Osea 14:1-9

14  „O, Israel, întoarce-te la Iehova, Dumnezeul tău,+ căci te-ai poticnit în nelegiuirea ta!+  Întoarceți-vă la Iehova+ rostind cuvinte de căință! Spuneți-i cu toții: «Iartă nelegiuirea,+ primește ce este bun și vom oferi în schimb taurii tineri ai buzelor noastre!+  Asiria nu ne va salva.+ Nu vom încăleca pe cai.+ Și nu vom mai spune lucrării mâinilor noastre: „O, Dumnezeul nostru!“, căci la tine găsește îndurare orfanul de tată».+  Îi voi vindeca de infidelitatea lor.+ Îi voi iubi din inimă*,+ pentru că mânia mea s-a întors de la el.+  Voi fi ca roua pentru Israel.+ El va înflori ca un crin și își va înfige rădăcinile asemenea copacului din Liban.  Ramurile lui se vor întinde, demnitatea lui va fi ca a măslinului,+ iar mireasma lui, ca a copacului din Liban.  Vor locui din nou la umbra lui.+ Vor cultiva cereale și vor înmuguri ca vița-de-vie.+ Vor vorbi despre el ca despre vinul din Liban.  Efraim va spune: «Ce mai am eu de-a face cu idolii?»+ Eu voi răspunde și voi veghea asupra lui.+ Sunt ca un ienupăr+ cu frunza deasă. De la mine îți vei primi rodul.“  Cine este înțelept, ca să înțeleagă aceste lucruri,+ și prevăzător, ca să le cunoască?+ Deoarece căile lui Iehova sunt drepte+ și cei drepți vor umbla pe ele,+ dar cei ce încalcă legea se vor poticni pe ele.+

Note de subsol

Sau „de bunăvoie“.