântă pentru Domnul nostru. Nu vă întristați, căci bucuria lui Iehova este fortăreața voastră!“ 11  Și leviții porunceau întregului popor să tacă, zicând: „Faceți liniște, căci ziua aceasta este sfântă! Nu vă întristați!“ 12  Astfel, tot poporul s-a dus să mănânce, să bea, să trimită porții+ și să se înveselească,+ fiindcă ei înțeleseseră cuvintele care le fuseseră aduse la cunoștință.+ 13  A doua zi, capii caselor părintești ale întregului popor, preoții și leviții s-au adunat la copistul Ezra ca să dobândească perspicacitate în cuvintele legii.+ 14  Atunci au găsit scris în lege că Iehova poruncise prin Moise+ ca fiii lui Israel să locuiască în colibe+ în timpul sărbătorii din luna a șaptea,+ 15  să vestească+ și să anunțe în toate orașele lor și în tot Ierusalimul+ și să zică: „Ieșiți în regiunea muntoasă+ și aduceți ramuri de măslin,+ ramuri de arbori de ulei, ramuri de mirt, ramuri de palmier și ramuri de copaci stufoși ca să faceți colibe, după cum este scris“. 16  Atunci poporul a ieșit, a adus ramuri și și-au făcut colibe, fiecare pe acoperișul lui,+ în curțile lor, în curțile+ casei adevăratului Dumnezeu, în piața publică+ a Porții Apelor+ și în piața publică a Porții lui Efraim.+ 17  Toată congregația celor ce se întorseseră din captivitate a făcut colibe și au locuit în colibe; fiii lui Israel nu mai făcuseră așa din zilele lui Iosua, fiul lui Nun,+ până în ziua aceea; și a fost foarte mare bucurie.+ 18  Și zi de zi, din prima până în ultima zi, s-a citit cu voce tare din cartea legii adevăratului Dumnezeu;+ au ținut sărbătoarea șapte zile, iar în a opta zi a fost o adunare solemnă, potrivit regulii.+

Note de subsol

Titlul guvernatorului unei provincii din Persia.